IMIGRATIA CANADIANA IN ERA INTELIGENTEI ARTIFICIALE: VOR LUA COMPUTERELE LOCUL OMULUI IN ADOPTAREA DECIZIILOR?

IMIGRATIA CANADIANA IN ERA INTELIGENTEI ARTIFICIALE: VOR LUA COMPUTERELE LOCUL OMULUI IN ADOPTAREA DECIZIILOR?

Aflat la București în urmă cu câteva zile, dl. Brad Smith, Presedintele Microsoft definea Inteligența artificială drept  „un sistem computerizat care poate învăţa din experienţe (ale unor jocuri, spre exemplu) sau din date, prin indentificarea unor tipare în datele cu care este alimentată şi astfel să ia decizii.”  Domnia sa a subliniat că ultimul deceniu a marcat un salt calitativ important, respectiv înzestrarea computerelor cu capacitatea de a înțelege lumea și, ca atare, de a o transforma.

Acest progres a devenit posibil prin  creșterea masivă a puterii de calcul, prin apariția „cloud-ului” care a făcut posibilă gestionarea acestei puteri de calcul (eliminând astfel necesitatea pentru fiecare din noi de a ne constitui, cu cheltuieli considerabile, propriul server și centru de date), precum și prin explozia de date digitale care se traduce prin aceea că vom inaugura anul 2020 cu de 25 de ori mai multe date decât în 2010.

Se vorbește în zilele noastre despre revoluția pe care o va reprezenta apropiata trecere la G5, care va crea o lume în care frigiderul nostru comunică cu cuptorul și spălătorul de vase, dar și cu biblioteca, pentru a transmite informațiile către „Alexa” lui Amazon sau către Siri, de unde sunt direcționate spre băcănie, sau librărie, precum și spre bancă pentru efectuarea plăților, cu consecința că întreaga noastră gospodărie devine accesibilă furnizorilor, orientându-le politica de marketing, dar expunându-ne în același timp unei ingerințe masive în viața noastră personală, chiar dacă pornește de la cele mai bune intenții, cum ar fi transmiterea unor mesaje menite sa ne raționalizeze dieta. 

Aceasta nu este science fiction, ci imaginea unor transformări radicale care se vor produce în viitorul imediat.  Iar inteligența artificială (AI, de la Artificial Intelligence) a pătruns deja, adeseori pe nesimțite, nu numai în sectorul privat, dar și în structura și activitatea oficialităților din diferite domenii.  Unele țări sunt foarte avansate sub acest aspect, cum ar fi Estonia, care a implementat un program informatic care înlocuiește judecătorul în dosarele ce se pretează la standardizare (în opinia autorităților din acea țară), în speță litigiile care privesc pretenții sub șapte mii de euro.  Tot Estonia este țara care, potrivit unui articol semnat de Veronica Dobozi de la firma de avocatură STOICA & Asociatii din București, a computerizat integral eliberarea actelor de identitate, sistemul de vot și domeniul impozitelor, reducând astfel cu 80% personalul necesar în trecut pentru aceste operații, ba chiar proiectând să acorde inteligenței artificiale un statut intermediar între bunuri și persoane, deci conferindu-i drepturi și atribuindu-i obligații.

Desigur, nici Canada nu putea să rămână mai prejos.  In prezentarea sa la recenta Conferință națională a CAPIC (Canadian Association of Professional Immigration Consultants) dl. avocat Mario Bellissimo din Toronto a conturat cu profund spirit analitic nu numai cadrul transformărilor introduse de IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) începând din 2014, dar și consecințele lor de ordin juridic și general uman, dând glas unor îngrijorări legitime și oferind soluții posibile pentru evitarea despersonalizării sistemului de Imigrație.  Cu amabila autorizare a autorului, voi reda în continuare, în limitele spațiului disponibil, ideile principale ale acestei prezentări, cu referire specială la efectele AI asupra unor aspecte fundamentale ale procesului de selecție, cum sunt încurajarea capacitatății  de apreciere (discretion) a funcționarului, principiul corectitudinii procedurale (procedural fairness), cerința transparenței în procesul decizional și eliminarea oricăror  discriminări în evaluarea aplicanților.

O primă observație pe care o face autorul este că majoritatea canadienilor nu au decât o ideie vagă privind rolul AI în propria lor existență. Astfel, deși telefoanele celulare actuale utilizează masiv inteligența artificială (într-o proporție de cinci trilioane de operații pe secundă), și deși aceste telefoane sunt folosite de peste trei sferturi din canadieni, o treime dintre cei chestionați într-un sondaj recent au declarat că nu au recurs niciodată la tehnologia AI.  In aceste condiții nu este de mirare că foarte puțini dintre noi suntem conștienți de faptul că ultimii ani au marcat transferul masiv al competenței decizionale în materie de imigrație de la om la mașină.  Acest lucru a fost posibil datorită progreselor menționate la începutul acestui articol, care au permis dezvoltarea unei alte componente a inteligenței artificiale:  „machine learning” (ML), respectiv capacitatea computerelor de a face predicții din ce în ce mai precise bazate pe rezultatele învățate din seturi mari de date la care au fost expuse. Cu cât sunt furnizate mai multe date, cu atât sunt mai bune rezultatele predictive.

Avantajele introducerii AI in selecția imigranților sunt de necontestat dacă ne gândim la procesarea în timpi reali a dosarelor și la economia de personal pe care o realizează IRCC.  Dar mecanismul intim al funcționării acestui nou sistem este încă departe de a fi accesibil publicului.  Ceeace specialiștii din afara IRCC au putut reconstitui în această privință se bazeaza pe declarații publice, prezentări fragmentare la diferite conferințe și pe datele obținute prin procedura accesului la informații.  Deși este greu de înțeles, nu există până în prezent nici o declarație oficială din partea IRCC care să menționeze expres utilizarea inteligenței artificiale, ceeace pune sub semnul întrebării maniera în care Guvernul înțelege să respecte principiul constituțional al statului de drept.  Deși IRCC anunțase încă din 2014 intenția de a folosi analize predictive pentru a sorta dosarele după gradul de risc sau complexitate pe care îl prezintă și a simplifica finalizarea în special a celor cu risc redus, abia în 2018 s-a produs prima aplicare masivă a inteligenței artificiale în soluționarea dosarelor de rezidență temporară depuse on-line de solicitanții din China, iar mai apoi și a celor din India. Potrivit unei prezentări a IRCC din aprilie 2019,  pentru aceasta s-a recurs la ML (vezi mai sus) în sensul că s-a folosit un „set de reguli derivate din mii de decizii trecute ale funcționarilor de imigrație”,  pentru a „tria” aplicațiile de  complexitate medie și joasă și a le finaliza fără intervenția omului.

Tot în 2018 IRCC a extins aplicarea inteligenței artificiale în procesarea aplicațiilor de rezidență permanentă depuse în cadrul sistemului Express Entry, iar potrivit unor comunicate recente, se intenționeaza extinderea acestei tehnologii la evaluarea altor categorii de dosare, cum ar fi aplicațiile bazate pe motive umanitare, precum și a celor din cadrul procedurii PRRA (Pre-removal Risk Assessment).  Se intenționeaza de asemenea utilizarea tehnologiilor AI/ML pentru obținetrea de predicții privind soluțiile ce se vor putea pronunța pe viitor în litigiile din domeniul imigrației supuse curților de justiție, pentru a se lua măsuri din timp pentru evitarea unor asemenea litigii.

Este așadar neîndoelnic că introducerea inteligenței artificiale reduce masiv timpul și cheltuielile necesitate de soluționarea unor aspecte cu complexitate redusă și a celor legate de  activități repetitive, permițând astfel funcționarilor să se dedice problemelor care reclamă interpretări și evaluări complexe.  Lucrurile se complică însă atunci când AI/ML se amestecă în însăși soluționarea acestor probleme eliminând astfel prezența factorului uman.  Intr-un raport publicat în  2018 de  „Citizen Lab” și de Programul pentru drepturile omului al Facultății de Drept a Universității din Toronto, se afirmă că „. .. utilizarea tehnologiilor algoritmice și automate pentru a înlocui sau spori procesul decizional administrativ în contextul imigrației amenință să creeze un laborator pentru experimente cu risc ridicat în cadrul unui sistem deja foarte discreționar. ”  În cele ce urmează vom examina pe scurt modul în care introducerea AI/ML în domeniul imigrației poate conduce la: 1) pierderea capacității de apreciere nuanțată a cazurilor individuale; 2) subminarea principiului „procedural fairness”; 3) perpetuarea potențială a unor prejudecăți și discriminări din trecut și 4) lipsa de transparență.

(1) Riscul de a elimina intervenția factorului uman în aprecierea situațiilor individuale a fost evidențiat de dr.  Vic Satzewich  de la Universitatea McMaster, în unicul studiu academic conscrat procesului decizional din  IRCC care  a relevat importanța majoră a intervenției omului în  „punerea în aplicare a politicii guvernamentale” care  presupune nu numai respectarea unor norme generale, dar și luarea în considerare a circumstanțelor individuale ale fiecărui caz în parte.  Dezvoltând această ideie, dl. Bellissimo se întreabă până unde este acceptabil să facem loc inteligenței artificiale: să-i încredințăm un rol de susținere, sau unul de triere a informației, sau să-i permitem însăși adoptarea deciziilor?  Pentru a da un răsăpuns, domnia sa recurge la un exemplu din domeniul sponsorizării soților sau soțiilor, argumentând că o decizie negativă luată de AI pe baza datelor culese anterior în situația unor candidați cu multiple divorțuri la activ, poate să fie incorectă în lumina circumstanțelor individuale ale unui caz în care toate acele divorțuri sunt rezultatul unor comportări abuzive ale foștilor soți.  In acest sens însăși Curtea Supremă a Canadei a statuat de pildă că nu poate fi declarată inadmisibilă medical o persoană care suferă de o condiție ce ar impune cheltuieli ridicate cu îngrijirea medicală, dacă nu se iau în considerare toate împrejurările idividuale care definesc situația sa.  Intrebarea este: poate AI să se conformeze acestei directive, oricât de bogată ar fi cantitatea de date anterioare cu care a fost alimentată? 

Aș adăuga o altă situație care mi se pare semnificativă: Legea Imigrației (IRPA) prevede posibilitatea pentru funcționarii însărcinați cu selecția imigranților economici de a aproba un solicitant chiar dacă acesta nu acumulează punctajul minim necesar, în cazul în care consideră că totuși are șanse reale de a se stabili cu succes în Canada.  In trecut această prevedere a fost aplicată în mod frecvent de funcționarii care conduceau interviurile de selecție, ca rezultat al studierii dosrului, dar și al contactului direct cu aplicantul.  De când sistemul Express Entry a inițiat introducerea tehnologiei AI, nu am mai auzit de asemenea cazuri, deși sunt convins că mulți candidați ar fi meritat-o.


(2) Riscul ca analiza predictivă să afecteze echitatea procedurală este evident dacă ținem seama de faptul ca principiul „procedural fairness”, aflat la baza tuturor sistemelor de common-law (inclusiv cel canadian) impun ca fiecare individ care formeaza obiectul unei proceduri administrative (inclusiv selecția imigranților)  să aibă posibilitatea de a-și prezenta cazul complet și corect, iar deciziile care-l afectează să fie rezultatul unui proces de evaluare corect, imparțial și deschis.

Intrebarea care se pune este dacă introducerea inteligenței artificiale poate suplini, de pildă, obligația funcționarului de imigrație de a-i informa pe candidați nu numai cu privire la îndoelile care-l frământă, dar și cu privire la mecanismul care a generat aceste îndoeli.  Este greu de crezut că analiza predictivă bazată pe date și experiențe anterioare, care sunt părtinitoare prin însăși modul cum au fost constituite,  poate satisface aceste cerințe care continuă să fie absolut obligatorii în lumina practicii constante a Curții Supreme a Canadei.   Invocând celebrua decizie în cazul Baker, dl. Bellissiomo subliniază că întregul proces decizional va fi afectat de acest substart părtinitor, chiar dacă decizia finală este luată de un funcționar și nu de o mașină.

Cu atât mai greu este de crezut că AI va putea satiface cerința de a explica celui în cauză motivația care a stat la baza deciziei, ceeace afectează și posibilitatea candidatului de a ataca o asemenea decizie și, în ultimă instanță, golește cu totul de conținut cerința ca solicitantul să participe el însiși la procesul decizional, astfel cum a stabilit Curtea Federală în speța El Maghraoui.  In opinia d-lui Bellissimo, această carență va reprezenta în viitor argumentul principal al celor ce vor ataca deciziile luate de, sau cu ajutorul inteligenței artificiale.

(3) Ricul de perpetuare a prejudecăților trecutului este o altă consecință posibilă a introducerii AI în selecția imigranților, câtă vreme prin chiar mărturisirea autorităților setul de instrumente tehnologice introduse de IRCC se  bazează  pe tehnica de învățare automată având ca obiect analiza rezultatelor  a „mii de aplicații trecute”.  Cu alte cuvinte, în măsura în care aceste rezultate anterioare încorporează prejudecăți sau discriminări contrare standardelor morale și legale actuale, există riscul reproducerii lor în deciziile viitoare, dacă nu intervin corecțiile pe care numai factorul uman le poate opera, ceeace nu este deloc ușor câtă vreme procesul decizional rămâne opac. 

Curțile canadiene au fost confruntate cu asemenea situații în alte domenii decât cel al imigrației (cum ar fi justiția penală), dar riscul potențial de a perpetua discriminări din trecut nu poate fi neglijat nici în materie de imigrație ținând seama de maniera în care sunt construite instrumentele utilizate de IRCC.   Cu titlu de exemplu, dacă IRCC se bazează pe 1000 de decizii trecute  în materie de cereri de viză temporară, se pune întrebarea dacă baza de date astfel constituită nu conține cumva și acele decizii care au fost mai apoi revizuite tocmai datorită discriminărilor pe care le conțineau.  De asemenea, cum poate corecta AI baza de date eliminănd deciziile care chiar dacă nu au fost contestae, conțin soluții discriminatorii?

Dl. Bellissimo sugerează pe drept cuvânt că este în avantajul autorităților de imigrație să renunțe la secretul cu care au înconjurat introducerea AI/ML și să coopteze în această acțiune și pe practicienii care pot identifica poate chiar mai bine factorii de risc în această privință.

(4) Cum rezultă și din cele de mai sus, lipsa de transparență constituie o altă preocupare majoră cât privește utilizarea tehnologiei AI/ML.  Se cunoaște prea puțin încă în privința  selecției informațiilor pe care IRCC le introduce ca parte a procesului de „învățare” a mașinilor, sau cu privire la maniera și limitele în care aceste informații sunt împărtășite și altor entități.  Or, asemenea aspecte ar trebui să devină de domeniul public dacă se intenționeaza cu adevărat ca  să se asigure tratarea  echitabilă a solicitanților.  În opinia d-lui Bellissimo, pentru a se asigura protecția  intereselor tuturor participanților la procesul de imigrație,  detaliile implementării AI ar trebui să fie supuse aprobării Parlamentului.  

Concluzia care se impune este că introducerea inteligenței artificiale este aici pentru a rămâne, dar și că acest proces nu trebuie să conducă la eliminarea factorului uman din procesul decizional și nici la încălcarea principiilor statului de drept la care ne-am referit mai sus.  Pentru aceasta este necesară colaborarea tuturor factorilor interesați, începând cu autoritățile de imigrație, dar fără a exclude comunitatea practicienilor, organizațiile socio-culturale și pe fiecare dintre noi, cetățenii și rezidenții canadieni care suntem sau ne tragem din imigranți.

Share

CONSIDERENTELE DE ORDIN UMANITAR IN PROCESAREA DOSARELOR DE IMIGRATIE

CONSIDERENTELE DE ORDIN UMANITAR IN PROCESAREA DOSARELOR DE IMIGRATIE


Profesioniștii din domeniul imigrației sunt în mod frecvent solicitați de către clientela lor să invoce motive umanitare (în engleză: Humanitarea and Compassinate grounds) ca temei pentru aprobarea cererilor de rezidență permanentă.  De cele mai multe ori aceasta se întâmplă când este vorba de sponsorizarea părinților și are la bază informațiile aflate de la cunoscuți care au obținut sau au auzit de la alții că ar fi obținut un rezultat pozitiv de la IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada). 

Frecvența solicitărilor legate de sponsorizarea (parenarea) părinților se explică prin plafoanele introduse în ultima vreme, care exclud de la an la an o proporție de circa 80% din canadienii doritori să-și sponsorizeze părinții, dar incapabili să se numere printre cei 20% care fie au câștigat loteria, fie au fost mai rapizi în introducerea informațiilor atunci când (astfel cum s-a întâmplat anul acesta) IRCC a introdus on-line un formular pe care l-a retras dupa patru minute. Motivele umanitare  pot fi însă invocate nu numai în această materie, ci și în orice alt dosar de rezidență permanenta, cum ar fi în domeniul imigrației economice sau cel al solicitanților de azil.

Optimismul celor care se bizuie pe ce au aflat de la alții este însa cu totul inadecvat, deoarece motivele umanitare se apreciază cu mare atenție în functie de detalile concrete ale fiecărui caz în parte.  De aceea, chiar daca doua cazuri sunt asemanatoare, functionarii insarcinati cu examinarea cererilor respective procedeaza la o analiza amanuntita a intregului material probator din dosar și pot ajunge la decizii complet diferite în pofida aparentei similaritati a situatiilor respective.

Vestea bună este însă că în ultimii ani severitatea aprecierii motivelor umanitare s-a relaxat considerabil ca urmare în special a intervenției sistemului judiciar.  Curțile federale și cea Supremă au luat poziție în special împotriva interpretării înguste pe care funcționarii IRCC au dat-o de-a lungul timpului articolului 25 din Legea Imigratiei (Immigration and Refugee Protection Act, pe scurt IRPA) care autoriză Ministrul Imigrației să excepteze un solicitant de rezidență permanentă de la aplicarea unor criterii care ar determina respingerea dosarului său, atunci când apreciază că o asemena excepție este „justificată de considerații umanitare, ținând seama și de interesele majore ale unui copil direct afectat” daca este cazul. 

Acest articol reprezintă singura prevedere legală pe care se bizuie întregul eșafodaj de indicații și interpretări emise după intrarea în vigoare a IRPA și care au generat numeroase refuzuri până la sus-amintita intervenție a curților de justiție.  Explicația rezidă în instrucținile restrictive emise de IRCC prin Ghidul IP 5 (actualmente retras din circulație), care cereau funcționarilor de imigrație să nu accepte o cerere bazată pe motive umanitare decât dacă ajung la concluzia fermă că, în caz contrar,  respectivul candidat ar suferi consecițe definite cu expresia „unusual and undeserved or disproportionate hardship” (în traducere aproximativă: suferință neobișnuită și nemeritată sau disproporționată). 

De observat că un asemenea etalon de evaluare lipsește cu desăvârșire din textul legii.  Este ceeace Curtea Supremă a Canadei a scos în evidența în 2015 soluționând litigiul Kanthasamy v. Canada MCI.  În esență, decizia Curții Supreme statuează că Ghidul IP 5 nu conține norme obligatorii, ci elemente descriptive pentru uzul funcționarilor, care nu au caracter exhaustiv și nu pot limita libertatea de apreciere a acestora.  În niciun caz, stabilește decizia menționată, nu trebuie ca funcționarul sesizat cu asemenea cereri să le aprobe numai dacă sunt întrunite toate cele trei calificative din IP 5 (nobișnuit, nemeritat și disproporționat) și să se limiteze numai la aprecierea „riscului” care l-ar confrunta pe solicitant.  În schimb, funcționarii de imigrație trebuie să aprecieze de o manieră „flexibilă” dacă circumstanțele dosarului justifică sau nu aplicarea  Art. 25 din IRPA, recurgând nu la etalonul „unusual and undeserved or disproportionate hardship”, ci la un criteriu introdus încă din 1970 prin decizia Curtii Federale în Chirwa v. Canada (MCI)  și anume existența unor circumstanțe „care ar genera în orice persoană rezonabilă aparținând unei comunitați civilizate dorința de a pune capăt nefericirii altuia”.

În urma  intervenției Curții Supreme, IRCC a eliminat din ghidurile sale expresia „unusual and undeserved or disproportionate hardship”, dar a înlocuit-o cu „extreme hardship”.  În situl său oficial, IRCC continuă să însereze un set de criterii care ar trebui să orienteze pe funcționarii săi confruntați cu asemenea cereri, respectiv: în ce măsură persoana respectivă s-a integrat în societatea canadiană, legăturile sale de familie, interesele superioare ale oricărui copil afectat și consecințele pe care le-ar suferi în caz de refuz.  În lumina decizie Curții Supreme, aceste criterii nu sunt însă nici exhaustive, nici obligatorii.  Esențiale într-o cerere bazată pe motive umanitare rămân în ultimă instanță argumentele invocate de solicitant și dovezile administrate pentru a convinge IRCC că sunt întrunite circumstanțele „care ar genera în orice persoană rezonabilă aparținând unei comunitați civilizate dorința de a pune capăt nefericirii altuia” (textul original este: „would excite în a reasonable [person] în a civilized community a desire to relieve the misfortunes of another”).

Practica judecătorească ulterioară deciziei din Kanthasamy v. Canada a dezvoltat în continuare, de regulă în favoarea solcitanților de motive umanitare, ideile și criteriile instituite de Curtea Supremă.  Reamintim că, spre deoasebire de sistemele de drept din Europa continentală cu care mulți dintre noi suntem mai familari, în Canada deciziile jedecătorilor au putere de „precedent judiciar”, devenind obligatorii nu numai pentru părțile care s-au judecat, ci și pentru orice alte persoane sau autorități guvernamentale confruntate cu situații similare.  De aceea, funționarii de imigrație vor fi ținuți pe viitor să respecte asemenea comandamente judiciare cum sunt: să ia în considerare nu numai existența suferinței (hardship), dar și considerațiile umanitare în sensul larg al expresiei (Marshall v. Canada, 2017); să evite a examina fiecare aspect al dosarului în mod izolat, fragmentar, în loc să țină seama de elementele unificatoare ale cazului (Mursalim v. Canada, 2018) etc.  În mod special, curțile de justiție au instituit reguli detaliate privind modul cum funcționarii trebuie să evalueze interesele copiilor afectați de decizia pe care o vor lua, cum ar fi consecințele emoționale, vârsta și nevoile copilului, precum și măsura în care va avea oportunitatea să și le satisfacă (Daugdaug v. Canada (MCI), 2018).  Aceeasi decizie a Curtii Supreme în Kanthasamy v. Canada a atras atenția că datorită sensibilității specifice copilăriei,  circumstanțe care nu ar justifica aplicarea motivelor umanitare pentru un adult, pot conduce totuși la o solutie pozitiva în cazul unui copil. 

IRCC își îndeamnă în prezent funcționarii să examineze și alte aspecte, cum ar fi nivelul de dependență între copil și cel care solicită aplicarea de motive umanitare, impactul asupra educației copilului, consecințe legate de sexul copilului etc., iar functionarii cu putere de decizie par a fi înțeles că este vorba de enumerări exemplificative, nu de instrucțiuni obligatorii care să le limiteze capacitatea de a aprecia specificul fiecarei situații.  De aceea, anii care s-au scurs de la Kanthasamy v. Canada au marcat o reducere a numărului de refuzuri, fără ca această tendință să poată conduce la concluzia că oricine poate invoca motive umanitare așteptând să-și vadă dosarul aprobat.  Cel mai important pentru cei care sunt totuși convinși că au asemenea motive este să nu se bizuie pur și simplu pe înțelegerea și bunăvoința funcționarilor pe mâna cărora va cădea dosarul, ci să-l pregătească cu toată atenția, prezentând în extenso argumentele pe care se bizuie și producând cât mai multe dovezi: certificate medicale, la nevoie chiar expertize psihiatrice, declarații notarizate din partea celor afectați și a martorilor care le cunosc situația, fotografii relevante, dovezi ale situației materiale, informații verificabile despre țara unde ar trebui să se întoarcă cel în cauză în eventalitatea refuzului, chiar și desene executate de copiii afectați.  În lumina celor prezentate mai sus, un impact considerabil asupra evaluarii cazului îl pot avea referințele la diferite precedente judiciare aplicabile la cazul lor[1].

O expresie cocludentă a relaxării poziției IRCC în materie de motive umanitare a constituit-o lansarea în 2018 a Politicii temporare de inters public  (Politique d’intérêt public temporaire concernant le fardeau excessif pour les services sociaux ou de santé) prin care s-a ușurat în mod simțitor situația celor considerați prin lege ca inadmisibili pe motive medicale prin aceea că acceptarea lor ar supra-solicita serviciile canadiene de resort.  Despre acest program am mai scris la  rubrica de față; doresc numai să evidențiez că beneficiarii sunt acum aprobați chiar dacă cheltuielile respective ar depăși de trei ori nivelul acceptat conform legislației de drept comun.   Aceste înlesniri se adaugă unei măsuri mai vechi bazată tot pe motive umanitare, respectiv intedicția pentru autoritățile de resort de a deporta un soț sau o soție pentru care s-a depus dosar de parenare, chiar dacă respectiva persoană nu mai are statut legal în Canada și, în mod corespunzător, scutirea sa de obligația de a demonstra existența motivelor umanitare.

În încheiere trebuie precizat că nu oricine poate depune cereri pe motive umanitare.  De exemplu, cei care intră în Canada în mod ilegal sunt incluși în asa numita categorie de “designated foreign nationals” cărora li se interzice să invoce considerente umanitare pe timp de cinci ani de la intrarea în Canada sau de la data când li s-a refuzat cererea de azil.  Este interesant de subliniat totuși că cei care fac obiectul unui „removal order” pentru motive diferite de trecerea ilegala a frontierei, nu sunt opriți să invoce articolul 25 din IRPA.

În concluzie, cu mici excepții, invocarea motivelor umanitare stă la îndemâna oricărui solicitant de rezidență permanentă, dar aprobarea acestui demers depinde în mod decisiv de abilitatea celui în cauză de a-și prezenta situația exploatând toate elementele care-i definesc unicitatea.   Este sarcina sa de a scoate în evidență aceste elemente, iar nu a funcționarului de la Guvern de a le descoperi.  Cu toate acestea, în materie de motive umanitare, intervenția factorului uman, adică discernământul unei ființe în carne și oase este esențial pentru aprecierea corectă a situațiilor invocate de solicitanți.  Intr-un articol viitor vom examina în ce măsură această componentă se vede în prezent amenințată de introducerea pe scara din ce în ce mai largă a inteligenței artificiale în procesele decizionale ce au loc în cadrul IRCC.


[1] Este semnificativ în acest sens faptul că însăși IRCC le sugereaza funcționarilor săi să studieze cu atenție (ceeace prea puțini o fac însă) toate precedentele prezentate în acest articol, plus altele, cum ar fi Baker v. MCILegault v. MCIMCI v. Hawthorne, și  Owusu v. MCI.

Share

COLEGIUL CONSULTANTILOR DE IMIGRATIE

MEMBRII CONSILIULUI DE REGLEMENTARE A CONSULTANTILOR DIN IMIGRATIE (ICCRC) APROBA TRECEREA LA UN ORGANISM STATUTAR FEDERAL

 
19 septembrie 2019 – Membrii ICCRC au aprobat o moțiune prin care autoriză această organizație  să facă uz de opțiunea oferită de Guvernul federal și să depună o cerere pentru a deveni un nou organism de autoreglementare, respectiv Colegiul Consultanților pentru Imigrație și Cetățenie.  Ca și în limba română, prin „colegiu” se înțelege nu numai o instituție de învățământ, dar și un organism care guvernează exercitarea unei profesii (să ne amintim de fosta denumire a barourilor din România comunistă:  de ex. „Colegiul avocaților din  București”).
 
În primăvara anului 2019, Parlamentul Canadei a adoptat Legea consultanților de imigrație și cetățenie („Legea colegiului”),  care a fost apoi promulgată de Guvernatorul general obținând astfel „royal assent”; legea prevede un mecanism care permite ca ICCRC să se transforme dintr-o organizație cu statut de corporație „non-profit”, deci cu puteri extrem de limitate, într-un organism independent care își trage autoritatea direct dintr-o lege federală.   Prin aceasta, ocupația de „consultant de imigrație” devine una din cele numai două profesii reglementate la nivel federal, în timp ce toate celelalte (ingineri, avocați, contabili, medici etc.) sunt de competența guvernelor provinciale cât privește regulile după care se conduc.

Dezbaterile care au precedat adoptarea „legii colegiului” au readus în actualitate controversa iscată de barourile provinciale ale avocaților, care susțin că acordarea de consultații în domeniul imigrației și cetățeniei ar trebui să fie de competența exclusivă a membrilor acestora, care, se pretinde, sunt mai bine pregătiți din punct de vedere profesional.  

Autorul acestor rânduri este în același timp avocat pensionar și consultant activ de imigrație, deci îmi pot permite să emit o opinie imparțială.  Este adevărat că avocații sunt cu toții absolvenți ai facultăților de drept din Canada, dar aceste facultați oferă în marea lor majoritate numai un curs facultativ de un semestru, în timp ce toți consultanții de imigrație sunt obligați să urmeze cursuri de specialitate cu durata de cel puțin un an.  De reținut că, indiferent dacă au urmat sau nu acel curs facultativ, toți avocații sunt autorizați prin lege să acorde asistență în domeniul imigrației.  Desigur, există avocați extrem de calificați în acest domeniu, după cum și în rândurile consultanților sunt numeroși profesioniști cu excelentă reputație profesională;  problema este că pentru imigrantul potențial (aflat de regulă în afara Canadei), care dorește să obțină asistență profesională, este practic imposibil să discearnă cât de pregătit este un avocat despre care nu știe decât că aparține unui barou provincial, prin raport cu un consultant care nu poate exercita această profesie dacă nu a urmat studii de specialitate.

 
Noul Colegiu va avea competențe sporite în sensul că va guverna nu numai comportamentul membrilor săi, dar va fi de asemenea în măsură să urmărească pe cei care exercită profesia în mod clandestin, deținând atribuții care merg până la percheziții domiciliare și confiscarea bunurilor cu caracter de corpuri delicte.  În acest sens, noul Colegiu, guvernat fiind de un statut federal, va deține puteri mai mari chiar decât barourile de avocați din Canada, care nu pot întreprinde acțiuni legale împotriva persoanelor care locuiesc în Canada.

In momentul transformării ICCRC în Colegiu, membrii celui dintâi vor fi prelauți prin efectul legii de către noul organism, prin așa numita procedură de „grandfathering”.

Share

O SANSA UNICA PENTRU LUCRATORII DIN CONSTRUCTII CARE MUNCESC ILEGAL IN TORONTO SI IMPREJURIMI

O SANSA UNICA PENTRU LUCRATORII DIN CONSTRUCTII CARE MUNCESC ILEGAL IN TORONTO SI IMPREJURIMI

IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) pregătește lansarea unui program special care va permite câtorva sute de lucrători din construcții care și-au pierdut statutul legal dar continuă să muncească fără permis în zona GTA[1], nu numai să-și redobândească statutul, dar să obțină și rezidența permanetă canadiană, dânșii și familiile lor.

In expunerea de motive care justifică această măsură excepțională (denumită The Temporary Public Policy for Out-of-Status Construction Workers in the Greater Toronto Area), dl. Ahmed Hussen, ministrul Imigrației, recunoaște contribuția adusă de asemenea lucrători la prosperitatea economică a GTA și situația vulnerabilă în care se găsesc cât privește exercitarea drepturilor și obținerea beneficiilor de care dispun în mod normal cei cu statut legal, concomitent cu deficitul acut de forță de muncă ce se resimte în zona sus-pomenită.

Programul de care ne ocupăm va intra în vigoare pe 2 ianuarie 2020 și va continua să opereze până pe 2 ianuarie 2022.  Beneficiarii săi vor fi grupați în două categorii.  Prima grupă de 400 de de candidați (în ordinea înscrierii) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să fi intrat legal în Canada ca rezidenți temporari și să fi deținut pentru o vreme un permis de muncă în domeniul construcțiilor.
  • Să poată dovedi că au achitat impozit pe venit sau că cel puțin au declarat venitul obținut la CRA (Canada Revenue Agency).

Cealaltă grupă, de 100 de candidați, trebuie să dovedească numai că au intrat în Canada în mod legal.

Ambele categorii trebuie să satisfacă în plus criteriile de mai jos:

  1. Să fi locuit neîntrerupt în Canada pe timp de cel puțin cinci ani în momentul depunerii aplicației.
  2. Să lucreze în prezent într-o ocupație dintre cele listate la sfârșitul acestui articol și să poata dovedi că în ultimii cinci ani au lucrat fără permis în GTA pe timp de cel puțin trei ani din ultimii cinci într-o asemenea ocupație.
  3. Să prezinte rezultatele unui test de engleză sau franceză dintre cele acreditate de IRCC (adică TEF pentru franceză sau IELTS ori CELPIP pentru engleză) care să confirme nivelul 4 de cunoștințe lingvistice (adică începător avansat) la toate cele patru probe (scris, citit, exprimare și înțelegere). Cei interesați trebuie să demareze imediat o pregatire intensivă astfel încât să poată prezenta rezultatele unui asemenea test în viitorul cât mai apropiat, ținând seama și de condiția de la pct. 5 de mai jos.
  4. Să aibă o rudă (părinte, frate sau soră, bunic, nepot, unchi, sau văr) care să fie cetățean sau rezident permanent canadian, ORI să aibă o soție, common-law partener sau copil în Canada, indiferent de statutul lor.
  5. Să poată prezenta o scrisoare de referință de la „Canadian Labour Congress” (CLC) care să ateste că îndeplinesc condițiile de mai sus. Cerințele pentru obținerea acestei scrisori sunt descrise la: https://canadianlabour.ca/permanentresidence/ .  De reținut că CLC va demara această procedură încă din data de 3 septembrie 2019!
  6. In sfârșit, candidații la acest program (ca și membrii lor de familie) trebuie să nu fie inadmisibili în Canada pentru motive medicale sau de criminalitate. Nu sunt incluși în această interdicție cei care pur și simplu au ascuns lipsa de statut legal în Canada (situațiile concrete sunt descrise în articolele 40(1)(a), 41 și 42 ale Legii Imigrației (IRPA).

Nu sunt de asemenea eligbili pentru acest program cei care au cerut statutul de refugiat.  Pe de alta parte, dacă cel în cauză face obiectul unui „removal order”, acesta va fi suspendat de îndată ce aplicația a fost acceptată în principiu.

In ipoteza când mai mult de 500 de candidați îndeplinesc criteriile de mai sus, noul program stabilește o ordine de priorități în sensul că vor fi selecționați în primul rând cei cu familie în Canada, începând cu cei care au copii, indiferent de statutul acestora, urmați de cei căsătoriți sau în relație de concubinaj.

In final, anunțul postat de IRCC conține o Anexă cu  lista ocupațiilor pentru care a fost lansat programul tratat în acest articol.  In esență, sunt cuprinse în acea anexă practic toate ocupațiile care au cât de cât o legătură cu domeniul construcțiilor.  Este vorba de urmatoarele ocupații și grupe de ocupații:

  • Major Group 72 Trades and Skilled Transport and Equipment Operators
  • Major Group 73 maintenance and equipment operation trades
  • NOC 7441 – residential and commercial installers and servicers
  • NOC 7521 – heavy equipment operators (except crane)
  • NOC 7611 – construction trades helpers and labourers

Pentru cei interesați să cunoască detalii, toate acele ocupații pot fi examinate în situl aflat la următorul link: http://www23.statcan.gc.ca/imdb/p3VD.pl?Function=getVDStruct&TVD=314243&CVD=314244&CPV=7&CST=01012016&CLV=1&MLV=4

[1] City of Toronto, Durham Region, Halton Region, Peel Region, York RegionShare

PROCEDURA PROGRAMELOR PILOT PRIVIND PERSONALUL DOMESTIC

PROCEDURA PROGRAMELOR PILOT PRIVIND PERSONALUL DOMESTIC

 Intr-un articol anterior anunțam intrarea în vigoare a două programe pilot care permit celor cu oferte de lucru în două categorii de ocupații (Home child care provider și Home support worker) să transforme statutul lor inițial de rezident temporar într-unul de rezident permanent după ce au muncit timp de doi ani în ocupațiile respective.

Este vorba așadar de personalul de îngrijire a copiilor si de cel de îngrijire a vârstnicilor și handicapaților.  Asemenea îngrijitori pot fi angajați și potrivit procedurii de drept comun care guvernează obținerea permiselor de muncă în orice fel de ocupații, dar dacă se dorește ca în final aceștia să obțină statutul de rezidenți permanenți, trebuie ca de la bun început să-și depună dosarele prin procedura specifică celor două programe pilot.  Avantajul acestei opțiuni constă nu numai în faptul că devin rezidenți permanenți, dar și în alte două caracteristici de care beneficiază chiar și pe durata cât sunt încă rezidenți temporari: a) nu li se cere să prezinte o LMIA (Labour Market Impact Assessment, sau, în franceză, EIMT de la Étude d’impact sur le marché du travail) care constituie coșmarul angajatorilor, motiv pentru care aceștia ezită să recruteze lucrători străini și b) obțin un permis de muncă specific pentru ocupație (occupation-specific), nu pentru un anume angajator (employer-specific), deci își pot schimba oricând locul de muncă.

Trebuie menționat de la bun început că de cele două programe pilot nu beneficiază cei cu destinația Quebec.  In afară de această opreliște datorată faptului că autoritățile Quebecului nu doresc să ofere asemenea facilități, candidații potențiali trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să posede o ofertă de lucru conformă cu numeroasele cerințe impuse prin formularul IMM 5983 recent introdus de IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada).
  2. Să fie în măsură să presteze activitățile specifice ocupației respective.
  3. Să obțină rezultate minime (relativ modeste) la un test de engleză (IELTS ori CELPIP) sau de franceză (TEF).
  4. Să satisfacă cerințele de studii impuse de noile programe[1].
  5. Să nu fie loviți de inadmisibilitate pe motive de sănătate sau criminalitate.

1) Oferta de lucru trebuie să se refere la o poziție cu norma întreagă (cel puțin 30 de ore pe săptămâna) și trebuie făcută de angajatorul canadian (de cele mai multe ori o familie care are nevoie de asemenea îngrijire) prin semnarea unui formular de cinci pagini în care se cer descrise în amănunțime nu numai salariul și programul de lucru, dar și ambianța în care angajatul își va desfășura activitatea, precum și condițiile de locuit (în ipoteza cănd va fi găzduit de angajator).  Pentru a da numai câteva exemple, indiferent unde va locui angajatul, în formular trebuie să apară numărul de încăperi din casa angajatorului, câte anume sunt dormitoare, câți adulți și câți copii locuiesc în casa respectivă.  Dacă angajatul va locui efectiv împreună cu familia respectivă, ceeace este cazul de cele mai multe ori, în formular trebuie să apară informții detaliate privind asemenea specte cum sunt: dacă va avea o cameră separată și în ce suprafață, cu ce este mobilată, cum este încălzită, dacă și cum se poate încuia acea încăpere, cum se pot bloca ferestrele, dacă angajatul are acces la dependințe sau dispune de baie și bucătărie separate etc.

2) Cât privește abilitatea angajatului de a îndeplini activitățile specifice ocupației respective, cele două programe pilot se limitează la a statua că se va ține cont de experiența trecută și de eventualele programe de training urmate de candidat pentru a se decide dacă respectivul poate face față cerințelor din așa numitul „lead statement” astfel cum este definit de Nomencatorul canadian de ocupații (NOC).  Pentru cei care îngrijesc copii, acest lead statement prevede: „îngrijitorii copiilor la domiciliul acestora…au grijă de bunăstarea și dezvoltarea fizică și integrarea socială a copiilor, îi asistă pe părinții copiilor în tot ce privește îngrijirea acestora și pot fi solicitați să îndeplinească alte activități domstice” (a se vedea ocupația cu numărul de cod NOC 4411).  Programul pilot menționează expres că nu contează de fel experiența acumulată de angajat în gospodăria proprie.  Se poate deduce că trebuie făcută dovada unei activități prealabile de îngrijire a copiilor în slujba altei familii, dar noul program pilot nu reproduce vechea condiție impusă în programul defunct rezervat pentru „live-in caregivers”, și anume cerința de a fi lucrat cel puțin un an într-o asemenea calitate.  Rezultă deci că aprecierea experienței anterioare este lăsată la discreția exclusivă a funcționarilor care vor adopta decizia finala.  Singurul element de orientare în această direcție îl constituie deocamdată enumerarea din lista de control pentru depunerea dosarului (IMM 5981) care menționează ca dovezi necesare pentru a demonstra abilitatea de a îndeplini activitatea: scrisori de referință de la angajatori anteriori (chiar și pentru munca ne plătită), contracte de muncă, fluturași de salariu, extrase oficiale din bazele de date  ale autorităților de resort, diplome și certificate.  Cealaltă categorie (Home support workers-NOC 4412) va fi apreciată în mod similar, pornindu-se de la un „lead statement” care-i definește ca asigurând îngrijire personală și companie pentru vârstnici, handicapați și convalescenți.

3) Cunoștințele lingvistice pe care candidatul trebuie sa le demonstreze pentru a beneficia de programul pilot se situeaza la un minim de nivel 5 în CLB (Canadian Language Benchmarks), ceeace pentru testul IELTS, de exemplu, se traduce în următoarele note: 4 pentru citit și 5 pentru restul de trei probe (înțelegere, exprimare și scris). Rezulttele testului trebuie incluse în dosar în momentul înregistrării.

4) Cerințele de studii obligatorii se rezumă la o diploma post-liceală pentru un curs cu durata de cel puțin un an care, dacă nu a fost obținută în Canada, trebuie evaluată de o instituție acreditată de IRCC, iar raportul atașat la dosar.  Obținerea unui asemenea raport poate dura în jur de două luni.   Cele cinci instituții acreditate sunt:

Pentru a cunoaște detaliile evaluarii prin oricare din instituțiile de mai sus este suficient să le introduceți denumirea în Google sau alt browser.

De menționat ca noile programe pilot nu au reprodus nici cerința pentru candidat de a fi absolvit un curs de specialitate cu durata de cel puțin 6 luni.  Este de așteptat însă ca aprobarea să fie mai lesnicioasă dacă diploma post-liceală a fost obținută într-un domeniu legat de activitățile celor două ocupații.  De menționat de asemenea că, deși nu apar ca cerințe obligatorii în noile programe, descrierile din NOC ale celor două ocupații menționează și alte aspecte ale pregătirii unui îngrijitor de copii sau de vârstnici, care s-ar putea să li se ceară, cum ar fi absolvirea unui curs de prim ajutor.  Toate acestea pot constitui elemente de apreciere în evaluarea candidaților, ținând seama de exprimarea extrem de vagă pe care o folosește actualmente situl IRCC în materie de „employment requirements”.

5) Inadmisibilitatea medicală se poate datora unei condiții care presupune un tratament costisitor, sau unei boli molipsitoare, iar inadmisibilitatea pe motive de criminalitate rezultă din cazierul judiciar care trebuie depus în mod obligatoriu.  In ultima ipoteză, există posibilitatea reabilitării, care se poate produce de plin drept sau la cerere, în funcție de gravitatea faptelor.

O data convins ca îndeplinește condițiile de mai sus, candidatul poate depune direct dosarul de rezidență permanentă la Centrul de procesare specializat din Edmonton Alberta.  Dosarul trebuie să cuprindă formularele de uz comun pentru rezidența permanetă, plus oferta de lucru sus-menționată și două formulare specifice pentru aceste programe pilot, respectiv Schedule 19 A și Schedule 19 B.  Cel din urmă poate fi depus de la bun început dacă solicitantul a acumulat deja doi ani de experiență în Canada, sau ulterior, în momentul când indeplinește această condiție.

Primind dosarul, Centrul de procesare verifică capacitatea candidatului de a îndeplini cerințele programului de îndată ce acumulează cei doi ani de experiență și, în caz afirmativ, eliberează permisul de lucru cu restricția pentru candidat de a se angaja numai în ocupația pentru care a depus dosarul (dar nu și pentru angajatorul care a semnat oferta).  Impreună cu titularul, primesc permise de lucru deschise sau permise de studii, după caz, și ceilalți membri ai familiei sale. De îndată ce titularul a acumulat cei doi ani de experiență în Canada, întreaga familie dobândește statutul de rezidenți permanenți.  Dacă dosarul se depune de către cineva care deja lucrează în Canada (exceptând Quebecul) de doi ani într-una din cele două ocupații, rezidența permanentă se dobândește pe loc.

Așa cum am mai menționat, cei care nu îndeplnesc condițiile noilor programe, sau care nu doresc să rămână definitiv în Canada, pot încerca să obțină un permis de lucru într-una din cele două ocupații prin procedura normală care presupune obținerea în prealabil de către angajator a unui LMIA/EIMT pentru care trebuie sa demonstreze–printr-o campanie de publicitate supusă unor restricții draconice–că nu a găsit un canadian care să preia poziția și totodată să achite o taxă de procesare de o mie de dolari.   Avantajul pentru angajator este că, cel puțin deocamdată, permisul de muncă va fi „employer-specific” deci nu există riscul ca angajatul să se mute la altă familie.  Din punctul de vedere al angajatului, însă, experiența dobândită pe baza unui asemenea permis de muncă nu-i va putea folosi pentru a solicita rezidența permanentă într-un program federal, deoarece ocupațiile 4411 și 4412 sunt the nivel C în NOC.  De reținut că pentru cei care beneficiază în prezent de asemenea permise, IRCC va lansa din nou, pentru 3 luni cu începere din 8 iulie 2019, un program special denumit „interim pathway for caregivers” care le va permite totuși să solicite rezidența permanentă în pofida restricției de mai sus, dacă au obținut permisele de muncă după 30 noiembrie 2014.

In încheiere doresc să subliniez că toate aceste facilități, care nu sunt străine de dorința liberalilor de a-și spori popularitatea în ajun de alegeri, presupun ca beneficiarii potențiali să-și ajusteze agenda de vacanță și să acorde prioritate pregătirii dosarelor, deoarece  riscă fie să piardă termenele instituite de IRCC (vezi mai sus), fie să rămână pe dinafară, deoarece numărul de dosare acceptate în baza programelor pilot este afectat de un plafon destul de restrictiv, cum am relatat în articolul anterior.

[1] De reținut că pentru ambele ocupații la care se referă acest articol, cerința minimă de studii conform cu definiția din Nomenclatorul canadian de ocupații (NOC) o constituie diploma de studii secundare.  Programele pilot impun însă ca cerință minimă o diplomă de studii post-secundare, cum vom vedea mai jos în articol.

Share

DOUĂ NOI PROGRAME PILOT IN SPRIJINUL PERSONALULUI DOMESTIC CARE VIZEAZĂ REZIDENȚA PERMANENTĂ

DOUĂ NOI PROGRAME PILOT IN SPRIJINUL
PERSONALULUI DOMESTIC CARE VIZEAZĂ REZIDENȚA PERMANENTĂ

IRCC lansează pe 18 iunie a.c. două noi programe pilot în sprijinul membrilor personalului domestic care doresc să obțină statutul de rezidenți permanenți.   Denumite „The Home Child Care Provider” și „Home Support Worker ”, programele respective vor permite obținerea de permise de muncă de către cei care beneficiaza de oferte de lucru și îndeplinesc criteriile unui program canadian de imigrație economică.  Elementul de noutate constă în faptul că permisele lor vor fi nu pentru un anume angajator (employer-specific), ci pentru a anumită ocupație (occupation-specific), ceeace le va permite titularilor să se angajeze oriunde primesc o ofertă pentru ocupația rspectivă; ca o consecință a acestei mutații spectaculoase, cei care vor sa angajeze personal domestic prin noile programe pilot nu vor mai avea nevoie de aprobare de la ESDC (Employment and Social Developmant Canada) sub forma unei LMIA (Labour Market Impact Assessment) care a constituit până în prezent un obstacol major pentru majoritatea angajatorilor[1].  In plus, membrii de familie ai titularului unui asemena permis vor primi și ei, după caz, permise deschise de lucru sau permise de studii. 

IRCC va publica în curând noile reguli prin care celor care au acumulat doi ani de activitate în Canada printr-unul din aceste programe pilot vor obține rezidența permanentă cu minimum de formalități și cu timpi reduși de procesare.  Mai exact, se preconizează ca  permisul de muncă „occupation-specific” să fie obținut în maximum 12 luni, timp în care IRCC verifică și admisibilitatea de principiu a cererii de rezidență permanentă, iar acest din urmă statut să fie acordat titularului și familiei sale în maximum 6 luni din momentul când depune dovada că a lucrat doi în Canada pe baza acelui permis de muncă. 

Intre timp, candidații care au demarat cererile de rezidență permanentă sub vechile programe pilot, vor beneficia în continuare de procedura în vigoare la data depunerii dosarelor.

In sfârșit, IRCC a anunțat prelungirea cu încă trei luni, începând cu 8 iulie 2019, a dispozițiilor care permit depunerea cererilor de rezidență permanentă și de către membrii personalului domestic care au ajuns în Canada după 2014 sub incidența unor reglementări care nu le mai permiteau atingerea acestui obiectiv (vezi tot în acest site articolul meu din 23 februarie 2019).

De reținut că pentru fiecare din cele doua programe pilot ce se lansează pe 18 iunie 2019 IRCC a stabilit un plafon anual de 2750 de dosare, deci timpul este de esență dacă doriți să beneficiați de ele.


[1] Printre altele, angajatorul, respectiv familia care are nevoie de asistență pentru copii, vârstnici sau handicapați, trebuie să publice anunțuri prin cel puțin trei forme de publicitate (dintre care una trebuie să fie în mod obligator Job Bank, administrat de ESDC), să justifice de ce nu a angajat un eventual amator canadian care a răspuns la anunțuri și să achite câte 1000 de dolari ca taxă de procesare pentru fiecare poziție oferită.

Share

NOI MASURI PENTRU PROTECTIA PERSOANELOR VULNERABILE

NOI MASURI PENTRU PROTECTIA PERSOANELOR VULNERABILE

Pe 31 mai 2019 IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) a anunțat un set de  măsuri pentru a ameliora protecția muncitorilor străini (foreign workers) vulnerabili, a noilor veniți care se confruntă cu abuzuri în familie, precum și pentru a ajuta imigranții de dată recentă să-și sponsorizeze membrii familiei pe care nu i-au declarat inițial.


1) Mass media canadiană relatează  frecvent situații în care titularii de permise de lucru sunt victime ale unor abuzuri comise de angajatorii lor, dar ezită să se plângă autorităților de teamă că își vor pierde locul de muncă.  Până în prezent această teamă era pe deplin justificată, deoarece majoritatea permiselor de muncă sunt „employer-specific”, adică nu dau dreptul titularului să se angajeze în altă parte, ceeace creaza o situație similară cu iobăgia.  Abuzurile pot fi dintre cele mai diverse, începând cu violențe fizice sau verbale (în special în cazul personalului domestic) și terminând cu reducerea nejustificată a salariului, sau încărcarea angajatului cu cheltuieli pe care legea îl obligă pe angajator să le suporte.  Cei care suferă asemenea abuzuri au alternativa găsirii altui angajator care trebuie să treacă însă printr-o procedură îndelungata și costisitoare pentra a obține validarea ofertei de lucru printr-un LMIA (Labour Market Impact Assessment) pe care Employment Canada i-o emite numai după ce se convinge că a făcut eforturi pentru a angaja un canadian și nu a reușit; pe scurt, în foarte puține cazuri muncitorul străin poate rămâne să lucreze în Canada dacă ajunge la conflict cu angajatorul care figurează pe permisul său de lucru.

Începând cu data de 4 iunie 2019, titularii de asemenea permise de muncă care sunt ținta abuzurilor[1] din partea angajatorului vor putea să solicite pe gratis un permis de muncă deschis, care le dă dreptul să se angajeze la orice patron.  Când se ivesc asemenea situații, angajatorii găsiți culpabili pot fi condamnați la amenzi considerabile și sunt incluși într-o listă făcută publică prin care li se interzice angajarea pe viitor a altor „foreign workers”.  Chiar și în condițiile legislației actuale, asemenea sancțini au fost aplicate unui număr de 160 de angajatorei găsiți în culpă.  Rămâne de văzut dacă noile prevederi nu vor genera situații în care patronul devine el însuși victima unor presiuni din partea angajaților fără să fi comis nici un abuz, precum și dacă nu cumva asemenea perspectivă va descuraja firmele interesate să mai recruteze străini în pofida crizei de forță de muncă din economia canadiană.

2) Începând cu 26 iulie 2019, persoanele aflate în Canada  care devin victime ale unor abuzuri din partea soților sau partenerilor canadieni, vor putea cere și obține permise de rezidenți temporari (temporary resident permits-TRP) dacă nu au apucat să obțină ele însele statutul de rezidenți permanenți.  Asemenea situații se pot ivi când respectivele persoane au intrat în Canada ca vizitatori sau studenți ori muncitori străini și au format un cuplu cu rezidenți canadieni care fie se află pe puncul de a le sponsoriza, fie se complac într-o relație romantică fără vreun gând de permanentizare a acesteia.  Este important de reținut că  posesia unui TRP nu trebuie confundată cu statutul unui simplu vizitator; ca regulă generală asemenea permise se eliberează în situații excepționale persoanelor inadmisibile din punct de vedere medical sau pe motive de criminalitate, când IRCC constată că sunt rațiuni extrem de puternice pentru care respectivii trebuie să fie lăsați să râmână în Canada.  Cel care obține un TRP primește automat nu numai dreptul de ședere în Canada, ci și acoperire medicală, precum și dreptul de muncă.  Asemenea permise se eliberează de regulă pentru un an și sunt de cele mai multe ori prelungite pentru încă un an, la încheierea căruia titularul este îndreptățit să ceară rezidența permanentă fără niciun fel de altă condiție (studii, test lingvistic etc.).

Concomitent cu eliberarea unor permise temporare, IRRC lansează o altă inițiativă pentru protecția persoanlor care cad vitimă violenței conjugale, respectiv accelerarea procesării dosarelor de rezidență permanentă bazate pe motive umanitare care au fost depuse de asemenea persoane.  Este o măsură importantă deoarece asemenea dosare, atunci când nu se invocă violența, sunt renumite pentru durata îndelungată de procesare.   Trebuie însă remarcat că dacă pentru eliberarea unui TRP, cu toate avantajele colaterale descrise mai sus, este suficientă invocarea și dovedirea violenței, în cazul dosarelor bazate pe motive umanitare această violență conduce numai la accelerarea procesării, nu la aprobarea dosarului ca atare.  Ca sa obțină această aprobare, cel în cauză trebuie să dovedească faptul că reîntoarcerea în țara de cetățenie l-ar expune la dezagramente majore, cum ar fi, de pildă, un risc pentru propria viață datorită asistenței medicale defectuoase.

3) In sfârșit, o măsură extrem de pozitivă o constituie lansarea cu începere din 9 septembrie 2019 a unui program pilot de doi ani, interval în care cei care au devenit rezidenți permanenți sau cetațeni canadieni pot să-și sponsorizeze dependenții pe care nu i-au declarat atunci când și-au depus propriul dosar de rezidență permanentă.  Motivele unei asemenea omisiuni pot fi dintre cele mai diverse și se întâlnesc mai ales în situația celor care au cerut și obținut statutul  de refugiat.  Pot fi însă și alte situații, cum ar fi cazul unui fost client al subsemnatuilui care a omis să declare un copil din afara căsătoriei atunci când a emigrat cu soția legitimă; la vremea respectivă a fost nevoie de o argumentare solidă și numeroase probe pentru a convinge autoritățile să accepte totuși sponsorizarea copilului, care mai apoi s-a dovedit un student strălucit promovând pe primul loc și liceul, și facultatea.

Rațiunea pentru care există încă (pentru câteva luni) o asemenea interdicție rezidă în teama Guvernului că dependentul ne declarat ar fi poate lovit de inadmisibilitate medicală sau criminală, ceeace la vremea depunerii dosarului de către actualul sponsor potențial ar fi dus conform legii la refuzul rezidenței permanente pentru întreaga familie.  Se pare ca IRCC a decis să reconsidere această poziție și să îmbrațișeze, cel puțin pentru urmatorii doi ani, opinia că avantajele pentru Canada sunt mai mari pe termen lung decât riscul sus-pomenit. 

Ceeace nu rezultă din formularea comunicatului emis de IRCC este ce se va întâmpla cu cei care și-au declarat dependenții, dar aceștia din urmă nu au fost examinați medical.  Intrebarea este legitimă, pentru că urmarea unei asmenea omisiuni este aceeași ca și pentru dependenții ne declarați.  Astfel de situații sunt extrem de frecvente și se produc mai ales atunci când sponsorul potențial a cerut rezidența permanentă după ce a divorțat, iar copilul minor a fost încredințat celuilalt părinte (de regulă mama) care refuză să-l lase să facă vizita medicală.   Tot din experiența subsemnatului, copilul devenit adult nu-i va ierta acest refuz și acest episod îl va motiva puternic să încerce să emigreze pe cont propriu[2].  Sperăm așadar că și aceste situații vor fi înglobate în viitorul program pilot.

In încheiere putem miza pe o accelerare a măsurilor cu efect pozitiv în masa electoratului, pe măsură ce se apropie alegerile parlametare.  De altfel, la numai două zile după comunicatul comentat în acest articol, IRCC a lansat o nouă inițiativă intitulată „Rainbow Refugee Assistance Partnership” având ca obiect facilitarea sponsorizării private a refugiaților aparținând comunității LGBTQ2.


[1] Conform definiției propuse de IRCC, aceste abuzuri pot consta în: 1. Violență fizică, inclusiv sechestrare de persoane;      2. abuz sexual, inclusiv contact sexual fără consimțământ;      3. abuz psihologic, inclusiv amenințări și intimidări; și    4. abuzuri financiare, inclusiv fraudă și șantaj.

[2] In cazul la care mă refer, mama copilului și-a consultat avocatul român care a reprezentat-o în divorț și care a sfătuit-o să nu cumva să accepte pentru că precis este vorba de o manoperă a fostului soț.

Share

DEZVALUIREA UNEI OPERATII SECRETE A DEPARTAMENTULUI IMIGRATIEI

DEZVALUIREA UNEI OPERATII SECRETE A DEPARTAMENTULUI IMIGRATIEI

Agentia de știri CBC a descoperit că Guvernul federal a încheiat  o înțelegere secretă cu un grup de 70 de cetățeni și rezidenți canadieni care declanșaseră o acțiune în justiție condamnând procedura prin care IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) a procedat la selecționarea celor 20 de mii de candidați (dintr-un total de peste 100 de mii) care au posibilitatea să-și sponsorizeze părinții și bunicii în 2019.

Ca urmare a acestei înțelegeri, cei 70 de reclamanți au fost adăugați pe tăcute la numarul sus-pomenit de sponsori fericiți, aflați în prezent în faza depunerii efective a dosarelor, cu condiția să nu divulge termenii acestei înțelegeri.


Acțiunile judiciare au fost lansate în Toronto și Vancouver, după ce zeci de mii de solicitanți nu au putut să-și înscrie declarațiile de intenție în cele câteva minute cât a fost disponibil formularul respectiv pe situl IRCC în ziua de 28 ianuarie 2019, la amiază.  Au rămas pe dinafară toți cei care nu dispun de conecție rapidă la Internet, sau nu au fost ei înșiși suficient de rapizi în introducerea informațiilor și documentelor solicitate, din cele mai diferite motive, inclusiv lipsă de exercițiu, handicap fizic, sau simpla incapacitate de a se folosi rapid (cu toate cele 10 degete) de tastatura calculatorului.

După spusele CBC, acțiunea reclamanților conținea afirmații de genul: „The online registration process in both its design and implementation was arbitrary, capricious, procedurally unfair and unjust”.

Un oficial guvernamental, care care a cerut să rămână anonim, a declarat agenției citate că guvernul a optat pentru soluționarea prin tranzacție a acținilor judiciare deoarece numărul solicitanților a fost relativ mic, printre ei s-au aflat mulți handicapați și pentru că, în ultimă instanță, s-ar fi evitat astfel reluarea întregii proceduri de la capăt.  Această din urmă afirmație este greu de înțeles, câtă vreme există alternativa simplă de a suplimenta masiv plafonul actual fără să se încarce prea mult agenda birocraților din IRCC, ținând seama de faptul că procesarea acestui gen de dosare este extrem de simplă.  Intr-adevăr, o dată dovedită legătura de rudenie (cu acte de stare civilă) și stabilită capacitatea financiară a sponsorilor (prin acces consimțit la documentele fiscale din posesia fiscului canadian), adică operații care se epuizează în câteva minute, rămâne ca părinții beneficiari să efectueze vizita medicală și să probeze că nu au cazier judiciar, după care pot primi vizele de imigranți.

Articolul publicat de CBC citează mai apoi pe avocatul de imigrație Lorne Waldman care consideră că aceste dezvăluiri reprezintă o invitație pentru numeroși alți sponsori potențiali frustrați de eșecul nemeritat pe care l-au suferit, de a da la rândul lor Guvernul în judecată.  Articolul citează de asemenea pe ministrul Imigrației, Ahmed Hussen, care a încercat să justifice practica introdusă în acest an (ca fiind mai echitabilă decât sistemul anterior bazat pe tragere la sorți), dar a promis că ca ține seama de criticile provenite din partea canaienilor și va aduce corective pe viitor.

„Continuăm să monitorizăm toate programele noastre pentru a găsi modalități de a le îmbunătăți. Este prea devreme pentru a specula despre posibilele schimbări ale procesului de aplicare a anului viitor”, se afirmă totuși în declarația minstrului.

Share

PROGRAMELE DE IMIGRATIE ALE PROVINCIEI SASKATCHEWAN: SINP

PROGRAMELE DE IMIGRATIE ALE PROVINCIEI SASKATCHEWAN: SINP

Am tratat într-un articol anterior oportunitățile oferite de provincia Saskatchewan (SK) oamenilor de afaceri.  Astazi ne vom referi la programele rezervate imigranților economici independenți (skilled workers), respectiv: a) International Skilled Worker: Saskatchewan Express Entry, b) International Skilled Worker: Occupation In-Demand și c) International Skilled Worker: Employment Offer[1]

a) Prima categorie (International Skilled Worker: Saskatchewan Express Entry) este destinată candidaților care sunt deja în posesia unui profil Express Entry pe care și l-au creat on-line prin platforma pusă la dispoziție de IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) la nivel federal.  Se subînțelege că vor dori să beneficieze de acest program cei care nu acumuleaza suficiente puncte pentru a primi direct o ITA (Invitation to Apply) de la IRCC și au de aceea nevoie de nominalizarea unei provincii canadiene, care le adaugă 600 de puncte și le asigura primirea unei ITA în interval ce 2-3 săptămâni.

Pentru a primi o nominalizare prin SINP, candidații respectivi trebuie să înregistreze  un dosar care să confirme că acumulează cel puțin 60 de puncte în cadrul „SINP point assessment grid”, care este mai flexibil decât cel impus de IRCC în programul „Federal Skilled Workers”.  Problema este însă că, pentru a fi acceptat în „Express Entry pool of candidates”, respectivul trebuie să satisfacă exigențe mult mai severe, afară numai dacă nu a acumulat experiență profesională în Canada (care i-ar permite să candideze în Canadian Experience Class) sau exercită o meserie care i-ar permite să fie acceptat în programul Federal Skilled Trades.  Pentru a da numai un exemplu, un candidat care speră să fie inclus în „Express Entry pool of candidates” ca Federal Skilled Worker trebuie să fi dovedit prin teste oficiale un nivel CLB 7 (de la Canadian Language Benchmarks) de cunoștințe lingvistice în franceză sau engleză[2], pe când SINP îi acceptă și cu CLB 4 dacă punctajul total este de 60.  In afară de cunoștințe lingvistice, Gridul SINP mai acordă maximum 23 de puncte pentru diploma de masterat sau doctorat (respectiv 20 pentru licență si 15 pentru diplomă post-liceală cu durata de 2 ani), 10 puncte pentru cinci ani de experiență profesională, 12 puncte pentru cei în vârstă între 22 și 34 de ani (respectiv 10 puncte pentru cei între 35 și 45 de ani)[3].  Puncte suplimentare se acordă celor care aparțin programelor SINP tratate  mai jos la lit. b și c.  Restul de cerințe ale acestui prim program le dublează pe cele din Express Entry și sunt în mod implicit satisfăcute de vreme ce respectivii solicitanți sunt deja incluși în „Express Entry pool of candidates”.

Pentru a beneficia de avantajele acestei categorii, adică pentru a-și asigura cele 600 de puncte sus-menționate, candidatul trebuie în prealabil să înregistreze on-line o „expression of interest”, care este evaluată de funcținarii SINP și poate conduce la o „invitation to apply”, moment în care trebuie să achite 300 de dolari și să depună—tot on-line–dosarul propriuzis, respectiv formularele specifice ale SINP, cele federale si documentația suport.  Timpul mediu de procesare a acestor dosare până la emiterea certificatelor de nominalizare este actualmente de 33 de săptămâni, la care se adaugă cele șase luni necesare pentru IRCC ca să emită viza de imigrant.

b) Al doilea program al SINP  destinat imigranților economici (International Skilled Worker: Occupation In-Demand) are în vedere pe cei care pot dovedi experiență profesională într-una din ocupațiile aflate pe Lista specială de „occupations in-demand”, adică ocupațiile pentru care  se prevede penurie de forță de muncă în următorii cinci ani.   Lista actuală cuprinde următoarele ocupații (în paranteze figurează codul ocupației din NOC-National Occupational Classification):

·       Manageri din serviciile sociale și comunitare (0423) care posedă diplome de licență în științele sociale.

·       Tehnicieni contabili (1311) cu diplome post-liceale din domeniul contabilității.

·       Programatori și developeri de media inter-activă (2174) absolvenți ai unor programe post-liceale cu durata de cel puțin trei ani din domeniul IT.

·       Tehnicieni în arhitectură (2251) cu diplome de licență sau de școli post-liceale cu durata de trei ani.

·       Tehnicieni și tehnologi de laborator (3211) cu acreditare din partea SSMLT (Saskatchewan Society of Medical Laboratory Technologists) sau cu confirmare din partea acestei instituții că îndeplinesc condițiile pentru a cere acreditarea.

·       Tehnicieni  și tehnologi radiologi (3215) cu acreditare din partea Saskatchewan Association of Medical Radiation Technologists (SAMRT) sau cu confirmare din partea acestei instituții că îndeplinesc condițiile pentru a cere acreditarea din partea instituției federale de resort (Canadian Association of Medical Radiation Technologists).

·       Paramedici (3234) cu acreditare din partea Saskatchewan College of Paramedics (SCoP) sau cu confirmare din partea acestei instituții că îndeplinesc condițiile pentru a cere acreditarea.

·       Psihologi (4151) cu confirmare din partea Saskatchewan College of Psychologists că  îndeplinesc condițiile pentru a cere acreditarea.

  • Asistenți sociali sau comunitari (4212) cu diplome în domeniul asistenței sociale sau psihologiei și echivalare din partea Canadian Association of Social Workers (CASW).
  • Educatori/educatoare de grădiniță(4214) cu certificare și evaluare din partea Ministerului educației din SK.
  • Instructori pentru persoane handicapate (4215) cu diplome post-liceale de doi ani sau de licență în domeniile educației, recuperării, mobilității, asistenței pentru nevăzători etc.
  • Lideri de programe și instructori de sport, recreație și „fitness” (5254) cu diplome post-liceale de educație fizică.
  • Măcelari (6331) cu școală profesională sau certificat de ucenicie evaluat de autoritățile din SK.
  • Brutari (6332) cu școală profesională sau certificat de ucenicie evaluat de autoritățile din SK.
  • Patiseri/cofetari (7292) cu școală profesională sau certificat de ucenicie evaluat de autoritățile din SK.
  • Mecanici de utilaje grele (7312) cu școală profesională și confirmare că pot fi înscriși la examenul de echivalare din partea Saskatchewan Apprenticeship and Trade Certification Commission(SATCC).
  • Mecanici auto (7321) cu școală profesională și confirmare că pot fi înscriși la la examenul de echivalare din partea Saskatchewan Apprenticeship and Trade Certification Commission(SATCC).
  • Tinichigii auto (7322) cu școală profesională și confirmare că pot fi înscriși la examenul de echivalare, din partea Saskatchewan Apprenticeship and Trade Certification Commission(SATCC).

Procedura de urmat este similară cu cea descrisă la programul anterior, iar durata medie de procesare este de 38 de săptămâni.

c) Dosarele depuse în programul International Skilled Worker: Employment Offer au o durată de procesare de numai 5 săptămâni, însă presupun existența prealabilă a unei oferte de lucru din partea unui angajator cu sediul in SK. In plus, candidatul trebuie să acumuleze cel puțin 60 de puncte conform Gridului descris la lit. a, să fi acumulat cel puțin un an de experiență (din ultimii 10) în ocupația pentru care a primit oferta, să dovedească prin test un nivel CLB 4 de cunoștințe lingvistice (ceeace îneamnă practic „incepător”) și să producă dovada că îndeplinește condițiile de acreditare în SK dacă este vorba de o ocupație pentru care se cere asemenea acreditare (licensure); această din urmă informație poate fi obținută accesând descrierea ocupației respective din NOC.

Cât privește oferta angajatorului, ea trebuie însoțită de o „valid SINP Job Approval Letter” și nu poate avea ca obiect ocupații inferioare nivelului B din NOC Matrix, afară numai dacă nu privește o meserie „desemnată” (designated) în SK.  Lista acestora poate fi consultată la: https://saskapprenticeship.ca/quick-links/designated-trades/

Limita maximă anuală de dosare acceptabile în această categorie este de 4000.  Celelate programe descrise mai sus nu mai au fixate asemenea limite.

In concluzie, programele SINP constituie alternative ispititoare la regimul rigid al sistemului federal Express Entry prin accesibilitatea oferită celor care nu posedă neapărat diplome de masterat sau rezultate excepționale la testele lingvistice, ca să nu mai vorbim de șansele reduse în sistemul federal ale candidaților trecuți de 30 de ani.  Doritorii de informații suplimentare le pot obține adresându-se redacției, sau accesând situl oficial al provinciei Saskatchewan la: https://www.saskatchewan.ca/residents/moving-to-saskatchewan/immigrating-to-saskatchewan

[1] In afara acestora, SINP include un program special rezervat celor care au acumulat experiență profesională în Saskatchewan ca titulari ai unor permise de muncă în ocupații calificate sau semi-calificate.  Dacă printre cititori se află persoane cu asemenea experiență, vă rugăm să ne scrieți și vă vom oferi detalii suplimentare.

[2] De exemplu, pentru testul de engleză IELTS, aceasta înseamnă cel puțin nota 6 la toate cele patru probe.

[3] De menționat că în sistemul Express Enry candidații sunt depunctați începând de la vârsta de 30 de ani, iar la 40 primesc zero puncte).


Share

IMIGRAȚIE: SFÂRȘITUL „CONSULTANȚILOR FANTOMĂ”


IMIGRAȚIE: SFÂRȘITUL „CONSULTANȚILOR FANTOMĂ”

O dată cu bugetul care se află în plină dezbatere a Parlamentului federal,  va fi adoptată și o lege specială care pentru prima dată în istoria Canadei așează pe baze legale funcționarea profesiei de consultant de imigrație și înființează un organism însărcinat atât cu guvernarea propriei activități a membrilor săi, cât și cu investigarea și pedepsirea așa zișilor „ghost consultans” care sunt răspunzători de nenumărate fraude și au pe conștiință un număr considerabil de victime.  Noul organism se va numi „the College of Immigration and Citizenship Consultants” și va încorpora practic actualul „Immigration Consultants of Canada Regulatory Council” (ICCRC), care, fiind a „non-profit corporation” (deci supus acelorași reguli ca și, de pildă, o parohie bisericească), nu avea nici pe departe autoritatea pe care i-o va da noua lege.   In mod paradoxal, deși se știa prea bine că ICCRC era lipsit de asemenea atribuții, presa și numeroase organisme comunitare nu au încetat în ultimii ani să-l critice pentru că nu se războia cu consultanții neautorizați și se limita la sesizarea autorităților competente (RCMP si CBSA), care nu considerau–poate pe drept cuvânt–această activitate ca o prioritate printre operațiile pe care le desfășurau.

Această transformare reprezintă încununarea eforturilor continue a majoritații membrilor ICCRC (în special a celor grupați în CAPIC-Canadian Association of Professional Immigration Consultants) îndreptate spre regularizarea profesiei într-o formă care să recunoască pregătirea și competența membrilor săi, dar să asigure și  protecția clientelei oriunde s-ar afla, cu specială privire la cei situați în afara Canadei, ce cad cu ușurință pradă lipsei de scrupule a escrocilor locali care nu se sfiesc să le facă cele mai fantasmagorice promisiuni și să încaseze onorarii grase, profitând de ignoranța și naivitatea celor ce-și visează o viață nouă în Canada.   In acest sens, unul din primele articole ale noului proiect de lege se intitulează „Extraterritorial capacity” și conferă Colegiului puterea de a investiga fraude comise în afara Canadei câtă vreme nu încalcă legislația locală.  Prin adoptarea acestei legi, profesia de consultant de imigrație devine a doua, după asociația personalului de zbor, care este reglementată direct de la nivel federal, spre deoasebire de toate celelalte profesii care sunt reglementate la nivel de provincii (inclusiv doctorii, avocații, inginerii și contabilii).

Este bine de știut că majoritatea membrilor ICCRC (care vor deveni automat consultanți licențiați în cadrul noului Colegiu) sunt fie avocați proveniți din alte jurisdicții care și-au deschis propria practică după o pregătire temeinică în cadrul unor firme canadiene de avocatură din domeniul imigrației, fie absolvenți ai unor cursuri de lungă durată oferite de diferite universitați si colegii canadiene.  Absolut toți membrii IRCC au dat un examen sever de selecție orientat exclusiv pe probleme de imigrație[1] și sunt obligați să urmeze în fiecare an numeroase cursuri de perfecționare.  La această situație s-a ajuns după o îndelungată luptă condusă în special de o mână de foști funcționari din domeniul imigrației care își deschisesera firme de consultanță și au descoperit cât de numeroși erau cei care ofereau asemenea servicii fără să aibă vreo pregătire de specialitate și în afara oricărui control privind competența și probitatea lor profesională.  Respectivii foști funcționari s-au grupat într-o organizație denumită Organization of Professional Immigration Consultants-OPIC (devenită ulterior actualul CAPIC) și au început să desfășoare o intensă activitate educațională, reușind să coopteze și alți profesioniști cinstiți, interesați să se delimiteze de ignoranții și escrocii care-și arogau fără justificare calitatea de consultanți.  Obstacolul principal care stătea în calea adoptării unei legislații menite să reglementeze profesia îl constituia faptul că guvernul federal și guvernele provinciale arătau fiecare cu degetul la celălalt, susținând că această competență nu le aparține.

Momentul de referință când această situație a fost curmată l-a reprezentat un litigiu care a ajuns in fața Curții Supreme a Canadei și care a fost declanșat de acținea Baroului din British Columbia împotriva unui consultant pe nume Mangat, prin care se urmărea să i se interzică acestuia dreptul de a oferi servicii de consultanță contra cost.  Interesant este faptul că pe parcursul procedurii, dl. Mangat a fost primit ca membru în Baroul din Alberta și a declarat că nu mai este interesat în soluționarea cauzei respective.  Intre timp însă, președinta de atunci a OPIC, d-na Jill Sparling, intervenise în litigiu din dorința de a obține o hotărâre judecătorească cu caracter de precedent obligatoriu, menită să pună capăt conflictului  dintre federali și provinciali, ceeace s-a și întâmplat.  Procedura s-a continuat până a ajuns în fața Curții Supreme, care a decis că: 1) profesia de consultant de imigrație este legitimă și 2) competența de a o reglementa revine autorităților federale.   Ca urmare, între 2004 și 2011 Guvernul federal a încredințat reglementarea profesiei unui organizații numite CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants), care a fost apoi înlocuită cu actualul ICCRC ca urmare a neregularităților comise de conducerea celei dintâi în relațiile cu proprii membri.  Amândouă aceste organizații au avut regim de corporații non-profit, funcționând pe baza unei legi denumite Canada Not-for-profit Corporations Act.  Actualul proiect precizeaza de aceea de la bun început că noul Colegiu nu va avea nimic a face cu legea respectivă, ale cărei prevederi au făcut imposibilă timp de 15 ani orice investigație serioasă a activității celor care nu erau incluși printre membrii organizației, adică tocmai a celor care generează șirul neîntrerupt de relatări negative din mass-media[2].

Sub regimul noii legi, situația se va schimba în mod dramatic.  Nu numai ca viitorul Colegiu va avea dreptul să urmărească și pe cei care nu au calitatea de membri, dar investigatorii săi vor avea dreptul de la lege sa intre în sediul oricărei firme bănuită că oferă servicii ne autorizate sau că a fraudat clientela, să acceseze toate documentele găsite, să confiște orice materiale compromițătoare și, la nevoie, să pătrundă chiar în locuințele celor anchetați, daca obțin aprobarea unui judecător de pace.

De asemenea, noile prevederi interzic oricărei persoane care nu are calitatea de membru al Colegiului să se declare consultant de imigrație, sau de cetățenie, sau „international student immigration advisor”.  Colegiul va putea acționa în justiție orice persoană care desfășoară activitați de consultanță în domeniul imigrației cerând o „injunction” care-i va interzice să continue.  Viitoarea lege prevede sancțiuni severe pentru încălcarea prevederilor sale, mergând până la amenzi de  50 de mii de dolari și închisoare până la doi ani.

Un efect foarte probabil pe care-l va avea reglementarea profesiei de consultant printr-un „Act of the Parliament of Canada” va fi acela că diferite guverne provinciale, inclusiv cel al Quebecului, vor trebui să renunțe la propriile reglementări privind această profesie și să accepte că simpla calitate de membru al viitorului Colegiu conferă celui în cauză dreptul de a reprezenta clientela în orice cauză ce are a face cu imigrația sau cetățenia.   Cel puțin aceasta este opinia d-lui Phill Mooney care a fost primul președinte al ICCRC și este unul din cel mai bine informați membri ai săi.

Cât privește momentul adoptării și intrării în vigoare a noilor prevederi,  se cuvine menționat că proiectul pe care l-am discutat este parte integrantă a pachetului de legi prin care a fost supus spre aprobarea Parlamentului bugetul pe anul fiscal actual.   Este un așa numit „omnibus bill” care va fi în mod cert adoptat datorita majorității de care dispune Guvernul liberal și nu încape nici o îndoială că va trece și de Senat, care în mod tradițional nu face obiecțiuni când este vorba de buget.  După ce va pacurge etapele procedurale normale (trei lecturi în Parlament, aprobarea de către Comitetul parlamentar pentru Finanțe–cu majoritate liberală–și aprobarea Senatului), proiectul va fi promulgat de Guvernatorul General al Canadei (etapă cunoscută sub numele de Royal Assent) la o dată pe care tot Guvernul o stabilește, deci mai mult ca sigur înainte de apropiatele alegeri legislative.  Din acel moment proiectul devine lege și nu mai rămâne decât să fie pus în aplicare.


[1] De menționat că membrii barourilor provinciale sunt abilitați să ofere servicii de imigrație chiar dacă nu au urmat niciun curs de specialitate (de regula universitațile oferă un curs facultativ pe aceată tematică), prin simpla lor apartenență la un asemenea barou.

[2] De remarcat că în pofida protestelor repetate ale ICCRC, presa a continuat până de curând să ignore distincția dintre membrii săi și masa de reprezentanți ne autorizați care generau asemenea situații.  Este adevărat că au existat și cazuri, extrem de rare însă, când autorii unor asemenea fraude s-au dovedit a fi membri ai ICCRC,  dar același lucru se poate spune și de unii membri ai barourilor de avocați, ceeace presa pare să lase sub tăcere.

Share