NOUA GRILA DE SELECTIE–MULT MAI SEVERA–A IMIGRANTILOR CU DESTINATIA QUEBEC

NOUA GRILA DE SELECTIE–MULT MAI SEVERA–A IMIGRANTILOR CU DESTINATIA QUEBEC

Pe 8 martie 2017 MIDI (Ministerul imigratiei din Quebec) a introdus modificari majore in punctajul acordat diferitilor factori de selectie a imigrantilor din categoria „travailleurs  qualifiés”, care se aplica cu efect imediat tuturor dosarelor aflate in procesare pentru care nu a inceput inca examenul preliminar.

Noua grila de selectie reduce maximum de puncte posibile de la 103 la 99 pentru celibatari si de la 120 la 116 pentru cupluri, concomitent cu ridicarea pragului de selectie de la 49 la 50 pentru celibatari si de la 57 la 59 pentru cupluri.  In mod corespunzator, pragul eliminator de „employabilité” a fost ridicat cu un punct pentru celibatari si cu doua puncte pentru cupluri.

Pentru a atinge insa aceste praguri majorate, numerosi candidati vor primi puncte mai putine la factorii „niveau de scolarité” si „domaine de formation”.  Astfel, la primul factor mentionat, MIDI a eliminat cele 10 puncte suplimentare care se acordau pentru diplome de scoala profesionala si cele de scoala tehnica post-liceala in cazul cand sunt acordata pentru studii care beneficiau de 16 si respectiv 12 puncte la „domaine de formation”.  Cat priveste acest din urma factor, studiile pentru care se acordau 16 puncte primesc acum numai 12, iar cele pentru care se acordau 12 puncte primesc acum numai 9.

Este lesne de observat ca diminuarea punctajului la unii factori are ca efect cresterea ponderei celorlalti factori din Grila de selectie.  De altfel, intentia declarata a MIDI, conform Notei privind procedurile de imigratie (NPI 2017-002)  publicate pe 8 martie a.c. este de a incuraja imigratie candidatilor cu nivel ridicat de stapanire a limbii franceze, ca parte a „Planificarii pluri-anuale 2017-2019” a Guvernului din Quebec.

De mentionat ca nimeni in afara de MIDI nu stie pentru care anume dosare s-a ajuns deja la faza examenului preliminar, astfel ca abia o data cu primirea deciziei finale va afla candidatul astfel depunctat daca a fost sau nu acceptat.  Cei ramasi pe dinafara vor fi pierdut si taxa de procesare care se incaseaza o data cu inregistrarea dosarului.

Confruntata cu aceasta masura radicala adoptata fara vreo consultare prealabila, organizatia profesionistilor din domeniul imigratiei (CAPIC-ACCPI) a decis sa initieze demetsurile necesare pentru a diminua efectele negative ale noii Grile de selectie.  Va vom tine la curent cu evolutia situatiei.

 

Share

Comentariile sunt închise.