ORIENTARI ACTUALE IN POLITICA DE ACORDARE A PERMISELOR DE MUNCA.

ORIENTARI ACTUALE IN POLITICA DE ACORDARE A PERMISELOR DE MUNCA.

 Evoluţia din ultimii ani a politicii canadiene in domeniul imigraţiei economice a marcat o accentuate tendinţă de a acorda cu prioritate statutul de rezident permanent celor ce au obţinut o ofertă de lucru aprobată de guvern, din partea unui angajator canadian.  Numărul deţinătorilor de permise de muncă este în continuă creştere şi tot mai mulţi dintre cei ce ajung in Canada chiar şi numai cu intenţia de a lucra temporar, se decid în cele din urmă să solicite rezidenţa permanentă, fie în cadrul programului federal intitulat « Canadian Experience Class » (pe scurt CEC), fie prin aşa numitele « provincial nominee programs », prescurtat P NP.  Quebecul are propriul lui sistem de a acorda certificate de selecţie (CSQ) celor care doresc să devină rezidenţi permanenţi după ce au lucrat cu permis de muncă timp de cel puţin un an, în cadrul categoriei denumite « Programme d’epérience québécoise ».

Obţinerea unei oferte de lucru a devenit o opţiune extrem de ademenitoare mai ales după ce guvernul federal a restrâns în mod drastic posibilitatea de a depune direct dosar de emigrare, introducând o listă restrictivă care actualmente numără numai 29 de ocupaţii; restricţia nu se aplică însă celor ce beneficiază de o ofertă permanentă de lucru (arranged employment, prescurtat AEO), sau care depun dosar prin programul CEC.  In aceste condinţii, este lesne de înţeles că doritorii de emigrare în Canada care nu se încadrează în lista susamintită caută se străduiesc să obţină o asemenea ofertă, ceeace a generat a adevărată „industrie” de firme fictive şi intermedieri frauduloase pe care Guvernul canadian s-a decis în cursul anului trecut să le curme de o manieră radicală.

Din păcate, de pe urma măsurilor introduse în utimele luni privind condiţiile de eliberare a aprobărilor (denumite „Labour Market Opinions”, pe scurt LMO, sau „Avis relatifs au marché du travail”) riscă să sufere nu numai cei ce se angajează în asemenea activităţi ilicite, dar şi angajatorii de bună credinţă, dacă nu îşi însuşesc noile principii şi nu respectă multitudinea de condiţii impuse de actuala legislaţie pentru angajarea personalului calificat din afara Canadei.  In cele ce urmează vom prezenta pe scurt o serie de criterii pe care le au în vedere funcţionarii Departamentului federal de Resurse umane (Human Resources and Skill Development Canada, pe scurt HRSDC) atunci când primesc o cerere de LMO1 sau de AEO din partea unui angajator.  Precizez că instrucţiunile guvernamentale transmise funcţionarilor respectivi cu mentiunea „for internal distribution only” merg mult mai departe decât enunţările generale publicate pe siturile Guvernului şi conţin aspecte ce nu pot fi înţelese corect fără asistenţă profesională calificată.  Ele au fost obţinute de colegii din organizaţia profesională ce guvernează profesia noastră la nivel federal (ICCRC-CRCIC2 ) prin procedura accesului la informaţie şi, pe parcursul a 17 pagini scrise mărunt, oferă o imagine destul de tulburătoare a amploarei pe care a luat-o în ultima vreme imixtiunea birocraţiei guvernamentale în activitatea business-ului canadian.

Este îndeobşte cunoscut că modificările legislative adoptate anul trecut au introdus noi criterii pe care trebuie să le satisfacă o ofertă adresată unui „foreign worker”, la cele existente înainte, care se limitau la aprecierea impactului pe care aducerea în Canada a acelui muncitor străin îl va avea asupra pieţei muncii din această ţară.  Incepând din aprilie 2011, se examinează în plus caracterul autentic al ofertei şi se verifică dacă ea implică termeni similari cu cei oferiţi în ultimii doi ani muncitorilor străini care au lucrat în acel interval pentru angajatorul respectiv, în poziţii identice (formula utilizată de birocraţi este STS, adică „substantially the same” şi are în vedere salariul, condiţiile de muncă şi atribuţiile de servici care trebuie să fi fost conforme cu cele definite de Nomenclatorul canadian NOC, (de la  National Occupational Classification) şi cu cele aprobate în LMO-urile anterioare.

Pentru a stabili dacă oferta este autentică, funcţionarii din HRDSC verifică mai întâi dacă firma respectivă este „angajată în mod activ” în sfera de afaceri pentru care face oferta. Legea nu spune ce se poate înţelege prin aceasta, dar instrucţiunile susamintite menţionează existenţa unui sediu, cu telefon, adresă de e-mail si website, care să fi funcţionat pe timp de cel puţin un an şi să fi avut cel puţin un salariat.  In practică este frecventă situaţia când cererea de LMO a fost refuzată pentru că nimeni n-a răspuns la telefonul indicat în formular, chiar şi numai după o singură încercare.  Pe de altă parte, instrucţiunile au în vedere şi situaţii excepţionale când o firmă bine cunoscută nu a funcţionat în ultimul an din cauza unei calamităţi, sau când o firmă abia s-a înfiinţat dar are la bază un proiect de mare amploare a cărei existenţă este neîndoelnică.  De asemenea, se verifică în ce măsură poziţia oferită este concordantă cu nevoile reale de forţă de muncă ale angajatorului şi dacă veniturile de care dispune firma pot acoperi efectiv salariul ce urmează a fi achitat.  Funcţionarii guvernamentali sunt instruiţi să stabilească dacă oferta are la bază o perspectivă reală de extindere a afacerii, sau înlocuirea unui salariat care se pensionează ori a demisionat, precum şi să compare veniturile realizate (astfel cum rezultă din documentele fiscale) cu salariul oferit muncitorului străin.  Instrucţiunile se referă în amănunt la ce anume documente fiscale trebuie solicitate angajatorului şi cum trebuie ele interpretate; de exemplu, dacă o firmă nu poate demonstra–prezentând formularul fiscal T2125 partea a 5-a–că venitul său net depăşeşte cuantumul salariului oferit, este acceptabilă o balanţă de venituri şi cheltuieli semnată de un contabil membru al unei organizaţii profesionale recunoscute de Guvern.  In plus, deficienţa susmenţionată poate fi suplinită si prin prezentarea unor contracte ferme care garantează pentru viitor obţinerea unor venituri suficiente pentru a se acoperi salariul respectiv.

O întreagă gamă de pericole îl pândeşte pe bietul angajator şi atunci când se verifică factorul STS la care ne-am referit mai sus.  Condiţii de lucru care nu sunt considerate a fi în mod substanţial aceleaşi pot consta într-un salariu cu peste 2% mai redus decât cel din vechea ofertă (caz în care angajatorul poate fi obligat la compensaţie), sau chiar un salariu cu mult mai mare, ce poate naşte suspiciunea că de fapt salariatul a muncit într-o funcţie superioară celei indicate în ofertă, încălcându-se astfel termenii permisului de muncă pe care l-a avut, ca să nu mai vorbim de faptul că, dacă s-ar fi făcut publicitate indicându-se un asemenea salariu, este foarte probabil că s-ar fi găsit un rezident canadian care să accepte oferta.  Cu toate acestea, se consideră justificate schimbările datorate modificării legii sau a contractelor colective, deteriorării condiţiilor economice, sau unor erori neintenţionate de natură contabilă ori administrativă.

Pentru încălcarea obligaţiilor astfel introduse, angajatorii riscă nu numai respingerea cererii, dar şi includerea pe o listă neagră ce va deveni publică, cu consecinţa că nu vor pute depune noi dosare pe termen de cel puţin doi ani.

Pe lângă măsurile restrictive ce lovesc procedura „de drept comun” a eliberării permiselor de muncă, au fost introduse condiţii suplimentare pentru angajarea personalului domestic de îngrijire a copiilor, vârstnicilor sau handicapaţilor, despre care vom reveni mai pe larg într-un număr viitor.  Deocamdată menţionăm necesitatea depunerii unor documente cum ar fi identificarea oficiala a angajatorului, descrierea detaliată a condiţiilor de cazare, un contract extrem de amănunţit menit să protejeze persoana angajată, precum şi dovezi pertinente ale eforturilor de a angaja un rezident canadian.

Desigur, aşa cum menţionam mai sus, noile exigenţe de care ne-am ocupat până acum se adaugă la cele existente şi înainte de 2011, în primul rând cea privind publicitatea pe care angajatorul trebuie să o facă pentru a dovedi că s-a străduit iniţial să angajeze un cetăţean sau rezident permanent canadian.  Pe lângă ataşarea la dosar a unor copii de pe anunţuri, angajatorul respectiv trebuie să fie pregătit să depună un raport justificativ privind raţiunile pentru care nu s-a oprit la vreun localnic dintre cei ce au răspuns la anunţ.  In privinţa acestei publicităţi se face distincţie în funcţie de nivelul la care se situează în NOC poziţia oferită; cu cât se coboară mai jos pe matricea acestui nomenclator canadian de ocupaţii, cu atât sunt mai ridicate pretenţiile funcţionarilor HRSDC în privinţa amploarei pe care trebuie să o capete campania publicitară a angajatorului.  De exemplu, pentru un mecanic auto (nivel B), pretenţiile sunt mai modeste decât pentru un conducător auto (nivel C), iar pentru anumite ocupaţii de înaltâ calificare, cum ar fi cele din IT, nu este nevoie de nici o publicitate.

Diferenţa de regim în ce priveşte ocupaţiile situate pe diferitele trepte ale NOC se reflectă şi pe planul conseciţelor pe care le are obţinerea permisului de muncă asupra familiei titularului, în sensul că de la nivelul B în sus, soţia şi copiii respectivului pot obţine la rândul lor permise de muncă sau de studii, venind împreună cu el în Canada.  Este foarte important de reţinut că soţul sau soţia titularului va obţine un permis de muncă deschis, care îi dă dreptul să se angajeze în orice ocupaţie şi la orice firmă canadiană3 .  In plus, oricare din soţii respectivi care a lucrat într-o ocupaţie de nivel zero, A, sau B poate cere după doi ani de activitate în Canada să devină rezident permanent în categoria CEC mai sus pomenită, cu singura condiţie de a dovedi că stăpâneşte engleza sau franceza la nivel bazic.  Pot beneficia de acest avantaj persoanele care lucrează în management (nivel zero), profesioniştii (ingineri, economişti, programatori, biologi, chimişti etc.) şi meseriaşii sau muncitorii calificaţi, cum sunt asistenţii medicali, laboranţii, secretarele, dulgherii, zidarii, mecanicii, bucătarii, instalatorii, electricienii etc.  Nu se încadrează însă printre aceşti beneficiari cei cu calificare inferioară (nivelele C şi D) cum ar fi operatorii de maşini de împachetat, şoferii, chelnerii, ajutorii de bucătar, funcţionarii de la ghişee etc.4   Este de aceea foarte important, de la bun început, pentru cei ce vizează obţinerea rezidenţei permanente, să se asigure că primesc permise de muncă pentru ocupaţii situate deasupra nivelului C; matricea NOC poate fi consultată la:

http://www5.hrsdc.gc.ca/noc/english/noc/2006/Matrix.aspx

In sfârşit, poziţia ocupaţiei respective în matricea NOC este relevantă şi sub un alt aspect: numai ocupaţiile de nivel zero şi A sunt exceptate de la noua restricţie care limitează la 4 ani durata pentru care un muncitor străin poate lucra în Canada, calculată cu începere din aprilie 20115 .  In toate cazurile însă, cineva care doreşte să lucreze mai mult de doi ani (durata maximă pentru care se eliberează, de regulă, permisele de muncă), trebuie să ceară extinderea permisului iniţial printr-o procedură care practic reia întregul set de formalităţi descrise în acest articol; singurul avantaj prin raport cu demersurile iniţiale îl constituie posibilitatea de a depune concomitent cererea pentru un nou LMO, la HRSDC, şi pe cea pentru noul permis, la Centrul de procesare din Vegreville, Alberta al Departamentului Imigraţiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada).  In ultimele câteva săptămâni, însă, acest avantaj s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru cei în cauză, datorită unei serioase desincronizări între ritmurile de procesare ale celor două organisme implicate în aceasta procedură.  In speţă, Centrul de procesare din Vegreville şi-a intensificat ritmul de activitate pentru a face faţă introducerii Sistemului global de management al dosarelor (GCMS, de la Global Case Management System) care trebuie să devină operaţional la sfârşitul acestei luni, astfel încât urmăreşte soluţionarea până la acea dată a tuturor dosarelor existente, cu consecinţa că respinge pe capete cererile de prelungire a permiselor de muncă pentru care nu au primit LMO.  Pe de altă parte, oficiile HRSDC responsabile cu emiterea acestor „labour market opinions” şi-au încetinit în mod dramatic ritmul de procesare datorită verificărilor suplimentare pe care trebuie să le efectueze ca urmare tocmai a noilor exigenţe descrise mai sus, astfel că, în pofida intenţiei de a introduce înregistrarea „on-line” a dosarelor (programată iniţial pentru iunie 2011, dar amânată până în ianuarie 2012), nu se întrevede o soluţionare imediată a situaţiei.  Există soluţii şi pentru cei ce riscă sau deja au primit un refuz din această pricină, dar le recomandăm să se adreseze unui profesionist calificat şi acreditat pentru a reuşi într-un asemenea demers.

Menţionăm în încheiere că angajarea unor profesionişti acreditaţi a devenit o problemă acută şi pentru firmele care se bizuie pe diferiţi recrutori pentru a-şi completa forţa de muncă cu „foreign workers”.  Până în urmă cu câteva luni, aceşti recrutori se implicau nu numai în identificarea muncitorilor străini, dar şi în formalităţile de obţinere a avizelor HRSDC (susamintitele LMO-uri), precum şi a celor pentru eliberarea vizelor de lucru.  Din vara lui 2011, însă, această implicare a căpătat caracter infracţional, cu pedepse extrem de aspre, dacă respectivul recrutor nu este şi membru al ICCRC; majoritatea nu sunt.  Aşadar, nu numai viitorii titulari de permise de muncă, dar şi angajatorii lor trebuie să fie conştienţi că oricât de bine s-au încadrat în condiţiile expuse mai sus, dacă au recurs la intemedierea unei persoane care nu aparţine Consiliului de reglementare a consultanţilor canadieni de imigraţie, îşi pot vedea întregul efort anulat şi dosarul respins.

 

Alexandru Dan Gheciu

Director al DG Certified Immigration Consultants

Consultant acreditat de ICCRC si de MICC-Quebec


Share
  1. Ne referim aici numai la situaţiile în care permisul de muncă nu se poate elibera în absenţa unei LMO; există numeroase situaţii în care un asemenea aviz al HRDSC nu este necesar, printre care şi cazul soţilor unor titulari de permise de muncă la care ne referim în acest articol; în plus, nu li se cere o LMO celor care solicită permise de lucru după ce li s-a eliberat un certificat de nominalizare în cadrul unui PNP, sau unor lu crători religioşi (cantori, paracliseri), precum şi beneficiarii unor tratate internaţionale.  De asemenea, nu au nevoie de LMO solicitanţii de azil politic pe durata examinării dosarului pe care l-au depus.  De menţionat că există şi categorii de persoane care nu au nevoie nici chiar de un permis de muncă pentru a lucra în Canada, cum sunt preoţii, diplomaţii străini şi membrii lor de familie, atleţi şi antrenori, membrii echipajelor de nave şi aeronave etc. []
  2. The Immigration Consultants of Canada Regulatory Council, respectiv, în franceză, Le Conseil de réglementation des consultants en immigration du Canada. []
  3. Singura provincie în care există în acest moment un program pilot care permite şi soţilor sau copiilor unui titular de permis de muncă pentru o ocupaţie sub nivelul B să primească la rândul lor permise de muncă deschise, este British Columbia. []
  4. Singura categorie de persoane care, deşi exercită o ocupaţie de nivel C, pot cere rezidenţa permanetă după doi ani, sunt îngrijitorii copiilor şi vârstnicilor care locuiesc la familia pentru care lucrează (live-in caregivers); dacă se întâmplă să fi lucrat în Quebec, unde aceasta excepţie nu este recunoscută, tot ce au de făcut este să indice altă provincie ca destinaţie (am prezentat pe larg această opţiune într-un articol anterior). []
  5. Sunt de asemenea exceptaţi de la interdicţia de a lucra mai mult de patru ani în Canada titularii de permise obţinute în calitate de soţ sau soţie, beneficiarii unor transferuri între sucursale ale aceleiaşi companii aflate în ţări diferite, precum şi cei consideraţi a aduce un beneficiu semnificativ economiei canadiene. []

La 1 Decembrie 2011 au aparut instructiunile privind obtinerea „super vizei” pentru parinti si bunici

La 1 Decembrie 2011 au aparut instructiunile privind obtinerea „super vizei” pentru parinti si bunici

Fara vreo legatura cu Ziua Nationala a Romaniei, Departamentul Imigratiei din CIC a publicat Operational Buletin No. 357 prin care se stabilesc conditiile in care persoanele amintite in titlu pot obtine vize de vizitator cu intrari multiple, valabile pe timp de 10 ani (daca si pasaportul are aceeasi validitate), in baza carora titularul poate ramane in Canada pana la doi ani la fiecare intrare, fara a fi nevoie sa prelungeasca viza.

Pentru a obtine super viza, parintele sau bunicul respectiv trebuie sa furnizeze urmatoarele documente:

  1. Dovada legaturii de rudenie cu copilul sau nepotul sau, cetatean ori rezident permanent canadian; se face cu certificatele de stare civila si „citizenship card”, pasaport sau legitimatia de rezident permanent (PR Card).
  2. Dovada ca a efectuat vizita medicala.  Dupa depunerea dosarului, solicitantul va primi un formular special de la ambasada respectiva, cu care trebuie sa se programeze la un medic acreditat de Departamentul imigratiei; in Romania exista doar trei asemenea medici (doamne), dintre care doua la Bucuresti si una la Timisoara, dar in functie de localitatea de resedinta, solicitantii pot efectua vizita medicala si la Budapesta sau la Chisinau.
  3. Polita de asigurare eliberata de o societate canadiana de asigurari, valabila pe cel putin un an la fiecare intrare, care sa acopere ingrijire medicala, spitalizare si repatriere, la un cost minim asigurat de 100 mii dolari.  Deocamdata nici o societate de asigurari nu a creat un pachet care sa acopere spitalizarea si repatrierea, dar chiar si fara aceste articole adaugate la riscul asigurat, o polita de asigurare pentru un cuplu sub 60 de ani se ridica la peste trei mii de dolari.  Cine este curios, poate accesa aici o asemenea societate de asigurari si obtine o estimare la obiect.
  4. Un angajament scris si semnat de descendentul din Canada privind intretinerea titularului pe toata durata vizitei, insotit de dovada existentei unui venit minim calculat in mod similar cererilor de sponsorizare, asa cum se depuneau pana la recenta suspendare a acestui gen de dosare.   Suma difera in functie de numarul total al membrilor de familie (insumandu-i pe cei din Canada cu cei ce solicita visa) si are la baza un tabel publicat de Guvernul canadian care se schimba de la an la an.  Pana la sfarsitul acestei luni, tabelul arata dupa cum urmeaza:

Total membrii de familie

Venit minim necesar

2 persoane (sponsorul si un parinte sau bunic)

$27,674

3 persoane

$34,022

4 persoane

$41,307

5 persoane

$46,850

6 persoane

$52,838

7 persoane

$58,827

Pentru fiecare persoana in plus, se adauga

$5,989

Angajamentul trebuie sa fie inclus intr-o invitatie scrisa pentru care exista un model in site-ul Departamentului imigratiei. Sfatuim pe cei ce doresc sa-si invite parintii folosing aceasta noua procedura si se afla cu veniturile aproape de limita, sa o faca inainte de modificarea tabelului, la 31 decembrie 2011.

De mentionat ca, desi provincia Quebec aplica alte baremuri (sensibil mai ridicate) cat priveste venitul minim cerut pentru „parenarea” parintilor, cerinta pentru cei ce solicita super viza spre a-si vizita descendentii din Quebec este aceeasi ca si pentru restul Canadei, deoarece autoritatile Quebecului sunt implicate in procesul de parenare, dar nu si in cel de acordare a vizelor de vizitator, care este exclusiv de competenta Guvernului federal.

Instructiunile intrate in vigoare pe 1 decembrie a.c. prevad ca beneficiarii la care se refera „pot” cere o super viza in conditiile mentionate mai sus, dar nu exclud posibilitatea solicitarii unei vize „obisnuite”, de sase luni, cu o singura intrare, pentru care nu se cere de regula nici vizita medicala, nici asigurare la nivelul stabilit pentru super viza si nici un venit minim similar cu cel cerut pentru sponsorizare.

Ramane de vazut cum vor interpreta ambasadele posibilitatea unei asemenea optiuni.  In mod logic, ar fi nedrept ca parintii unui cetatean canadian sa fie privati de posibilitatea de a obtine o viza normala, in conditiile in care ar putea-o obtine un alt cunoscut al cetateanului respectiv, sau chiar un strain.  In plus, sunt numerosi parintii cetateni ai unor tari pentru care nu exista obligatia obtinerii unei vize de vizitator pentru a intra in Canada, si nu exista niciun temei legal pentru a li se impune o asemenea restrictie numai pentru ca au rude apropiate in Canada.  In schimb, chiar si acestia trebuie sa treaca prin procedura sus-amintita daca vor sa ramana mai mult de 6 luni la fiecare intrare in Canada.

Si o ultima remarca: in comunitatea practicienilor din domeniul imigratiei se vorbeste tot mai mult despre posibila inlaturare definitiva a sponsorizarii parintilor la sfarsitul celor doi ani de moratoriu, care de fapt reprezinta numai o masura tranzitorie, menita sa atenueze socul pe care-l va provoca disparitia acestei categorii din programele canadiene de imigratie.  Se asteapta asadar ca in toamna lui 2013 Departamentul imigratiei sa lanseze o consultare publica ori sa publice un studiu cu concluzia ca superviza inaugurata pe 1 decembrie 2011 a dat rezultate extrem de pozitive si ca, in aceste conditii, nu va mai fi nevoie ca parintii sau bunicii sa devina rezideneti permanenti, de vreme ce pot sta cat poftesc cu descendentii lor din Canada.  In aceste conditii, singurii care vor mai putea obtine statutul de rezident permanent vor fi, probabil, parintii sau bunicii care pot invoca si demonstra existenta unor motive umanitare, rezultand din dificultatile neobisnuite si nejustificate, sau disproportionate, pe care le-ar intampina daca s-ar reintoarce in tara de origine.  Desigur, asemenea cereri vor fi examinate cu extrema strictete, iar aprobarea lor va depinde de posibilitatea pentru solicitant de a pregati un dosar solid, cu dovezi abundente si pertinente care sa evidentieze caracterul exceptional al situatiei in care sa afla.

Share

O STIRE IMPORTANTA PENTRU CANDIDATII CU DESTINATIA QUEBEC

Biroul de Imigratie al Quebecului (BIQ) din Viena isi va inceta activitatea la 31 martie 2012.  Dosarele existente vor fi preluate de Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC) din Montreal, unde se vor depune si noile dosare pentru „travailleurs qualifiés” care pana in prezent se trimeteau la Viena.  Centrala din Montreal va procesa din primavara viitoare toate dosarele de acest gen din Europa de Est, iar incepand cu martie 2013, si pe cele din  Europa de Vest.

Este vorba de o reorganizare strategica menita sa concentreze la Montreal procesarea tuturor dosarelor de imigratie cu destinatia Quebec si sa lase in sarcina celor trei birouri care vor continua sa opereze in afara Canadei (la Paris, Mexico City si Hongkong) preocuparea de a promova Quebecul si a asista firmele din aceasta provincie sa recruteze personal calificat.  Comunicatul ce ne-a fost transmis pe 15 nooiembrie 2011 mentioneaza ca interviurile vor continua sa se tina in orasele unde aveau loc si pana acum, cu echipe ce se deplaseaza periodic din Montreal.

Stirea pe care ne-am grabit sa vi-o impartasim explica in parte si intarzierile constatate in ultimele cateva luni in procesarea dosarelor si programarea interviurilor de catre BIQ Viena.  Am spus numai « in parte », deoarece un alt factor care a contribuit la suspendarea temporara a procesarii dosarelor depuse la Viena de candidatii din Romania il reprezinta concluziile unei analize efectuate de autoritatile canadiene avand ca obiect comportamentul ulterior al celor ce obtin viza de imigrant pe baza certificatelor de selectie pentru Quebec (CSQ).  Spre surprinderea autorilor studiului, desi romanii constituie o fractiune modesta din totalul celor acceptati de Quebec la nivel mondial, 37% din detinatorii de CSQ care sfarsesc prin a se stabili in afara Quebecului, sunt romani.  Este de inteles in aceste conditii ca autoritatile Quebecului au simtit nevoia sa ramana pentru o vreme in expectativa, pana gasesc o cale de a stopa aceasta scurgere cu efecte extrem de negative asupra politicii de imigratie si a finantelor Quebecului.  Se pare ca, pentru inceput, s-au asigurat de o colaborare mai efectiva din partea CBSA (echivalentul canadian al Politiei de frontirea romanesti), deoarece primim tot mai multe telefoane disperate de la titulari de CSQ care aterizeaza in alte parti ale Canadei, si li se refuza recunoasterea statutului de rezidenti permanenti.

Vom reveni cu detalii.  Pentru moment dorim numai sa subliniem cat de importanta devine, in lumina apropiatei restructurari, asistenţa de specialitate acordata de specialisti cu sediul in Canada, care au nu numai competenta profesionala (daca sunt recunoscuti de MICC), dar si infrastructura necesara pentru a urmari « la fata locului » evolutia dosarelor.

Share

NOUTATI DIN IMIGRATIE: SI BUNE SI RELE!

NOUTATI DIN IMIGRATIE: SI BUNE SI RELE!

Cresterea numarului de imigranti. Suspendarea sponsorizarii parintilor

Saptamana care a trecut a fost extrem de bogata in masuri menite sa schimbe fata Imigratiei canadiene.  Si, dupa cum se arata, acesta este numai inceputul; dl. Jason Kenney, ministrul Cetateniei, Imigratiei si Multiculturalismului pare pus pe fapte mari, si are toate sansele sa reuseasca, tinand seama de pozitia sa in sanul Partidului Conservator si de recenta victorie in alegeri a acestui partid, care a obtinut in mai trecut mult ravnita majoritate in Parlament.

Sa incepem cu cele pozitive.  La 2 noiembrie 2011 Departamentul Imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) a facut cunoscuta intentia Guvernului canadian de a include o noua categorie de imigranti in Federal Skilled Workers Class (pe scurt FSW), si anume: doctoranzii care studiaza la una din universitatile canadiene.  Se are in vedere acceptarea a cate 1000 de studenti incrisi la doctorat in fiecare an, cu conditia ca acestia sa fi urmat programul respectiv pe durata a cel putin doi ani si sa participe in continuare in mod activ la acel program.  Nu se prevede nici o alta conditie pentru obtinerea statutului de rezident permanent, cum li se cere celorlalti skilled workers, respectiv test de cunostinte lingvistice, experienta profesionala, ocupatie inclusa pe vreo lista, fond de instalare etc., pornindu-se de la ideia ca respectivii doctoranzi nu vor fi avut nici o dificultate sa indeplineasca criteriile obisnuite de selectie pentru clasa FSW o data studiile incheiate.  Noua procedura a intrat in vigoare pe 5 noiembrie a.c. si se aplica nu numai doctoranzilor aflati inca la studii, ci si celor care au obtinut diploma de doctor in ultimele 12 luni.  Tinand seama de dificultatile crescande pe care le intampina doritorii de imigratie in Canada din cauza obstacolelor ridicate prin lista restrictiva de ocupatii si plafonul anual de dosare admise la inregistrare (a se vedea articolul de mai jos, afisat pe 24 octombrie a.c.), noua categorie ofera sansa de a eluda aceste obstacole si va ispiti in mod cert pe multi absolventi de studii universitare care se pot astfel inscrie la doctorat la orice universitate canadiana si in orice domeniu de studii, cu certitudinea ca vor deveni rezidenti permanenti canadieni in urmatorii doi ani (plus cele cateva luni necesare pentru procesarea dosarului); este adevarat ca au de platit taxe scolare considerabile, dar se pot intretine singuri pe durata studiilor deoarece au dreptul sa ceara permise de munca, paralel cu inscrierea la doctorat.

Chiar de a doua zi dupa anuntul de mai sus, Departamentul Imigratiei a publicat si cifrele planificate pentru anul 2012 privind numarul total al imigrantilor ce vor fi admisi in clasa FSW, respectiv categoria de imigranti prin care ajung in Canada majoritatea imigrantilor. Si aceasta este o veste buna, deoarece noile cifre sunt sensibil mai ridicate prin raport cu cele din 2011, respectiv intre 55 si 57 de mii, fata de cca. 47 de mii in anul ce se va incheia in curand.  Aceasta crestere este pusa de CIC pe seama succesului obtinut pana in prezent in reducerea inventarului de dosare ce se acumulase de-a lungul anilor, mai inainte ca Departamentul Imigratiei sa introduca masurile restrictive sus-pomenite. De asemenea, CIC s-a simtit incurajat de faptul ca, la un sondaj de data recenta, s-a constatat ca 89% din imigrantii sositi prin programul FSW isi gasesc de lucru sau isi pornesc propriile afaceri in primii trei ani dupa sosirea in Canada; in plus, 95% din angajatorii chestionati au declarat ca salariatii veniti prin acest program le confirma si chiar le depasesc asteptarile.

De mentionat ca, in paralel cu CIC, care administreaza Imigratia canadiana la nivel federal, a dat publicitatii propriul plan de imigratie pe 2012 si Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale din Quebec.  Cifrele publicate intereseaza in mod deosebit pe doritorii de emigrare din Romania, care in ultimii ani au ignorat avantajele sistemului federal de selectie si s-au indemnat unii pe altii sa depuna dosarele numai „pe partea franceza”.  Asadar, pe 1 noiembrie 2011, doamna ministru Kathleen Weil a anuntat ca in 2012, din totalul de aproximativ 51 pana la 53 de mii de imigrati, Quebecul va accepta intre 35.600 si 37.400 de „travailleurs qualifiés” (echivalentul quebecoaz al FSW), un plafon usor inferior celui prevazut pentru anul in curs, cand se asteapta sa imigreze pana la 37.500 de persoane in aceasta categorie.

„Bomba” saptamanii trecute o constituie insa suspendarea pe cel putin doi ani a primirii cererilor de sponsorizare pentru parintii si bunicii cetatenilor si rezidentilor permanenti canadieni.    Asadar, toti  cei ce nu au apucat sa inregistreze asemenea cereri pana pe data de 5 noiembrie 2011, vor trebui sa astepte cel putin pana la 4 noiembrie 2013 ca sa mai porneasca un asemenea demers, iar cei ale caror dosare ajung la autoritati dupa aceasta data, le vor primi inapoi.  Aceasta masura este justificata in comunicatul CIC de inventarul excesiv de dosare din categoria respectiva acumulat de-a lungul anilor, care obliga autoritatile de imigratie sa se concentreze asupra dosarelor existente si-i impiedica sa mai primeasca altele noi, ca sa nu mai prelungeasca timpul de asteptare a celor aflati deja „la coada” (care in prezent asteapta mai mult de patru-cinci ani).  Daca ne gandim insa ca aceleasi autoritati nu au nici o dificultate in a procesa cererile de sponsorizare a sotilor si copiilor in interval de cateva saptamani, ne duce mintea la o explicatie mai simpla, si anume lipsa de entuziasm a Guvernului canadian fata de o categorie caree nu produce, in schimb provoaca cheltuieli considerabile cu serviciile sociale si asistenta medicala.  Ca mai toate stirile proaste, suspendarea sponsorizarilor a fost anuntata la coada unei liste de masuri „pozitive”, in contextul unui „Plan de actiune pentru reunificarea mai rapida a familiilor” dat publicitatii pe 4 noiembrie 2011 (mai toate stirile de acest gen apar vinerea, de ce oare?).  Printre aceste masuri pozitive se numara introducerea unei vize valabile pe timp de 10 ani pentru parintii si bunicii cetatenilor si rezidentilor permanenti canadieni, in virtutea careia beneficiarii pot ramane in Canada pana la doi ani la fiecare intrare, fara sa fie nevoie de prelungirea vizei de sedere.  Suna frumos, dar comunicatul mai adauga un mic amanunt: pentru a obtine viza, solicitantii respectivi trebuie sa probeze ca descendentii lor din Canada au venituri suficiente ca sa-i intretina (calculate pe baza unui barem ce urmeaza sa apara) si, mai ales, sa depuna la dosar dovada ca au cumparat o asigurare medicala privata pentru cel putin un an.  Nu se mentioneaza ce se va intampla daca respectivii nu au destui bani sa cumpere o asemenea asigurare, dar este de presupus ca o durata de asigurare mai scurta fie va reduce in mod corespunzator si durata vizei parintilor sau bunicilor, fie ii va obliga sa ceara vize „de drept comun”, cum existau si pana acum.  De asemenea, noua „super viza” (cum o denumeste chiar comunicatul CIC) reclama trecerea unui examen medical, ceeace va prelungi procesarea pana la cca. opt saptamani.  Vom continua sa va tinem la curent pe masura ce se vor publica instructiunile de aplicare a acestor masuri.  Suspendarea sponsorizarilor va avea si un efect pozitiv pentru cei ale caror dosare se afla in prezent in procesare: se vor solutiona mai rapid, deoarece centrele de procesare si sectiile de vize au primit o cota sporita pentru 2012, respectiv de 25 de mii de dosare, prin raport cu numai 15.500 in 2011.

Pentru a incheia capitolul de stiri recente, iata ce putem citi in numarul din 4 noiembrie al cotidianului National Post: la aeroportul „Lester Pearson” din Toronto se inregistreaza in medie cate 50 de cereri pentru statutul de refugiat pe zi (ajungandu-se si la 110), depuse de cetateni maghiari, in imensa majoritate romi.  Rezultatul este ca 75% din cererile depuse in 2011 pentru obtinerea statutului de refugiat au apartinut cetatenilor maghiari, care din acest punct de vedere se situeaza pe primul loc, urmati de chinezi, cu modestul procent de 14%.  Ne putem astepta de aceea in curand la reintroducerea vizelor de vizitator si pentru cetatenii Ungariei, tocmai in mometul cand Cehia si Romania ameninta sa blocheze ratificarea tratatului de liber schimb intre Canada si Uniunea Europeana pentru refuzul Canadei de a desfiinta vizele de vizitator si pentru cetatenii acestor tari.

Share

TESTE OBLIGATORII DE CUNOSTINTE LINGVISTICE PENTRU QUEBEC

In urma cu mai bine de un an am anuntat la aceasta rubrica intentia Ministerului Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC) din Quebec de a introduce teste obligatorii de cunostinte lingvistice pentru candidatii din categoria « travailleurs qualifiés ».

La 5 decembrie 2011 aceasta intentie a fost pusa in practica.  Toate dosarele ce se trimit spre inregistrare dupa aceasta data trebuie sa includa rezultatul unui sau unor teste acceptate de MICC.  Dosarele ce au fost trimise inainte de 5 decembrie si ajung la cateva zile dupa intrarea in vigoare a noii masuri vor fi inregistrate, dar titularii vor primi o notificare prin care li se va pune in vedere sa transmita rezultatele de test in interval de cateva luni.

Daca cei ce depun dosarele dupa 5 decembrie a.c. pot obtine punctajul necesar pentru a trece prin cele trei filtre de selectie numai cu test de limba franceza, nu va fi nevoie sa treaca si testul de limba engleza.  De retinut ca in cazul cuplurilor se puncteaza ambii soti la franceza, dar numai titularul la engleza.  Numai cine declara expres ca nu doreste sa i se calculeze punctajul pentru cunostinte lingvistice este scutit de testare, dar este practic imposibil sa se obtina punctajul necesar fara a se atribui puncte si pentru cunostintele lingvistice.  Cu titlu pur informativ, titularul de dosar poate obtine maximum 16 puncte la limba franceza si 6 pentru engleza, iar sotul sau sotia poate obtine maximum 6 puncte, numai pentru franceza (engleza nu se ia in calcul pentru „dependent”).

Nu este nevoie sa mai subliniem cat de important va fi de acum incolo ca cei ce se decid sa depuna dosare „pe partea franceza”, sa poata calcula cu precizie de cate puncte au nevoie la cunostinte lingvistice pentru a obtine punctajul minim de trecere.  Or, chestionarul de auto-evaluare din situl MICC nu este construit de asa maniera incat un asemenea calcul sa fie posibil.  Concluzia care se impune: cine doreste sa stie la ce test(e) sa se inscrie, are nevoie de asistenta profesionala calificata pentru a face calculul respectiv.   Pentru exemplificare si tot cu titlu pur informativ, punctajele difera dupa cum este vorba de celibatari sau de persoane casatorite.  Un celibatar trebuie sa „sara” mai intai peste pragul de 42 de puncte intitulat „seuil éliminatoire d’employabilité” (50 pentru un cuplu), apoi peste „seuil de passage à l’examen préliminaire” (49 si respectiv 57 de puncte) si, in sfarsit, peste „seuil de passage en sélection” de 55 de puncte pentru un celibatar si de 63 pentru un cuplu.  Este de la sine inteles cã, luand de exemplu celibatarul, la un minim de 55 de puncte necesare pentru aprobarea finala, a primi sau nu 22 de puncte pentru cunostintele lingvistice poate reprezenta diferenta intre succes si dezastru.

Testele recunsocute de MICC sunt IELTS pentru engleza (la care se iau in considerare numai notele obtinute pentru „speaking” si „listening” si urmatoarele teste pentru franceza: TEFàQ si TCFQ care sunt anume concepute pentru emigrarea in Quebec, precum si TEF, TCF, DALF si DELF, la care, de asemenea, se iau in calcul numai notele pentru cunostinte orale.

De mentionat ca, din ratiuni de echitate, toti candidatii care depun dosare pentru Quebec trebuie sa treaca testele respective, chiar daca sunt nascuti si scoliti in tari de limba franceza si, respectiv, engleza.

Masura introdusa pe 5 decembrie 2011 va genera desigur cheltuieli suplimentare, dar va avea si consecinta extrem de favorabila cã, cel putin pentru dosarele in care s-au depus toate documentele necesare, se vor convoca interviuri numai in cazuri exceptionale, asa cum de altfel se intampla cu majoritatea dosarelor depuse „pe partea engleza”, adica in sistemul federal de selectie, care a introdus testele obligatorii inca din 2002.  Nu intamplator, aceasta masura s-a adoptat in ajunul desfiintarii birourilor teritoriale ale MICC (inclusiv a BIQ Viena) si al concentrarii procesului de selectie la nivel central, respectiv la sediul din Montreal al MICC.  Incepand din aprilie 2012, ori de cate ori va fi necesar un interviu, o echipa speciala se va deplasa de la Montreal in tara de care apartin candidatii respectivi, ceeace ar provoca cheltuieli considerabile daca asemenea interviuri s-ar programa pentru majoritatea dosarelor, ca pana in prezent.

Share