NOUL COLEGIU AL CONSULTANȚILOR CANADIENI DIN DOMENIUL IMIGRAȚIEI ȘI CETĂȚENIEI A FOST INAUGURAT PE 23 NOIEMBRIE 2021

NOUL COLEGIU AL CONSULTANȚILOR CANADIENI DIN DOMENIUL IMIGRAȚIEI ȘI CETĂȚENIEI A FOST INAUGURAT PE 23 NOIEMBRIE 2021

Colegiul este o organizație independentă direct supravegheată de guvernul Canadei și este guvernat prin lege statutară pentru a servi interesul publicului. El dispune de considerabil mai multe autorități decât fostul ICCRC (Immigration Consultants of Canada Regulatory Council), care vor contribui la menținerea standardelor profesionale ale membrilor săi și la disciplinarea persoanelor fără licență care nu sunt autorizate să furnizeze servicii de consultanță în domeniul imigrației. Spre deosebire de ICCRC, care era de fapt o corporație non-profit, Colegiul poate efectua percheziții domiciliare, poate obliga martorii să se prezinte când sunt convocați pentru investigații și poate de asemenea să traducă în fața justiției pe cei care oferă servicii de consultanță fără a dispune de licență.

Ce s-a schimbat?
Noul Colegiu (CICC) este acum autoritatea oficială de reglementare a consultanților din domeniul imigrației și cetățeniei din Canada. Aceasta înseamnă că, dacă plătiți sau intenționați să plătiți pentru serviciile unui asemenea consultant trebuie să verificați dacă este membru licențiat al CICC.

Ce trebuie să știe solicitanții de imigrație și cetățenie?
Legea privind imigrația și protecția refugiaților și Legea privind cetățenia impun ca persoanele care oferă contra cost consultanță în materie de imigrație sau cetățenie să fie autorizate să facă acest lucru. Potrivit acestor legi oferirea unor asemenea servicii constituie infracțiune și se pedepsește aspru dacă persoana respectivă nu este membru cu acte în regulă al uneia dintre următoarele entități:

– Colegiul consultanților în materie de imigrație și cetățenie, care fractionează[ la nivel federal sub directa îndrumare a IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada)
– baroul de avocati al unei provincii sau teritoriu
– Chambre des notaires du Québec

Dacă apelați sau intenționați să apelați la un consultant în domeniul imigrației sau al cetățeniei, ar trebui să confirmați că acesta este autorizat să profeseze de către Colegiu. Puteți face acest lucru vizitând site-ul web al Colegiului și confirmând că respectivul consultant figurează ca fiind licențiat cu acte în regulă al Colegiului. De asemenea, ar trebui să confirmați că informațiile de contact pe care vi le-a furnizat corespund cu cele de pe site-ul web al Colegiului.

Dacă aveți o întrebare sau o plângere cu privire la un consultant licențiat, trebuie să contactați Colegiul Consultanților în Imigrare și Cetățenie.



Share

Comentariile sunt închise.