PROCEDURA PROGRAMELOR PILOT PRIVIND PERSONALUL DOMESTIC

PROCEDURA PROGRAMELOR PILOT PRIVIND PERSONALUL DOMESTIC

 Intr-un articol anterior anunțam intrarea în vigoare a două programe pilot care permit celor cu oferte de lucru în două categorii de ocupații (Home child care provider și Home support worker) să transforme statutul lor inițial de rezident temporar într-unul de rezident permanent după ce au muncit timp de doi ani în ocupațiile respective.

Este vorba așadar de personalul de îngrijire a copiilor si de cel de îngrijire a vârstnicilor și handicapaților.  Asemenea îngrijitori pot fi angajați și potrivit procedurii de drept comun care guvernează obținerea permiselor de muncă în orice fel de ocupații, dar dacă se dorește ca în final aceștia să obțină statutul de rezidenți permanenți, trebuie ca de la bun început să-și depună dosarele prin procedura specifică celor două programe pilot.  Avantajul acestei opțiuni constă nu numai în faptul că devin rezidenți permanenți, dar și în alte două caracteristici de care beneficiază chiar și pe durata cât sunt încă rezidenți temporari: a) nu li se cere să prezinte o LMIA (Labour Market Impact Assessment, sau, în franceză, EIMT de la Étude d’impact sur le marché du travail) care constituie coșmarul angajatorilor, motiv pentru care aceștia ezită să recruteze lucrători străini și b) obțin un permis de muncă specific pentru ocupație (occupation-specific), nu pentru un anume angajator (employer-specific), deci își pot schimba oricând locul de muncă.

Trebuie menționat de la bun început că de cele două programe pilot nu beneficiază cei cu destinația Quebec.  In afară de această opreliște datorată faptului că autoritățile Quebecului nu doresc să ofere asemenea facilități, candidații potențiali trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să posede o ofertă de lucru conformă cu numeroasele cerințe impuse prin formularul IMM 5983 recent introdus de IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada).
  2. Să fie în măsură să presteze activitățile specifice ocupației respective.
  3. Să obțină rezultate minime (relativ modeste) la un test de engleză (IELTS ori CELPIP) sau de franceză (TEF).
  4. Să satisfacă cerințele de studii impuse de noile programe[1].
  5. Să nu fie loviți de inadmisibilitate pe motive de sănătate sau criminalitate.

1) Oferta de lucru trebuie să se refere la o poziție cu norma întreagă (cel puțin 30 de ore pe săptămâna) și trebuie făcută de angajatorul canadian (de cele mai multe ori o familie care are nevoie de asemenea îngrijire) prin semnarea unui formular de cinci pagini în care se cer descrise în amănunțime nu numai salariul și programul de lucru, dar și ambianța în care angajatul își va desfășura activitatea, precum și condițiile de locuit (în ipoteza cănd va fi găzduit de angajator).  Pentru a da numai câteva exemple, indiferent unde va locui angajatul, în formular trebuie să apară numărul de încăperi din casa angajatorului, câte anume sunt dormitoare, câți adulți și câți copii locuiesc în casa respectivă.  Dacă angajatul va locui efectiv împreună cu familia respectivă, ceeace este cazul de cele mai multe ori, în formular trebuie să apară informții detaliate privind asemenea specte cum sunt: dacă va avea o cameră separată și în ce suprafață, cu ce este mobilată, cum este încălzită, dacă și cum se poate încuia acea încăpere, cum se pot bloca ferestrele, dacă angajatul are acces la dependințe sau dispune de baie și bucătărie separate etc.

2) Cât privește abilitatea angajatului de a îndeplini activitățile specifice ocupației respective, cele două programe pilot se limitează la a statua că se va ține cont de experiența trecută și de eventualele programe de training urmate de candidat pentru a se decide dacă respectivul poate face față cerințelor din așa numitul „lead statement” astfel cum este definit de Nomencatorul canadian de ocupații (NOC).  Pentru cei care îngrijesc copii, acest lead statement prevede: „îngrijitorii copiilor la domiciliul acestora…au grijă de bunăstarea și dezvoltarea fizică și integrarea socială a copiilor, îi asistă pe părinții copiilor în tot ce privește îngrijirea acestora și pot fi solicitați să îndeplinească alte activități domstice” (a se vedea ocupația cu numărul de cod NOC 4411).  Programul pilot menționează expres că nu contează de fel experiența acumulată de angajat în gospodăria proprie.  Se poate deduce că trebuie făcută dovada unei activități prealabile de îngrijire a copiilor în slujba altei familii, dar noul program pilot nu reproduce vechea condiție impusă în programul defunct rezervat pentru „live-in caregivers”, și anume cerința de a fi lucrat cel puțin un an într-o asemenea calitate.  Rezultă deci că aprecierea experienței anterioare este lăsată la discreția exclusivă a funcționarilor care vor adopta decizia finala.  Singurul element de orientare în această direcție îl constituie deocamdată enumerarea din lista de control pentru depunerea dosarului (IMM 5981) care menționează ca dovezi necesare pentru a demonstra abilitatea de a îndeplini activitatea: scrisori de referință de la angajatori anteriori (chiar și pentru munca ne plătită), contracte de muncă, fluturași de salariu, extrase oficiale din bazele de date  ale autorităților de resort, diplome și certificate.  Cealaltă categorie (Home support workers-NOC 4412) va fi apreciată în mod similar, pornindu-se de la un „lead statement” care-i definește ca asigurând îngrijire personală și companie pentru vârstnici, handicapați și convalescenți.

3) Cunoștințele lingvistice pe care candidatul trebuie sa le demonstreze pentru a beneficia de programul pilot se situeaza la un minim de nivel 5 în CLB (Canadian Language Benchmarks), ceeace pentru testul IELTS, de exemplu, se traduce în următoarele note: 4 pentru citit și 5 pentru restul de trei probe (înțelegere, exprimare și scris). Rezulttele testului trebuie incluse în dosar în momentul înregistrării.

4) Cerințele de studii obligatorii se rezumă la o diploma post-liceală pentru un curs cu durata de cel puțin un an care, dacă nu a fost obținută în Canada, trebuie evaluată de o instituție acreditată de IRCC, iar raportul atașat la dosar.  Obținerea unui asemenea raport poate dura în jur de două luni.   Cele cinci instituții acreditate sunt:

Pentru a cunoaște detaliile evaluarii prin oricare din instituțiile de mai sus este suficient să le introduceți denumirea în Google sau alt browser.

De menționat ca noile programe pilot nu au reprodus nici cerința pentru candidat de a fi absolvit un curs de specialitate cu durata de cel puțin 6 luni.  Este de așteptat însă ca aprobarea să fie mai lesnicioasă dacă diploma post-liceală a fost obținută într-un domeniu legat de activitățile celor două ocupații.  De menționat de asemenea că, deși nu apar ca cerințe obligatorii în noile programe, descrierile din NOC ale celor două ocupații menționează și alte aspecte ale pregătirii unui îngrijitor de copii sau de vârstnici, care s-ar putea să li se ceară, cum ar fi absolvirea unui curs de prim ajutor.  Toate acestea pot constitui elemente de apreciere în evaluarea candidaților, ținând seama de exprimarea extrem de vagă pe care o folosește actualmente situl IRCC în materie de „employment requirements”.

5) Inadmisibilitatea medicală se poate datora unei condiții care presupune un tratament costisitor, sau unei boli molipsitoare, iar inadmisibilitatea pe motive de criminalitate rezultă din cazierul judiciar care trebuie depus în mod obligatoriu.  In ultima ipoteză, există posibilitatea reabilitării, care se poate produce de plin drept sau la cerere, în funcție de gravitatea faptelor.

O data convins ca îndeplinește condițiile de mai sus, candidatul poate depune direct dosarul de rezidență permanentă la Centrul de procesare specializat din Edmonton Alberta.  Dosarul trebuie să cuprindă formularele de uz comun pentru rezidența permanetă, plus oferta de lucru sus-menționată și două formulare specifice pentru aceste programe pilot, respectiv Schedule 19 A și Schedule 19 B.  Cel din urmă poate fi depus de la bun început dacă solicitantul a acumulat deja doi ani de experiență în Canada, sau ulterior, în momentul când indeplinește această condiție.

Primind dosarul, Centrul de procesare verifică capacitatea candidatului de a îndeplini cerințele programului de îndată ce acumulează cei doi ani de experiență și, în caz afirmativ, eliberează permisul de lucru cu restricția pentru candidat de a se angaja numai în ocupația pentru care a depus dosarul (dar nu și pentru angajatorul care a semnat oferta).  Impreună cu titularul, primesc permise de lucru deschise sau permise de studii, după caz, și ceilalți membri ai familiei sale. De îndată ce titularul a acumulat cei doi ani de experiență în Canada, întreaga familie dobândește statutul de rezidenți permanenți.  Dacă dosarul se depune de către cineva care deja lucrează în Canada (exceptând Quebecul) de doi ani într-una din cele două ocupații, rezidența permanentă se dobândește pe loc.

Așa cum am mai menționat, cei care nu îndeplnesc condițiile noilor programe, sau care nu doresc să rămână definitiv în Canada, pot încerca să obțină un permis de lucru într-una din cele două ocupații prin procedura normală care presupune obținerea în prealabil de către angajator a unui LMIA/EIMT pentru care trebuie sa demonstreze–printr-o campanie de publicitate supusă unor restricții draconice–că nu a găsit un canadian care să preia poziția și totodată să achite o taxă de procesare de o mie de dolari.   Avantajul pentru angajator este că, cel puțin deocamdată, permisul de muncă va fi „employer-specific” deci nu există riscul ca angajatul să se mute la altă familie.  Din punctul de vedere al angajatului, însă, experiența dobândită pe baza unui asemenea permis de muncă nu-i va putea folosi pentru a solicita rezidența permanentă într-un program federal, deoarece ocupațiile 4411 și 4412 sunt the nivel C în NOC.  De reținut că pentru cei care beneficiază în prezent de asemenea permise, IRCC va lansa din nou, pentru 3 luni cu începere din 8 iulie 2019, un program special denumit „interim pathway for caregivers” care le va permite totuși să solicite rezidența permanentă în pofida restricției de mai sus, dacă au obținut permisele de muncă după 30 noiembrie 2014.

In încheiere doresc să subliniez că toate aceste facilități, care nu sunt străine de dorința liberalilor de a-și spori popularitatea în ajun de alegeri, presupun ca beneficiarii potențiali să-și ajusteze agenda de vacanță și să acorde prioritate pregătirii dosarelor, deoarece  riscă fie să piardă termenele instituite de IRCC (vezi mai sus), fie să rămână pe dinafară, deoarece numărul de dosare acceptate în baza programelor pilot este afectat de un plafon destul de restrictiv, cum am relatat în articolul anterior.

[1] De reținut că pentru ambele ocupații la care se referă acest articol, cerința minimă de studii conform cu definiția din Nomenclatorul canadian de ocupații (NOC) o constituie diploma de studii secundare.  Programele pilot impun însă ca cerință minimă o diplomă de studii post-secundare, cum vom vedea mai jos în articol.

Share

DOUĂ NOI PROGRAME PILOT IN SPRIJINUL PERSONALULUI DOMESTIC CARE VIZEAZĂ REZIDENȚA PERMANENTĂ

DOUĂ NOI PROGRAME PILOT IN SPRIJINUL
PERSONALULUI DOMESTIC CARE VIZEAZĂ REZIDENȚA PERMANENTĂ

IRCC lansează pe 18 iunie a.c. două noi programe pilot în sprijinul membrilor personalului domestic care doresc să obțină statutul de rezidenți permanenți.   Denumite „The Home Child Care Provider” și „Home Support Worker ”, programele respective vor permite obținerea de permise de muncă de către cei care beneficiaza de oferte de lucru și îndeplinesc criteriile unui program canadian de imigrație economică.  Elementul de noutate constă în faptul că permisele lor vor fi nu pentru un anume angajator (employer-specific), ci pentru a anumită ocupație (occupation-specific), ceeace le va permite titularilor să se angajeze oriunde primesc o ofertă pentru ocupația rspectivă; ca o consecință a acestei mutații spectaculoase, cei care vor sa angajeze personal domestic prin noile programe pilot nu vor mai avea nevoie de aprobare de la ESDC (Employment and Social Developmant Canada) sub forma unei LMIA (Labour Market Impact Assessment) care a constituit până în prezent un obstacol major pentru majoritatea angajatorilor[1].  In plus, membrii de familie ai titularului unui asemena permis vor primi și ei, după caz, permise deschise de lucru sau permise de studii. 

IRCC va publica în curând noile reguli prin care celor care au acumulat doi ani de activitate în Canada printr-unul din aceste programe pilot vor obține rezidența permanentă cu minimum de formalități și cu timpi reduși de procesare.  Mai exact, se preconizează ca  permisul de muncă „occupation-specific” să fie obținut în maximum 12 luni, timp în care IRCC verifică și admisibilitatea de principiu a cererii de rezidență permanentă, iar acest din urmă statut să fie acordat titularului și familiei sale în maximum 6 luni din momentul când depune dovada că a lucrat doi în Canada pe baza acelui permis de muncă. 

Intre timp, candidații care au demarat cererile de rezidență permanentă sub vechile programe pilot, vor beneficia în continuare de procedura în vigoare la data depunerii dosarelor.

In sfârșit, IRCC a anunțat prelungirea cu încă trei luni, începând cu 8 iulie 2019, a dispozițiilor care permit depunerea cererilor de rezidență permanentă și de către membrii personalului domestic care au ajuns în Canada după 2014 sub incidența unor reglementări care nu le mai permiteau atingerea acestui obiectiv (vezi tot în acest site articolul meu din 23 februarie 2019).

De reținut că pentru fiecare din cele doua programe pilot ce se lansează pe 18 iunie 2019 IRCC a stabilit un plafon anual de 2750 de dosare, deci timpul este de esență dacă doriți să beneficiați de ele.


[1] Printre altele, angajatorul, respectiv familia care are nevoie de asistență pentru copii, vârstnici sau handicapați, trebuie să publice anunțuri prin cel puțin trei forme de publicitate (dintre care una trebuie să fie în mod obligator Job Bank, administrat de ESDC), să justifice de ce nu a angajat un eventual amator canadian care a răspuns la anunțuri și să achite câte 1000 de dolari ca taxă de procesare pentru fiecare poziție oferită.

Share

NOI MASURI PENTRU PROTECTIA PERSOANELOR VULNERABILE

NOI MASURI PENTRU PROTECTIA PERSOANELOR VULNERABILE

Pe 31 mai 2019 IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) a anunțat un set de  măsuri pentru a ameliora protecția muncitorilor străini (foreign workers) vulnerabili, a noilor veniți care se confruntă cu abuzuri în familie, precum și pentru a ajuta imigranții de dată recentă să-și sponsorizeze membrii familiei pe care nu i-au declarat inițial.


1) Mass media canadiană relatează  frecvent situații în care titularii de permise de lucru sunt victime ale unor abuzuri comise de angajatorii lor, dar ezită să se plângă autorităților de teamă că își vor pierde locul de muncă.  Până în prezent această teamă era pe deplin justificată, deoarece majoritatea permiselor de muncă sunt „employer-specific”, adică nu dau dreptul titularului să se angajeze în altă parte, ceeace creaza o situație similară cu iobăgia.  Abuzurile pot fi dintre cele mai diverse, începând cu violențe fizice sau verbale (în special în cazul personalului domestic) și terminând cu reducerea nejustificată a salariului, sau încărcarea angajatului cu cheltuieli pe care legea îl obligă pe angajator să le suporte.  Cei care suferă asemenea abuzuri au alternativa găsirii altui angajator care trebuie să treacă însă printr-o procedură îndelungata și costisitoare pentra a obține validarea ofertei de lucru printr-un LMIA (Labour Market Impact Assessment) pe care Employment Canada i-o emite numai după ce se convinge că a făcut eforturi pentru a angaja un canadian și nu a reușit; pe scurt, în foarte puține cazuri muncitorul străin poate rămâne să lucreze în Canada dacă ajunge la conflict cu angajatorul care figurează pe permisul său de lucru.

Începând cu data de 4 iunie 2019, titularii de asemenea permise de muncă care sunt ținta abuzurilor[1] din partea angajatorului vor putea să solicite pe gratis un permis de muncă deschis, care le dă dreptul să se angajeze la orice patron.  Când se ivesc asemenea situații, angajatorii găsiți culpabili pot fi condamnați la amenzi considerabile și sunt incluși într-o listă făcută publică prin care li se interzice angajarea pe viitor a altor „foreign workers”.  Chiar și în condițiile legislației actuale, asemenea sancțini au fost aplicate unui număr de 160 de angajatorei găsiți în culpă.  Rămâne de văzut dacă noile prevederi nu vor genera situații în care patronul devine el însuși victima unor presiuni din partea angajaților fără să fi comis nici un abuz, precum și dacă nu cumva asemenea perspectivă va descuraja firmele interesate să mai recruteze străini în pofida crizei de forță de muncă din economia canadiană.

2) Începând cu 26 iulie 2019, persoanele aflate în Canada  care devin victime ale unor abuzuri din partea soților sau partenerilor canadieni, vor putea cere și obține permise de rezidenți temporari (temporary resident permits-TRP) dacă nu au apucat să obțină ele însele statutul de rezidenți permanenți.  Asemenea situații se pot ivi când respectivele persoane au intrat în Canada ca vizitatori sau studenți ori muncitori străini și au format un cuplu cu rezidenți canadieni care fie se află pe puncul de a le sponsoriza, fie se complac într-o relație romantică fără vreun gând de permanentizare a acesteia.  Este important de reținut că  posesia unui TRP nu trebuie confundată cu statutul unui simplu vizitator; ca regulă generală asemenea permise se eliberează în situații excepționale persoanelor inadmisibile din punct de vedere medical sau pe motive de criminalitate, când IRCC constată că sunt rațiuni extrem de puternice pentru care respectivii trebuie să fie lăsați să râmână în Canada.  Cel care obține un TRP primește automat nu numai dreptul de ședere în Canada, ci și acoperire medicală, precum și dreptul de muncă.  Asemenea permise se eliberează de regulă pentru un an și sunt de cele mai multe ori prelungite pentru încă un an, la încheierea căruia titularul este îndreptățit să ceară rezidența permanentă fără niciun fel de altă condiție (studii, test lingvistic etc.).

Concomitent cu eliberarea unor permise temporare, IRRC lansează o altă inițiativă pentru protecția persoanlor care cad vitimă violenței conjugale, respectiv accelerarea procesării dosarelor de rezidență permanentă bazate pe motive umanitare care au fost depuse de asemenea persoane.  Este o măsură importantă deoarece asemenea dosare, atunci când nu se invocă violența, sunt renumite pentru durata îndelungată de procesare.   Trebuie însă remarcat că dacă pentru eliberarea unui TRP, cu toate avantajele colaterale descrise mai sus, este suficientă invocarea și dovedirea violenței, în cazul dosarelor bazate pe motive umanitare această violență conduce numai la accelerarea procesării, nu la aprobarea dosarului ca atare.  Ca sa obțină această aprobare, cel în cauză trebuie să dovedească faptul că reîntoarcerea în țara de cetățenie l-ar expune la dezagramente majore, cum ar fi, de pildă, un risc pentru propria viață datorită asistenței medicale defectuoase.

3) In sfârșit, o măsură extrem de pozitivă o constituie lansarea cu începere din 9 septembrie 2019 a unui program pilot de doi ani, interval în care cei care au devenit rezidenți permanenți sau cetațeni canadieni pot să-și sponsorizeze dependenții pe care nu i-au declarat atunci când și-au depus propriul dosar de rezidență permanentă.  Motivele unei asemenea omisiuni pot fi dintre cele mai diverse și se întâlnesc mai ales în situația celor care au cerut și obținut statutul  de refugiat.  Pot fi însă și alte situații, cum ar fi cazul unui fost client al subsemnatuilui care a omis să declare un copil din afara căsătoriei atunci când a emigrat cu soția legitimă; la vremea respectivă a fost nevoie de o argumentare solidă și numeroase probe pentru a convinge autoritățile să accepte totuși sponsorizarea copilului, care mai apoi s-a dovedit un student strălucit promovând pe primul loc și liceul, și facultatea.

Rațiunea pentru care există încă (pentru câteva luni) o asemenea interdicție rezidă în teama Guvernului că dependentul ne declarat ar fi poate lovit de inadmisibilitate medicală sau criminală, ceeace la vremea depunerii dosarului de către actualul sponsor potențial ar fi dus conform legii la refuzul rezidenței permanente pentru întreaga familie.  Se pare ca IRCC a decis să reconsidere această poziție și să îmbrațișeze, cel puțin pentru urmatorii doi ani, opinia că avantajele pentru Canada sunt mai mari pe termen lung decât riscul sus-pomenit. 

Ceeace nu rezultă din formularea comunicatului emis de IRCC este ce se va întâmpla cu cei care și-au declarat dependenții, dar aceștia din urmă nu au fost examinați medical.  Intrebarea este legitimă, pentru că urmarea unei asmenea omisiuni este aceeași ca și pentru dependenții ne declarați.  Astfel de situații sunt extrem de frecvente și se produc mai ales atunci când sponsorul potențial a cerut rezidența permanentă după ce a divorțat, iar copilul minor a fost încredințat celuilalt părinte (de regulă mama) care refuză să-l lase să facă vizita medicală.   Tot din experiența subsemnatului, copilul devenit adult nu-i va ierta acest refuz și acest episod îl va motiva puternic să încerce să emigreze pe cont propriu[2].  Sperăm așadar că și aceste situații vor fi înglobate în viitorul program pilot.

In încheiere putem miza pe o accelerare a măsurilor cu efect pozitiv în masa electoratului, pe măsură ce se apropie alegerile parlametare.  De altfel, la numai două zile după comunicatul comentat în acest articol, IRCC a lansat o nouă inițiativă intitulată „Rainbow Refugee Assistance Partnership” având ca obiect facilitarea sponsorizării private a refugiaților aparținând comunității LGBTQ2.


[1] Conform definiției propuse de IRCC, aceste abuzuri pot consta în: 1. Violență fizică, inclusiv sechestrare de persoane;      2. abuz sexual, inclusiv contact sexual fără consimțământ;      3. abuz psihologic, inclusiv amenințări și intimidări; și    4. abuzuri financiare, inclusiv fraudă și șantaj.

[2] In cazul la care mă refer, mama copilului și-a consultat avocatul român care a reprezentat-o în divorț și care a sfătuit-o să nu cumva să accepte pentru că precis este vorba de o manoperă a fostului soț.

Share