PROCEDURA SIMPLIFICATA PENTRU NUMEROASE CATEGORII DE PERMISE DE MUNCA

PROCEDURA SIMPLIFICATA PENTRU NUMEROASE CATEGORII DE PERMISE DE MUNCA CU DESTINATIA QUEBEC

Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale din  Quebec (MICC) a finalizat o noua intelegere cu Guvernul federal, in baza careia s-a introdus o procedura derogatorie si mult mai rapida pentru eliberarea permiselor de munca vizand o lista de 44 de ocupatii pentru care angajatorii din Quebec nu mai sunt obligati sa faca publicitate prealabila si sa dovedeasca faptul ca nu au putut angaja un localnic.  Iata lista acestora:

0112 Directori resurse umane 3131 Farmacisti
0611 Directori de vanzari, de marketing si de publicitate 3141 Audiologi si ortofonisti
0621 Directori de comert cu amanuntul 3142 Fizioterapisti
1111 Contabili si auditori 3143 Ergoterapeuti
1221 Agenti de administratie 3152 Asistenti medicali autorizati
1222 Asistenti de directie/Secretari executivi 3211 Tehnicieni medicali si asistenti de anatomopatologie
1243 Secretari medicali 3214 Inhaloterapisti, perfusionisti cardiovasculari si tehnicieni cardiopulmonari
2131 Ingineri constructori 3215 Tehnicieni radiologi
2146 Ingineri aerospatiali 3222 Higienisti si terapisti dentari
2171 Analisti si consultanti in informatica 3233 Infirmieri auxiliari
2173 Ingineri in software 4131 Profesori de colegii si instructori programe perfectionare
2174 Programatori 4141 Profesori de liceu
2231 Subingineri si tehnicieni constructori 4152 Asistenti sociali
2232 Subingineri  si tehnicieni mecanici 4212 Lucratori in servicii sociale
2241 Subingineri  si tehnicieni electrici si electronisti 5125 Traducatori si interpreti
2253 Desenatori tehnici 6211 Responsabili comert cu amanuntul (sefi de magazine si de raioane)
2282 Tehnicieni computeristi-servicii clientala 6221 Reprezentanti de comert cu ridicata produse tehnice
2283 Tehnicieni testare sisteme informationale 7231 Prelucratori prin aschiere si inspectori utilaje
3111 Medici specialisti 7311 Mecanici industriali (exceptand industria textila)
3112 Medici generalisti si de familie 7312 Mecanici echipamente grele
3113 Dentisti 7321 Mecanici auto
3114 Veterinari 7333 Electromecanici

Cifrele din stanga fiecarei ocupatii reprezinta coduri CNP/NOC (Classification Nationale des professions, sau, in engleza, National Occupational Classification).  Niciuna din aceste ocupatii nu se situeaza sub nivelul B al acestui nomenclator (urmeaza C si D), fiind toate considerate, dupa cum se si vede, activitati ce reclama calificare superioara.  Nomenclatorul nu se limiteaza desigur la a lista niste denumiri, ci defineste in detaliu, atat atributiile specifice fiecarei ocupatii, cat si conditiile de studii si de acreditare cerute pentru angajare.  Toate acestea se examineaza cu atentie inainte de a se lua decizia că oferta respectiva si caracteristicile angajatului corespund intocmai intentiilor legiuitorului.

In ce priveste procedura de urmat, a intervenit si aici o derogare de la regula normala ce guverneaza restul de dosare pentru permise de munca, in sensul ca cererile pentru ocupatiile mai sus listate se depun direct si exclusiv la autoritatile Quebecului (destinatia difera dupa cum este vorba de un angajator din Montreal sau din afara lui), care le proceseaza si se ocupa apoi tot ele de obtinerea acordului federal.  Angajatorul trebuie sa includa in dosar urmatoarele documente:

1)     Formularul EMP5517 – Demande d’un avis relatif au marché du travail – Professions exigeant une éducation ou formation postsecondaire (niveaux O, A et B de la CNP) completat si semnat.  Succesul demersului depinde in mare parte de modul in care au fost completate rubricile formularului, care reflecta un ansamblu de criterii calitative si cantitative printre care numai un profesionist competent poate naviga fara teama de a gresi.

2)     Dovada achitarii taxelor de procesare atat pentru angajator, cat si pentru angajat.

3)     Formularul Autodéclaration de l’employeur – Pour travail temporaire completat si semnat de angajator.

4)     Formularul Demande de certificat d’acceptation (CAQ) pour travail temporaire du Québec completat si semnat de angajat.

5)     Formularul Formulaire de consentement aux fins du processus simplifié de RHDCC, completat si semnat.

6)     Copia pasaportului angajatului si, in sfarsit,

7)     CV-ul angajatului, care va fi examinat cu mare atentie ca sa se stabileasca daca respectivul  are experienta si studiile necesare pentru a ocupa pozitia oferita.

Primind cele de mai sus, functionarii din MICC sunt primii care le analizeaza si, dupa ce ajung la o concluzie pozitiva, o transmit cu titlu de recomandare autoritatilor federale.  Instructiunile distribuite pe 24 februarie 2012 sunt extrem de riguroase si impun criterii stricte de evaluare, menite a limita efectiv aplicarea acestei exceptii la cei ce se incadreaza perfect in definitiile legale.  Redam mai jos o enumerare care este departe de a fi exhaustiva, a celor mai importante elemente ce se cer verificate, majoritatea avand caracter eliminator:

  • Concordanta intre atributiile descrise in continutul ofertei si cele prevazute in CNP.  In absenta unei similaritati de 99%, functionarul va decide ca dosarul nu poate beneficia de procedura simplificata nou introdusa.
  • Existenta efectiva a angajatorului ca entitate legala in Quebec, element ce implica examinarea Registrului intreprinderilor din Quebec (Registre des entreprises du Québec) si a altor surse cum sunt Google sau http://www.canada411.ca, inclusiv o eventuala vizita la fata locului.
  • Completarea corecta si integrala a tuturor rubricilor din formulare, inclusiv verificarea semnaturilor (de ex. prin confruntarea semnaturii angajatului cu cea de pe pasaport).
  • Verificarea duratei pentru care este facuta oferta.
  • Verificarea locului unde va lucra angajatul; daca va lucra la sedii aflate si in alte provincii, va fi necesar si avizul RHDCC/SC, respectiv al Departamentului federal pentru resurse umane.
  • Confirmarea faptului ca pozitia oferita este cu norma intreaga (à plein temps).
  • Stabilirea concordantei dintre  studiile, experienta profesionala si cunostintele lingvistice cerute de angajator si cele prevazute in CNP.  Instructiunile MICC recomanda functionarilor sa fie „vigilenti” deoarece informatiile furnizate de CNP (http://www5.hrsdc.gc.ca/noc/Francais/CNP/2006/IndexAppelationsEmploi.aspx) si chiar de catre IMT d’Emploi-Québec „sunt adesea imprecise”.  Nu se intelege prea bine ce trebuie sa faca functionarul respectiv cand se confrunta cu asemenea imprecizii, dar exista un principiu juridic potrivit caruia orice dispozitii derogatorii sunt de stricta interpretare, principiu pe care un birocrat care se repecta il va aplica intotdeauna in dezavantajul celui in cauza.
  • Atractia pe care ar putea-o oferi conditiile de munca si salariul prevazute de angajator pentru rezidentii Quebecului.  Aici instructiunile sunt foarte detaliate si impun functionarului sa analizeze salariul minim stabilit in functie de vechimea in munca prin documentul Salaire selon les professions au Québec pour le PTET d’Emploi-Québec si sa aplice o marja de eroare de 5%, apoi, daca firma respectiva are mai putin de 5 salariati sau nu are scop lucrativ, sa scada un procent de 15% din rezultatul obtinut.
  • Concordanta intre salariul si conditiile de munca oferite pe de o parte, si exigentele Legii privind normele de munca (Loi sur les normes du travail) pe de alta parte.
  • Existenta eventuala a unor exigente de acreditare din partea vreunei organizatii profesionale sau a unor obligatii desprinse din contracte colective de munca incheiate cu un sindicat.
  • In sfarsit, eliminarea unor eventualitati ce ar putea afecta oferta, cum sunt existenta unui conflict de munca vizand pozitia respectiva, incalcarea vreunei prevederi a Codului Muncii, sau existenta vreunei condamnari a angajatorului pronuntata in ultimii doi ani de catre Tribunalul drepturilor persoanei pentru represalii sau discriminari in materie de raporturi de munca.  In acest scop, functionarul trebuie sa consulte documentul intitulat  Liste des employeurs ayant un statut coupable ou réputé coupable.

Pe langa exigentele impuse angajatorilor, instructiunile la care ne referim prevad si verificarea unor elemente vizand pe angajat, printre care cel mai important este raspunsul la intrebarea daca respectivul indeplineste conditiile de acces la profesiunea pentru care s-a emis oferta, adica nivelul minim de studii si eventualele acreditari ce-i sunt necesare.  In acest sens, se atrage atentia functionarului asupra distinctiei pe care trebuie sa o faca intre coditiile care „pot fi” cerute, cele cerute „de regula” si cele cerute in mod imperativ, acestea din urma ne putand fi ocolite.

O data ce a stabilit ca dosarul este complet si toate criteriile sunt intrunite, reprezentantii MICC emit un aviz pozitiv pe care-l trimit autoritatilor federale; obtinand acceptul acestora, MICC emite un Certificat de acceptare (CAQ) ce va permite angajatului sa obtina permisul de munca si, concomitent, transmite catre RHDCC/SC o scrisoare de acceptare.

Setul de instructiuni introduse pe 24 februarie a.c. include si o alta masura importanta, respectiv dreptul cetatenilor straini care au obtinut in Quebec o diploma de studii secundare cu profil profesional de a obtine un permis de munca „post-diplôme”, pe care in alte provincii il au numai absolventii de studii post-secundare.  Este vorba de u n permis de munca „deschis” care, prin definitie, nu reclama vreun aviz din partea RHDCC/SC.

Prin masurile mai sus descrise, provincia Quebec obtine o pozitie privilegiata  prin raport cu celelalte provincii in competitia pentru atragerea fortei de munca calificate.  Perspectiva de a lucra in Quebec este cu atat mai atragatoare pentru meseriasii si specialistii straini, cu cat ea le ofera si sansa de a obtine rezidenta permanenta dupa numai un an de activitate, in cadrul PEQ (Programme de l’experience québécoise), in vreme ce detinatorii de permise de munca pentru alte provincii trebuie sa astepte doi ani pentru a depune dosar in cadrul programului CEC (Canadian Experince Class).

Share

Canada înăspreşte regimul de acordare a statutului de refugiat. De ce ar trebui românii să se bucure?

Canada înăspreşte regimul de acordare a statutului de refugiat.  De ce ar trebui românii să se bucure

Pe 16 februarie 2012 Ministrul Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, dl. Jason Kenney, a depus pe masa Parlamentului canadian proiectul unei legi menite să pună capăt folosirii abuzive a sistemului generos (de până acum) prin care orice individ ajuns pe teritoriul canadian putea să reclame statutul de refugiat şi, chiar daca nu avea nici o şansă de a-l obţine, beneficia pe timp îndelungat de ajutoare sociale, de asistenţă medicală gratuită şi de dreptul de a munci oriunde îşi găsea de lucru.

Intitulată  Protecting Canada’s Immigration System Act, noua lege duce mai departe reforma introdusă în 2010 de Guvernul conservator, pe atunci minoritar, prin Balanced Refugee Reform Act, care nu a putut să impună măsuri prea drastice de teama opoziţiei parlamentare.  In noul context politic, dispunând de majoritate în Parlament, conservatorii sunt decişi să implementeze întreg ansamblul de măsuri pe care l-au avut de la început în minte.

Noua lege, care se aşteaptă să fie adoptată într-un viitor nu prea îndepărtat, introduce o procedură simplificată şi rapidă, precumpănitor administrativă, pentru soluţionarea cererilor de azil depuse de cetăţenii ţărilor aflate pe o listă denumită „Designated Countries of Origin” (DCO)  în care se aşteaptă să figureze mai ales ţările membre ale Uniunii Europene.  Graba cu care Guvernul intenţionează să publice această listă se explică mai ales prin valul de cereri de azil, depuse de cetăţeni maghiari de origine romă, cu care a fost inundată Canada în ultimii trei ani şi care reprezintă cca. 75% din totalul cererilor de azil înregistrate în acest interval (următoarea „performanţă”, de 14%, o deţin chinezii).   In 2010 cetăţenii maghiari au depus 2300 de asemenea cereri, pentru ca în 2011 numărul lor să se ridice la 4409; dintre acestea, în 2010 au fost aprobate numai 2%, iar în primele nouă luni ale lui 2011, cca. 7%.  Cheltuielile suportate de contrinuabilii canadieni pentru procesarea lor se ridică însă la sute de milioane!

Noua procedură va reduce timpul mediu de procesare a cererilor depuse de cetăţeni proveniţi din  ţările DCO de la o mie de zile, la numai 45.  La întocmirea listei se va ţine seama de un dublu criteriu, cantitativ şi calitativ.  Intr-o primă fază, vor fi incluse pe listă statele pentru ai căror cetăţeni rata de refuzuri depăşeşte 75% (procent ce include şi cererile abandonate sau retrase în mod voluntar), precum şi, separat, cele ai căror cetăţeni au abandonat 60% din cereri.  In faza următoare, se vor analiza din punct de vedere calitativ ţările cu număr redus de cereri de azil, urmând a fi incluse în DCO acelea care beneficiază de un sistem judiciar independent, încurajează înfiinţarea unor organizaţii ale societăţii civile, recunosc drepturile şi libertăţile de bază, şi posedă mecanisme de garantare a lor.  Pornindu-se de la aceste coordonate, lista va fi definitivată nu de un grup de experţi independenţi cum se intenţionase iniţial în urma cu doi ani, ci de chiar Ministrul Cetăţeniei şi Imigraţiei, care va răspunde şi de implementarea acestor dispoziţii (sacrificându-se astfel democraţia de dragul operativităţii).

Solicitanţii de azil proveniţi din DCO nu vor avea drept de apel în caz de refuz, ci numai posibilitatea de a se adresa Curţii federale a Canadei, care trebuie mai întâi să se pronunţe dacă este dispusă să examineze cazul respectiv; aceasta procedură nu va suspenda, însă, deportarea împricinatului şi este limpede cât de „uşor” le va fi celor în cauză să-şi apere interesele de la distanţă şi să acopere cheltuielile considerabile pe care le implică acest demers.  De asemenea, solicitanţii de azil proveniţi din DCO nu vor primi drept de muncă decât dacă cererea lor nu este soluţionată în 180 de zile (reamintim că timpul mediu de procesare va fi de 45 de zile).

In sfârşit, noile prevederi nu vor mai face posibilă depunerea simultană a unei cereri de azil şi a unui dosar bazat pe motive umanitare. Dacă cererea de azil nu a fost încă soluţionată de către „Immigration and Refugee Board” (IRB), solicitantul respectiv trebuie să şi-o retragă mai întâi, dacă doreşte să invoce motive umanitare pentru a rămâne în Canada; dacă însă IRB a apucat să respingă cererea de azil, împricinatul nu va putea depune dosar pe motive umanitare mai devreme de 12 luni, interval în care va fi aproape sigur deportat.

Oricât de dure sunt aceste măsuri în ceeace-i priveşte pe azilanţi, ele vor avea, sperăm, o consecinţă benefică pentru cetăţenii României, cărora Canada continuă să le impună vize de vizitator de teamă că, ridicând acest obstacol, se vor trezi cu mase şi mai mari de azilanţi de aceeaşi provenienţă ca şi cei la  care ne-am referit mai sus (potrivit ultimului recensământ, etnia romă reprezintă peste 3% din populaţia României) .  O dată înlăturat acest risc, Canada nu va mai avea nici o justificare de a rezista presiunii continue la care este supusă din partea Uniunii Europene pentru desfiinţarea vizelor pe care trebuie încă să le obţină românii şi pe care Canada le-a reintrodus şi pentru cehi după ce fusesese năpădită de azilanţi romi proveniţi din Cehia (drept care ştafeta a fost preluată de Ungaria).  Pe lângă economia de timp şi de bani, desfiinţarea vizelor va face mult mai uşoară şi mai rapidă obţinerea permiselor de lucru de către români, care se vor putea prezenta cu oferta de lucru direct la aeroportul unde aterizează, fără a mai trece pe la Ambasadă (aşa cum fac acum maghiarii şi toţi cetăţenii ţărilor scutite de viză).  Este adevărat că românii mai au de trecut şi un alt obstacol, pe care nu-l cunosc nici sârbii, nici croaţii, nici bulgarii (ş.a.m.d.), şi anume vizita medicală pe care trebuie să o suporte orice individ care intenţionează să rămână în Canada mai mult de 6 luni; vor scăpa de această angara numai atunci când numărul îmbolnăvirilor de TBC va scădea sub 15 la 100.000 de locuitori.  Până atunci, însă, nimic nu se opune ca vizita medicală să fie efectuată după ce respectivul a ajuns pe teritoriul Canadei.

?

 

 

Share

MAI POT OARE PARINTII SI BUNICII NOSTRI SA DEVINA REZIDENTI PEMANENTI CANADIENI?

MAI POT OARE PARINTII SI BUNICII NOSTRI SA DEVINA REZIDENTI PEMANENTI CANADIENI?

Incetul cu încetul, generaţia de canadieni născuţi în străinătate care au emigrat de curând şi s-au bizuit pe perspectiva de a-şi aduce mai apoi părinţii, începe să asimileze cruda realitate că nu vor mai putea probabil să o facă niciodată.   Intr-adevăr, suspendarea pe doi ani a primirii dosarelor de sponsorizare (parenare) pentru părinţi şi bunici, intervenită în urmă cu două luni,  nu pare să fie o măsură pur temporară; tot mai mulţi experţi în materie de imigraţie pronostichează o lichidare definitivă a acestei categorii, justificată prin  economiile considerabile pe care le va face Canada evitând să suporte asistenţa medicală şi socială care le-ar fi fost altfel acordată dacă deveneau rezidenţi permanenţi.  Se vor efectua studii ştiinţifice şi se vor invoca efectele pozitive ale introducerii „super vizei”  pentru părinţi şi bunici, dar rezultatul va fi probabil că respectivii nu vor mai putea vreo dată să devină rezidenţi permanenţi prin sponsorizarea „clasică” de până acum.

Desigur, super viza pare extrem de ademenitoare la prima vedere, deoarece poate asigura prezenţa quasi permanentă a beneficiarilor alături de copiii şi nepoţii lor, printr-o procedură mult mai simplă şi mai rapidă decât era cea implicată de parenare.  Trebuie însă menţionat că o asemenea viză nu se eliberează oricui, ci numai celor ai căror descendenţi pot dovedi realizarea unor venituri din surse canadiene identice cu cele care erau reclamate de autorităţile federale şi pentru aprobarea dosarelor de sponsorizare (de pildă, un cuplu de canadieni cu doi copii care vor să-şi invite chiar şi numai câte un părinte, trebuie să dovedească un venit anual de minimum 52.838 de dolari).  In plus, şi aceasta nu se cerea pentru sponsorizare, descendenţii respectivi trebuie să le cumpere părinţilor sau bunicilor o asigurare medicală privată (de la o societate canadiană) cu durata de cel puţin un an şi pentru o sumă minimă de 100.000 de dolari.  In prezent o asemenea asigurare costă cca. trei mii cinci sute de dolari pentru un cuplu sănătos în vârstă de 60 de ani, dar există o şansă reală ca preţul să se ridice substanţial atunci când societăţile de asigurări vor realiza că trebuie să acopere nu numai asistenţa medicală de urgenţă ca până acum, dar şi eventuala spitalizare a beneficiarilor, plus cheltuelile de repatriere.  Desigur, primele de asigurare se vor ridica pe măsura avansării în vîrstă a părinţilor sau bunicilor, ca să nu mai vorbim de instalarea în perspectivă a unor afecţiuni din ce în ce mai serioase.  Pe termen lung, super viza nu dă un răspuns satisfăcător la întrebarea: cine va avea grijă de aceşti părinţi şi bunici când nu se vor mai putea descurca singuri?

Este normal în aceste condiţii  ca cei interesaţi să exploreze toate posibilităţile de care încă mai dispun pentru a se asigura că părinţii afectaţi de suspendatrea parenărilor vor reuşi totuşi să devină rezidenţi canadieni pentru a beneficia de toate avantajele decurgând din acest statut.

Prima opţiune care trebuie luată în considerare este depunerea unui dosar de rezidenţă permanentă într-una din categoriile puse la dispoziţia imigranţilor economici.  Sunt numeroşi părinţii (mai puţin, poate, bunicii) unor rezidenţi sau cetăţeni canadieni care pot emigra prin „forţe proprii” fie ca „tavailleurs qualifiés” (skilled workers), fie ca oameni de afaceri1.  Pentru toţi aceştia, perspectiva dispariţiei definitive a parenării părinţilor trebuie sa fie un semnal de alarmă care să-i facă să-şi reconsidere planurile de viitor în lumina riscului de a îmbătrâni departe de copiii lor.  Desigur, nu este uşor să satisfaci criteriile de selecţie pentru imigraţia independentă, dar cei în cauză vor beneficia de puncte suplimentare datorită legăturii de rudenie cu descendenţii lor canadieni si pot invoca la nevoie exercitarea pozitivă a putetii discreţionare de care dispun funcţionarii federali şi cei din Quebec, pentru a suplini absenţa punctelor necesare (posibilitate pe care am tratat-o pe larg într-un articol anterior).  Reamintesc că în situaţia particulară a candidaţilor cu destinaţia Quebec, probabilitatea exercitării acestei puteri discreţionare este mult mai ridicată dacă respectivul beneficiază de o garanţie de la rudele din Quebec, care se aprobă după criterii similare cu cele prevăzute pentru parenare.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI) enumeră în mod expres (dar nu şi limitativ) anumite situaţii speciale, cum ar fi cea a unui celibatar aflat singur în străinătate (care poate fi şi un părinte sau bunic) pentru care depune garanţie familia sa aflată ân Quebec.  In plus, având sprijinul copiilor, cu relaţiile şi informaţiile de care aceştia dispun, părinţii aflaţi încă „în putere” pot obţine mai uşor oferte de lucru din partea unor angajatori canadieni, ceeace le deschide multiple căi de obţinere a rezidenţei permanente, fie direct (cu aşa numitul „arranged employment”), fie după ce au muncit un anumit interval şi depun dosare în categoria federală Canadian Experience Class, ori prin Programme de l’expérience québécoise.

Pentru cei ce nu pot aspira la soluţiile de mai sus, va reveni cu siguranţă în actualitate opţiunea depunerii unui dosare de rezidenţă permanentă bazate pe considerente umanitare.  Până în noiembrie 2011, nu am fi recomandat această procedură nici pentru părinţii şi bunicii care realmente dispuneau de asemenea justificări, deoarece parenarea „clasică” îi conducea la acelaşi rezultat mai repede şi, mai ales, mai sigur.  Dispărând posibilitatea parenării propriuzise, părinţii aflaţi în vizită la copiii lor din Canada au în continuare şansa de a depune dosare de rezidenţă permanentă dublate de cereri din partea copiilor asemănătoare celor de parenare.   Spun „asemănătoare” deoarece respectivii părinţi nu sunt consideraţi membri ai categoriei „regroupement familial”, ceeace-i scoate de sub incidenţa suspendării intervenite in noiembrie 2011.

Asemenea cereri bazate pe motive umanitare nu stau însă la îndemâna oricui, deoarece sunt necesare dovezi convingătoare că respectivii se află într-una din situaţiile anvizajate de lege pentru a li se aplica dispoziţiile cu caracter excepţional ce guvernează aceasta procedură atât la nivel federal, cât şi la nivelul Quebecului.  Intrucât majoritatea criteriilor de care ţin seama autorităţile confruntate cu o asemena cerere pot fi găsite nu în cuprinsul prevederilor legale, ci în cel al nenumăratelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de-a lungul timpului, asistenţa de specialitate este o cerinţă indispensabilă pentru cei ce vor realmente să aibă şanse de reuşită.

In cazul particular al locuitorilor Quebecului, complexitatea procedurii bazate pe motive umanitare se amplifică prin interacţiunea legislaţiei federale cu cea a provinciei Quebec.   Repartizarea competenţelor între autorităţile Quebecului şi cele federale este de aşa natură încât dosarele bazate pe motive umanitare trec prin două rânduri de „filtre”: mai întâi autorităţile federale (CIC, adică Citoyenneté et Immigration Canada) determină dacă există motive temeinice pentru a permite candidatului respectiv să depună dosarul din interiorul Canadei, după care, în caz afirmativ, transmit cazul spre soluţionare ministerului de resort din Quebec (MICC) pentru ca acesta, pe baza propriilor criterii, să decidă dacă este cazul să elibereze certificatul de selecţie (CSQ).

Aşadar, cererea unui părinte sau bunic aflat în vizită la descendentul său domiciliat în Quebec se depune la autorităţile federale, care decid mai întâi dacă din punctul lor de vedere există în speţă motive umanitare. Dacă răspunsul este  afirmativ, transmit această concluzie şi copii de pe formularele depuse de candidat către MICC Quebec, care examinează cazul în lumina criteriilor proprii şi emite sau nu un CSQ.  O dată obţinut Certificatul de selecţie al Quebecului, restul este pură formalitate şi beneficiarul va primi în cele din urmă viza de imigrant (presupunând că nu este inadmisibil pe motive medicale sau de ordin penal).  Este interesant de reţinut că, dacă Guvernul federal (CIC) acceptă cererea, dar Quebecul (MCCI) o respinge, respectivul candidat are opţiunea să se mute în altă provincie, situaţie în care dosarul său va fi finalizat de biroul local al CIC (care nu mai pune în discuţie existenţa motivelor umanitare, odată ce aceasta a fost stabilită la „centru”).

Criteriile federale sunt enunţate în Art. 25 pct. 1 din Loi sur l’immigration et la protection des réfugiés (LIPR), care stabileşte că este obligaţia candidatului de a dovedi că dificultatea în care s-ar afla dacă ar depune dosarul din afara Canadei este fie neobişnuită si nejustificată (inhabituelle et injustifiée), fie disproporţionată (excessive).  Practica judiciară a explicat aceste condiţii în sensul că:

  • Este neobişnuită şi nejustificată dificultatea care nu rezultă din aplicarea prevederilor legale din ţara de origine şi care ţine de circumstanţe ce scapă de sub controlul persoanei respective.
  • Este excesivă dificultatea (de a depune dosarul din afara Canadei) ce ar avea consecinţe nefavorabile disproporţionate pentru candidat, ţinând seama de circumstanţele ce-i sunt proprii.

 

Tot practica judiciară a dezvoltat o serie întreagă de principii de care funcţionarul federal trebuie să ţină seama când decide daca să permită sau nu depunerea dosarului din interiorul Canadei, cum sunt: obligaţia sa de a examina cererea bazată pe motive umanitare, de a clarifica orice aspect pe care candidatul nu-l poate explica (deşi lui îi revine sarcina probei), obligaţia de a lua în considerare toate probele dosarului, dreptul candidatului de a fi ascultat (de se faire entendre), dreptul la o decizie imparţială, echitabilă şi motivată etc.

In ce priveşte criteriile proprii ale provinciei Quebec, acestea sunt enumerate în art 18 lit. c din Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers.   In esenţă, se consideră justificată invocarea motivelor umanitare de către candidat atunci când „son bien être physique, mental ou moral se trouverait fortement perturbé s’il ne pouvait demeurer au Québec et que son renvoi dans son pays d’origine lui causerait un préjudice grave”.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI-2-7) adaugă că reprezentanţii MICC trebuie apoi să ţină seama de calitaţile personale şi de cunoştinţele lingvistice ale solicitantului şi ale membrilor săi de familie, de eventuala prezenţă a unor copii minori sau dependenţi financiar, de legătura sa de familie cu un rezident al Quebecului dispus să semneze ca garant, precum şi de experienţa sa profesională.   In plus, se cer verificate legăturile afective dintre candidat (în cazul nostru părinte sau bunic) şi descendentul său din Quebec, precum şi prejudiciul suferit de acesta din urmă prin eventuala separare.  De menţionat că, în privinţa ambilor, „prejudiciul” nu trebuie să se reducă la un neajuns de ordin strict economic.

In sfârşit, este bine de ştiut că părinţii sau bunicii pot fi în continuare parenaţi în situaţii speciale, cum este cea a unei persoane rămasă singură în ţara sa de rezidenţă, al cărei descendent este sau a rămas şi el singur în Canada, în sensul că niciunul dintre ei nu mai are, acolo unde se găseşte, vreun soţ, frate, unchi, copil, nepot, sau părinte.  Acesta este un caz de reîntregire a familiei pe care legea îl enumeră separat de cel al părinţilor şi bunicilor sponsorizaţi şi, ca atare, nu este afectat de suspendarea intervenită în noiembrie 2011.  In această situaţie, nu mai este vorba de exercitarea incertă şi subiectivă a vreunei puteri discreţionare, ca în exemplul menţionat la începutul acestui articol, ci de un drept de care beneficiază cei în cauză, care nu depinde de bunăvoinţa funcţionarilor şi care priveşte pe toţi cei aflaţi într-o asemenea situaţie, nu numai pe cei cu rude în Quebec.

Share
  1. De reţinut că vârsta avansată influenţează mult mai puţin pe solicitanţii din aceasta ultimă categorie, decât pe primii. []