O NOUĂ POLITICĂ DE INTERES PUBLIC IN SPRIJINUL VIZITATORILOR CARE OBȚIN OFERTE DE LUCRU

O NOUĂ POLITICĂ DE INTERES PUBLIC IN SPRIJINUL VIZITATORILOR CARE OBȚIN OFERTE DE LUCRU

24 august 2020 – Ottawa – vizitatorii care se află în prezent în Canada și au o ofertă de muncă valabilă vor putea solicita un permis de muncă specific angajatorului și, dacă este aprobat, vor primi permisiunea de a lucra fără a mai fi nevoie să plece din țară (cum este regula de drrept comun), datorită unei noi măsuri anunțată astăzi de Marco El Mendicino, ministrul federal al Imigrării, refugiaților și cetățeniei (IRCC).

Această schimbare temporară de politică produce efecte imediat și va beneficia angajatorilor canadieni care continuă să se confrunte cu dificultăți în găsirea lucrătorilor de care au nevoie, precum și rezidenților temporari care ar dori să pună capacitatea și forța lor de muncă în slujba redresării Canadei de pe urma pandemei COVID-19.

În timpul acestei pandemii, rezidenții temporari care au rămas în Canada au fost încurajați să își mențină statutul legal, prelungind-și-l cu regularitate prin obținerea unor „visitor records” succesive. Cu călătoriile aeriene limitate în întreaga lume, unii vizitatori în Canada nu au putut să plece, în timp ce unii muncitori străini au fost nevoiți să-și schimbe statutul de „foreign worker” în cel de vizitator, deoarece le expirase permisul de muncă și nu aveau o ofertă nouă de muncă pentru a putea solicita un nou permis. În acelaș timp, numeroși angajatori din Canada s-au confruntat cu deficit acut de forță de muncă, printre aceștia numărându-se și cei care furnizează bunuri și servicii importante.

Pentru a beneficia de noua politică publică, un solicitant trebuie:

  • Să posede efectiv statutul de vizitator la data de 24 august 2020 și rămână în continuatre în Canada1.
  • Să dispună de o ofertă de muncă din partea unui angajator canadian care fie a validat-o prin obținerea unei LMIA (Labour Market Impact Assessment) din partea ESDC (Employment and Social Development Canada), fie are ca obiect o poziție exceptată de la obținerea unei LMIA (în cadrul procedurii „International Mobility Program”)2.
  • Să depună o cerere pentru un permis de muncă specific angajatorului, care este susținut de o evaluare a impactului pe piața muncii (LMIA) sau de o ofertă de angajare scutită de LMIA, cel târziu până lala 31 martie 2021.
  • Să îndeplinesacă toate celelalte criterii de admisibilitate.

Această politică publică temporară oferă, de asemenea, posibilitatea solicitanților care îndeplinesc criteriile de mai sus și care, în plus, au avut un permis de muncă valabil în ultimele 12 luni, să înceapă să lucreze pentru noul lor angajator chiar mai înainte de a fi aprobată integral cererea de permis de muncă. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să urmeze instrucțiunile descrise AICI.

1Sunt asimilați acestora și beneficiarii de „statut implicit” (implied status), adică cei care au cerut un nou „visitor record” mai înainte de expirarea celui vechi, dar încă nu au primit răspunsul.

2 International Mobility Program are ca obiect situații care se referă la:

  • Acorduri internaționale
  • Interese canadiene
  • Persoane lipsite de mijloace de subzistență
  • Persoane cu dosare de rezidență permanentă
  • Muncitori vulnerabili
  • Motive umanitare

Share

Comentariile sunt închise.