CUM ÎNDREPTĂM GREȘELILE FUNCȚIONARILOR

CUM ÎNDREPTĂM GREȘELILE FUNCȚIONARILOR

Autoritățile canadiene din domeniul Imigrației, fie ele la nivel federal sau provincial, procesează un număr imens de aplicații având ca finalitate obținerea statutului de rezident temporar sau permanent, ca să nu mai vorbim și de cele vizând obținerea cetățeniei.

Creșterea numărului de aplicații a fost însoțită însă de reducerea continuă a personalului calificat (și ca atare bine plătit), tendință pe care Guvernul a încercat și încearcă să o contracareze introducând pe scară largă standardizarea și, mai ales, preluarea masivă a deciziilor considerate de rutină de către Inteligența Artificială (AI) despre care am mai scris la această rubrică. În esență, este vorba de recurgerea la „machine learning”, respectiv alimentarea computerelor cu o cantitate masivă de informații și decizii deja pronunțate într-un anumit tip de aplicații, pentru a transfera mai apoi către computerele astfel „învățate” însăși adoptarea acestor decizii pe viitor. Deși detaliile acestei evoluții nu sunt comunicate publicului, se știe de pildă că deja majoritatea deciziilor privind cererile de rezidență temporară provenite din China și India sunt deja adoptate de mașini „inteligente”, nu de oameni în carne și oase.

Pe lângă economia de timp, bani și personal rezultată din această evoluție, asistăm însă și la înmulțirea soluțiilor greșite sau inechitabile. Fie că este vorba de funcționari lipsiți de experiență sau de computere care încă nu au ajuns să fie infailibile, aceste soluții pot afecta grav soarta unor persoane nevinovate și vulnerabile, de unde și necesitatea da a găsi remedii adecvate.

Rândurile de mai jos mi-au fost inspirate de o situație recentă cu care am fost confruntat și care a zduncinat viața normală a unui cuplu de muncitori străini (foreign workers) cu trei copii minori, aflați de mai bine de doi ani în Canada. Pe scurt, când mi s-au adresat să-i ajut să-și extindă statutul legal, am descoperit că numai adulții dețineau permise de lucru valide, în timp ce copiilor, admiși inițial în Canada ca vizitatori, le expirase de mult acest statut. Am mai descoperit însă că vina principală pentru această situație îi revenea funcționarei care a luat în primire mama și copiii la aeroport (tatăl se afla deja în Canada) și care a ignorat cu desăvârșire vizele de muncă și de studii în posesia cărora se aflau. Era obligația dânsei să le elibereze pe loc permise de muncă și, respectiv, de studii pe durata de doi ani, în conformitate cu acele vize; în schimb i-a lăsat să intre în Canada fără ca măcar să le ștampileze pașapoartele. Consecința legală a fost că s-au bucurat automat de statutul de vizitatori, dar numai pe o perioadă de șase luni, în loc de doi ani. Familia a realizat greșeala la un momenrt dat când nu se mai puteau întoarce în incinta zonei securizate de la aeroport și, întrucât copiii au fost mai apoi admiși la școală pe baza pemisului de muncă al tatălui, nu i-a mai interesat decât să re-aplice pentru un permis similar pentru mamă.

Din păcate nu există remedii împotriva neglijenței funcționarei, altul decât adoptarea de măsuri disciplinare care nu rezolvă situația familiei respective. Conform legii, ar fi trebuit ca părinții să ceară prelungirea statutului de vizitatori pentru copii mai înainte de expirarea celor șase luni, sau, dacă omiteau să o facă la timp, ar fi putut cere restaurarea statutului reespeciv în următoarele alte trei luni. O dată expirate aceste termene, copiii au rămas în Canada în mod ilegal. Acest lucru se poate întâmpla cu numeroase alte familii care vin să lucreze în Canada, au prea puține cunoștințe despre obligațiile lor legale și prea puțin timp ca să se ocupe cu studierea lor, mulțumindu-se să accepte ca normale acțiunile funcționarilor cu care au avut de a face. În speța care o discutăm, întrucât părinților li s-au prelungit fără probleme permisele de lucru, am solicitat ca și minorilor să li se regularizeze situația, prin emiterea unor așa numite „visitor records”, invocând motive umanitare lesne de înțeles în această situație1. Și aici ne-am confruntat cu fenomenul de care pomeneam la început, pentru că la doi din cei trei minori li s-au aprobat aceste cereri, pe când celui mai mic, în vîrstă de 6 ani, i s-a trimis un refuz cu precizarea că trebuie să părăsească imediat Canada, pentru că altminteri, citez, „If you do not leave Canada voluntarily, enforcement action may be taken against you.” Presupun că cele trei cereri au fost repartizate la funcționari diferiți care, în pofida similarității cazurilor, au adoptat decizii diferite, dacă nu cumva ne aflăm în fața unei noi isprăvi a inteligenței artificiale.

Revenind la aspectele generale ale tematicii acestui articol, legislația în materie nu prevede nici o cale de atac împotriva unor asemenea decizii, ceeace este valabil pentru toate aplicațiile vizând rezidența temporară sau permanentă, cu excepția dosarelor de sposorizare și a celor în materie de refugiați; în cazul acestor doua ultime categorii, există calea unui apel la IRB (Immigration and Refugee Board), o instanță în care deciziile sunt luate de „adjudicators”, care nu au necesarmente pregătire juridică.

În absența unei căi legale de atac, cei nemulțumiți au la îndemână revizuirea administrativă, respectiv înregistrarea unui memoriu argumentat în atenția șefului departamentului respectiv („program manager” în cadrul ambasadelor și „area director” la centrele de procesare din Canada). Situații cum este cea descrisă mai sus se bucură de obicei de atenția conducătorilor repectivi, grijulii să apere reputația departamentului de care răspund. Într-un articol publicat cu ani în urmă, am evocat mai multe asemenea situații, la care nu mai este cazul să revin, privind decizii care ignorau experiența profesională a candidaților, invocau inadmisibilitatea medicală atunci când nu era cazul, calculau greșit punctajul candidaților etc.

Dacă însă sesizarea șefului direct rămâne fără rezultat, cel în cauză se poate adresa unui compartiment special (Case Management Branch) din cadrul IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada). În urmă cu câțiva ani, am fost confruntat cu refuzul încăpățânat al unei doamne, program manager la o ambasada canadiană din Europa meridională, de a îndrepta o greșeală minoră (înregistrarea greșită a unei aplicații cu o zi după ce fusese efectiv primită, având ca rezultat pierderea unor puncte prețioase pentru factorul „vârstă”); au fost necesare două intervenții din partea compartimentului amintit pentru ca aplicantul respectiv să fie aprobat și să devină rezident permanent. Problema este că, integrați în societatea canadiană, mai toți cei care trec prin asemenea situații rămân cu un gust amar pe care nu l-ar fi avut dacă funcționarii cu pricina și-ar fi făcut pur și simplu datoria.

Există însă numeroase situații în care o decizie greșită nu poate fi îndreptată recurgând la bunăvoința ierarhiei administrative. Singura opțiune rămasă pentru cel neîndreptățit este calea revizuirii judiciare, printr-o acțiune la Curtea Federală a Canadei (atunci când este vorba de decizii ale funcționarilor IRCC). Până la adoptarea în 2001 a actualei legi a Imigrației și Cetățeniei (IRPA), orice parte nemulțumită se putea adresa Curții Federale care era obligată să se pronunțe indiferent de importanța și relevanța cazului; era o procedură foarte costisitoare (ca și în prezent, de altfel2), dar care a dus de-a lungul timpului la îndreptarea a numeroase decizii greșite care servesc în continuare ca precedente judiciare obligatorii pentru funcționarii IRCC. Activitatea Curții Federale continuă să reprezinte și în prezent un corectiv important al măsurilor administrative greșite, dar nu toate acțiunile pe care le înregistrează sunt judecate până la capăt: conform legii actuale, Curtea Federală o dată sesizată, apreciază mai întâi dacă merită să-și piardă timpul cu judecată propriuzisă, în care caz acordă un soi de autorizație (leave) și abia după aceea procedeaza la judecarea cazului. Pe cale de consecință activitatea Curții s-a relaxat substanțial (desigur oferindu-i posibilitatea de a se concentra pe spețele mai importante), funcționarii IRCC răsuflă mai ușurați, iar justițiabilii se resemnează să-și vadă reduse în continuare opțiunile de care dispun pentru a-și căuta dreptatea.

Ținând cont de cele de mai sus, este recomandabil ca cei afectați de soluții cu care nu sunt de acord să se informeze în prealabil cu privire la parcursul dosarului lor în interiorul procesului decizional, respectiv să caute a afla exact ce anume a determinat rezultatul de care sunt nemulțumiți. Aceasta presupune accesul la întreaga activitate a funcționarilor respectivi, pentru care legea permite înregistrarea unui „Request under the Access to Information Act”. O asemenea cerere o poate face însă numai un cetățean sau un rezident permanent canadian, ori o persoană aflată efectiv în Canada. Dacă cel în cauză nu se află în Canada, poate autoriza pe cineva care îndeplinește aceste condiții, semnând un formular denumit Consent for an Access to Information and Personal Information Request (IMM 5744). De cele mai multe ori, asemenea formulare sunt semnate spre beneficiul unui reprezentant autorizat (membru al ICCRC sau al unui barou provincial, ori notar din Quebec), pentru că interpretarea numeroaselor mesaje codate din dosarul de uz intern al IRCC reclamă o serioasă pregătire de specialitate. În acest scop, candidatul va avea probabil de achitat un modest onorar de consultație și, abia după ce i se confirmă că are șanse de succes, va putea decide în cunoștință de cauză ce are de făcut în continuare.

În sfârșit, dincolo de opțiunile de mai sus, cei care au rude sau sprijinitori cu cetățenia canadiană (beneficiând deci de drepturi electorale) pot încerca să obțină revizuirea unor decizii greșite recurgând la intervenția deputaților care reprezintă circumscripțiile electorale unde locuiesc acei cetățeni. Conform legii, organele administrative sunt obligate să dea un răspuns motivat la orice asemenea intervenție din partea unui parlamentar. Desigur, cât de multă atenție i se acordă, depinde și de poziția acelui parlamentar, care poate aparține unui partid de opoziție, dar se poate întâmpla să fie chiar și un membru al Guvernului.

1Conform regulilor în materie, interesul copiilor este un motiv precumpănitor pentru a se face uz de „humanitarian and compasionate grounds”.

2Taxa de înrtegistrare este de numai $50, dar onorariile avocaților (fară de care șansele de reușită sunt extrem de scăzute datorită regulilor procedurale care ghidează activitatea Curții) se ridică la mai multe mii de dolari.

Share