DIN NOU DESPRE INCEPUTURI

DIN NOU DESPRE INCEPUTURI

Am încheiat articolul anterior cu o referire nostalgică la perioada de început a migrației post-comuniste a românilor către Canada, când compatrioții noștri abia descoperiseră că se poate ajunge pe aceste meleaguri și fără a cere azil politic sau a beneficia de reîntregirea familiei.  Nu era nevoie de teste, taxele de procesare erau modice, iar aprobrea se obținea prin susținerea unui intrerviu cu un funcționar canadian dispus să treacă cu vederea stângăciile candidatului.  A fost și momentul când mi-am început cariera de profesionist în domeniul imigrației, ca angajat al unei firme de avocatură din Toronto.   Am lucrat la acea firmă până în 1998 când, împreună cu soția mea,  am înregistrat primul nostru cabinet de consultanță și am continuat să funcționăm ca o entitate independentă.

Ca să pun lucrurile în context, am ajuns în Canada cu câteva zile mai înainte ca o națiune întreagă să se lase păcălită și să-l voteze președinte pe Iliescu.   Nu ne-a fost ușor la început, cum nu le este tuturor celor care își schimbă atât de radical întreaga existență pentru a se adapta la o lume complet diferită de cea în care trăiseră până atunci.  Aproape ca ne bătea gândul să ne întoarcem, dar ne-a trecut cheful când am văzut imagini cu minierii invadând treptele Facultății de Drept din București, alma mater a subsemnatului și a soției mele.   Nici securiștii porniți să-i aresteze pe studenții dizidenți nu îndrazniseră să pătrundă în acest perimetru: îi așteptau la colț de stradă cu dubele pregătite și cu turnătorii la post.  

Ne-au trebuit câteva luni ca să ne facem un rost, și așa s-a făcut că am ajuns consultant de imigrație, după ce în România fusesem avocat și cercetător științific.  Bineînțeles, cariera de jurist m-a ajutat enorm ca să fac față acestei schimbări: au mai trecut câteva luni și boss-ul firmei a remarcat că redactez concluziile scrise și celelalte materiale chiar mai bine decât avocații canadieni din staff-ul pe care-l conducea, drept care în continuare am funcționat practic independent, conducând operațiile firmei în toată Europa de Est[1].  Așa se face că, după o viață întreagă petrecută în „lagărul socialist”, abia o dată devenit cetățean canadian am vizitat Moldova, Ungaria, Iugoslavia, Ukraina și Albania, acordând consultații și organizând conferințe despre sistemul canadian de selecție a imigranților.  In anii care au urmat au apărut numeroase cabinete de consultanță și persoane individuale care au oferit servicii în acest domeniu, dar subsemnatul mă pot mândri cu faptul că primele dosare depuse la Ambasada Canadei din București de îndată ce s-au deschis porțile imigrației economice, au fost trimise de firma noastră.  Câteva mii de familii din întreaga Europă de Est se află astăzi în Canada ca urmare a acestei activități.

Revenind la modul de funcționare a sistemului de selecție de la începutul anilor 90 și până spre mileniul actual, succesul clienților noștri se explica prin capacitatea de a reacționa rapid la schimbările frecvente care caracterizau în acei ani maniera Guvernului canadian de a orienta influxul imigranților în funcție de necesitățile economoice ale Canadei.  Intr-adevăr, domeniul Imigrației era adminisitrat de un minister cu două departamente inter-conectate: Immigration și Employment.  Cel din urmă furniza periodic celui dintâi informații privind evoluția pieței muncii, iar acesta modifica prompt listele de ocupații care generau cu efect imediat oportunități pe termen scurt pentru cei care știau să profite de ele.  Aceste liste nu se comunicau publicului, dar se trimeteau prin fax la firmele de avocatură în chiar momentul adoptării lor.  Erau de fapt două liste: una generală, pentru întreaga Canadă, și alta diferențiată pe provincii, ambele atribuind punctaje diferite pentru ocupațiile pe care le cuprindeau.   Ca să poată fi acceptat, un candidat trebuia să dovedească experiență într-o ocupație aflată pe lista generală (altminteri era refuzat din start) și să acumuleze suficiente puncte pentru ca, împreună cu cele atribuite pentru vârstă, studii, cunoștințe lingvistice, durata experienței profesionale, rude în Canada etc. să atingă pragul de trecere stabilit prin lege.   Cu alte cuvinte, ca să dau un exemplu, dacă un inginer de aviație avea inspirația (sau era sfătuit de noi) să depună dosarul la un moment când această ocupație figura pe lista generală cu 5 puncte, putea sau nu putea să fie acceptat, în funcție de punctajul obținut pentru ceilalți factori de selecție; dacă însă urma sfatul nostru și indica drept destinație în Canada provincia Alberta (unde în acel moment ocupația sa figura pe lista specială cu 15 puncte), putea să fie sigur că va fi acceptat!  

Este de la sine înțeles că fără asistență profesională de calitate, doritorii de imigrație erau la voia hazardului.  Pe cei care ni se adresau pentru evaluarea gratuită a șanselor de reușită, îi păstram în evidențele firmei chiar dacă nu calificau pentru moment și îi „activam” de îndată ce se schimbau listele în favoarea lor, ceeace n-ar fi avut cum să știe prin propriile forțe.   Majoritatea celor refuzați pentru că nu au figurat pe lista generală renunțau să mai încerce, deși era foarte probabil ca ocupația lor să apară pe lista urmatoare, la scurt interval după refuz.

Atunci când Ambasada din București a început să încetinească ritmul de procesare, legea în vigoare în acel moment ne-a permis să depunem dosarele la ambasade mai puțin aglomerate, cum erau cele din Kiev și din Varșovia, ceeace nu stătea la îndemâna celor lipsiți de asistență profesională, drept care clienții noștri ajungeau cu mult mai repede în Canada.

In sfârșit, beneficiile „epocii de aur” a Imigrației nu se opreau la candidații care, profitând de asistența noastră, ajungeau repede și fără probleme în Canada.  Legislația în vigoare până la adoptarea actualei Legi a Imigrației (IRPA, de la Immigration and Refugee Protection Act) permitea oricărui candidat nemulțumit să atace la Curtea Federală a Canadei orice decizie negativă adoptată de ambasade[2].   Pe la mijlocul anilor 90, la București funcționa ca „Immigration Program Manager” o persoană care nu se știe din ce motiv nu-i prea agrea pe români, drept care-i refuza pe capete[3].  A avut neșansa de a refuza și pe câțiva din clienții noștri, drept care am sesizat de fiecare dată Curtea Federală (fără să cerem onorarii suplimentare de la clienți!) și am obținut de fiecare dată câștig de cauză.  La un moment dat, un judecător a făcut referire directă la competența persoanei în cauză, care a dus la rechemarea sa urgentă în Canada, unde i s-a încredințat o muncă de rutină care nu presupunea adoptarea de decizii.

Toate acestea s-au schimbat după ce  IRPA a intrat în vigoare, iar o dată cu introducerea actualului sistem de selecție (Express Entry) procesarea dosarelor a fost practic automatizată, excluzând de cele mai multe ori necesitatea intervenției unor funcționari experimentați cum erau cei care-i intervievau pe clienții nostri în anii 90, iar tendința este de a da și această selecție[4] pe mâna inteligenței artificiale (Artificial Inteligence-AI), așa cum am menționat într-un articol anterior. Aceasta nu inseamna că asistența profesională este mai puțin importantă astăzi decât acum două decenii.  Dimpotrivă, întrucât s-a redus masiv participarea la procesare a unor agenți cu înaltă calificare și capacitate de apreciere, cea mai mică greșeală sau omisiune poate duce la respingerea automată a dosarului sau la întârzieri masive, cu mult peste cele șase luni  promise de sistemul Express Entry.   Au fost refuzate aplicații pentru că documentele depuse după emiterea ITA (Invitation to Apply) nu corespundeau întocmai cu cele declarate la înregistrarea profilului Express Entry, sau pentru că recomandările cu care se încerca dovedirea experienței profesionale nu reproduceau cu fidelitate descrierea ocupației respective din NOC (Nomenclatorul canadian de ocupații), iar un candidat care a omis să depună copie scanată în culori a certificatului de poliție a trebuit să ia totul de la început.  Toate aceste complicații puteau fi evitate dacă un demers de asemenea importanță ar fi fost încredințat de la început unui profesionist canadian autorizat.

Dan Gheciu


[1] Când s-a răspândit vestea despre succesele firmei noastre, au început să ni se adreseze și români din SUA și din Vestul Europei.  Câteva sute dintre ei sunt acum cetățeni canadieni.

[2] In prezent o asemenea acțiune judiciară este permisă numai dacă în prealabil Curtea Federală s-a pronunțat asupra oportunității de a examina pricina respectivă.

[3] In aceeasi perioada la Budapesta era program manager un funcționar canadian de origine maghiară, care a acceptat sute de candidați ce nu îndeplineau punctajul minim, făcând aplicarea unei dispoziții din legea Imigrației numită „substituted evaluation”.  Această dispoziție nu s-a aplicat niciodată la București în perioada respectivă. Dispoziția există și în IRPA, cu denumirea „positive discretion” dar practic există numai pe hârtie.

[4] Deocamdată AI decide fără intervenția factorului uman aprobarea sau respingerea cererilor de viză de vizitator provenite din India și China.

Share

Comentariile sunt închise.