14 DECEMBRIE 2016: MODIFICAREA FUNDAMENTALA A PROCEDURII DE SPONSORIZARE A PARINTILOR.

14 DECEMBRIE 2016: MODIFICAREA FUNDAMENTALA A PROCEDURII DE SPONSORIZARE A PARINTILOR.

IRCC (Immigration, Refugee and Citizenship Canada) a renuntat complet la sistemul practicat pana in present si l-a inlocuit cu o procedura care se aseamana, dar nu coincide cu sistemul Express Entry practicat in materie de imigratie economica.

Asemanarea consta in posibilitatea pentru sponsori de a isi declara on-line intentia de a-si sponsoriza parintii.  Sponsorii vor avea la dispozitie 30 de zile incepand cu data de 3 ianuarie 2017 pentru a completa un formular prin Internet; formularul va deveni disponibil chiar in dimineata lui 3 ianuarie 2017 si va ramane activ pana pe 2 februarie al aceluiasi an.  Dupa aceasta ultima data, IRCC va emite invitatii de a depune dosarele propriuzise pentru sponsorii selectionati.

Asemanarea se opreste insa aici.  Vor fi selectionati in total 10 mii de sponsori, indiferent de numarul celor ce s-au inscris on-line, iar selectionarea se va opera nu pe baza de punctaj ca in Express Entry, ci printr-o tragere sistem loterie operata de Guvern.  Cei ce nu vor fi astfel selectionati vor putea reveni in 2018.  De mentionat ca situl IRCC va elimina automat inscrierile repetate ale aceluiasi sponsor.

Modificarea astfel introdusa va elimina spectacolul grotesc al curierilor care se inghesuiau de cu seara, in ajunul primei zile de lucru din ianuarie, pentru a reusi sa inregistreze vraful de plicuri pe care le carau cu dansii mai inainte de a se completa plafonul.  Grotesc cum era spectacolul insa, oferea totusi o sansa celor vigilenti de a-si vedea dosarul inregistrat cu prioritate, ceeace nu se mai poate spune despre loteria din 2017.

IRCC nu ne spune pentru moment cum va proceda ca sa evite eliminarea la infinit a sponsorilor potentiali care  nu vor avea norocul sa castige loteria nici in anii urmatori si nici nu face vreo referire la posibilitatea ca unii castigatori ai loteriei sa nu indeplineasca criteriile legale pentru a deveni sponsori, ocupand astfel in mod ne justificat locul cuiva care le indeplineste..

De asemenea, comunicatul de astazi nu pomeneste nimic despre vreo modificare a conditiilor financiare impuse sponsorilor, desi cu un an in urma liberalii aflati acum la putere promisesera sa  elimine restrictiile impovaratoare impuse de guvernul precedent.

Firma noastra va completa formularele on-line pentru clientii existenti si pentru cei ce ni se vor adresa in viitor, dupa care, desigur, vom pregati dosarele propriuzise in asa fel incat sa nu exista riscul de refuz, cu consecintele care pot fi deduse din cele mai sus expuse.

Share

Comentariile sunt închise.