VIITORUL IMIGRATIEI CANADIENE SE DEZBATE, DEOCAMDATA, CU USILE INCHISE.

VIITORUIL IMIGRATIEI CANADIENE SE DEZBATE, DEOCAMDATA, CU USILE INCHISE.

In mass-media canadiana si-au facut loc in ultimele zile ample comentarii pe marginea unui raport de uz intern lansat de IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) in dezbaterea compartimentelor proprii si a catorva privilegiati din afara Guvernului, care isi propune sa stea la baza unei restructurari globale a sistemului de selectie a imigrantilor.

Intitulat “Medium-Term Policy: Balanced Immigration” (Politica pe termen mediu: o Imigratie echilibrata) raportul contine 23 de pagini si poarta mentiunea: “for internal discussion only”. Pentru a scoate de la inceput in evidenta gravitatea situatiei, raportul debuteaza cu constatarea ca 35% din imigrantii de sex masculin admisi in ultimii ani s-au reintors in tarile de origine. In plus, aparitia si extinderea unei considerabile clase mijlocii in tarile in curs de dezvoltare afecteaza substantial fluxul de imigranti din sursele „traditionale” care alimenteaza sporul anual de cca. 300 de mii de nou veniti pe care Canada isi propune sa-i selectioneze.

Necesitatea unui dialog, nu numai la nivel restrans, dar si pe plan national, este de multa vreme recomandata de numerosi specialisti si practicieni din domeniul Imigratiei, consternati de viziunea ingusta care a dominat selectia imigrantilor sub regimul guvernului anterior. Spatiul acestui articol nu ne permite sa enumeram toate convulsiile pe care le-a incercat politica si procedurile de selectie sub Conservatori. Ne limitam sa evocam, pe plan conceptual, departajarea artificiala dintre imigratia economica si imigratia sociala (in special reintregirea familei), care s-a reflectat in neglijarea condamnabila a celei din urma, iar pe plan pur practic, in orientarea exclusiva catre satisfacerea pe termen scurt a nevoilor pietei muncii. Cum bine a remarcat un expert , strategia imigratiei trebuie privita mai de graba ca un exercitiu de consolidare a natiunii, decat ca un imperativ strict economic („a nation-building exercise rather than an economic imperative”).

Faptul ca s-a ajuns la procentul ingrijorator mentionat mai sus, nu este surprinzator cata vreme actualul sistem federal de selectie, asa numitul „Express Entery”, a fost astfel conceput incat sa accepte cu prioritate meseriasi si specialisti care se afla deja in Canada, unde au debarcat de la bun inceput cu intentia declarata de a se reintoarce in tara de origine. Intr-adevar, in cele 18 luni de functionare, Express Entry a livrat extrem de putine vize de imigranti unor solicitanti aflati in afara Canadei, deoarece sistemul de punctare favorizeaza pe titularii de permise temporare de munca, doritori sa devina rezidenti permanenti. Problema este ca foarte multi dintre acestia nu doresc de fapt sa ramana definitiv, ci doar sa mai lucreze cativa ani inainte de a se intoarce cu castigul acasa. Or, masurile draconice introduse de guvernul anterior in privinta reinnoirii permiselor de munca temporare, i-au determinat atat pe cei in cauza, cat si pe angajatorii lor, sa recurga la Express Entry pentru a evita plata taxei de $1000 pentru fiecare candidat in parte, in conditiile in care permisul se elibereaza doar pentru un an, dupa care se reia procedura: noi anunturi, plata din nou a taxei, imixtiune sporita a Guvernului in activitatea firmei etc. Ca atare, pentru a-si prelungi sederea, multi „temporary workers” au recurs la Express Entry si s-au ales cu un statut pe care nu intentioneaza sa si-l mentina pe mai mult de cativa ani. In plus, numerosi asemenea „rezidenti permanenti” din domenii in care s-au redus masiv locurile de munca, precum cel al extractiei petrolului, s-au reintors acasa de indata ce si-au pierdut locurile de munca.

Raportul IRCC dezvaluie si o alta lacuna a conceptiei care i-a animat pe conservatori cand au orientat selectia catre ocupatiile asa numite „in demand”, si anume ignorarea evolutiei globale catre o “project economy”, marcata prin contracte pe termen scurt, limitate la executarea si finalizarea unui anumit proiect. Pe cale de consecita, sistemul inca in vigoare genereaza o discrepanta crescanda intre deprinderile (pregatire si experienta) disponibile la un moment dat si cele necesare cu adevarat pe piata mucii.

Ca solutii de perspectiva, raportul citat sugereaza acordarea unei ponderi sporite criteriilor „non economice”, inclusiv celor legate de succesul generatiilor subsecvente. Intr-adevar, statisticile demonstreaza ca descendentii noilor veniti se descurca mai bine si se afirma mai rapid pe plan socio-profesional decat copiii canadienilor „cu vechime”; ca sa evocam doar un singur aspect, 36% din copiii imigrantilor obtin titluri universitare, prin raport cu proportia de 25% care se aplica la restul populatiei.

Re-evaluarea importantei care trebuie acordata reintregirii familiei este si ea abordata prin prisma contributiei pe care un climat familial sanatos o aduce stabilitatii si prosperitatii imigrantilor, familia actionand ca un grip de sprijin fara de care o persoana aflata in dificultate, inclusiv ca urmare a pierderii slujbei, va fi mai de graba inclinata sa paraseasca Canada.

Cel putin la fel de importante pentru a se evita pierderea imigrantilor sunt eforturile de integrare a noilor veniti, inclusiv prin includerea lor in retele de sprijin. Sub acest aspect, raportul citat recunoaste ca s-a facut prea putin si ca absenta unor asemenea instrumente de integrare conduce fie la abandon dupa primul obstacol, fie la acceptarea unor pozitii inferioare pregatirii noului venit, cu consecinte negative pe plan economic general. O alta tendinta in care se reflecta aceasta neputinta de a gasi de lucru in ocupatii adecvate o reprezinta proportia neobsinuit de mare, prin raport cu restul populatiei canadiene, a noilor veniti care isi deschid afaceri proprii ca „self-employed” . De aceea raportul pune in dezbatere ca solutii posibile, acordarea mai rapida a dreptului de vot, reprezentarea in organisme elective, facilitati la impozitare si fonduri sporite pentru „networking”.

Printre alte masurile posibile sugerate de Raport, se numara:
• Restructurarea sistemului de acordare a permiselor temporare de lucru pentru a se veni cu adevarat in sprijinul angajatorilor canadieni in loc de a-i descuraja sa demareze demersuri costisitoare, indelungate si intruzive la extrem.
• Revizuirea sistemului Express Entry pentru a-l face mai fluid si mai flexibil. In prezent, pe langa accentul disproportionat pus pe existenta unei oferte de lucru si operarea cu patru programe paralele de imigratie, selectia presupune doua categorii de punctaj pentru criterii practic similare si ignora in ultima instanta factori importanti, cum este de pilda prezenta rudelor apropiate in Canada.
• Eliminarea cerintei pentru angajatori de a obtine aprobare sub forma unui LMIA (Labour Market Impact Assessment) atunci cand intentioneaza sa sprijine dobandirea rezidentei permanente pentru cei care lucreaza in Canada in cadrul Programului de mobilitate internationala (International Mobility Program).
• Revizuirea procesului de evaluare a studentilor straini cuprinsi in Programul „Post-Graduate Work” (PGWP) care doresc sa profite de sistemul Express Entry.

Ramane de vazut cand si cum se vor implementa aceste declaratii de intentii. Reamintim ca Liberalii au promis chiar mai inainte de alegeri ca vor corecta numeroase masuri excesive adoptate de Conservatori, dar multe dintre aceste promisiuni inca nu s-au concretizat. De exemplu, inca nu s-a operat nici o modificare privind varsta pana la care copiii sunt considerati dependenti si pot fi inclusi in dosarul de imigratie al parintilor; in prezent este de 19 ani, dar promisiunea electorala era de a se reveni la 22 de ani. De asemenea, au promis inainte de alegerile din octombrie 2015 sa ridice plafonul anual de dosare pentru sponsorizarea parintilor de la 5000 la 10000, dar se pare ca o vor face numai incepand cu ianuarie 2017.

Ceeace ar fi fost de asteptat mai presus de toate, ar fi fost renuntarea la adoptarea de masuri radicale in materie de Imigratie pe cale de instructiuni ministeriale, sustrase controlului parlamentar. Reamintim ca s-a ajuns la aceasta modalitate comoda dar ne democratica de reglementare atunci cand, cu ani in urma, Guvernul conservator minoritar (in acel moment) a „strecurat” aceasta prevedere in cadrul unei asa zise legi-omnibus pentru adoptarea bugetului. Liberalii au protestat, dar (spre deosebire de NDP) nu au votat contra ei de teama ca vor provoca alegeri anticipate pentru care nu se considerau pregatiti in acel moment. Dupa cum se stie, au nimerit din lac in put, pentru ca la alegerile ne-anticipate care au urmat si-au pierdut si pozitia de opozitie oficiala, iar Conservatorii s-au ales cu guvern majoritar. Au urmat ani de zile de instructiuni in mare masura ne inspirate, daca nu chiar arbitrare ale Guvernului Harper, pe care nimeni nu le-a putut cenzura din cauza abdicarii liberale susmentionate. Acum avem Guvern liberal majoritar, dar nu s-a auzit nimic pana in prezent despre o eventuala renuntare la practica instructiunilor ministeriale. Din pacate, lipsa unei reactii din partea publicului si tacerea profesionistilor actioneaza ca o „carte blanche” pentru birocratia guvernamentala, stimuland si alte departamente sa procedeze in acelasi fel, ceeace se poate observa si in recenta Lege a Imigratiei adoptata de Quebec.

Share

Comentariile sunt închise.