Incetul cu încetul, generaţia de canadieni născuţi în străinătate care au emigrat de curând şi s-au bizuit pe perspectiva de a-şi aduce mai apoi părinţii, începe să asimileze cruda realitate că nu vor mai putea probabil să o facă niciodată.   Intr-adevăr, suspendarea pe doi ani a primirii dosarelor de sponsorizare (parenare) pentru părinţi şi bunici, intervenită în urmă cu două luni,  nu pare să fie o măsură pur temporară; tot mai mulţi experţi în materie de imigraţie pronostichează o lichidare definitivă a acestei categorii, justificată prin  economiile considerabile pe care le va face Canada evitând să suporte asistenţa medicală şi socială care le-ar fi fost altfel acordată dacă deveneau rezidenţi permanenţi.  Se vor efectua studii ştiinţifice şi se vor invoca efectele pozitive ale introducerii „super vizei”  pentru părinţi şi bunici, dar rezultatul va fi probabil că respectivii nu vor mai putea vreo dată să devină rezidenţi permanenţi prin sponsorizarea „clasică” de până acum.

Desigur, super viza pare extrem de ademenitoare la prima vedere, deoarece poate asigura prezenţa quasi permanentă a beneficiarilor alături de copiii şi nepoţii lor, printr-o procedură mult mai simplă şi mai rapidă decât era cea implicată de parenare.  Trebuie însă menţionat că o asemenea viză nu se eliberează oricui, ci numai celor ai căror descendenţi pot dovedi realizarea unor venituri din surse canadiene identice cu cele care erau reclamate de autorităţile federale şi pentru aprobarea dosarelor de sponsorizare (de pildă, un cuplu de canadieni cu doi copii care vor să-şi invite chiar şi numai câte un părinte, trebuie să dovedească un venit anual de minimum 52.838 de dolari).  In plus, şi aceasta nu se cerea pentru sponsorizare, descendenţii respectivi trebuie să le cumpere părinţilor sau bunicilor o asigurare medicală privată (de la o societate canadiană) cu durata de cel puţin un an şi pentru o sumă minimă de 100.000 de dolari.  In prezent o asemenea asigurare costă cca. trei mii cinci sute de dolari pentru un cuplu sănătos în vârstă de 60 de ani, dar există o şansă reală ca preţul să se ridice substanţial atunci când societăţile de asigurări vor realiza că trebuie să acopere nu numai asistenţa medicală de urgenţă ca până acum, dar şi eventuala spitalizare a beneficiarilor, plus cheltuelile de repatriere.  Desigur, primele de asigurare se vor ridica pe măsura avansării în vîrstă a părinţilor sau bunicilor, ca să nu mai vorbim de instalarea în perspectivă a unor afecţiuni din ce în ce mai serioase.  Pe termen lung, super viza nu dă un răspuns satisfăcător la întrebarea: cine va avea grijă de aceşti părinţi şi bunici când nu se vor mai putea descurca singuri?

Este normal în aceste condiţii  ca cei interesaţi să exploreze toate posibilităţile de care încă mai dispun pentru a se asigura că părinţii afectaţi de suspendatrea parenărilor vor reuşi totuşi să devină rezidenţi canadieni pentru a beneficia de toate avantajele decurgând din acest statut.

Prima opţiune care trebuie luată în considerare este depunerea unui dosar de rezidenţă permanentă într-una din categoriile puse la dispoziţia imigranţilor economici.  Sunt numeroşi părinţii (mai puţin, poate, bunicii) unor rezidenţi sau cetăţeni canadieni care pot emigra prin „forţe proprii” fie ca „tavailleurs qualifiés” (skilled workers), fie ca oameni de afaceri¹.  Pentru toţi aceştia, perspectiva dispariţiei definitive a parenării părinţilor trebuie sa fie un semnal de alarmă care să-i facă să-şi reconsidere planurile de viitor în lumina riscului de a îmbătrâni departe de copiii lor.  Desigur, nu este uşor să satisfaci criteriile de selecţie pentru imigraţia independentă, dar cei în cauză vor beneficia de puncte suplimentare datorită legăturii de rudenie cu descendenţii lor canadieni si pot invoca la nevoie exercitarea pozitivă a putetii discreţionare de care dispun funcţionarii federali şi cei din Quebec, pentru a suplini absenţa punctelor necesare (posibilitate pe care am tratat-o pe larg într-un articol anterior).  Reamintesc că în situaţia particulară a candidaţilor cu destinaţia Quebec, probabilitatea exercitării acestei puteri discreţionare este mult mai ridicată dacă respectivul beneficiază de o garanţie de la rudele din Quebec, care se aprobă după criterii similare cu cele prevăzute pentru parenare.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI) enumeră în mod expres (dar nu şi limitativ) anumite situaţii speciale, cum ar fi cea a unui celibatar aflat singur în străinătate (care poate fi şi un părinte sau bunic) pentru care depune garanţie familia sa aflată ân Quebec.  In plus, având sprijinul copiilor, cu relaţiile şi informaţiile de care aceştia dispun, părinţii aflaţi încă „în putere” pot obţine mai uşor oferte de lucru din partea unor angajatori canadieni, ceeace le deschide multiple căi de obţinere a rezidenţei permanente, fie direct (cu aşa numitul „arranged employment”), fie după ce au muncit un anumit interval şi depun dosare în categoria federală Canadian Experience Class, ori prin Programme de l’expérience québécoise.

Pentru cei ce nu pot aspira la soluţiile de mai sus, va reveni cu siguranţă în actualitate opţiunea depunerii unui dosare de rezidenţă permanentă bazate pe considerente umanitare.  Până în noiembrie 2011, nu am fi recomandat această procedură nici pentru părinţii şi bunicii care realmente dispuneau de asemenea justificări, deoarece parenarea „clasică” îi conducea la acelaşi rezultat mai repede şi, mai ales, mai sigur.  Dispărând posibilitatea parenării propriuzise, părinţii aflaţi în vizită la copiii lor din Canada au în continuare şansa de a depune dosare de rezidenţă permanentă dublate de cereri din partea copiilor asemănătoare celor de parenare.   Spun „asemănătoare” deoarece respectivii părinţi nu sunt consideraţi membri ai categoriei „regroupement familial”, ceeace-i scoate de sub incidenţa suspendării intervenite in noiembrie 2011.

Asemenea cereri bazate pe motive umanitare nu stau însă la îndemâna oricui, deoarece sunt necesare dovezi convingătoare că respectivii se află într-una din situaţiile anvizajate de lege pentru a li se aplica dispoziţiile cu caracter excepţional ce guvernează aceasta procedură atât la nivel federal, cât şi la nivelul Quebecului.  Intrucât majoritatea criteriilor de care ţin seama autorităţile confruntate cu o asemena cerere pot fi găsite nu în cuprinsul prevederilor legale, ci în cel al nenumăratelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de-a lungul timpului, asistenţa de specialitate este o cerinţă indispensabilă pentru cei ce vor realmente să aibă şanse de reuşită.

In cazul particular al locuitorilor Quebecului, complexitatea procedurii bazate pe motive umanitare se amplifică prin interacţiunea legislaţiei federale cu cea a provinciei Quebec.   Repartizarea competenţelor între autorităţile Quebecului şi cele federale este de aşa natură încât dosarele bazate pe motive umanitare trec prin două rânduri de „filtre”: mai întâi autorităţile federale (CIC, adică Citoyenneté et Immigration Canada) determină dacă există motive temeinice pentru a permite candidatului respectiv să depună dosarul din interiorul Canadei, după care, în caz afirmativ, transmit cazul spre soluţionare ministerului de resort din Quebec (MICC) pentru ca acesta, pe baza propriilor criterii, să decidă dacă este cazul să elibereze certificatul de selecţie (CSQ).

Aşadar, cererea unui părinte sau bunic aflat în vizită la descendentul său domiciliat în Quebec se depune la autorităţile federale, care decid mai întâi dacă din punctul lor de vedere există în speţă motive umanitare. Dacă răspunsul este  afirmativ, transmit această concluzie şi copii de pe formularele depuse de candidat către MICC Quebec, care examinează cazul în lumina criteriilor proprii şi emite sau nu un CSQ.  O dată obţinut Certificatul de selecţie al Quebecului, restul este pură formalitate şi beneficiarul va primi în cele din urmă viza de imigrant (presupunând că nu este inadmisibil pe motive medicale sau de ordin penal).  Este interesant de reţinut că, dacă Guvernul federal (CIC) acceptă cererea, dar Quebecul (MCCI) o respinge, respectivul candidat are opţiunea să se mute în altă provincie, situaţie în care dosarul său va fi finalizat de biroul local al CIC (care nu mai pune în discuţie existenţa motivelor umanitare, odată ce aceasta a fost stabilită la „centru”).

Criteriile federale sunt enunţate în Art. 25 pct. 1 din Loi sur l’immigration et la protection des réfugiés (LIPR), care stabileşte că este obligaţia candidatului de a dovedi că dificultatea în care s-ar afla dacă ar depune dosarul din afara Canadei este fie neobişnuită si nejustificată (inhabituelle et injustifiée), fie disproporţionată (excessive).  Practica judiciară a explicat aceste condiţii în sensul că:

• Este neobişnuită şi nejustificată dificultatea care nu rezultă din aplicarea prevederilor legale din ţara de origine şi care ţine de circumstanţe ce scapă de sub controlul persoanei respective.
• Este excesivă dificultatea (de a depune dosarul din afara Canadei) ce ar avea consecinţe nefavorabile disproporţionate pentru candidat, ţinând seama de circumstanţele ce-i sunt proprii.

 

Tot practica judiciară a dezvoltat o serie întreagă de principii de care funcţionarul federal trebuie să ţină seama când decide daca să permită sau nu depunerea dosarului din interiorul Canadei, cum sunt: obligaţia sa de a examina cererea bazată pe motive umanitare, de a clarifica orice aspect pe care candidatul nu-l poate explica (deşi lui îi revine sarcina probei), obligaţia de a lua în considerare toate probele dosarului, dreptul candidatului de a fi ascultat (de se faire entendre), dreptul la o decizie imparţială, echitabilă şi motivată etc.

In ce priveşte criteriile proprii ale provinciei Quebec, acestea sunt enumerate în art 18 lit. c din Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers.   In esenţă, se consideră justificată invocarea motivelor umanitare de către candidat atunci când „son bien être physique, mental ou moral se trouverait fortement perturbé s’il ne pouvait demeurer au Québec et que son renvoi dans son pays d’origine lui causerait un préjudice grave”.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI-2-7) adaugă că reprezentanţii MICC trebuie apoi să ţină seama de calitaţile personale şi de cunoştinţele lingvistice ale solicitantului şi ale membrilor săi de familie, de eventuala prezenţă a unor copii minori sau dependenţi financiar, de legătura sa de familie cu un rezident al Quebecului dispus să semneze ca garant, precum şi de experienţa sa profesională.   In plus, se cer verificate legăturile afective dintre candidat (în cazul nostru părinte sau bunic) şi descendentul său din Quebec, precum şi prejudiciul suferit de acesta din urmă prin eventuala separare.  De menţionat că, în privinţa ambilor, „prejudiciul” nu trebuie să se reducă la un neajuns de ordin strict economic.

In sfârşit, este bine de ştiut că părinţii sau bunicii pot fi în continuare parenaţi în situaţii speciale, cum este cea a unei persoane rămasă singură în ţara sa de rezidenţă, al cărei descendent este sau a rămas şi el singur în Canada, în sensul că niciunul dintre ei nu mai are, acolo unde se găseşte, vreun soţ, frate, unchi, copil, nepot, sau părinte.  Acesta este un caz de reîntregire a familiei pe care legea îl enumeră separat de cel al părinţilor şi bunicilor sponsorizaţi şi, ca atare, nu este afectat de suspendarea intervenită în noiembrie 2011.  In această situaţie, nu mai este vorba de exercitarea incertă şi subiectivă a vreunei puteri discreţionare, ca în exemplul menţionat la începutul acestui articol, ci de un drept de care beneficiază cei în cauză, care nu depinde de bunăvoinţa funcţionarilor şi care priveşte pe toţi cei aflaţi într-o asemenea situaţie, nu numai pe cei cu rude în Quebec.

Share

1. De reţinut că vârsta avansată influenţează mult mai puţin pe solicitanţii din aceasta ultimă categorie, decât pe primii. [↩]

ORIENTARI ACTUALE IN POLITICA DE ACORDARE A PERMISELOR DE MUNCA.

 Evoluţia din ultimii ani a politicii canadiene in domeniul imigraţiei economice a marcat o accentuate tendinţă de a acorda cu prioritate statutul de rezident permanent celor ce au obţinut o ofertă de lucru aprobată de guvern, din partea unui angajator canadian.  Numărul deţinătorilor de permise de muncă este în continuă creştere şi tot mai mulţi dintre cei ce ajung in Canada chiar şi numai cu intenţia de a lucra temporar, se decid în cele din urmă să solicite rezidenţa permanentă, fie în cadrul programului federal intitulat « Canadian Experience Class » (pe scurt CEC), fie prin aşa numitele « provincial nominee programs », prescurtat P NP.  Quebecul are propriul lui sistem de a acorda certificate de selecţie (CSQ) celor care doresc să devină rezidenţi permanenţi după ce au lucrat cu permis de muncă timp de cel puţin un an, în cadrul categoriei denumite « Programme d’epérience québécoise ».

Obţinerea unei oferte de lucru a devenit o opţiune extrem de ademenitoare mai ales după ce guvernul federal a restrâns în mod drastic posibilitatea de a depune direct dosar de emigrare, introducând o listă restrictivă care actualmente numără numai 29 de ocupaţii; restricţia nu se aplică însă celor ce beneficiază de o ofertă permanentă de lucru (arranged employment, prescurtat AEO), sau care depun dosar prin programul CEC.  In aceste condinţii, este lesne de înţeles că doritorii de emigrare în Canada care nu se încadrează în lista susamintită caută se străduiesc să obţină o asemenea ofertă, ceeace a generat a adevărată „industrie” de firme fictive şi intermedieri frauduloase pe care Guvernul canadian s-a decis în cursul anului trecut să le curme de o manieră radicală.

Din păcate, de pe urma măsurilor introduse în utimele luni privind condiţiile de eliberare a aprobărilor (denumite „Labour Market Opinions”, pe scurt LMO, sau „Avis relatifs au marché du travail”) riscă să sufere nu numai cei ce se angajează în asemenea activităţi ilicite, dar şi angajatorii de bună credinţă, dacă nu îşi însuşesc noile principii şi nu respectă multitudinea de condiţii impuse de actuala legislaţie pentru angajarea personalului calificat din afara Canadei.  In cele ce urmează vom prezenta pe scurt o serie de criterii pe care le au în vedere funcţionarii Departamentului federal de Resurse umane (Human Resources and Skill Development Canada, pe scurt HRSDC) atunci când primesc o cerere de LMO¹ sau de AEO din partea unui angajator.  Precizez că instrucţiunile guvernamentale transmise funcţionarilor respectivi cu mentiunea „for internal distribution only” merg mult mai departe decât enunţările generale publicate pe siturile Guvernului şi conţin aspecte ce nu pot fi înţelese corect fără asistenţă profesională calificată.  Ele au fost obţinute de colegii din organizaţia profesională ce guvernează profesia noastră la nivel federal (ICCRC-CRCIC² ) prin procedura accesului la informaţie şi, pe parcursul a 17 pagini scrise mărunt, oferă o imagine destul de tulburătoare a amploarei pe care a luat-o în ultima vreme imixtiunea birocraţiei guvernamentale în activitatea business-ului canadian.

Este îndeobşte cunoscut că modificările legislative adoptate anul trecut au introdus noi criterii pe care trebuie să le satisfacă o ofertă adresată unui „foreign worker”, la cele existente înainte, care se limitau la aprecierea impactului pe care aducerea în Canada a acelui muncitor străin îl va avea asupra pieţei muncii din această ţară.  Incepând din aprilie 2011, se examinează în plus caracterul autentic al ofertei şi se verifică dacă ea implică termeni similari cu cei oferiţi în ultimii doi ani muncitorilor străini care au lucrat în acel interval pentru angajatorul respectiv, în poziţii identice (formula utilizată de birocraţi este STS, adică „substantially the same” şi are în vedere salariul, condiţiile de muncă şi atribuţiile de servici care trebuie să fi fost conforme cu cele definite de Nomenclatorul canadian NOC, (de la  National Occupational Classification) şi cu cele aprobate în LMO-urile anterioare.

Pentru a stabili dacă oferta este autentică, funcţionarii din HRDSC verifică mai întâi dacă firma respectivă este „angajată în mod activ” în sfera de afaceri pentru care face oferta. Legea nu spune ce se poate înţelege prin aceasta, dar instrucţiunile susamintite menţionează existenţa unui sediu, cu telefon, adresă de e-mail si website, care să fi funcţionat pe timp de cel puţin un an şi să fi avut cel puţin un salariat.  In practică este frecventă situaţia când cererea de LMO a fost refuzată pentru că nimeni n-a răspuns la telefonul indicat în formular, chiar şi numai după o singură încercare.  Pe de altă parte, instrucţiunile au în vedere şi situaţii excepţionale când o firmă bine cunoscută nu a funcţionat în ultimul an din cauza unei calamităţi, sau când o firmă abia s-a înfiinţat dar are la bază un proiect de mare amploare a cărei existenţă este neîndoelnică.  De asemenea, se verifică în ce măsură poziţia oferită este concordantă cu nevoile reale de forţă de muncă ale angajatorului şi dacă veniturile de care dispune firma pot acoperi efectiv salariul ce urmează a fi achitat.  Funcţionarii guvernamentali sunt instruiţi să stabilească dacă oferta are la bază o perspectivă reală de extindere a afacerii, sau înlocuirea unui salariat care se pensionează ori a demisionat, precum şi să compare veniturile realizate (astfel cum rezultă din documentele fiscale) cu salariul oferit muncitorului străin.  Instrucţiunile se referă în amănunt la ce anume documente fiscale trebuie solicitate angajatorului şi cum trebuie ele interpretate; de exemplu, dacă o firmă nu poate demonstra–prezentând formularul fiscal T2125 partea a 5-a–că venitul său net depăşeşte cuantumul salariului oferit, este acceptabilă o balanţă de venituri şi cheltuieli semnată de un contabil membru al unei organizaţii profesionale recunoscute de Guvern.  In plus, deficienţa susmenţionată poate fi suplinită si prin prezentarea unor contracte ferme care garantează pentru viitor obţinerea unor venituri suficiente pentru a se acoperi salariul respectiv.

O întreagă gamă de pericole îl pândeşte pe bietul angajator şi atunci când se verifică factorul STS la care ne-am referit mai sus.  Condiţii de lucru care nu sunt considerate a fi în mod substanţial aceleaşi pot consta într-un salariu cu peste 2% mai redus decât cel din vechea ofertă (caz în care angajatorul poate fi obligat la compensaţie), sau chiar un salariu cu mult mai mare, ce poate naşte suspiciunea că de fapt salariatul a muncit într-o funcţie superioară celei indicate în ofertă, încălcându-se astfel termenii permisului de muncă pe care l-a avut, ca să nu mai vorbim de faptul că, dacă s-ar fi făcut publicitate indicându-se un asemenea salariu, este foarte probabil că s-ar fi găsit un rezident canadian care să accepte oferta.  Cu toate acestea, se consideră justificate schimbările datorate modificării legii sau a contractelor colective, deteriorării condiţiilor economice, sau unor erori neintenţionate de natură contabilă ori administrativă.

Pentru încălcarea obligaţiilor astfel introduse, angajatorii riscă nu numai respingerea cererii, dar şi includerea pe o listă neagră ce va deveni publică, cu consecinţa că nu vor pute depune noi dosare pe termen de cel puţin doi ani.

Pe lângă măsurile restrictive ce lovesc procedura „de drept comun” a eliberării permiselor de muncă, au fost introduse condiţii suplimentare pentru angajarea personalului domestic de îngrijire a copiilor, vârstnicilor sau handicapaţilor, despre care vom reveni mai pe larg într-un număr viitor.  Deocamdată menţionăm necesitatea depunerii unor documente cum ar fi identificarea oficiala a angajatorului, descrierea detaliată a condiţiilor de cazare, un contract extrem de amănunţit menit să protejeze persoana angajată, precum şi dovezi pertinente ale eforturilor de a angaja un rezident canadian.

Desigur, aşa cum menţionam mai sus, noile exigenţe de care ne-am ocupat până acum se adaugă la cele existente şi înainte de 2011, în primul rând cea privind publicitatea pe care angajatorul trebuie să o facă pentru a dovedi că s-a străduit iniţial să angajeze un cetăţean sau rezident permanent canadian.  Pe lângă ataşarea la dosar a unor copii de pe anunţuri, angajatorul respectiv trebuie să fie pregătit să depună un raport justificativ privind raţiunile pentru care nu s-a oprit la vreun localnic dintre cei ce au răspuns la anunţ.  In privinţa acestei publicităţi se face distincţie în funcţie de nivelul la care se situează în NOC poziţia oferită; cu cât se coboară mai jos pe matricea acestui nomenclator canadian de ocupaţii, cu atât sunt mai ridicate pretenţiile funcţionarilor HRSDC în privinţa amploarei pe care trebuie să o capete campania publicitară a angajatorului.  De exemplu, pentru un mecanic auto (nivel B), pretenţiile sunt mai modeste decât pentru un conducător auto (nivel C), iar pentru anumite ocupaţii de înaltâ calificare, cum ar fi cele din IT, nu este nevoie de nici o publicitate.

Diferenţa de regim în ce priveşte ocupaţiile situate pe diferitele trepte ale NOC se reflectă şi pe planul conseciţelor pe care le are obţinerea permisului de muncă asupra familiei titularului, în sensul că de la nivelul B în sus, soţia şi copiii respectivului pot obţine la rândul lor permise de muncă sau de studii, venind împreună cu el în Canada.  Este foarte important de reţinut că soţul sau soţia titularului va obţine un permis de muncă deschis, care îi dă dreptul să se angajeze în orice ocupaţie şi la orice firmă canadiană³ .  In plus, oricare din soţii respectivi care a lucrat într-o ocupaţie de nivel zero, A, sau B poate cere după doi ani de activitate în Canada să devină rezident permanent în categoria CEC mai sus pomenită, cu singura condiţie de a dovedi că stăpâneşte engleza sau franceza la nivel bazic.  Pot beneficia de acest avantaj persoanele care lucrează în management (nivel zero), profesioniştii (ingineri, economişti, programatori, biologi, chimişti etc.) şi meseriaşii sau muncitorii calificaţi, cum sunt asistenţii medicali, laboranţii, secretarele, dulgherii, zidarii, mecanicii, bucătarii, instalatorii, electricienii etc.  Nu se încadrează însă printre aceşti beneficiari cei cu calificare inferioară (nivelele C şi D) cum ar fi operatorii de maşini de împachetat, şoferii, chelnerii, ajutorii de bucătar, funcţionarii de la ghişee etc.⁴   Este de aceea foarte important, de la bun început, pentru cei ce vizează obţinerea rezidenţei permanente, să se asigure că primesc permise de muncă pentru ocupaţii situate deasupra nivelului C; matricea NOC poate fi consultată la:

http://www5.hrsdc.gc.ca/noc/english/noc/2006/Matrix.aspx

In sfârşit, poziţia ocupaţiei respective în matricea NOC este relevantă şi sub un alt aspect: numai ocupaţiile de nivel zero şi A sunt exceptate de la noua restricţie care limitează la 4 ani durata pentru care un muncitor străin poate lucra în Canada, calculată cu începere din aprilie 2011⁵ .  In toate cazurile însă, cineva care doreşte să lucreze mai mult de doi ani (durata maximă pentru care se eliberează, de regulă, permisele de muncă), trebuie să ceară extinderea permisului iniţial printr-o procedură care practic reia întregul set de formalităţi descrise în acest articol; singurul avantaj prin raport cu demersurile iniţiale îl constituie posibilitatea de a depune concomitent cererea pentru un nou LMO, la HRSDC, şi pe cea pentru noul permis, la Centrul de procesare din Vegreville, Alberta al Departamentului Imigraţiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada).  In ultimele câteva săptămâni, însă, acest avantaj s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru cei în cauză, datorită unei serioase desincronizări între ritmurile de procesare ale celor două organisme implicate în aceasta procedură.  In speţă, Centrul de procesare din Vegreville şi-a intensificat ritmul de activitate pentru a face faţă introducerii Sistemului global de management al dosarelor (GCMS, de la Global Case Management System) care trebuie să devină operaţional la sfârşitul acestei luni, astfel încât urmăreşte soluţionarea până la acea dată a tuturor dosarelor existente, cu consecinţa că respinge pe capete cererile de prelungire a permiselor de muncă pentru care nu au primit LMO.  Pe de altă parte, oficiile HRSDC responsabile cu emiterea acestor „labour market opinions” şi-au încetinit în mod dramatic ritmul de procesare datorită verificărilor suplimentare pe care trebuie să le efectueze ca urmare tocmai a noilor exigenţe descrise mai sus, astfel că, în pofida intenţiei de a introduce înregistrarea „on-line” a dosarelor (programată iniţial pentru iunie 2011, dar amânată până în ianuarie 2012), nu se întrevede o soluţionare imediată a situaţiei.  Există soluţii şi pentru cei ce riscă sau deja au primit un refuz din această pricină, dar le recomandăm să se adreseze unui profesionist calificat şi acreditat pentru a reuşi într-un asemenea demers.

Menţionăm în încheiere că angajarea unor profesionişti acreditaţi a devenit o problemă acută şi pentru firmele care se bizuie pe diferiţi recrutori pentru a-şi completa forţa de muncă cu „foreign workers”.  Până în urmă cu câteva luni, aceşti recrutori se implicau nu numai în identificarea muncitorilor străini, dar şi în formalităţile de obţinere a avizelor HRSDC (susamintitele LMO-uri), precum şi a celor pentru eliberarea vizelor de lucru.  Din vara lui 2011, însă, această implicare a căpătat caracter infracţional, cu pedepse extrem de aspre, dacă respectivul recrutor nu este şi membru al ICCRC; majoritatea nu sunt.  Aşadar, nu numai viitorii titulari de permise de muncă, dar şi angajatorii lor trebuie să fie conştienţi că oricât de bine s-au încadrat în condiţiile expuse mai sus, dacă au recurs la intemedierea unei persoane care nu aparţine Consiliului de reglementare a consultanţilor canadieni de imigraţie, îşi pot vedea întregul efort anulat şi dosarul respins.

 

Alexandru Dan Gheciu

Director al DG Certified Immigration Consultants

Consultant acreditat de ICCRC si de MICC-Quebec

---

Share

1. Ne referim aici numai la situaţiile în care permisul de muncă nu se poate elibera în absenţa unei LMO; există numeroase situaţii în care un asemenea aviz al HRDSC nu este necesar, printre care şi cazul soţilor unor titulari de permise de muncă la care ne referim în acest articol; în plus, nu li se cere o LMO celor care solicită permise de lucru după ce li s-a eliberat un certificat de nominalizare în cadrul unui PNP, sau unor lu crători religioşi (cantori, paracliseri), precum şi beneficiarii unor tratate internaţionale.  De asemenea, nu au nevoie de LMO solicitanţii de azil politic pe durata examinării dosarului pe care l-au depus.  De menţionat că există şi categorii de persoane care nu au nevoie nici chiar de un permis de muncă pentru a lucra în Canada, cum sunt preoţii, diplomaţii străini şi membrii lor de familie, atleţi şi antrenori, membrii echipajelor de nave şi aeronave etc. [↩]
2. The Immigration Consultants of Canada Regulatory Council, respectiv, în franceză, Le Conseil de réglementation des consultants en immigration du Canada. [↩]
3. Singura provincie în care există în acest moment un program pilot care permite şi soţilor sau copiilor unui titular de permis de muncă pentru o ocupaţie sub nivelul B să primească la rândul lor permise de muncă deschise, este British Columbia. [↩]
4. Singura categorie de persoane care, deşi exercită o ocupaţie de nivel C, pot cere rezidenţa permanetă după doi ani, sunt îngrijitorii copiilor şi vârstnicilor care locuiesc la familia pentru care lucrează (live-in caregivers); dacă se întâmplă să fi lucrat în Quebec, unde aceasta excepţie nu este recunoscută, tot ce au de făcut este să indice altă provincie ca destinaţie (am prezentat pe larg această opţiune într-un articol anterior). [↩]
5. Sunt de asemenea exceptaţi de la interdicţia de a lucra mai mult de patru ani în Canada titularii de permise obţinute în calitate de soţ sau soţie, beneficiarii unor transferuri între sucursale ale aceleiaşi companii aflate în ţări diferite, precum şi cei consideraţi a aduce un beneficiu semnificativ economiei canadiene. [↩]

La 1 Decembrie 2011 au aparut instructiunile privind obtinerea “super vizei” pentru parinti si bunici

Fara vreo legatura cu Ziua Nationala a Romaniei, Departamentul Imigratiei din CIC a publicat Operational Buletin No. 357 prin care se stabilesc conditiile in care persoanele amintite in titlu pot obtine vize de vizitator cu intrari multiple, valabile pe timp de 10 ani (daca si pasaportul are aceeasi validitate), in baza carora titularul poate ramane in Canada pana la doi ani la fiecare intrare, fara a fi nevoie sa prelungeasca viza.

Pentru a obtine super viza, parintele sau bunicul respectiv trebuie sa furnizeze urmatoarele documente:

1. Dovada legaturii de rudenie cu copilul sau nepotul sau, cetatean ori rezident permanent canadian; se face cu certificatele de stare civila si „citizenship card”, pasaport sau legitimatia de rezident permanent (PR Card).
2. Dovada ca a efectuat vizita medicala.  Dupa depunerea dosarului, solicitantul va primi un formular special de la ambasada respectiva, cu care trebuie sa se programeze la un medic acreditat de Departamentul imigratiei; in Romania exista doar trei asemenea medici (doamne), dintre care doua la Bucuresti si una la Timisoara, dar in functie de localitatea de resedinta, solicitantii pot efectua vizita medicala si la Budapesta sau la Chisinau.
3. Polita de asigurare eliberata de o societate canadiana de asigurari, valabila pe cel putin un an la fiecare intrare, care sa acopere ingrijire medicala, spitalizare si repatriere, la un cost minim asigurat de 100 mii dolari.  Deocamdata nici o societate de asigurari nu a creat un pachet care sa acopere spitalizarea si repatrierea, dar chiar si fara aceste articole adaugate la riscul asigurat, o polita de asigurare pentru un cuplu sub 60 de ani se ridica la peste trei mii de dolari.  Cine este curios, poate accesa aici o asemenea societate de asigurari si obtine o estimare la obiect.
4. Un angajament scris si semnat de descendentul din Canada privind intretinerea titularului pe toata durata vizitei, insotit de dovada existentei unui venit minim calculat in mod similar cererilor de sponsorizare, asa cum se depuneau pana la recenta suspendare a acestui gen de dosare.   Suma difera in functie de numarul total al membrilor de familie (insumandu-i pe cei din Canada cu cei ce solicita visa) si are la baza un tabel publicat de Guvernul canadian care se schimba de la an la an.  Pana la sfarsitul acestei luni, tabelul arata dupa cum urmeaza:

Total membrii de familie	Venit minim necesar
2 persoane (sponsorul si un parinte sau bunic)	$27,674
3 persoane	$34,022
4 persoane	$41,307
5 persoane	$46,850
6 persoane	$52,838
7 persoane	$58,827
Pentru fiecare persoana in plus, se adauga	$5,989

Angajamentul trebuie sa fie inclus intr-o invitatie scrisa pentru care exista un model in site-ul Departamentului imigratiei. Sfatuim pe cei ce doresc sa-si invite parintii folosing aceasta noua procedura si se afla cu veniturile aproape de limita, sa o faca inainte de modificarea tabelului, la 31 decembrie 2011.

De mentionat ca, desi provincia Quebec aplica alte baremuri (sensibil mai ridicate) cat priveste venitul minim cerut pentru „parenarea” parintilor, cerinta pentru cei ce solicita super viza spre a-si vizita descendentii din Quebec este aceeasi ca si pentru restul Canadei, deoarece autoritatile Quebecului sunt implicate in procesul de parenare, dar nu si in cel de acordare a vizelor de vizitator, care este exclusiv de competenta Guvernului federal.

Instructiunile intrate in vigoare pe 1 decembrie a.c. prevad ca beneficiarii la care se refera “pot” cere o super viza in conditiile mentionate mai sus, dar nu exclud posibilitatea solicitarii unei vize “obisnuite”, de sase luni, cu o singura intrare, pentru care nu se cere de regula nici vizita medicala, nici asigurare la nivelul stabilit pentru super viza si nici un venit minim similar cu cel cerut pentru sponsorizare.

Ramane de vazut cum vor interpreta ambasadele posibilitatea unei asemenea optiuni.  In mod logic, ar fi nedrept ca parintii unui cetatean canadian sa fie privati de posibilitatea de a obtine o viza normala, in conditiile in care ar putea-o obtine un alt cunoscut al cetateanului respectiv, sau chiar un strain.  In plus, sunt numerosi parintii cetateni ai unor tari pentru care nu exista obligatia obtinerii unei vize de vizitator pentru a intra in Canada, si nu exista niciun temei legal pentru a li se impune o asemenea restrictie numai pentru ca au rude apropiate in Canada.  In schimb, chiar si acestia trebuie sa treaca prin procedura sus-amintita daca vor sa ramana mai mult de 6 luni la fiecare intrare in Canada.

Si o ultima remarca: in comunitatea practicienilor din domeniul imigratiei se vorbeste tot mai mult despre posibila inlaturare definitiva a sponsorizarii parintilor la sfarsitul celor doi ani de moratoriu, care de fapt reprezinta numai o masura tranzitorie, menita sa atenueze socul pe care-l va provoca disparitia acestei categorii din programele canadiene de imigratie.  Se asteapta asadar ca in toamna lui 2013 Departamentul imigratiei sa lanseze o consultare publica ori sa publice un studiu cu concluzia ca superviza inaugurata pe 1 decembrie 2011 a dat rezultate extrem de pozitive si ca, in aceste conditii, nu va mai fi nevoie ca parintii sau bunicii sa devina rezideneti permanenti, de vreme ce pot sta cat poftesc cu descendentii lor din Canada.  In aceste conditii, singurii care vor mai putea obtine statutul de rezident permanent vor fi, probabil, parintii sau bunicii care pot invoca si demonstra existenta unor motive umanitare, rezultand din dificultatile neobisnuite si nejustificate, sau disproportionate, pe care le-ar intampina daca s-ar reintoarce in tara de origine.  Desigur, asemenea cereri vor fi examinate cu extrema strictete, iar aprobarea lor va depinde de posibilitatea pentru solicitant de a pregati un dosar solid, cu dovezi abundente si pertinente care sa evidentieze caracterul exceptional al situatiei in care sa afla.

Share

Biroul de Imigratie al Quebecului (BIQ) din Viena isi va inceta activitatea la 31 martie 2012.  Dosarele existente vor fi preluate de Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC) din Montreal, unde se vor depune si noile dosare pentru “travailleurs qualifiés” care pana in prezent se trimeteau la Viena.  Centrala din Montreal va procesa din primavara viitoare toate dosarele de acest gen din Europa de Est, iar incepand cu martie 2013, si pe cele din  Europa de Vest.

Este vorba de o reorganizare strategica menita sa concentreze la Montreal procesarea tuturor dosarelor de imigratie cu destinatia Quebec si sa lase in sarcina celor trei birouri care vor continua sa opereze in afara Canadei (la Paris, Mexico City si Hongkong) preocuparea de a promova Quebecul si a asista firmele din aceasta provincie sa recruteze personal calificat.  Comunicatul ce ne-a fost transmis pe 15 nooiembrie 2011 mentioneaza ca interviurile vor continua sa se tina in orasele unde aveau loc si pana acum, cu echipe ce se deplaseaza periodic din Montreal.

Stirea pe care ne-am grabit sa vi-o impartasim explica in parte si intarzierile constatate in ultimele cateva luni in procesarea dosarelor si programarea interviurilor de catre BIQ Viena.  Am spus numai « in parte », deoarece un alt factor care a contribuit la suspendarea temporara a procesarii dosarelor depuse la Viena de candidatii din Romania il reprezinta concluziile unei analize efectuate de autoritatile canadiene avand ca obiect comportamentul ulterior al celor ce obtin viza de imigrant pe baza certificatelor de selectie pentru Quebec (CSQ).  Spre surprinderea autorilor studiului, desi romanii constituie o fractiune modesta din totalul celor acceptati de Quebec la nivel mondial, 37% din detinatorii de CSQ care sfarsesc prin a se stabili in afara Quebecului, sunt romani.  Este de inteles in aceste conditii ca autoritatile Quebecului au simtit nevoia sa ramana pentru o vreme in expectativa, pana gasesc o cale de a stopa aceasta scurgere cu efecte extrem de negative asupra politicii de imigratie si a finantelor Quebecului.  Se pare ca, pentru inceput, s-au asigurat de o colaborare mai efectiva din partea CBSA (echivalentul canadian al Politiei de frontirea romanesti), deoarece primim tot mai multe telefoane disperate de la titulari de CSQ care aterizeaza in alte parti ale Canadei, si li se refuza recunoasterea statutului de rezidenti permanenti.

Vom reveni cu detalii.  Pentru moment dorim numai sa subliniem cat de importanta devine, in lumina apropiatei restructurari, asistenţa de specialitate acordata de specialisti cu sediul in Canada, care au nu numai competenta profesionala (daca sunt recunoscuti de MICC), dar si infrastructura necesara pentru a urmari « la fata locului » evolutia dosarelor.

Share

NOUTATI DIN IMIGRATIE: SI BUNE SI RELE!

Cresterea numarului de imigranti. Suspendarea sponsorizarii parintilor

Saptamana care a trecut a fost extrem de bogata in masuri menite sa schimbe fata Imigratiei canadiene.  Si, dupa cum se arata, acesta este numai inceputul; dl. Jason Kenney, ministrul Cetateniei, Imigratiei si Multiculturalismului pare pus pe fapte mari, si are toate sansele sa reuseasca, tinand seama de pozitia sa in sanul Partidului Conservator si de recenta victorie in alegeri a acestui partid, care a obtinut in mai trecut mult ravnita majoritate in Parlament.

Sa incepem cu cele pozitive.  La 2 noiembrie 2011 Departamentul Imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) a facut cunoscuta intentia Guvernului canadian de a include o noua categorie de imigranti in Federal Skilled Workers Class (pe scurt FSW), si anume: doctoranzii care studiaza la una din universitatile canadiene.  Se are in vedere acceptarea a cate 1000 de studenti incrisi la doctorat in fiecare an, cu conditia ca acestia sa fi urmat programul respectiv pe durata a cel putin doi ani si sa participe in continuare in mod activ la acel program.  Nu se prevede nici o alta conditie pentru obtinerea statutului de rezident permanent, cum li se cere celorlalti skilled workers, respectiv test de cunostinte lingvistice, experienta profesionala, ocupatie inclusa pe vreo lista, fond de instalare etc., pornindu-se de la ideia ca respectivii doctoranzi nu vor fi avut nici o dificultate sa indeplineasca criteriile obisnuite de selectie pentru clasa FSW o data studiile incheiate.  Noua procedura a intrat in vigoare pe 5 noiembrie a.c. si se aplica nu numai doctoranzilor aflati inca la studii, ci si celor care au obtinut diploma de doctor in ultimele 12 luni.  Tinand seama de dificultatile crescande pe care le intampina doritorii de imigratie in Canada din cauza obstacolelor ridicate prin lista restrictiva de ocupatii si plafonul anual de dosare admise la inregistrare (a se vedea articolul de mai jos, afisat pe 24 octombrie a.c.), noua categorie ofera sansa de a eluda aceste obstacole si va ispiti in mod cert pe multi absolventi de studii universitare care se pot astfel inscrie la doctorat la orice universitate canadiana si in orice domeniu de studii, cu certitudinea ca vor deveni rezidenti permanenti canadieni in urmatorii doi ani (plus cele cateva luni necesare pentru procesarea dosarului); este adevarat ca au de platit taxe scolare considerabile, dar se pot intretine singuri pe durata studiilor deoarece au dreptul sa ceara permise de munca, paralel cu inscrierea la doctorat.

Chiar de a doua zi dupa anuntul de mai sus, Departamentul Imigratiei a publicat si cifrele planificate pentru anul 2012 privind numarul total al imigrantilor ce vor fi admisi in clasa FSW, respectiv categoria de imigranti prin care ajung in Canada majoritatea imigrantilor. Si aceasta este o veste buna, deoarece noile cifre sunt sensibil mai ridicate prin raport cu cele din 2011, respectiv intre 55 si 57 de mii, fata de cca. 47 de mii in anul ce se va incheia in curand.  Aceasta crestere este pusa de CIC pe seama succesului obtinut pana in prezent in reducerea inventarului de dosare ce se acumulase de-a lungul anilor, mai inainte ca Departamentul Imigratiei sa introduca masurile restrictive sus-pomenite. De asemenea, CIC s-a simtit incurajat de faptul ca, la un sondaj de data recenta, s-a constatat ca 89% din imigrantii sositi prin programul FSW isi gasesc de lucru sau isi pornesc propriile afaceri in primii trei ani dupa sosirea in Canada; in plus, 95% din angajatorii chestionati au declarat ca salariatii veniti prin acest program le confirma si chiar le depasesc asteptarile.

De mentionat ca, in paralel cu CIC, care administreaza Imigratia canadiana la nivel federal, a dat publicitatii propriul plan de imigratie pe 2012 si Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale din Quebec.  Cifrele publicate intereseaza in mod deosebit pe doritorii de emigrare din Romania, care in ultimii ani au ignorat avantajele sistemului federal de selectie si s-au indemnat unii pe altii sa depuna dosarele numai „pe partea franceza”.  Asadar, pe 1 noiembrie 2011, doamna ministru Kathleen Weil a anuntat ca in 2012, din totalul de aproximativ 51 pana la 53 de mii de imigrati, Quebecul va accepta intre 35.600 si 37.400 de „travailleurs qualifiés” (echivalentul quebecoaz al FSW), un plafon usor inferior celui prevazut pentru anul in curs, cand se asteapta sa imigreze pana la 37.500 de persoane in aceasta categorie.

„Bomba” saptamanii trecute o constituie insa suspendarea pe cel putin doi ani a primirii cererilor de sponsorizare pentru parintii si bunicii cetatenilor si rezidentilor permanenti canadieni.    Asadar, toti  cei ce nu au apucat sa inregistreze asemenea cereri pana pe data de 5 noiembrie 2011, vor trebui sa astepte cel putin pana la 4 noiembrie 2013 ca sa mai porneasca un asemenea demers, iar cei ale caror dosare ajung la autoritati dupa aceasta data, le vor primi inapoi.  Aceasta masura este justificata in comunicatul CIC de inventarul excesiv de dosare din categoria respectiva acumulat de-a lungul anilor, care obliga autoritatile de imigratie sa se concentreze asupra dosarelor existente si-i impiedica sa mai primeasca altele noi, ca sa nu mai prelungeasca timpul de asteptare a celor aflati deja „la coada” (care in prezent asteapta mai mult de patru-cinci ani).  Daca ne gandim insa ca aceleasi autoritati nu au nici o dificultate in a procesa cererile de sponsorizare a sotilor si copiilor in interval de cateva saptamani, ne duce mintea la o explicatie mai simpla, si anume lipsa de entuziasm a Guvernului canadian fata de o categorie caree nu produce, in schimb provoaca cheltuieli considerabile cu serviciile sociale si asistenta medicala.  Ca mai toate stirile proaste, suspendarea sponsorizarilor a fost anuntata la coada unei liste de masuri „pozitive”, in contextul unui „Plan de actiune pentru reunificarea mai rapida a familiilor” dat publicitatii pe 4 noiembrie 2011 (mai toate stirile de acest gen apar vinerea, de ce oare?).  Printre aceste masuri pozitive se numara introducerea unei vize valabile pe timp de 10 ani pentru parintii si bunicii cetatenilor si rezidentilor permanenti canadieni, in virtutea careia beneficiarii pot ramane in Canada pana la doi ani la fiecare intrare, fara sa fie nevoie de prelungirea vizei de sedere.  Suna frumos, dar comunicatul mai adauga un mic amanunt: pentru a obtine viza, solicitantii respectivi trebuie sa probeze ca descendentii lor din Canada au venituri suficiente ca sa-i intretina (calculate pe baza unui barem ce urmeaza sa apara) si, mai ales, sa depuna la dosar dovada ca au cumparat o asigurare medicala privata pentru cel putin un an.  Nu se mentioneaza ce se va intampla daca respectivii nu au destui bani sa cumpere o asemenea asigurare, dar este de presupus ca o durata de asigurare mai scurta fie va reduce in mod corespunzator si durata vizei parintilor sau bunicilor, fie ii va obliga sa ceara vize „de drept comun”, cum existau si pana acum.  De asemenea, noua „super viza” (cum o denumeste chiar comunicatul CIC) reclama trecerea unui examen medical, ceeace va prelungi procesarea pana la cca. opt saptamani.  Vom continua sa va tinem la curent pe masura ce se vor publica instructiunile de aplicare a acestor masuri.  Suspendarea sponsorizarilor va avea si un efect pozitiv pentru cei ale caror dosare se afla in prezent in procesare: se vor solutiona mai rapid, deoarece centrele de procesare si sectiile de vize au primit o cota sporita pentru 2012, respectiv de 25 de mii de dosare, prin raport cu numai 15.500 in 2011.

Pentru a incheia capitolul de stiri recente, iata ce putem citi in numarul din 4 noiembrie al cotidianului National Post: la aeroportul „Lester Pearson” din Toronto se inregistreaza in medie cate 50 de cereri pentru statutul de refugiat pe zi (ajungandu-se si la 110), depuse de cetateni maghiari, in imensa majoritate romi.  Rezultatul este ca 75% din cererile depuse in 2011 pentru obtinerea statutului de refugiat au apartinut cetatenilor maghiari, care din acest punct de vedere se situeaza pe primul loc, urmati de chinezi, cu modestul procent de 14%.  Ne putem astepta de aceea in curand la reintroducerea vizelor de vizitator si pentru cetatenii Ungariei, tocmai in mometul cand Cehia si Romania ameninta sa blocheze ratificarea tratatului de liber schimb intre Canada si Uniunea Europeana pentru refuzul Canadei de a desfiinta vizele de vizitator si pentru cetatenii acestor tari.

Share

In urma cu mai bine de un an am anuntat la aceasta rubrica intentia Ministerului Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC) din Quebec de a introduce teste obligatorii de cunostinte lingvistice pentru candidatii din categoria « travailleurs qualifiés ».

La 5 decembrie 2011 aceasta intentie a fost pusa in practica.  Toate dosarele ce se trimit spre inregistrare dupa aceasta data trebuie sa includa rezultatul unui sau unor teste acceptate de MICC.  Dosarele ce au fost trimise inainte de 5 decembrie si ajung la cateva zile dupa intrarea in vigoare a noii masuri vor fi inregistrate, dar titularii vor primi o notificare prin care li se va pune in vedere sa transmita rezultatele de test in interval de cateva luni.

Daca cei ce depun dosarele dupa 5 decembrie a.c. pot obtine punctajul necesar pentru a trece prin cele trei filtre de selectie numai cu test de limba franceza, nu va fi nevoie sa treaca si testul de limba engleza.  De retinut ca in cazul cuplurilor se puncteaza ambii soti la franceza, dar numai titularul la engleza.  Numai cine declara expres ca nu doreste sa i se calculeze punctajul pentru cunostinte lingvistice este scutit de testare, dar este practic imposibil sa se obtina punctajul necesar fara a se atribui puncte si pentru cunostintele lingvistice.  Cu titlu pur informativ, titularul de dosar poate obtine maximum 16 puncte la limba franceza si 6 pentru engleza, iar sotul sau sotia poate obtine maximum 6 puncte, numai pentru franceza (engleza nu se ia in calcul pentru „dependent”).

Nu este nevoie sa mai subliniem cat de important va fi de acum incolo ca cei ce se decid sa depuna dosare „pe partea franceza”, sa poata calcula cu precizie de cate puncte au nevoie la cunostinte lingvistice pentru a obtine punctajul minim de trecere.  Or, chestionarul de auto-evaluare din situl MICC nu este construit de asa maniera incat un asemenea calcul sa fie posibil.  Concluzia care se impune: cine doreste sa stie la ce test(e) sa se inscrie, are nevoie de asistenta profesionala calificata pentru a face calculul respectiv.   Pentru exemplificare si tot cu titlu pur informativ, punctajele difera dupa cum este vorba de celibatari sau de persoane casatorite.  Un celibatar trebuie sa „sara” mai intai peste pragul de 42 de puncte intitulat „seuil éliminatoire d’employabilité” (50 pentru un cuplu), apoi peste „seuil de passage à l’examen préliminaire” (49 si respectiv 57 de puncte) si, in sfarsit, peste „seuil de passage en sélection” de 55 de puncte pentru un celibatar si de 63 pentru un cuplu.  Este de la sine inteles cã, luand de exemplu celibatarul, la un minim de 55 de puncte necesare pentru aprobarea finala, a primi sau nu 22 de puncte pentru cunostintele lingvistice poate reprezenta diferenta intre succes si dezastru.

Testele recunsocute de MICC sunt IELTS pentru engleza (la care se iau in considerare numai notele obtinute pentru „speaking” si „listening” si urmatoarele teste pentru franceza: TEFàQ si TCFQ care sunt anume concepute pentru emigrarea in Quebec, precum si TEF, TCF, DALF si DELF, la care, de asemenea, se iau in calcul numai notele pentru cunostinte orale.

De mentionat ca, din ratiuni de echitate, toti candidatii care depun dosare pentru Quebec trebuie sa treaca testele respective, chiar daca sunt nascuti si scoliti in tari de limba franceza si, respectiv, engleza.

Masura introdusa pe 5 decembrie 2011 va genera desigur cheltuieli suplimentare, dar va avea si consecinta extrem de favorabila cã, cel putin pentru dosarele in care s-au depus toate documentele necesare, se vor convoca interviuri numai in cazuri exceptionale, asa cum de altfel se intampla cu majoritatea dosarelor depuse „pe partea engleza”, adica in sistemul federal de selectie, care a introdus testele obligatorii inca din 2002.  Nu intamplator, aceasta masura s-a adoptat in ajunul desfiintarii birourilor teritoriale ale MICC (inclusiv a BIQ Viena) si al concentrarii procesului de selectie la nivel central, respectiv la sediul din Montreal al MICC.  Incepand din aprilie 2012, ori de cate ori va fi necesar un interviu, o echipa speciala se va deplasa de la Montreal in tara de care apartin candidatii respectivi, ceeace ar provoca cheltuieli considerabile daca asemenea interviuri s-ar programa pentru majoritatea dosarelor, ca pana in prezent.

Share

IN CURAND: TEST DE CUNOSTINTE LINGVISTICE PENTRU OBTINEREA CETATENIEI

31 octombrie 2011

Pe 15 octombrie 2011 Departamentul Cetateniei si Imigratiei (Citizenship and Immigration Canada, pe scurt CIC) a publicat in Canada Gazette (Monitorul oficial canadian),  o declaratie de intentie (Notice of Intent) prin care anunta apropiata modificare a conditiilor minime pe care trebuie sa le indeplineasca rezidentii permanenti care doresc sa devina cetateni canadieni.  Se stie ca si in prezent candidatii intre 18 si 54 de ani trebuie sa dovedeasca o „cunoastere adecvata” a uneia din limbile oficiale ale Canadei, dar verificarea se face actualmente exclusiv prin testul obisnuit gen „multiple choice” despre geografia, istoria, economia si cultura Canadei, care nu examineaza exprimarea orala si capacitatea de intelegere a respectivului, adica tocmai elementele care permit integrarea sa efectiva in mediul social canadian.

Prin modificarea ce se va produce in mod cert in viitorul apropiat (acum cã guvernul conservator are majoritatea in Parlament), li se cere candidatilor sus-mentionati sa faca dovada cel putin a unui nivel 4 pe scala CLB (Canadian Language Benchmark).  Aceasta dovada se preconizeaza a fi un test oficial (similar celor cerute pentru imigrantii economici) sau alte inscrisuri oficiale, cum ar fi diplome de absolvire a studiilor liceale sau post-liceale dintr-o tara de limba engleza sau franceza.  Pentru a ne face o ideie despre ce anume li se va cere acestor candidati, iata mai jos ce se intelege prin acel nivel CLB 4:

 

Exprimare orala:

• Pot sa( fac prezentarile de rigoare intre doua persoane.

• Pot sa( particip la conversat,ii cu privire la ceea ce am nevoie s,i ceea ce am fa(cut.

• Pot adresa s,i ra(spunde la o serie de întreba(ri simple.

• Pot sa( folosesc propozit,ii scurte pentru a cumpara ceva sau a vorbi cu medicul.

• Pot da indrumari necesare pentru aflarea unei adrese.

• Pot folosi verbe de uz comun la timpul trecut.

• Am suficient vocabular pentru conversatii uzuale.

• Pot folosi corect cuvinte de lega(tura( cum ar fi „and”, „but”, „first”, „next”, s,i „because”.

• Pot folosi telefonul pentru o scurta( conversat,ie.

• De regila, sunt inteles de cei din jur, dar uneori trebuie sa repet intrebarea sau raspunsul.

Citit:

•  Pot citi o poveste simpla de 2 sau 3 alineate.

•  Pot citi simple articole de s,tiri.

•  Pot sa( urmez instruct,iuni scrise simple.

•  Uneori, citind o intreaga fraza, pot deduce sensul unor cuvinte individuale, dar de cele mai multe ori am nevoie de dictionar.

•  Ma pot descurca sa( obt,in informat,ii din diagrame s,i programe.

•  Pot sa  folosesc un dict,ionar bilingv.

•  Pot sa( înt,eleg un text chiar daca nu citesc cu voce tare, dar citesc inca  destul de încet.

Intelegere

•  Pot înt,elege o conversat,ie pe un subiect familiar, de zi cu zi, atunci când se vorbes,te rar.

•  Pricep subiectul despre care se vorbeste, deoarece inteleg unele cuvinte si expresii.

•  Pot sa( înt,eleg multe întreba(ri simple.

•  Pot sa( urmat,i instruct,iunile de simplu pe cale orala(.

•  Pot intelege  cuvinte de lega(tura( cum ar fi „and”, „but”, „first”, „next”, s,i „because”.

•  Pot sa( urma indrumarile celor din jur pentru a ga(si ceva pe o harta sau o imagine.

•  Pot sa( înt,eleg un mesaj scurt de telefon daca( s,tiu despre ce subiect este vorba.

•  Le cer adesea celor din jur sa( repete atunci când nu am inteles ceva.

Scris

•  Pot sa( scriu un paragraf despre o experient,a( personala.

•  Pot sa( scriu un paragraf despre viitoarele mele proiecte.

•  Pot sa( scriu o scurta( nota(, un mesaj sau o scrisoare.

•  Pot sa( completez un formular de cerere simpla( cu pâna( la 20 de rubrici.

•  Când scriu, pot folosi fraze întregi.

•  Pot sa( copiez informat,ii din dict,ionare, cataloage sau manuale.

•  Pot sa( fac fat,a( la o dictarea lenta(, simpla(, dupa( mai multe repetari.

•  Pot sa( scriu cuvintele în mod corect s,i sa( folosesc semnele de punctuat,ie.

•  Scrisul meu este us,or de citit.

Testele pe care le accepta Guvernul in prezent pentru candidatii la imigratie (carora li se cere un nivel mult mai ridicat) sunt CELPIP si IELTS pentru engleza si TEF pentru franceza.  Noile prevederi pentru cetatenie vor accepta fara probleme rezultatele acestor teste, astfel incat se asteapta ca persoanele ce vor intampina dificultati reale generate de noile reguli sa apartina mai ales refugiatilor si membrilor de familie sponsorizati, respectiv soti, dependenti si parinti ai unor rezidenti sau cetateni canadieni, precum si oamenilor de afaceri (in special antreprenori si investitori) dintre care multi pot imigra (si au imigrat efectiv) chiar si fara cunostinte lingvistice adecvate.

CINE VA POATE ACORDA ASISTENTA PROFESIONALA?

3 octombrie 2011

Pe 28 octombrie 2011 se incheie o perioada de tranzitie care  a generat o considerabila stare de confuzie printre cei interesati sa obtina asistenta profesionala calificata pentru diversele demersuri pe care le intreprind pe langa autoritatile de imigratie.  Ca asemenea asistenta este bine venita pentru reusita acestor demersuri nu credem ca mai este necesar sa demonstram, data fiind extrema sofisticare a reglementarilor prevazute pentru multiplele proceduri ce cad in sarcina Ministerului Cetateniei si Imigratiei (Citizenship and Immigration Canada, pe scurt CIC), pe plan federal, precum si ale ministerelor provinciale de resort (in Quebec functioneaza MICC: Ministère de l’Immigration et des Communautés culturelles, in Ontario Ministry of Citizenship and Immigration s.a.m.d.).  Nu ma pot totusi abtine sa nu evoc cazul unei tinere jurnaliste englezoaice, aflata cu permis de munca la Ottawa, posesoare a unei diplome de masterat, care a depus de una singura cerere de prelungire a permisului respectiv (dupa ce citise cu atentie ghidul si explicatiile din site-ul CIC) si care ne-a contactat recent dupa ce fusese refuzata: cu toata fluenta in engleza si studiile sale post-universitare, i-a scapat un amanunt esential si se afla acum in situatia de a solicita, suportand considerabile cheltuieli suplimentare, restaurarea statutului sau legal in Canada, rezultat ce nu se obtine niciodata in mod automat.

Acestea fiind zise, sa revenim la schimbarile de care vorbeam.  Mentionez de la bun inceput ca anul 2011 a adus o modificare extrem de severa in ce-i priveste pe candidatii care recurg la serviciile unor persoane ne autorizate: pentru prima data in istoria imigratiei canadiene, sufera acum consecinte aspre nu numai persoana ne autorizata respectiva, dar si cel care i-a retinut serviciile.  Admitand ca avem de a face cu un candidat de buna credinta care doreste sincer sa obtina asistenta calificata (pentru ca sunt cazuri frecvente cand insasi persoana interesata prefera serviciile unor escroci care o pot ajuta sa eludeze prevederile legale), ramane de vazut pe cine poate si are dreptul sa aleaga.  Starea de confuzie despre care aminteam la inceput este rezultatul inlocuirii fostului organism de guvernare a profesiei de consultant de imigratie (CSIC, de la Canadian Society of Immigration Consultants) cu unul nou, respectiv: Immigration Consutants of Canada Regulatory Council, pe scurt ICCRC, sau, in versiunea franceza, CRCIC.  Guvernul federal a considerat pe drept cuvant ca fostul forum de acreditare a facut prea putin pentru combaterea asa zisilor „consultanti fantoma”, in schimb si-a instrainat propriul corp de consultanti autorizati, prin cotizatii exorbitante si multiple abuzuri de autoritate.  Un exemplu de asemenea abuz l-a constituit sanctionarea disciplinara a unui distins membru al profesiei pentru motivul ca a sprijinit concluziile si masurile propuse in 2008 de Comitetul parlamentar pentru cetatenie si imigratie (Standing Committee on Citizenship and Immigration) prin care se semnalau exact fenomenele sus-amintite.  Sanctiunile respective au fost anulate de Curtea federala a Canadei, iar victima lor este actualul presedinte al ICCRC.  Ironia soartei!

De unde totusi confuzia? In primul rand, a fost necesara, cum era firesc, o perioada de tranzitie.  De aceea, pe 30 iunie 2011, cand a fost publicata masura legislativa a inlocuirii CSIC cu ICCRC, Guvernul federal a decis sa recunoasca drept reprezentanti autorizati pe toti consultantii ce erau membrii ai CSIC la data respectiva, cu conditia sa se inregistreze si sa fie recunoscuti de ICCRC pana cel tarziu pe data de 28 octombrie 2011 (detalii aici). Imediat dupa aceea, ICCRC a preluat lista integrala a consultantilor care la 30 iunie 2011 fusesera membrii ai CSIC si i-a inclus intr-o lista de „membrii tranzitorii” ai ICCRC; pe masura ce se inregistreaza (depunand cererile si documentatia necesara), respectivii sunt trecuti de pe lista de „transitional members” pe cea de „full members”, in care vor fi inscrisi pe viitor si cei carora li se recunoaste de acum inaintecalitatea de consultant dupa ce promoveaza studiile obligatorii cerute pentru accesul la profesie.  Cu toate acestea, CSIC (fostul organism de acreditare) continua sa mentina o lista proprie de membrii, care nu mai coincide cu cea din data de 30 iunie a.c., deoarece numerosi consultanti au incetat, cum era firesc, sa mai achite taxe profesionale la un organism care si-a pierdut investirea de autoritate din partea Guvernului.  Ceeace este si mai grav, CSIC continua sa se prezinte in site-ul sau de pe Intenet ca organizatie de acreditare a consultantilor; mai mult decat atat, departe de a se resemna cu inlocuirea, desi aceasta a devenit litera de lege intre timp, CSIC a dat in judecata Ministerul Imigratiei, intr-un gest care nu-i poate decat prelungi agonia, dar pe care si-l poate permite tocmai datorita sumelor considerabile acumulate de-a lungul celor 8 ani de existenta, din cotizatiile fostilor sai membrii.

Este, de altfel, si ceeace a provocat interventia directa a ministrului Imigratiei.  Constient de confuzia in care se afla publicul interesat intr-o reprezetare legala si calificata,  dl. Jason Kenney a recurs recent la un gest mai putin obisnuit: a adresat un apel public la intelegere si un avertisment pentru respectarea legalitatii din partea CSIC, menit a evita prejudicierea clientelei, invitand CSIC sa dea dovada de buna credinta si sa transmita imediat catre ICCRC arhivele si baza sa de date in vederea unei „smooth transition to the Immigration Consultants of Canada Regulatory Council”.  In acest apel, publicat pe 14 septembrie 2011, dl. Kenney precizeaza textual ca: „ICCRC este desemnat ca organism de acreditare a consultantilor de imigratie in conformitate cu Immigration and Refugee Protection Act (IRPA) si este crucial ca toate partile implicate sa se incredinteze ca nu exista nici cea mai mica indoiala cu privire la cine guverneaza actualmente profesia de consultant de imigratie”.  In continuare, domnia sa a precizat ca potrivit Legii imigratiei (IRPA), a fi membru al CSIC nu mai este o cerinta pentru ca o persoana sa profeseze in calitate de consultant sub jurisdictia federala canadiana si i-a indemnat pe membrii CSIC care au neclaritati privind statutul propriu sa se adreseze noului organism, ICCRC.  Intr-adevar, starea de confuzie pe care o evocam domneste nu numai in randurile publicului interesat, ci, se pare, chiar printre o parte a consultantilor de imigratie, care continua sa creada ca prezenta lor pe lista afisata de CSIC este suficienta pentru a le da dreptul sa profeseze in continuare.  Iar CSIC nu face nimic pentru a le clarifica statutul; dimpotriva, in pofida caracterului imperativ al recentelor modificari legislative, fostul organism de acreditare (ramas in prezent numai cu statutul de simpla organizatie non-profit), continua sa accepte noi membri si sa le incaseze cotizatiile corespunzatoare, lasandu-i sa creada ca au devenit reprezentanti autorizati.  Este de aceea foarte important, atat pentru public, cat si pentru profesionistii care doresc sa acorde asistenta specializata, sa se stie ca singurii consultanti de imigratie autorizti sa acorde aceasta asistenta pot fi gasiti numai pe lista afisata de ICCRC.

Am simtit nevoia sa aduc aceste clarificari la cunostinta cititorilor nostri pentru a-i pune la adapost de orice actiuni ce le pot crea dificultati serioase daca nu aleg cu grija persoana profesionistului care are dreptul sa-i reprezinte.  Mentionez ca, in afara ICCRC, care guverneaza profesia de consultant de imigratie la nivel federal, MICC Quebec a introdus din februarie 2011 propriul sistem de acreditare si propriul registru de consultanti carora li s-a recunoscut dreptul sa acorde asistenta de specialitate in dosarele de resortul autoritatilor provinciale.  O prima conditie a prezentei in Registrul amintit o constituie calitatea de membru al ICCRC; nu toti membri ICCRC sunt insa acceptati de Ministerul Imigratiei din Quebec: pentru a figura in Registru, acestia trebuie sa treaca un examen profesional si sa dovedeasca stapanirea limbii franceze cel putin la nivel intermediar-avansat.

In momentul de fata, pot asadar reprezenta clientela pe probleme de imigratie federala toti consultantii inscrisi in ICCRC, precum si avocatii din toate barourile provinciale canadiene, plus notarii publici din Quebec.  Cat priveste dosarele de imigratie aflate sub jurisdictia MICC din Quebec, numai consultantii inscrisi in Registru, avocatii inscrisi in Barreau du Québec si notarii publici membri ai Camerei notarilor din Quebec au acest drept.  Avocatii din alte barouri trebuie sa obtina o autorizatie speciala (care se elibereaza cu parcimonie) din partea Baroului din Quebec pentru a reprezenta clientela in asemenea dosare.  Ca sa dau un exemplu concret, cineva care inentioneaza sa depuna dosar in categoria „travailleurs qualifiés” prin sistemul de selectie al Quebecului, poate angaja numai un avocat din Quebec sau un consultant inscris in Registrul MICC pentru demersurile legate de obtinerea Certificatului de selectie; o data obtinut acest certificat, urmeaza depunerea dosarului la autoritatile federale pentru obtinerea vizei de imigrant, etapa in care poate angaja orice membru al ICCRC sau un avocat din orice barou canadian.

In loc de concluzie, o observatie: pe masura ce Guvernul canadian adopta noi reglementari cu intentia declarata de a simplifica procedurile de imigratie, in mod paradoxal creste si pericolul pentru publicul ne avizat de a comite greseli ce le pot fi fatale in efortul lor de a obtine statut legal in Canada.  In mod corespunzator, devine tot mai acuta nevoia de asistenta profesionala calificata.  Ca sa dau numai un exemplu, pana de curand autoritatile de imigratie federala priveau cu oarecare indulgenta depunerea unor dosare din care lipseau anumite documente sau informatii ne esentiale, invitand candidatul respectiv sa completeze omisiunile, fara a intrerupe procesarea dosarului.  In prezent, de cand toate dosarele se depun direct in Canada la un centru unic de procesare (CIO Sydney), functionarii insarcinati cu examinarea lor au instructiuni sa le restituie fara a le inregistra, daca observa chiar si o simpla scapare din partea candidatului, cum ar fi o perioada de activitate profesionala ne cuprinsa in formulare, sau o casuta ne bifata.  De cand s-a introdus si un plafon anual de dosare ce pot fi inregistrate pentru fiecare ocupatie, scaparea cu pricina poate pur si simplu elimina pe autorul ei din competitie.  Desigur, asistenta profesionala nu se reduce numai la completarea corecta a formularelor, dar despre aceasta intr-un articol viitor.

LISTA DE OCUPATII PENTRU DOSARELE FEDERALE A RAMAS

NESCHIMBATA!

(dar plafoanele anuale s-au redus la jumatate)

25 iunie 2011

Pe 24 iunie 2011 Guvernul federal a dat publicitatii lista de ocupatii in care candidatii din categoria FSW-1 (care nu au oferte de lucru emise prin procedura „arranged employment”) trebuie sa dovedeasca o experienta de cel putin un an (din ultimii zece) pentru a li se accepta dosarele spre inregistrare.

De fapt, lista publicata anul trecut si valabila pentru perioada 28 iunie 2010-30 iunie 2011 a ramas neschimbata (asa cum anuntasem ieri ca se asteapta) si se infatiseaza dupa cum urmeaza:

• 0631 Manageri de restaurante si alte unitati de alimentatie publica.

• 0811 Manageri de productie primara: forestiera, miniera, cariere, petrol si gaze (exceptand agricultura)

• 1122 Consultanti si analisti oferind servicii de business conducerii diferitelor firme si institutii

• 1233 Examinatori si evaluatori din domeniul asigurarilor

• 2121 Biologi si alte ocupatii asociate (anatomisti, histologi, geneticieni, farmacologi etc.)

• 2151 Arhitecti

• 3111 Medici specialisti

• 3112 Medici generalisti si de familie

• 3113 Dentisti

• 3131 Farmacisti

• 3142 Fizioterapisti

• 3152 Asistenti medicali inregistrati

• 3215 Tehnologi radioterapie medicala

• 3222 Higienisti si Terapisti dentari

• 3233 Infirmieri autorizati

• 4151 Psihologi

• 4152 Asistenti/agenti de servicii sociale (social workers)

• 6241 Bucatari sefi

• 6242 Bucatari

• 7215 Maistri si contractori in domeniul dulgheritului

• 7216 Maistri si contractori in domeniul mecanicii (echipamente industriale, aeronave, auto, sisteme incalzire, materiale feroviare, tipografii etc.)

• 7241 Electricieni

• 7242 Electricieni industriali

• 7251 Instalatori

• 7265 Sudori

• 7312 Mecanici echipamente grele

• 7371 Macaragii

• 7372 Artificieri constructii, cariere si mine de suprafata

• 8222 Maistri/sefi echipa sonde petrol si gaze

Desigur, cei ce pot dovedi experienta in aceste ocupatii trebuie sa indeplineasca si celelalte criterii de selectie, fiind necesar sa acumuleze minimum 67 de puncte la factorii ce se iau in consideratie, respectiv varsta, studiile, totalul experientei profesionale, rezultatul testelor de cunostinte lingvistice si adaptabilitatea. In plus, trebuie sa posede fonduri de instalare care variaza in functie de dimensiunea familiei, pornind de la 11115 dolari pentru un celibatar, apoi $13837 pentru un cuplu s.a.m.d.

Incepand cu data de 1 iulie 2011, curge un nou termen de un an in care CIC (Citizenship and Immigration Canada) va accepta numai cate 500 de dosare pentru fiecare din ocupatiile de pe lista (in loc de 1000 cum a fost anul trecut), pana se va acumula un total de maximum zece mii de dosare in total.  Reamintim ca pana pe 30 iunie 2011, s-au primit cu peste 6 mii de dosare mai putin decat vechiul plafon de 20 de mii, dar totalul de 1000 de dosare pe ocupatie fusese atins la opt din cele 29 de ocupatii, inclusiv la medici, dentisti, farmacisti, biologi, manageri de restaurante si asistente medicale.  Cei carora li s-au restituit dosarele din cauza atingerii plafonului pe ocupatie au avut astfel posibilitatea sa le depuna din nou dupa 1 iulie 2011.  Situatia la zi a dosarelor depuse poate fi urmarita la http://www.cic.gc.ca/english/immigrate/skilled/complete-applications.asp

In afara masurilor sus-amintite privind prorogarea listei vechi de ocupatii pana la 30 iunie 2012 si reducerea plafoanelor pe ocupatii si pe total dosare, actualele Instructiuni ministeriale publicate pe 24 iunie au introdus doua masuri importante care afecteaza categoria oamenilor de afaceri, si anume: a) suspendarea temporara, pe termen nedefinit, a inregistrarii dosarelor din clasa „antreprenori” si instituirea unui plafon anual de 700 de dosare pentru clasa „investitori”.  Singura clasa din categoria „business” care ramane ne afectata este cea a liberilor profesionisti (self employed), care insa, la nivel federal, este rezervata numai artistilor, sportivilor si fermierilor.

INTRODUCEREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT GLOBAL AL DOSARELOR

24 iunie 2011

La o recenta intalnire a reprezentantilor CIC (Citizenship and Immigration Canada) cu reprezentantii avocatilor si consultantilor acreditati de Guvernul federal, s-a anuntat ca procesul de concentrare in Canada a solutionarii tuturor cererilor de vize, fie ele temporare sau definitive, se apropie de sfarsit, prin generalizarea implementarii GCMS (Global Case Management System).  Odata functional la intreaga sa capacitate, se asteapta ca acest sistem sa duca la utilizarea mai rationala a resurselor CIC, la economii financiare considerabile, dar si la accelerarea procesarii dosarelor si la egalizarea timpului de procesare, indiferent de tara de unde provine candidatul.

GCMS constituie un sistem de culegere si prelucrare a datelor centrat pe informatiile referitoare la fiecare individ ce are de a face cu CIC, mai de graba decat pe diferitele dosare ce se deschid de-a lungul timpului cu privire la individul respectiv, indiferent daca se proceseaza in interiorul sau in afara Canadei.  Sistemul este destinat sa inlocuiasca variatele baze de date de care s-a servit CIC pana in prezent si care au fost create de-a lungul a 30 de ani de evidenta computerizata.  Este vorba in primul rand de CAIPS (Computer Assisted Immigration Processing System),  utilizat in exclusivitate de sectiile de imigratie din afara Canadei si de FOSS (Field Operations Support System) care reprezinta principalul suport operational al activitatii CIC din interiorul Canadei.  GCMS va inmagazina informatii nu numai cat priveste dosarele de imigratie, ci si cele de cetatenie, iar baza sa de date va servi nu numai operatiilor conduse in cadrul CIC, dar si in cadrul CBSA (Canada Border Services Agency) care este echivalentul politiei de frontiera din Romania, precum si a HRDSC (Human Resources and Skills Development Canada) de care depind toate aprobarile initiale pentru emiterea permiselor de munca.

Primele semne ale trecerii la GCMS au putut fi observate inca din anii trecuti, cand a fost initiata si apoi s-a generalizat posibilitatea de a depune on-line, dar numai in interiorul Canadei, majoritatea cererilor de viza temporara (vize de lucru, de studii si de vizitator).  La inceputul lui 2011 s-au introdus noi formulare prevazute cu coduri cu bare (identice pentru toate ambasadele si oficiile de viza), pentru cererile de viza temporara depuse in afara Canadei, iar pe data de 18 iulie a.c. se vor introduce formulare similare si pentru cererile noi de rezidenta permanenta.  De asemenea, incepand din luna mai 2011, studentii straini dintr-un numar de 14 tari (printre care SUA, Germania, Australia, Italia, Marea Britanie si statele scandinave) pot depune on-line cererile pentru permise de studiu, de la computerul lor de acasa.

Chiar si pentru dosarele aflate deja in procesare, titularii au putut observa in ultimele luni ca li s-au alocat numere noi de dosare (diferite de cele comunicate initial), precum si un element nou de identificare individuala, respectiv UCI (universal client identification number).  Trecerea la noua numerotare a generat o considerabila cantitate de munca suplimentara la toate ambasadele, ceeace explica in parte intarzierile constatate in ultimele luni prin raport cu ritmul de procesare din anul trecut.

Consecinta cea mai importanta a trecerii la GCMS din punctul de vedere al candidatilor o constituie deplasarea competentei decizionale de la nivelul ambasadelor, la cel al centrelor de procesare din interiorul Canadei.  Evolutia aceasta a devenit evidenta deocamdata mai ales la nivelul categoriei celei mai numeroase de imigranti, in care se inscriu majoritatea candidatilor romani, respectiv „Federal Skilled Workers” (pe scurt FSW).  Se stie ca pana in anul 2008 toate dosarele din aceasta categorie se depuneau si se procesau pana la decizia finala in cadrul ambasadelor.  In 2008, o data cu introducerea listei restrictive de ocupatii prin faimoasele „Ministerial Instructions”, a devenit obligatorie depunerea unui prim set de formulare (fara nici o alta documentatie suport) la Centrul de procesare (Centralized Intake Office, pe scurt CIO) din Sydney, Nova Scotia.  Pana in iulie 2010, potrivit acelui sistem, CIO examina (fara sa le verifice) informatiile din formulare si, pe aceasta baza, „recomanda” ambasadelor sa continue procesarea pana la solutionare a dosarelor respective; candidatii depuneau un al doilea rand de formulare la ambasada, de data aceasta insotite si de documentatia suport (inclusiv testele de cunostinte lingvistice), iar decizia de selectie era luata de ambasada, dupa verificarea documentatiei si dupa examenul medical.  Incepand cu luna iulie 2010, pe langa reducerea listei de ocupatii si introducerea unei limite de 1000 de dosare pe fiecare ocupatie (si a unui plafon total de 20 de mii de dosare anual), s-a decis ca toate dosarele din aceasta categorie sa fie depuse cu intreaga documentatie suport la CIO Sydney.  Decizia de selectie se ia acum in Canada, iar ambasadele primesc dosarul numai pentru a se convinge de autenticitatea documentelor pe care s-a bazat decizia  respectiva si a proceda la examenul medical, plus ceeace se cheama „security clearance”.  Nu este de prisos sa mentionam ca, o data cu aceasta evolutie, se deplaseaza spre Canada si interesul candidatilor de a obtine asistenta profesionala calificata „la fata locului”, nu prin firmele ce graviteaza in jurul ambasadelor din afara Canadei.

Generalizarea GCMS nu se produce desigur fara convulsii.  In primele luni de la preluarea de catre CIO Sydney a procesarii documentatiei suport s-au ivit numeroase cazuri in care dosarele unor candidati din lumea a treia au fost restituite pentru absenta din documentatie a unor certificate de stare civila, deoarece nimeni nu le spusese functionarilor din Sydney ca in tarile respective pur si simplu nu exista certificate de nastere (ambasadele locale au recurs intotdeauna la declaratii de martori pentru a stabili data si locul nasterii, precum si numele parintilor).  Cu toate acestea, majoritatea cazurilor de dosare restituite (cu riscul de a nu mai putea fi inregistrate la timp, respectiv pana la atingerea plafoanelor sus-amintite), se datoreaza greselilor candidatilor care, ispititi de aparenta simplitate a sistemului, pregatesc dosarul cum se pricep mai bine, dar ignora adeseori elemente esentiale, cum ar fi semnaturi in toate spatiile rezervate, perioade de „personal history” ne acoperite, dovezi inadecvate privind fondurile disponibile, taxe de procesare gresit calculate sau achitate prin instrumente ne acceptate de CIC etc.  De mentionat ca inainte de preluarea aceste competente de catre CIO Sydney, unele ambasade (inclusiv cea din Bucuresti) contactau pe candidat pentru a-i cere sa-si corecteze greseala, fara ca sa-i restituie intreg dosarul, evitandu-se astfel inarzieri considerabile in procesare.  Acele timpuri au luat sfarsit! (din pacate pentru candidatii lipsiti de pregatire sau de asistenta adecvata).

O alta operatie asupra careia se concentreaza Departamentul federal al Imigratiei este prelucrarea datelor obtinute in urma recentei consultari publice referitoare la modificarea ponderei criteriilor de selectie, la care ne-am referit pe larg in aceasta rubrica.  Pe scurt, CIC intentioneaza sa reduca limita de varsta de la care candidatii incep sa piarda puncte la acest factor, sa ajusteze cerintele privind cunostintele lingvistice in functie de ocupatia candidatilor, sa reduca punctajul acordat pentru experienta profesionala dobandita in afara Canadei si sa acorde un punctaj mai ridicat pentru studiile ne universitare, ca sa faca posibila acceptarea unui numar sporit de meseriasi de care are nevoie Canada.  Cele peste 600 de comentarii culese de CIC au condus deja la revizuirea unor aspecte, cum ar fi necesitatea de a pune mai mult accent pe experienta (indiferent unde a fost dobandita) atunci cand este vorba de ocupatii preponderent manuale si de a reconsidera limita de varsta de la care incepe depunctarea.  Nu se asteapta insa ca modificarile preconizate sa fie implementate mai devreme de 12 pana la 18 luni.

Concomitent cu prelucrarea datelor de mai sus, CIC a lansat o noua consultare publica, de aceasta data cu privire la nivelele anuale de imigranti pe care le poate asimila Canada.  Din datele cunoscute la ora actuala, in anul 2010 au fost acceptati 280636 de imigranti, cu aproape 30 de mii mai multi decat in 2009.  Dintre acestia, 48815 au fost titulari de dosare din categoria FSW, iar alti 70524 au fost membrii lor de familie. In pofida intentiei CIC de a primi cat mai multi imigranti care au dobandit deja experienta canadiana ca muncitori temporari sau studenti internationali, in noua categorie Canadian Experience Class au fost acceptati in 2010 numai 2532 de imigranti, la care se adauga 1384 de membri de familie.  In schimb, au fost acceptati 24693 de refugiati si 60207 de membri ai Family Class, dintre care 15322 de parinti si bunici sponsorizati.  Consultarea proaspat lansata are drept scop principal sa obtina adeziunea marelui public la redistribuirea acestor cote, in asa fel incat acestea sa satisfaca in mai mare masura cerintele pietei muncii, sa asigure eliminarea inventarului de dosare acumulat de-a lungul anilor si sa garanteze reunificarea rapida a familiilor, cu accent pe sotii si descendentii sponsorizati.  Organizatiile si persoanele implicate direct sau indirect in politica si procedurile de imigratie pot participa on-line la dezbatere, la http://cic.sondages-surveys.ca/s/2012/

 MODIFICAREA REGIMULUI DE ANGAJARE A MUNCITORILOR STRAINI

12 aprilie 2011

In luna noiembrie 2010 anuntam principiile anvizajate de Guvernul federal pe baza carora se pregateau importante modificari legislative menite a ameliora protectia muncitorilor straini si a ridica gradul de responsabilitate a angajatorilor canadieni.  Aceste masuri au intrat in vigoare la 1 aprilie 2011 si sunt de natura sa complice in mod considerabil procedura de acordare a avizelor guvernamentale necesare pentru eliberarea permiselor de munca (Labour Market Opinion, pe scurt LMO). Mentionam de la bun inceput ca, desi obtinerea unui permis de munca pentru angajatori din Quebec implica o procedura suplimentara care se indeplineste prin autoritatile provinciale, ultimul cuvand il au, si in acest caz, autoritatile federale, respectiv CIC (Citizenship and Immigration Canada) si HRSDC (Human Resources and Skill Development Canada), acesta din urma prin Service Canada.  De altfel, Ministerul imigratiei si comunitatilor culturale din Quebec a introdus in aceeasi zi modificari corespunzatoate la propriul Regulament  de selectie (RSRÉ, adica Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers).

Se stie ca procedura de obtinere a permiselor de munca implica doua etape: demersurile angajatorului pentru obtinerea LMO, respectiv a aprobarii de a angaja un muncitor strain si cele subsecvente ale muncitorului respectiv pentru eliberarea permisului propriuzis.  Prima etapa se desfasoara in fata reprezenrantilor HRSDC din Service Canada, pe cand a doua presupune depunerea unui dosar de catre angajat, la un oficiu canadian de vize.

Pana pe 1 aprilie 2011, obtinerea de catre angajator a unui LMO depindea de abilitatea sa de a demonstra ca a facut eforturi infructuoase pentru a angaja un localnic (cetatean sau rezident permanent canadian) si ca muncitorul strain pe care-l are in vedere va contribui la formarea unor canadieni care sa-i poata lua locul in final, sau va genera noi locuri de munca, ori va spori substantial veniturile angajatorului.  Cu incepere din aceasta luna, HRSDC nu se limiteaza numai la verificarea celor de mai sus, ci examineaza si autenticitatea ofertei de munca.  Pentru aceasta, instructiunile nou aparute impun functionarilor respectivi sa se convinga ca: a) firma angajatoare este activ angajata in activitatea de profil (the employer is ‘actively engaged’ in the business), b) jobul oferit este consistent cu nevoile reale ale angajatorului, c) angajatorul este in masura sa onoreze termenii ofertei, si d)  atat angajatorul, cat si eventualul sau recrutor au respectat in trecut prevederile legale (la nivel federal si provincial) in materie de recrutare si raporturi de munca.  Aceasta ultima cerinta va da multa bataie de cap angajatorilor ce folosesc in mod curent muncitori straini, deoarece instructiunile precizeaza ca se va verifica in ce masura posesorii de permise de munca eliberate in ultimii doi ani au primit salariile si au beneficiat de toate avantajele descrise in oferta de munca pe baza careia au primit permisul.  Exceptii se vor accepta numai in caz de „justificare rezonabila”, respectiv in caz de modificare a legislatiei sau a contractului colectiv de munca, de schimbari dramatice in situatia economica a angajatorului, de eroare involuntara din partea angajatorului si de eroare contabila pe care angajatorul a depus eforturi demonstrabile spre a o indrepta.   Daca se constata ca angajatorul ce nu a respectat termenii ofertei nu beneficiaza de vreuna din aceste exceptii, sanctiunea este deosebit de severa: interdictia de a angaja vreun muncitor strain pe timp de doi ani si afisarea spre luare la cunostinta publica a agajatorului respectiv in website-ul Guvernului.  Mai mult decat atat, nu numai angajatorul va avea de suferit, dar si strainul care incearca sa obtina un loc de munca la un asemenea angajator risca sa fie refuzat, iar daca se afla deja in Canada, chiar si cu permis de munca „deschis”, risca sa-si piarda statutul legal si sa fie deportat daca nu pleaca de buna voie.

Un set suplimentar de restrictii si formalitati a fost introdus in ceeace priveste personalul domestic angajat pentri ingrijirea copiilor, varstnicilor si a handicapatilor (denumiti „live-in caregivers”).  In esenta, pe langa factorii luati in considerare si pana in prezent (conlocuire cu familia beneficiara, cazarea decenta si posibilitatile financiare ale angajatorului), se va acorda o atentie speciala termenilor contractului incheiat intre parti si eventualelor modificari negociate ulterior, pentru a se determina daca se incadreaza in prevederile-tip ce figureaza in contractul standard pus la dispozitie de HRSDC/SC.

In toate cazurile cand un muncitor strain se prezinta cu un LMO ca sa obtina permis de munca, noile instructiuni prevad dreptul si obligatia functionarilor CIC de la oficiile de vize de a re-verifica indeplinirea conditiilor mai sus expuse in caz se suspiciune, chiar daca ele au fost acceptate in prealabil de catre functionarii HRSDC.  Emotiile muncitorului strain nu se opresc insa aici, pentru ca ambasada la care depune dosarul ii va elibera numai o viza de munca; permisul propriu-zis il primeste la sosirea pe teritoriul Canadei in posesia acelei vize de munca, iar aici il intampina un alt functionar, care apartine de CBSA (Canadian Border Sevice Agency), si care, la randul sau, poate relua verificarea si, daca nu este multumit, poate refuza eliberarea permisului.

Cat privette pe muncitorul strain care a obtinut permisul de munca si a ajuns in Canada, noile instructiuni ii limiteaza dreptul de sedere la patru ani, dupa care nu mai poate solicita un nou permis pentru o perioada de inca patru ani.  Ratiunea declarata a acestei masuri o constituie faptul ca, in opinia CIC, cine ramane mai mult de patru ani in Canada incepe sa-si piarda legaturile cu tara de origine si, daca nu vrea sau nu poate sa devina rezident permanent, trebuie sa se intoarca acasa, deoarece viza cu care a venit in Canada este prin esenta ei temporara.

Trebuie precizat ca aceasta dispozitie nu se aplica retroactiv, deci punctul de plecare in calculul celor patru ani este 1 aprilie 2011.  Cu alte cuvinte, indiferent de cat timp se afla ca „foreign worker” in Canada, cel in cauza nu va suferi rigorile acestei restrictii mai devreme de 1 aprilie 2015.

De asemenea, este important de retinut ca cei patru ani reprezinta o limita pentru „durata cumulativa”  in care respectivul a lucrat efectiv in Canada; functionarii CIC sunt instruiti sa prelungeasca durata de sedere daca muncitorul strain produce dovezi in sensul ca s-a aflat pentru o vreme in somaj, sau in concediu de maternitate ori de crestere a copilului, precum si daca patronul l-a tinut in concediu fortat fara plata (extended unpaid leave).  De aceea, este foarte important ca toti beneficiarii de permise de munca sa tina o evidenta stricta si documentata a tuturor acestor perioade.

In sfarsit, ca de obicei cand se introduc regului cu caracter general, exista si exceptii.  Restrictia de mai sus nu se aplica in urmatoarele situatii:

• Daca permisul de munca a fost eliberat pentru o ocupatie manageriala sau una situata la nivelul A din Nomenclatorul canadian de ocupatii (National Occupational Classification, pe scurt NOC), respectiv una vizand pe cei ce exercita profesii considerate de inalta calificare, cum sunt contabilii, inginerii, doctorii, avocatii, farmacistii, arhitectii, biologii  etc.  Se ridica desigur intrebarea: acestia nu risca oare sa piarda legatura cu tara de origine?  De mentionat ca exceptia se aplica si sotilor sau sotiilor celor aflati in aceasta situatie.
• Daca beneficiarul permisului a obtinut deja, la data cand se implinesc cei patru ani, unul din urmatoarele documente: a)  un certificat de selectie (CSQ) emis de provincia Quebec; b) un certificat de nominalizare obtinut in cadrul unui program provincial din categoria „provincial nominee programs”; c) o scrisoare de aprobare in principiu a cererii de rezidenta permanenta depusa de o persoana din categoria „live-in caregivers” care a muncit doi ani in Canada; d) o decizie pozitiva de selectie intr-un dosar depus in categoria „Federal Skilled Worker Class” si e) o decizie pozitiva de selectie intr-un dosar depus in categoria „Canadian Experience Class”.

Noile reglementari au fost adoptate cu intentia nobila de a proteja o categorie expusa riscului de a nimeri pe mana unor recrutori verosi sau a unor angajatori pusi pe profit cu orice pret.  Ne intrebam insa daca nu cumva puterile sporite atribuite functionarilor din multiple ramuri si de la diferite nivele ale guvernului nu vor avea si efectul nedorit de a prelungi inca si mai mult procesarea permiselor de lucru si de a da ocazia birocratilor manati de ambitia avansarii de a se evidentia ridicand obstacole suplimentare si adesea inutile in calea angajatorilor cinstiti dar putin inclinati sa se vada urmariti la tot pasul de reprezentantii lui „Big Brother”.  Asemenea angajatori se pot lasa pagubasi daca stiu ca, spre deosebire de angajarea unui localnic, aducerea unui muncitor strain le va complica existenta pana la a li se ingradi pe durata nedefinita dreptul elementar de a renegocia termenii contractelor de munca.   Si, desigur, nu in ultimul rand, cu cat guvernul vorbeste mai mult despre simplificarea procedurilor, pentru a face inutila angajarea serviciilor unor profesionisti, cu atat mai necesara devine asistenta acestora pentru a face fata labirintului birocratic generat de aceleasi proceduri.

2 FEBRUARIE 2011, DATA CAND QUEBECUL A ELIMINAT CONSULTANTII FANTOMA

25 februarie 2011

Dupa cum se stie (si ati putut citi la aceasta rubrica in urma cu cativa ani) legislatia federala a Imigratiei interzice acordarea de asistenta profesionala de catre persoane care nu sunt acreditate fie de Societatea canadiana a consultantilor de imigratie (care opereaza la nivel federal), fie de un barou canadian de avocati (care opereaza la nivel provincial).  Recent, aceste reglementari au fost actualizate, pentru a se elimina o serie de lacune ce permiteau asa zisilor „consultanti fantoma” sa exploateze clientela ignoranta si credula, incasand sume exorbitante pentru servicii inadecvate sau frauduloase, dar ferindu-se sa-si decline identitatea si implicarea in dosarele clientilor respectivi.

Desi teoretic legile federale ar trebui sa se aplice si in Quebec, prevederile evocate mai sus, care pentru restul Canadei sunt in vigoare de mai bine de opt ani, nu au fost acceptate de autoritatile de imigratie din aceasta provincie pana nu a intrat in vigoare, in noiembrie 2010, propria legislatie vizand eliminarea consultantilor fantoma, sub forma instructiunilor emise de Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC), intitulate „Règlement sur les consultants en immigration”.  Ne vom referi in continuare la continutul acestui act normativ, ale carui efecte se produc cu incepere de la 2 februarie 2011, nu mai inainte insa de a sublinia ca, pana la acea data, orice individ putea sa reprezinte clientela cu destinatia Quebec, fara a i se cere vreo pregatire sau vreo garantie de probitate profesionala, atasand la dosar o simpla procura semnata de client (sau, si mai grav, incasand onorariul dar prezentand dosarul ca si cand ar fi fost pregatit in exclusivitate de client).  Reversul medaliei l-a constituit pana in prezent faptul ca autoritatile de imigratie din Quebec nu erau obligate sa tina seama de sustinerile reprezentantului respectiv decat daca atasa si dovada ca este inscris in „Registre des lobbyists du Québec”, operatie pentru care nu avea insa nevoie de niciun fel de pregatire speciala.  Aceasta situatie s-a schimbat in mod radical pe 2 februarie 2011.

Prin Regulamentul privind consultantii de imigratie se instituie interdictia reprezentarii contra onorar a clientelei cu destinatia Quebec, pentru orice persoana care nu poate face dovada ca este fie avocat inscris in Barreau du Québec, fie membru al Camerei notarilor din Quebec, fie consultant inscris in Registrul consultantilor de imigratie tinut si pus la dispozitia publicului de catre MICC.  Subsemnatul figurez in registru la litera „G” impreuna cu alti 329 de membri ai CSIC/SCCI (din totalul de peste 1600).  In afara de subsemnatul, lista actuala nu contine decat alti patru consultanti de origine romana, toti cu sediile in Canada.  Registrul oficial poate fi consultat in situl MICC la:

http://www.micc.gouv.qc.ca/publications/fr/dossiers/Registre_Consultants.pdf

O prima observatie care se impune este ca nu orice avocat canadian va avea dreptul sa reprezinte pe viitor clientela susamintita, ci numai cei inscrisi in Baroul din Quebec.  Daca vor dori sa continue a reprezenta asemenea clienti, avocatii din barourile celorlalte provincii vor trebui sa dea examene de echivalare (inclusiv de limba franceza) pentru a fi admisi si in Baroul Quebecului, sau sa obtina autorizatii speciale de la acelasi barou, pentru fiecare dosar in parte.  Singura exceptie o constituie avocatii francezi care beneficiaza de un „Arrangement de reconnaissance mutuelle” intre barourile respective si obtin mult mai usor dreptul de a profesa in Quebec.

Cat priveste consultantii care pot cere inscrierea in registrul administrat de MICC, acestia trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii impuse prin Regulamentul ce-si va produce efectele depline incepand cu data de 2 februarie 2011:

1.      Sa fie membru activ al organismului desemnat de Legea federala a Imigratiei ca singurul autorizat sa reglementeze profesia de consultant de imigratie si sa-i acrediteze pe cei ce exercita aceasta profesie; in momentul de fata, acest organism continua sa fie Societatea canadiana a consultantilor de imigratie (SCCI/CSIC).

2.      Sa-si exercite activitatea in cadrul unei entitati cu sediul in Quebec, sau sa fie inmatriculat in „Registre des entreprises individuelles, des sociétés et des personnes morales” (firma noastra indeplineste aceasta conditie).

3.      Sa nu fi comis in ultimii trei ani nicio infractiune sanctionata de „Loi sur l’immigration au Québec (L.R.Q., c. I-0.2)” ori de regulamentele de aplicare a acesteia si sa nu fi furnizat autoritatilor de imigratie din Quebec nicio informatie despre care stia sau ar fi trebuit sa stie ca este falsa.

4.      Sa treaca cu succes un examen organizat de MICC, referitor la legislatia Quebecului in materie de imigratie.  Pentru satisfacerea acestei conditii, cei acreditati provizoriu pe baza cererilor depuse pana la 2 februarie 2011, au la dispozitie 12 luni cu incepere de la aceasta data.  Examenul va avea ca obiect un ansamblu de reglementari ce sunt enumerate la: http://www.micc.gouv.qc.ca/fr/dossiers/reglementation-consultants/examen.html

5.      Sa demonstreze un nivel de cunoastere al limbii franceze adecvat exercitarii atributiilor sale profesionale.  Daca a) nu a obtinut o diploma de studii secundare din Quebec, sau b) nu a reusit la un examen de franceza ca limba materna in clasele a patra sau a cincea ale scolii secundare, sau c) nu a urmat cel putin trei ani de invatamant secundar sau post-secundar in limba franceza, respectivul consultant trebuie sa promoveze, pana la 2 februarie 2012, un examen de franceza recunoscut de MICC; pentru a-l promova, trebuie sa demonstreze nivelul B2 (intermediar-avansat) la toate cele patru probe: scris, citit, exprimare si intelegere.  Examenele recunoscute de MICC constau in urmatoarele teste:

·        Diplôme d’études en langue française (DELF)

·        Diplôme approfondi de langue française (DALF)

·        Test de connaissance de français (TCF)-probe obligatorii si facultative

·        Test d’évaluation du français (TEF) -probe obligatorii si facultative

·        Test de l’Office québécois de la langue française (OQLF)

Regulamentul de care ne ocupam continua apoi cu enumerarea obligatiilor de baza ale consultantilor ce au obtinut inscrierea in registrul MICC (platind pentru aceasta si o taxa de o mie de dolari care se adauga la cei 2732 de dolari pe care-i incaseaza anual in acelasi scop SCCI/CSIC, la nivel federal).  Merita mentionata in special obligatia de a obtine de la client un mandat scris, care trebuie sa indice obiectul si intinderea serviciilor oferite, onorariul ce se incaseaza pentru aceste servicii, modalitatile de plata, precum si cheltuielile implicate de executarea mandatului.  De asemenea, consultantul trebuie sa indice in scris ca a luat toate masurile necesare pentru a se asigura de autenticitatea documentelor si de veracitatea informatiilor furnizate de client.

Ministerul Imiigratiei si Comunitatilor culturale din Quebec (MICC) a publicat pe 2 februarie 2011 un set de dispozitii tranzitorii pentru dosarele depuse de avocati canadieni ce nu sunt membri ai Baroului din Quebec (sau nu au obtinut o autorizatie speciala de la acest barou) precum si de consultantii ce nu figureaza in Registrul la care ne-am referim in articolul de fata.

In temeiul acestor instructiuni, incepand cu data de 2 februarie a.c., niciun solicitant de vize pentru Quebec, fie ele permanente sau temporare, nu va mai putea sa fie reprezentat de un profesionsit care nu apartine categoriilor susamintite, chiar daca dosarul a fost depus mai inainte de aceasta data (cu exceptia celor ce fusesera deja convocati la un interviu cand noul registru a intrat in vigoare).  Daca in dosar figureaza un consultant ce nu a fost recunoscut de MICC, clientul va primi o scrisoare prin care va fi instiintat ca de acum incolo respectivul profesionist va fi eliminat din dosar si raportul juridic dintre parti (MICC-client) ve evolua fara intermediar, afara numai daca nu este angajat un consultant sau avocat dintre cei recunoscuti de MICC.   Pentru dosarele ce se depun dupa 2 februarie 2011 s-a introdus un nou model de formulare in care figureaza o sectiune cu urmatorul continut:

« 19. Personne rémunérée qui vous conseille, vous assiste ou vous représente dans le cadre de votre demande

Avez-vous, dans le cadre de la présente demande, recours à une personne rémunérée qui vous conseille, vous assiste ou vous représente? Oui  FORMCHECKBOX  Non  FORMCHECKBOX

Si oui, s’agit-il :

• d’un avocat membre du Barreau du Québec?

• d’un notaire membre de la Chambre des notaires du Québec?

• d’une personne titulaire d’une autorisation spéciale délivrée par le Barreau du Québec ou la Chambre des notaires du Québec?

• d’un consultant en immigration?

• d’une autre personne rémunérée?

S’il s’agit d’un consultant en immigration ou d’une autre personne rémunérée, indiquez :

Nom ____________________ Prénom ________________________________

Numéro d’inscription (tel qu’il apparaît au Registre québécois des consultants en immigration) _____________________________»

Cine raspunde afirmativ la ultima intrebare, marcata cu rosu mai sus, risca sa-si vada dosarul refuzat.  Sfatuim de aceea pe toti cei ce au dosarele depuse si nu au primit inca invitatia pentru interviu, sa verifice daca sunt reprezentati de o persoana autorizata, iar in caz contrar sa-si gaseasca urgent un profesionist acreditat.  Cei ce depun de acum incolo dosarele, trebuie in mod obligatoriu sa-si gaseasca un asemenea reprezentant autorizat daca vor sa recurga la asistenta profesionala (ceeace s-a dovedit salutar pentru mii de candidati ce altfel ar fi fost refuzati).

CAMPANIE IMPOTRIVA CASATORIILOR DE CONVENIENTA

5 octombrie 2010

Cine a vizitat de curand site-ul Departamentului federal al Imigratiei (www.cic.gc.ca), a remarcat desigur o succesiune de materiale consacrate casatoriilor de forma, pericolelor si suferintelor la care se expun numerosi canadieni creduli din cauza acestui fenomen si masurilor pe care le-a luat guvernul pentru a-i pune capat, dintre care cea mai recenta (vezi mai jos) este de un interes deosebit pentru cei ce-si „pareneaza” sotii sau sotiile.   Data fiind amploarea casatoriilor de convenienta, departamentul susmentionat a lansat un sondaj la care pot participa tot cei care le-au cazut victima ori au cunostinta de asemenea situatii; doritorii pot participa on-line vizitand: cic.sondages-surveys.ca/s/marriage-fraud/langen/.  Insusi ministrul federal al Imigratiei, dl. Jason Kenney, a tinut o cuvantare pe 27 septembrie 2010 in care a identificat India, China si Filipine ca principalele tari in care un procent ce uneori depaseste 50% din dosarele de sponsorizare (parenare) a sotiilor sau a sotilor se dovedesc a fi expresia unor casatorii de convenienta.  Desigur, fenomenul nu este limitat la aceste tari si cititorii nostri cunosc fara indoiala numeroase asemenea situatii in care protagonistii se vad refuzati de Ambasada Canadei din Bucuresti pentru incercarea de a ocoli prevederile legii.  Pe ansamblul tarilor, din cele aproape 50 de mii de dosare depuse in 2009, circa 20% au fost respinse din acest motiv.

In materialele publicate de Departamentul Imigratiei sunt identificate mai multe scenarii posibile, printre care in mod frecvent se constata ca ambii soti au pus la cale cu buna stiinta o casatorie de forma cu scopul unic de a oferi unui strain statutul de rezident permanent canadian (adesea cu aranjamente pecuniare extrem de profitabile) dar sunt numeroase si situatiile cand sotul (sau partenerul conjugal) canadian este de buna credinta si devine victima inocenta a unui cetatean strain care joaca rolul de indragostit(a) pana ajunge in Canada.  In plus, Departamentul semnaleaza si frecventele situatii in care un strain intra in corespondenta (indeobste prin Internet) cu un canadian, il convinge de sentimentele sale si-i cere bani pentru a-l vizita in Canada, trimitandu-i spre convingere copia a ceeace pare o viza canadiana de vizitator; dupa ce primeste primii bani, invoca cheltuieli suplimentare pricinuite de necazuri variate, mai primeste niste bani si dispare apoi definitiv din viata pagubasului.

Printre masurile luate de Guvernul canadian pentru a descoperi si elimina casatoriile de forma se numara investigarea cazurilor ce ridica suspiciuni (urmata de respingerea cererii atunci cand suspiciunile se confirma), precum si oprelistea legala de care se izbeste orice canadian care incearca sa pareneze (sponsorizeze) o a doua persoana mai devreme de trei ani de la sosirea in Canada a celui sponsorizat in primul dosar.  Pentru orientarea investigatiilor, Departamentul Imigratiei a pus la dispozitia functionarilor de la ambasade un set detaliat de criterii si teste prin care se poate verifica autenticitatea relatiilor dintre soti si bunele lor intentii cand depun un dosar de parenare.  De mentionat ca in alte tari cu aflux mare de imigranti, cum sunt Australia, Noua Zeelanda si Statele Unite, exista si interdictia legala pentru persoana sponsorizata de a sponsoriza la randul ei pe cineva pe timp de cinci ani de cand a devenit rezident al tarii respective.

Politica Guvernului canadian in materie de casatorii de convenienta s-a inasprit considerabil pe 30 septembrie a.c. prin amendamentele aduse Sectiunii 4 din Regulamentul de aplicare la legii Imigratiei (Immigration and Refugee Protection Act, pe scurt IRPA).  Este vorba de substituirea unui „sau” printr-un „si”, care substituire, oricat de ne insemnata ni se pare, va genera schimbari majore in analizarea si aprecierea casatoriilor ce stau la baza dosarelor de parenare.  De mentionat ca, desi guvernul provinciei Quebec are atributii importante in selectionarea imigrantilor, conditiile pe care le indeplineste o casatorie (sau o relatie de concubinaj) pentru a sta la baza unei parenari sunt de resortul exclusiv al autoritatilor federale.  Inlocuirea la care ne referim transforma o conditie cumulativa intr-una alternativa.  Mai exact, pana la 30 septembrie 2010, o cerere de rezidenta permanenta din partea unui persoane parenate era respinsa daca: a) casatoria nu era autentica SI daca b) fusese incheiata in primul rand pentru a-i aduce persoanei parenate orice fel de  avantaj prevazut de legislatia canadiana a Imigratiei (desigur, mai ales statutul de rezident permanent).  In prezent, asemenea cereri pot fi refuzate chiar si numai daca una din cele doua conditii este intrunita.

Nu ne trebuie un prea mare efort de imaginatie ca sa ne dam seama la cate interpretari arbitrare ne putem astepta pe viitor din partea functionarilor de la ambasade ca urmare a inlocuirii unei simple conjunctii.  Un asemenea functionar va putea spune persoanei pe care nu o place: „da, m-ati convins ca este vorba de o casatorie autentica, dar am ajuns la concluzia ca la baza ei a stat nu atat intemeierea unei familii, cat obtinerea statutului de rezident canadian, drept care sunteti refuzat(a)”.  Daca in trecut dosarul putea fi pregatit „dupa ureche” si pe baza sfaturilor binevoitoare ale unor prieteni care au trecut cu bine de acest hop, de acum inainte cei ce cu adevarat doresc sa evite orice complicatii ar face bine sa apeleze de la inceput (nu numai cand ajung in apel) la asistenta unui profesionist acreditat de guvernul canadian.

De mentionat ca un amendament similar a fost introdus si cat priveste parenarea copiilor adoptati.

DREPTUL FUNCTIONARULUI DIN QUEBEC DE A ACCEPTA UN CANDIDAT CARE NU INDEPLINESTE PUNCTAJUL DIN GRILA DE SELECTIE

7 septembrie 2010

Trecem acum la prezentarea situatiilor in care un functionar de imigatie din Quebec poate aproba o cerere depusa de un imigrant economic, desi acesta nu indeplineste conditiile prevazute de lege, facand uz de puterea sa discretionara care i-a fost delegata de Ministrul Imigratiei si Comunitatilor culturale.

Spre deosebire de reglementarea relativ sumara a acestei institutii (substituted evaluation) in legislatia federala a Imigratiei (despre care puteti citi mai jos, in articolul precedent), autoritatile de imigratie din Quebec au elaborat un capitol intreg de instructiuni pentru functionarii care solutioneaza cererile de imigratie, respectiv Capitolul 5 (numarand 36 de pagini) intitulat  “Pouvoir discrétionnaire du Ministre” ca parte a  „Composante 3 – Programme de recrutement et de sélection des candidats de l’immigration économique” din Ghidul procedurilor de imigratie (GPI).

Sursa legislativa a acestei puteri discretionare o constituie art.  3.1 din Legea imigratiei (Loi sur l’immigration au Québec) care permite Ministrului Imigratiei (in speta recent numita doamna Kathleen Weil) sa respinga o cerere de emigrare in pofida faptului ca indeplineste criteriile de selectie sau, invers, sa aprobe o cerere care nu le indeplineste.  De retinut ca prima expresie a puterii discretionare, cea cu caracter negativ, constituie un atribut exclusiv al competentei ministrului si nu poate fi delegata functionarilor din subordine; ea se exercita in cazurile exceptionale cand ministrul are motive rezonabile de a considera ca respectivul candidat nu intentioneaza sa se stabileasca in Quebec, sau nu are decat putine posibilitati de a se stabili in aceasta provincie, ori, in sfarsit, cand acceptarea sa ar fi contrara interesului public.  Pe de alta parte, ministrul poate, in mod direct sau prin delegarea acestei atributii, sa accepte un candidat care nu satisface grila de selectie, daca este vorba de o persoana aflata intr-o situatie disperata (legea vorbeste de „une situation particulière de détresse”), precum si in toate cazurile in care considera ca rezultatul obtinut ca urmare a aplicarii criteriilor de selectie nu reflecta posibilitatea candidatului respectiv de a se stabili cu succes in Quebec.  De mentionat ca nu toti functionarii de imigratie pot exercita prin delegatie aceasta putere discretionara; de regula, ea este rezervata sefului de misiune (BIQ sau SIQ).

Prevederile legii sunt apoi reluate si dezvoltate in articolele 40 si 41 ale RSRÉ (Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers) care stabilesc conditiile de aplicare ale textului legislativ, indicand, spre exemplu, ca pentru a beneficia de aceasta exceptie candidatul trebuie sa fi implinit 18 ani si sa raspunda la conditiile de apartenenta la sub-categoria pentru care a depus dosarul, astfel cum sunt ele prevazute in art. 21 din acelasi RSRÉ (care defineste pe rand urmatoarele sub-categorii: travailleurs qualifiés, travailleurs autonomes, entrepreneurs si investisseurs).  De retinut ca, spre deosebire de institutia similara din sistemul federal, puterea discretionara a functionarilor din Quebec poate suplini, in mod exceptional chiar si absenta fondurilor de instalare (care, de altfel, sunt si mult mai modeste in Quebec decat in sistemul federal).  Deosebirea cea mai importanta o constituie, insa, existenta art. 41 din RSRÉ care reglementeaza situatiile (absente in sistemul federal) cand puterea discretionara se exercita ca urmare a semnarii unui angajament din partea unui garant din Quebec (a nu se confunda cu asa-zisa „parenare”, de care pot beneficia ca regula generala numai sotii sau sotiile,  descendentii minori si parintii sau bunicii unor rezidenti ai Quebecului).  Pe langa situatia particulara descrisa de art. 41.1,  a rudelor din strainatate ale unor detinatori de CSQ (Certificate de selectie pentru Quebec) obtinute pe baza unor cereri depuse din interiorul Canadei, asemenea angajamente, cu durata de 5 ani,  se pot semna de orice rezident din Quebec sau de orice persoana juridica cu sediul in Quebec, care indeplineste conditiile financiare cerute de lege, in favoarea oricarui imigrant economic ce nu a satisfacut criteriile grilei de selectie.

Simpla semnare a angajamentului nu duce automat la exercitarea puterii discretionare, dar constituie un factor determinant in cantarirea sanselor candidatului de a se stabili cu succes in Quebec.  Alaturi, si chiar independent de existenta unui garant, Capitolul 5 din „Composante 3” enumera, fara a le epuiza, o serie de „cazuri-tip” in care se pot regasi considerentele ce duc la adoptarea unei asemenea decizii, si anume:

1.      Cazul unui candidat avand un profil exceptional de integrare socio-profesionala.  Este situatia cea mai generala, in care se afla un candidat care nu a indeplinit punctajul cerut de grila de selectie pentru sub-categoria sa, dar care prin natura studiilor sale, prin specificul experientei sale profesionale, prin meritele proiectului sau de afaceri, sau prin legaturile de rudenie in Quebec, daca aceste particularitati nu pot fi luate in calcul la punctaj (de exemplu existenta unui unchi cu o situatie materiala de exceptie) genereaza convingerea ca se va putea stabili cu succes in Quebec.  Functionarul ce recomanda exercitarea puterii discretionare trebuie sa motiveze aceasta decizie indicand ratiunile pentru care grila de selectie nu reflecta sansele reale ale candidatului de a se stabili cu succes in Quebec, precum si informatiile concrete care l-au condus la aceasta concluzie.  Inutil de a mai sublinia, in lumina acestor considerente, importanta pregatirii dosarului de catre un profesionsit competent si a anexarii de la bun inceput a unui memoriu argumentat care sa ofere functionarului respectiv motivele si dovezile pe care isi poate fundamenta recomandarea (scutindu-l astfel de efortul de a pregati el insusi un raport detaliat in acest sens).

2.      Cazul unei persoane celibatare reprezentand ultima ruda ramasa in strainatate a unei familii stabilite in Quebec.  Este vorba de un adult care nu poate fi „parenat” in categoria „regroupement familial” si care nu satisface criteriile grilei de selectie.  In primul rand se va avea in vedere daca exista un angajament semnat de vreun garant din familia respectiva (vezi mai sus), dar chiar si in absenta angajamentului (ce-i drept, cu sanse mai putine),  functionarul abiliatat sa exercite puterea discretionara poate aproba dosarul in temeiul art. 40 mai sus evocat.

3.      Cazul ultimei rude a unei familii care a obtinut certificate de selectie pentru Quebec.  Este vorba de un adult care nu poate fi considerat membru al familiei titularului de dosar (de ex. fratele sau) si care nu satisface criteriile grilei de selectie.  Puterea discretionara poate fi exercitata chiar mai inainte ca familia respectiva sa paraseasca tara de origine, daca se considera ca aceasta familie are sanse reale de a se stabili cu succes in Quebec.

4.      Cazul unui membru al unei comunitati religioase.  Este vorba de un candidat apartinand uneia din cele doua ocupatii incluse in Nomenclatorul canadian CNP (Classification Nationale des Professions) la numerele de cod 4154 (ministres de culte) si 4217 (personnel relié à la religion), adica, mai pe romaneste: preoti sau pastori (4157) si paracliseri sau cantori (4217).   Fiecare cerere se analizeaza potrivit meritelor proprii; candidatul trebuie sa prezinte un profil exceptional si sa dovedeasca intentia sa de a veni in Quebec cu scopul exclusiv de a exercita functiunile asociate cu practicarea unei anumite religii in cadrul unei comunitati religioase incorporata potrivit legilor Quebecului si ale Canadei.  Cererea trebuie insotita de dovezi privind studiile si experienta in domeniu a candidatului, de o scrisoarea din partea comunitatii religioase din Quebec cu un continut strict determinat de instructiuni, precum si de documente referitoare la stabilitatea si capacitatea financiara a acelei comunitati.

 

5.      Cazul unei persoane din categoria „Aide familial résidant” care a lucrat in aceasta calitate cel putin 24 de luni din ultimele 36 si care nu indeplineste punctajul din grila de selectie, dar prezinta un potential ridicat de integrare, stabilitate in ocupatie si un nuivel de baza la limba franceza.

6.      Cazul unui copil dintr-o familie ce a depus cerere de CSQ, care copil nu mai corespunde notiunii de „dependent” (adica este trecut de 22 de ani si nu se afla in continuarea studiilor).  Instructiunile din GPI dau functionarului de imigratie latitudinea de a constitui un dosar separat pentru acel copil si a-i elibera CSQ daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile mai sus expuse din art. 40 sau art. 41 al RSRÉ.

7.      Cazul unui candidat pentru care autoritatile federale apreciaza ca sunt ratiuni de ordin umanitar pentru a i se procesa dosarul in interiorul Canadei (de exemplu, cineva care a locuit vreme indelungata in Quebec ajungand sa se integreze pe deplin in societate, sau personalul domestic ce a servit vreme indelungata dar nu satisface criteriile prevazute de legea federala pentru obtinerea rezidentei permanente in clasa „live-in caregivers”).

8.      Cazul detinatorului unei diplome din Quebec care nu intruneste conditiile prevazute pentru noua categorie Programme de l’expérience québécoise (PEQ), pentru care dosarele se depun in interiorul Quebecului.  Cu titlu de exemplu, se poate intampla ca un asemenea absolvent sa se fi intors in tara sa si sa depuna acolo o cerere de CSQ.  Daca nu intruneste punctajul din grila de selectie, functionarul de la BIQ are latitudinea de a-i elibera certificatul de selectie daca apreciaza ca, totusi,  respectivul satisface cerintele impuse de programul PEQ, pe care le-am prezentat intr-un articol anterior.

Se cuvine subliniat ca, spre deosebire de situatia cand un candidat satisface criteriile de selectie, caz in care functionarul este obligat sa-i elibereze certificatul de selectie (cu singura exceptie a exercitarii puterii discretionare negative de catre ministrul imigratiei in persoana), in toate ipotezele descrise mai sus avem de a face cu un drept al functionarului caruia i s-a delegat exercitarea puterii discretionare pozitive, de a face sau a nu face uz de aceasta facultate.  De mentionat ca de cele mai multe ori, acest functionar nu este unul si acelasi cu cel ce a examinat dosarul si a condus interviul de selectie, ci superiorul acestuia din urma.  In practica, funtionarul care a condus interviul si considera ca este posibil sa se faca uz de puterea discretionara, isi rupe din timpul sau pentru a pregati un raport detaliat si a-l inainta superiorului sau spre aprobare.  Ca atare, se intampla foarte rar ca puterea discretionara sa se exercite din oficiu, din propria initiativa a functionarilor respectivi.  Nu este, de aceea, deloc de mirare ca nimic din tot ce am expus in acest articol nu figureaza in pagina de Internet consacrata de guvernul Quebecului auto-evaluarii sanselor de reusita ale doritorilor de imigratie.  Ca urmare, majoritatea covarsitoare a celor ce se angajeaza la un asemenea demers, nu au habar de posibilitatea—prevazuta in lege—de a solicita aplicarea prevederilor art. 40 si 41 din RSRÉ pentru a suplini absenta punctajului minim cerut de grila de selectie.   Cum functionarii de imigratie sunt prea putin dispusi sa-si complice existenta declansand din proprie initiativa procedura ce duce la exercitarea puterii discretionare, este deosebit de  important ca cei ce depun dosare in categoria imigrantilor economici sa includa de la bun inceput, intr-un memoriu atasat la formulare, o cerere expresa si solid argumentata facand apel la exercitarea acestei puteri pentru eventualitatea ca scorul obtinut nu reflecta capacitatea lor reala de a se stabili in Quebec.   Confruntat cu o asemenea cerere scrisa, functionarul cu pricina, care altminteri ar fi respins dosarul fara ezitare, s-ar putea decide sa-l admita totusi, chiar si numai pentru a evita un efort in plus; pentru aceasta, are la dispozitie mijloace mai simple, cum ar fi acordarea de puncte suplimentare pentru factorul „adaptabilitate”, sau recurgerea la asa numita „francisation”, respectiv acordarea unui termen in care candidatul sa poata dovedi un nivel superior de cunostinte lingvistice.  Dar, chiar daca nu poate recurge la asemenea solutii alternative, se va simti in mod cert obligat sa examineze si sa dea un raspuns motivat la cererea expresa a candidatului.  Avand de ales intre doua actiuni care-i solicita in egala masura un efort suplimentar, sunt sanse reale s-o aleaga pe cea favorabila candidatului.

N.B. – TOATE DOSARELE DEPUSE PENTRU CLIENTII NOSTRI CU DESTINATIA QUEBEC CONTIN CATE UN MEMORIU ARGUMENTAT DE PREZENTARE IN CARE SUNT INCLUSE, PE LANGA MODUL DE ATRIBUIRE A PUNCTELOR PE FACTORI SI FILTRE DE SELECTIE, SI ELEMENTELE CARE VOR JUSTIFICA, LA NEVOIE, EXERCITAREA PUTERII DISCRETIONARE A FUNCTIONARULUI DE IMIGRATIE.

CE SE MAI POATE FACE DACA NU ATI OBTINUT PUNCTAJUL MINIM?

16 august 2010

Atat in sistemul de selectie federal, cat si in cel practicat de provincia Quebec in baza tratatului incheiat cu guvernul federal, exista o prevedere exceptionala care da functionarului insarcinat cu solutionarea dosarelor de rezidenta permanenta dreptul sa recomande aprobarea cererii respective in pofida faptului ca titularul nu a obtinut numarul de puncte cerut de lege pentru aprobarea cazului sau.  Este vorba de institutia juridica denumita „substituted evaluation”, respectiv de substituirea evaluarii normale (care ar fi dus automat la refuz), printr-o decizie pozitiva aflata la discretia functionarului respectiv si a sefului sau (de aceea, sub legea veche se numea „positive discretion”).  Sediul acestei reglementari se afla in art. 76(3) si 76(4) din Regulamentul de aplicare a Legii Imigratiei (Immigration and Refugee Protection Regulations, pe scurt IRPR).  In mod corespunzator, art. 40 din RSRE (Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers) prevede ca un candidat din categoria imigrantilor economici poate, pe o baza discretionara si derogatorie, sa primeasca un Certificat de selectie (CSQ) daca ministrul sau functionarul caruia i-a delegat aceasta autoritate, ajunge la concluzia ca rezultatul obtinut in cursul procesului de selectie nu reflecta capacitatea sa reala de a se stabili cu succes in Quebec.

Subliniez ca in ambele grupe de reglementari, accentul cade pe caracterul exceptional al deciziei respective, pe care instructiunile federale si provinciale au grija sa-l inconjoare cu precautii drastice, iar sectiile de imigratie le aplica cu multa parcimonie (caci altfel risca sa fie admonestate de autoritatile centrale din Ottawa si Montreal).  Am simtit nevoia in mod special sa fac aceasta subliniere deoarece numerosi doritori de imigratie care frecventeaza sesiunile de informare organizate de Ambasada Canadei din Bucuresti (pentru sistemul federal de selectie)  au ramas cu impresia profund gresita ca aplicarea acestei exceptii este o favoare de care se pot bucura in mod automat, mai ales daca punctajul pe care l-au obtinut este cu numai cateva unitati sub pragul de 67 puncte (asa numitul „passmark”).    Este adevarat ca Ambasada din Bucuresti, gratie orientarii date de sefa Sectiei de imigratie, a facut destul de des aplicarea art. 76 din IRPR (prin raport cu alte ambasade) dar nu ca un standard de ordin general, indiferent de conditii si nu neaparat din oficiu.  Articolul respectiv a fost completat de catre Departamentul Imigratiei cu Instructiunile din Ghidul OP-6 care stabilesc ca obligativitatea de a lua in considerare  substituted evaluation intervine numai la cererea expresa si pe baza de argumente solide furnizate de candidat, in sensul ca se va putea stabili cu succes in Canada, din punct de vedere economic.  O prima conditie a succesului acestui demers o constituie redactarea memoriului respectiv intr-o engleza (sau franceza) impecabila, tinind seama mai ales de faptul ca cei mai multi candidati sfarsesc prin a obtine puncte sub minimul necesar datorita rezultatului obtinut la testul de limba.  Or, nimeni nu poate pretinde ca-si va gasi cu usurinta de lucru in Canada (reusind astfel sa se integreze din punct de vedere economic), daca nu este fluent intr-una din limbile sale oficiale.  In plus, desigur, memoriul trebuie sa cuprinda argumente bazate pe fapte in sensul sanselor de reusita in functie de situatia concreta a pietei muncii din zona de destinatie, al sprijinului pe care-l pot obtine de la rude si prieteni, al existentei unor fonduri de instalare sensibil mai mari decat cele cerute prin lege etc.

Pentru a scoate si mai mult in evidenta caracterul exceptional al aplicarii acestei prevederi, art. 76 alineatul 4 din IRPR impune ca orice decizie luata de un functionar in acest sens sa fie confirmata de un alt functionar, care de regula este seful sectiei de imigratie.  In paragraful referitor la „substituted evaluation”, Ghidul mai sus pomenit stabileste obligatia functionarilor in cauza de a adopta asemenea decizii numai de la caz la caz, luand in consideratie orice factori pe care-i considera pertinenti, cu precizarea expresa ca: „simplul fapt ca solicitantul aproape ca a obtinut punctajul necesar nu este un motiv in sine care ar recomanda folosirea evaluarii de substitutie.  Dimpotriva, functionarul trebuie sa identifice si sa explice faptele ce demonstreaza ca punctele obtinute nu sunt un indicator suficient al capacitatii candidatului de a se integra economiceste in Canada”.  Instructiunile precizeaza in continuare ca ratiunile pentru care se poate aplica „substituted evaluation” nu trebuie confundate cu motivele umanitare (humanitarian and  compassionate authority) pentru care in anumite situatii se inlatura cauzele de inadmisibilitate ce blocheaza acceptarea cererilor de emigrare; cu alte cuvinte, candidatii trebuie sa stie ca nu au nicio sansa de a vedea aplicata aceasta exceptie incercand numai sa starneasca compasiunea functionarilor respectivi.  In sfarsit, se mentioneaza expres ca institutia de care ne ocupam nu-si gaseste aplicarea pentru a acoperi absenta fondurilor de instalare, sau incapacitatea de a satisface definitia unui „skilled worker” (adica faptul ca respectivul candidat a indeplinit efectiv pentru cel putin un an din ultimii zece atributiile specifice unei ocupatii aflate pe primele trei trepte ale Nomenclatorului canadian de ocupatii- NOC , care ocupatie trebuie sa figureze printre cele 29 din lista introdusa pe 26 iunie 2010, cu exceptia, cat priveste aceasta ultima conditie, a celor ce beneficiaza de o oferta de lucru aprobata de guvern).  De notat ca atat elementele acestei definitii, cat si existenta fondurilor de instalare se examineaza distinct si anterior analizarii factorilor pentru care se acorda cele minimum 67 de puncte (care minim poate fi suplinit de functionarul de imigratie prin substituted evaluation).  De exemplu, un candidat care dovedeste un an de experienta intr-o asemenea ocupatie (ceeace ii confera 15 puncte) ar putea sa nu obtina cele minimum 67 de puncte pentru ca are mai putin de 4 ani de experienta profesionala (pentru care se acorda un maximum de 21 de puncte), dar in acest din urma caz mai are o sansa de a fi acceptat, invocand art. 76 din IRPR.  In sfarsit, instructiunile stabilesc ca atat aplicarea, cat si refuzul de a aplica acest articol nu reclama neaparat chemarea candidatului la un interviu, cu precizarea ca in caz de refuz nu este nevoie de acordul vreunui alt functionar.

Am staruit asupra acestor detalii din cauza riscului iminent care-i pandeste pe cei ce continua sa se bizuie pe bunavointa de pana acum a Ambasadei Canadei din Bucuresti, in sensul acceptarii dosarelor de imigratie in pofida punctajului insuficient pe care l-au obtinut.  Intr-adevar, asa cum am anuntat la acesta rubrica la vremea respectiva, incepand de la 26 iunie 2010 cererile de rezidenta permanenta in categoria Federal Skilled Workers (FSW) nu se mai solutioneaza la Ambasade, ci direct in Canada, la Central Intake Office (CIO) din Sidney, Nova Scotia.  Pana la data respectiva, dupa cum se stie, CIO proceda la o examinare prealabila a formularelor completate de candidat (care nu trebuiau sa fie insotite de vreo alta documentatie) si „recomanda” dosarul spre solutionare de catre ambasada de care apartinea respectivul candidat.  Cei ce solicta in prezent emigrarea in categoria FSW trebuie sa depuna de la bun inceput la CIO dosarul complet: formularele corect intocmite, taxa de procesare si documentatia suport incluzand in mod obligatoriu rezultatul unui test IELTS (pentru engleza) sau?si TEF (pentru franceza).  Daca stie ca nu va obtine cele 67 de puncte (si este bine ca sa ceara sfatul unui profesionist pentru a se lamuri in acest sens), candidatul respectiv trebuie sa se decida fie sa mai astepte pana da un nou test (riscand astfel sa-si piarda „randul la coada”, datorita plafonului anual de 1000 de dosare introdus tot la 26 iunie a.c.), fie sa invoce expres aplicarea regulei din art. 76 al IRPR.  De data aceasta, insa, nu trebuie sa se mai astepte la bunavointa cu care ne-a obisnuit Ambasada din Bucuresti; aplicarea acestei prevederi de exceptie nu va mai putea fi obtinuta fara atasarea la dosar a unui memoriu perfect redactat, bine argumentat si insotit de dovezi pertinente.

Din pacate, rolul ambasadelor in finalizarea majoritatii dosarelor de rezidenta permanenta se reduce in prezent la efectuarea vizitei medicale si a asa numitei „security clearance”, iar pe viitor va continua sa se reduca, intrucat intentia Guvernului canadian este de a concentra in Canada atributiile de baza din acest domeniu.   Sectia de Imigratie de la Bucuresti si-a redus deja personalul canadian imediat dupa recenta  modificare sus-mentionata.

A devenit acum de importanta cruciala pentru reusita demersurilor din domeniul imigratiei, ca solicitantii respectivi sa-si asigure in Canada o reprezentare calificata si responsabila, recurgand la serviciile unor profesionisti acreditati prin sistemele organizate sau acceptate de Departamentul Imigratiei.  Reamintesc cu acest prilej ca legislatia canadiana a fost recent modificata in sensul instituirii de sanctiuni severe nu numai pentru reprezentantii ne acreditati (asa numitii consultanti fantoma), dar si pentru cei ce recurg la serviciile acestora.

De mentionat ca exista si reversul medaliei: acelasi functionar poate decide în mod exceptional sa( refuze un candidat, desi acesta a îndeplinit punctajul minim si a satisfacut si celelalte criterii de selectie.

Din experienta de 20 de ani a firmei noastre, pot confirma ca circa 60% din cei ce-si auto-evalueaza (sansele de emigrare, gresesc ajungând la un rezultat fictiv ce n-are nimic a face cu situatia reala, pentru simplul motiv ca legislatia de imigratie este extrem de stufoasa si simpla lectura a ghidurilor de pe Internet este departe de a le oferi garantia ca si-au cântarit sansele în mod corect.

DESPRE INADMISIBILITATEA MEDICALA SI CAILE DE A O PREINTAMPINA

8 februarie 2010

Un numar considerabil de solicitanti de vize canadiene se pomenesc cu scrisori de la autoritatile de imigratie in care sunt avertizati ca s-ar putea sa fie refuzati pe motive medicale daca nu ofera informatii si documente suplimentare de natura a evita acest deznodamant.  In ultimii ani asemenea scrisori primesc tot mai frecvent parintii sponsorizati de cetateni sau rezidenti permanenti canadieni, ceeace se poate explica prin conditiile medicale asociate varstei, dar poate fi si rezultatul unei exigente sporite (incurajata, probabil, de Departamentul Imigratiei) din partea doctorilor canadieni  ce sunt chemati sa analizeze rezultatele examenelor medicale.

In cele ce urmeaza, vom examina procedurile implicate in evaluarea examenelor medicale si mijloacele disponibile pentru reducerea riscurilor generate de un rezultat defavorabil.  Mentionam de la bun inceput ca, desi mai frecvente la categoria parintilor sponsorizati, aceste riscuri planeaza asupra tuturor categoriilor de imigranti, fie ei permanenti sau temporari, ori selectionati la nivel federal sau provincial.  Este important de retinut ca, desi selectia imigrantilor pentru provincia Quebec se efectueaza, de regula, de catre Ministerul provincial al Imigratiei si Comunitatilor culturale (MICC), odata ce obtin certificatele de selectie sau de acceptare din partea Quebecului, toti imigrantii respectivi trebuie sa se adreseze autoritatilor federale pentru a obtine vizele propriuzise, iar aceasta formalitate este precedata in majoritatea cazurilor de o vizita medicala.

De asemenea, trebuie subliniat ca exista cateva categorii de imigranti pentru care respingerea pe motive medicale se poate produce numai in cazul cand se ajunge la concluzia ca acceptarea lor ar constitui un pericol pentru sanatatea sau securitatea publica (Art. 38 lit. a si b din IRPA, adica Legea canadiana a Imigratiei cu denumirea completa de „Immigration and Refugee Protection Act”); aceste categorii sunt sotii sau descendentii sponsorizati de cetateni si rezidenti permanenti canadieni, solicitantii statutului de refugiat si asa-zisele „persoane protejate”, precum si sotii sau descendentii acestora.  Problemele cele mai delicate le ridica litera c din sus-mentionatul articol 38, care se refera la restul imigrantilor (deci nu se aplica celor de mai sus) si care considera inadmisibili din punct de vedere medical nu numai pe cei aflati in situatiile mentionate la literele a si b, dar si pe cei de la care „este de  asteptat in mod rezonabil sa cauzeze o solicitare excesiva din partea serviciilor sociale si de sanatate” canadiene.  In legatura cu aplicarea acestui articol din IRPA, s-a acumulat un volum considerabil de hotarari judecatoresti (care, dupa cum se stie, au in Canada valoare de „precedent”, obligatoriu pentru toate cazurile similare), precum si numeroase instructiuni ale Departamentului Imigratiei, concentrate intr-o succesiune de Buletine Operationale despre care Ghidurile puse la dispozitia publicului nu pomenesc mai nimica.

In primii ani dupa intrarea in vigoare a IRPA, care s-a produs in 2002, declararea ca inadmisibila a unei persoane se ghida exclusiv dupa explicatiile vagi cuprinse in Art. 1(1)(a) din Regulamentul de aplicare a IRPA (cunoscut sub prescurtarea IRPR), care definesc „solicitarea excesiva din partea serviciilor sociale si de sanatate” ca fiind prezenta atunci cand cheltuielile anticipate pentru serviciile respective ar depasi costul lor mediu pe cap de locuitor pentru o perioada de cinci ani consecutivi ultimului examen medical, afara numai daca nu exista dovezi ca tratamentul s-ar prelungi dincolo de aceasta limita, caz in care perioada luata in calcul va fi de zece ani; de asemenea, tot „solicitare excesiva” ar fi si un tratament care ar prelungi timpul de asteptare al celor ce sunt deja cetateni sau rezidenti permanenti canadieni si ar spori astfel mortalitatea sau morbiditatea in randurile acestora.  Datorita acestor termeni foarte generali, practicile aplicate si decizile adoptate variau in mod considerbil de la o ambasada la alta  si depindeau in buna masura de perceptia subiectiva a medicilor si functionarilor implicati in procedura respectiva.

Momentul care a marcat o cotitura in evaluarea inadmisibilitatii medicale l-a reprezentat sentinta Curtii Supreme a Canadei pronuntata in Hilewitz v. MCI, si in de Jong v. MCI, in octombrie 2005, care in esenta impune autoritatilor de Imigratie sa tina seama, atunci cand evalueaza nivelul de solicitare a serviciilor respective, si de intentia si capacitatea celui in cauza si a familiei sale de a nu recurge la acele servicii sau/si de a-si asuma costurile implicate.  Au trebuit sa mai treaca alti trei ani de solutii controversate si dispute judiciare pana cand Departamentul Imigratiei a distribuit un set sistematizat de instructiuni, concentrate in Buletinul Operational nr. 063 din septembrie 2008, urmat apoi de alte precizari cuprinse in Buletinul Operational nr. 063B din iulie 2009.  Instructiunile respective detaliaza cu minutiozitate obligatiile atat ale medicilor, cat si ale functionarilor de la ambasade care iau decizia finala.  In ordinea de idei care ne intereseaza, sunt relevante mai ales urmatoarele aspecte:

a)      In primul rind, trebuie precizat ca dosarul va fi refuzat indiferent daca cel lovit de inadmisibilitate medicala este chiar titularul, sau un alt membru al familiei care solicita viza respectiva.  Pentru a se evita eludarea in viitor a prevederilor privind „solicitarea excesiva”, este obligatoriu ca si eventualii mebrii de familie ce nu emigreaza pentru moment (de exemplu copii incredintati unei persoane de care titularul a divortat) sa fie examinati medical in cadrul aceluiasi dosar.

b)      Din punct de vedere procedural, primul semn ca ceva nu este in regula il reprezinta primirea unei scrisori din partea Ambasadei (medical furtherance)  insotita de un plic sigilat adresat doctorului care a efectuat vizita medicala, in care sunt instructiuni pentru teste suplimentare.  Pentru cei ce doresc cu adevarat sa evite complicatii viitoare, acesta este momentul sa se asigure de asistenta profesionala calificata, daca nu au facut-o pana acum.

c)      Daca medicul canadian responsabil pentru ambasada respectiva (cel ce raspunde de Ambasada din Bucuresti are sediul la Viena) nu este satisfacut de rezultatul acestui demers (uneori chiar si fara sa mai trimita o prealabila furtherance), ambasada expediaza candidatului o scrisoare denumita „procedural fairness letter” in care-l avertizeaza ca dosarul ar putea fi refuzat pe motive medicale si il invita, daca nu accepta aceasta perspectiva, sa supuna atat o declaratie de intentii in sensul ca-si va asuma costul serviciilor sociale, cat si un plan amanuntit privind modul cum va traduce in viata aceasta intentie.

d)     Daca nici dupa primirea celor de la litera c medicul nu este multumit, sau daca cel in cauza nu raspunde la scrisoare, urmeaza in mod normal o scrisoare de refuz din partea Ambasadei.

Pentru ca persoana vizata sa stie cum sa prepare planul sus-amintit, trebuie in primul rand sa cunoasca ce anume servicii sociale ar putea fi supra-solicitate, precum si care este costul lor pe perioada de 5 sau 10 ani luata in considerare, ceeace ambasada este obligata sa includa in scrisoarea de la lit. c.  Cu titlu pur exemplificativ, pragul respectiv se situeaza, pentru o perioada de 5 ani, la peste 25 de mii de dolari si se reinoieste la fiecare inceput de an.  Prin servicii de sanatate se inteleg acelea pentru care majoritatea fondurilor provin de la guvern si care includ cheltuieli cu medicul de familie, spitale, laboratoare si medicamente, iar serviciile sociale, cu aceeasi sursa de finantate, includ cheltuieli cu educatia, reabilitare profesionala, asistenta (inclusiv insotitor) si aparatura diversa.

Planul detaliat ce trebuie sa insoteasca declaratia de intentii (pentru aceasta exista un model inclus in instructiuni), va fi evaluat in lumina unei multitudini de criterii, dintre care amintim:

• Daca se are in vedere procurarea directa de servicii, fara contributie financiara, de catre familia celui lovit de inadmisibilitate medicala sau de alte persoane ori organizatii (cum ar fi cele ale comunitatii etnice respective sau asociatii caritabile), medicul si functionarul de imigratie sunt instruiti sa verifice daca aceasta alternativa este credibila, adecvata nevoilor individului in cauza si conforma standardelor canadiene locale, inclusiv cat priveste calificarea necesara.
• Daca se are in vedere achizitionarea de servicii private, contra cost, atentia autoritatilor se va concentra asupra disponibilitatilor financiare ale familiei respective, precum si asupra existentei unor institutii de profil in viitoarea raza de domiciliu a persoanei vizate.  De aceea, instructiunile impun indicarea expresa a institutiei si identificarea conducatorului acesteia, pentru a fi contactat, in scopul de a se stabili ce experienta si calificare au cei ce vor presta serviciile respective si de cand functioneaza institutia in cauza.  Functionarul insarcinat cu luarea deciziei finale este obligat, printre altele, sa verifice daca titularul dosarului (sau sponsorul) va mai indeplini conditia eliminatorie a fondurilor minime dupa ce se scad sumele necesare pentru cinci sau zece ani, dupa caz, precum si ce sanse are ca veniturile sale de-a lungul perioadei respective sa acopere atat subzistenta familiei, cat si serviciile pentru persoana altminteri inadmisibila.  In aceeasi ordine de preocupari, functionarii de imigratie sunt indemnati sa verifice daca acea persoana a facut apel in trecut la servicii cu finantare publica si daca familia sa a facut deja demersurile necesare pentru a beneficia de servicii private in ipoteza aprobarii dosarului.

Daca se profileaza un refuz, in pofida incercarilor de a satisface cerintele Ambasadei, sau daca se stie de la bun inceput ca titularul sau unul din membrii familiei sale sunt inadmisibili medical, mai exista inca o sansa de reusita daca se demonstreaza prezenta unor motive umanitare (Humanitarians and Compassionate grounds, pe scurt H&C).  Practica a aratat ca un asemenea demers are mult mai multe sanse de reusita daca persoana respectiva se afla deja in Canada (de pilda ca vizitator).  Motivele umanitare pot fi dintre cele mai diverse; definitia legala se refera la perspectiva pentru persoana respectiva de a fi supusa la suferinte neobisnuite, nemeritate si disproportionate in ipoteza ca cererea sa nu este aprobata.  Foarte important de retinut: exceptarea de la prevederile art. 38 lit. c trebuie ceruta in mod expres; nu este de obligatia functionarului de imigratie sa constate din oficiu existenta unor asemenea motive cata vreme nu se mentioneaza nimic in cererea de viza respectiva.

Daca toate incercarile de a evita refuzul au esuat, se mai poate solicita, cu putine sanse de succes, o revizuire administrativa.  Dincolo de aceasta, trebuie deosebit dupa cum este vorba de persoane sponsorizate sau de alte categorii de solicitanti.  Pentru cei dintai, sponsorul are la dispozitie, in toate cazurile, calea apelului la Immigration and Refugee Board-Immigration Appeal Division (pe scurt IAD).  Daca nici la IAD nu a avut succes, se poate adresa Curtii Federale, cerand mai intai o aprobare de principiu (leave) prin care Curtea isi exprima acordul de a „asculta” cazul si numai daca obtine aceasta aprobare, poate depune cererea de revizuire judiciara propriuzisa.  Cu exceptia sponsorilor, celelalte categorii de imigranti refuzati pentru inadmisibilitate medicala nu se pot adresa decat direct Curtii Federale, in conditiile mai sus expuse si in limitele unui termen care variaza dupa cum respectivul se afla in interiorul sau exteriorul Canadei.  Desi procedura este foarte sofisticata, de-a lungul ultimilor ani s-au acumulat numeroase decizii favorabile ale Curtii Federale, in mare masura si datorita incalcarii frcvente a instructiunilor de care ne-am ocupat, de catre functionarii de la Ambasade.  Fiind vorba de o materie deosebit de „tehnica”, este foarte important pentru cei amenintati cu perspectiva unui refuz de a se adresa unui profesionist nu dupa ce au primit refuzul, ci inca de la primele semne ale viitorului dezastru.

Imigratia pentru Quebec : introducerea Declaratiei privind valorile sociale comune

Cu incepere din luna februarie 2010, toti solicitantii de rezidenta permanenta in Quebec sunt obligati sa semneze o « Declaration sur les valeurs communes de la société québécoise ».  In expunerea de motive ce a insotit introduere acestei masuri, Guvernul provinciei Quebec subliniaza obligatia ce o au noii veniti de a respecta valorile societatii in care ei insisi au cerut sa fie acceptati si enumera aceste valori dupa cum urmeaza:

1.                  Quebecul este o societate libera si democratica.

2.                  Puterea politica este separata de cea religioasa.

3.                  Quebecul este o societate pluralista.

4.                  Societatea din Quebec este bazata pe primatul legii.

5.                  Femeile si barbatii sunt egali in drepturi.

6.                  Drepturile si libertatile personale trebuie sa fie exercitate in respectul celor apartinand altora si al binelui comun.

7.                  Societatea din Quebec este guvernata de asemenea de Carta limbii franceze ca limba oficiala a provinciei.  In consecinta, franceza este limba normala si obisnuita de comunicare la locul de munca, in invatamant, comert si afaceri.

Aceste valori, introduse dupa o larga si aprinsa dezbatere publica, nu risca sa descurajeze pe candidatii din Romania, dar se asteapta sa dea de gandit celor ce provin din societati unde relatiile sociale sunt inca guvernate de institutii religioase, iar egalitatea sexelor este considerata o veritabila erezie, si care ar dori sa aduca aceste obiceiuri cu ei cand imigreaza in Quebec.  Desi Guvernul federal nu a adoptat o declaratie similara, luarile recente de pozitie al ministrului Cetateniei, Imigratie si Multiculturalismului se situeaza net pe aceeasi linie de gandire.

 VIZELE DE LUCRU PENTRU ROMANII RECRUTATI DE ANGAJATORII DIN QUEBEC

Procedura de angajare a muncitorilor straini de catre firmele din Qubec ofera un alt exemplu de coliziune intre legislatia federala a Imigratiei si reglementarile provinciale, despre care am mai scris la aceasta rubrica.  Pe langa numeroasele formalitati suplimentare pe care le cunoaste, aceasta procedura este si considerabil mai costisitoare decat cea urmata de angajatorii din restul Canadei, unde recrutarea unui muncitor strain este de resort strict federal, fara implicarea autoritatilor provinciei respective. Indiferent insa de locul unde-si are sediul angajatorul, numarul muncitorilor straini ce au fost atrasi in ultimii ani de perspectiva de a munci temporar in Canada (de regula pentru doi ani) a crescut in mod constant, ajungand sa reprezinte un procent insemnat din totalul noilor veniti, inclusiv a celor proveniti din Romania.

Ambasada Canadei din Bucuresti elibereaza tot mai multe vize pentru muncitori temporari, iar procesarea este deoasebit de rapida si datorita faptului ca cererile de rezidenta permanenta depuse din martie incoace zac in sertare in asteptarea instructiunilor privind ordinea lor de prioritate, permitand astfel re-alocarea resurselor pentru eliberarea vizelor temporare.  Cine va incerca insa sa angajeze in mod temporar un muncitor din Romania urmand procedura indicata in situl oficial (http://www.cic.gc.ca/english/work/index.asp ) al Departamentului Imigratiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada), va avea surpriza sa constate ca Ambasada din Bucuresti urmeaza propriile ei cai, a caror ignorare poate duce la intarzieri considerabile.  Ne-am decis de aceea, in cele ce urmeaza, sa prezentam pe scurt etapele pe care trebuie sa le parcurga un angajator din Quebec pentru a aduce un muncitor temporar din Romania.

Primul sau demers va fi inregistrarea unei cereri pentru un aviz numit Labour Market Opinion (LMO) care se depune la „Service Canada” prin posta, fax, sau chiar on-line.  Deoarece acordare avizului respectiv depinde de masura in care oferta de lucru facuta muncitorului strain afecteaza sau profita pietei muncii din Canada, cererea trebuie argumentata in mod corespunzator si insotita de dovezi in sensul ca angajatorul respectiv a depus in prealabil eforturi pentru a angaja un rezident sau cetatean canadian.  De asemenea, angajatorul trebuie sa ataseze o oferta de lucru in care sa fie incluse conditii similare celor de care se bucura un canadian ce ar ocupa postul respectiv, iar retributia trebuie sa nu fie mai mica decat salariul mediu practicat in localitatea unde-si are sediul firma.  De mentionat ca diferite provincii canadiene au publicat liste de ocupatii „sub presiune”, pentru care se aplica o procedura simplificata si mai rapida.  Lista Quebecului poate fi consultata la http://www.hrsdc.gc.ca/en/workplaceskills/foreign_workers/oup/qcouplist.shtml si cuprinde, printre alte ocupatii, contabili, auditori, agenti de asigurare, ingineri cu cele mai diverse specializari, chimisti, tehnicieni industriali, medici, veterinari, fizioterapisti, farmacisti, asistenti medicali, tehnicieni de laborator, translatori, macelari, electromecanici, frigotehnisti, mecanici de echipamente grele etc.  De asemenea, trebuie stiut ca guvernul federal a introdus si un asa numit „proiect pilot” pentru recrutarea unor muncitori cu calificare inferioara, care pana nu de mult erau exclusi de la procedura ce o examinam si pentru care se cer indeplinite o serie de formalitati suplimentare (incheierea unui contract ferm, plata trabsportului dus si intors de catre angajator etc.), descrise mai pe larg la http://www.hrsdc.gc.ca/en/workplaceskills/foreign_workers/lowskill.shtml.

Pentru angajatorii din restul Canadei, odata aceasta etapa epuizata, urmeaza o asteptare de cateva saptamani, dupa care primesc avizul sub forma unei „LMO Confirmation” pe baza careia muncitorul strain poate depune dosarul la Ambasada.  Pentru cei din Quebec, insa, abia acum incepe greul: dupa ce au depus cererea la Service Canada, fara sa achite nici o taxa, acestia trebuie sa trimita la Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale din Quebec (MICC) o copie a cererii depuse la Service Canada, plus dosarul complet al muncitorului strain pentru obtinerea unui certificat de acceptare (CAQ), plus o taxa de $175 pentru validarea ofertei, plus o alta taxa de $175 pentru CAQ.  Dupa ce toate documentele au ajuns la ambele autoritati–federale si provinciale–urmeaza un schimb de corespondente intre acestea, care se incheie prin trei posibile decizii: a) cazul fericit cand ambele autoritati aproba cererile respective, b) cazul nefericit cand ambele le resping si c) situatia de neinvidiat cand unii le aproba, dar ceilalti le resping.  In aceasta din urma situatie, se recurge la o procedura complicata de reconciliere intre „federali” si „provinciali”, care poate prelungi in mod considerabil solutionarea dosarului.

Dupa ce angajatorul a primit confirmarile sus-amintite, este randul muncitorului strain sa se adreseze ambasadei din tara de rezidenta cu o cerere de viza de lucru temporara, la care anexeaza, pe langa actele cerute oricarui candidat (cazier, pasaport, diplome etc.) si copia certificatului de acceptare, precum si taxa de $150.  De mentionat ca odata acceptat de Quebec si avand confirmarea primita de angajator de la Service Canada, muncitorul strain poate depune cerere de viza de lucru si pentru sotia sa, care nu are nevoie de nici o alta aprobare pentru a primi permisul de munca.  Cat priveste cererile de acest fel depuse la Ambasada Canadei din Bucuresti, acestea sunt supuse unor exigente pe care, cum spuneam mai sus, nu le veti gasi pe situl Departamentului Imigratiei.  Astfel, in loc de copii de pe oferta de lucru sau de pe contract, la Bucuresti se cere contractul de munca in original; in loc de copie de pe pasaport, candidatii sunt indemnati sa depuna originalul de la bun inceput; in loc de un singur formular (IMM 1295), li se cere sa completeze si sa depuna in plus si formularul Additional Family Information (IMM 5406); in loc de doua poze, trebuie sa depuna patru, s.a.m.d.

In ultimii ani, circa 40% din muncitorii straini angajati de firme din Quebec au parcurs procedura expusa mai sus.  Restul de 60% au primit permise de munca direct de la autoritatile federale, fara implicarea autoritatilor din Quebec, deoarece apartin categoriilor exceptate de la cerinta avizului (LMO) bazat pe efectele posibile asupra pietei muncii.  Printre acestia se numara mai ales cei ce beneficiaza de tratate bi sau multilaterale semnate de Canada, cum sunt NAFTA si GATT, anumite categorii de studenti si profesori universitari etc.   In afara celor de mai sus, se cuvine sa mantionam si  persoanele care pot munci in Canada fara permis de lucru (clericii de cele mai diverse religii, personalul militar strain, membrii reprezentantelor straine si ai organizatiilor internationale, artisti, reporteri, arbitrii etc.).

Un dezavantaj insemnat pe care-l prezinta recrutarea muncitorilor din acesta categorie (adica a celor cu ocupatii aflate la nivelele C si D din Nomenclatorul canadian de functii-NOC) il constituie faptul ca acestia nu vor putea beneficia la sfarsitul celor doi ani de posibilitatea de a depune cerere de rezidenta permanenta in noua „Canadian Experience Class” despre care am scris de curand la aceasta rubrica.

LEGISLATIA PRIVIND „CANADIAN EXPERIENCE CLASS” A INTRAT IN VIGOARE!

5 septembrie 2008

In urma cu trei saptamani anuntam ca guvernul federal va lansa in curand o noua categorie de imigranti economici, numita „Canadian Experience Class” (respectiv la catégorie de l’expérience canadienne, prescurtat CEC).  Vestea ulterioara ca vom avea in curand noi alegeri a generat oarecare neliniste cu privire la soarta noii legislatii, dar lucrurile s-au lamurit pe 5 septembrie cand a aparut anuntul oficial ca noile reglementari vor intra efectiv in vigoare pe 17 septembrie 2008, data incepand cu care se vor putea depune efectiv dosare de catre cei interesati si indrituiti.  Tot pe 5 septembrie a.c. s-a anuntat si un ultim „retus” adus CEC, si anume faptul foarte important ca de aceste prevederi vor beneficia nu numai cei ce se afla efectiv in Canada la data depunerii dosarului, dar si cei care au parasit Canada cu cel mult un an inainte de a si-l depune.

Asa cum precizam atunci, noua clasa de imigranti nu cuprinde pe cei ce au solicitat statutul de refugiati, iar sfera candidatilor potentiali se limiteaza la cei ce au acumulat experienta canadiana intr-una din ocupatiile aflate pe primele trei trepte ale Nomenclatorului canadian de functii (prescurtarea engleza este NOC, iar cea franceza CNP), respectiv  0, A si B, adica cele manageriale, cele ce reclama studii universitare si cele pentru care se cere de obicei o diploma post-liceala sau un certificat de calificare.  Printre ocupatiile aflate la nivelul B se numara tehnicieni din cele mai diferite domenii, grefieri, asistenti medicali, fotografi, desenatori, atleti, bucatari, macelari, brutari, politisti, pompieri, macaragii, electricieni, mecanici, minieri etc.  Nu sunt inclusi, insa, operatorii de diferite instalatii industriale, muncitorii forestieri, postasii, vanzatorii, paznicii, functionarii de rang inferior etc., pentru care singura cale de a ramane in Canada continua sa o constituie asa numitele „Provincial Nominee Programs”.  Reamintim ca nici programul de selectie al Quebecului nu acopera toate treptele CNP, dar se opreste, spre deosebire de cel federal, la nivelul C, nu la B.

Pentru toti candidatii se cere sa fi intrat in Canada pe baza unui permis de munca sau a unei vize de student si sa aiba statut legal in Canada la data introducerii dosarului, sau sa nu fi trecut mai mult de un an de cand au parasit Canada.   Solicitantii trebuie sa faca dovada unei experiente de munca prestata in Canada pe un interval determinat de timp, iar in cazul celor veniti cu vize de student, si a absolvirii cursurilor respective.  De asemenea, trebuie cu totii sa faca dovada unui nivel minim de stapanire a cel putin uneia din limbile oficiale ale Canadei.  Prin raport cu proiectul initial lansat in ianuarie a.c., aici a intervenit o alta modificare semnificativa: nivelul „moderat” (respectiv nivelul 7 din standardele lingvistice canadiene) li se va pretinde numai celor cu ocupatii situate pe treptele 0 (zero) si A din CNP, pe cand cei aflati la B sunt acceptati si cu un nivel „bazic” de cunostinte lingvistice (5 pe scala standardelor susamintite).  Pentru moment, examinarea acestor cunostinte va continua sa se produca exclusiv prin testele IELTS si TEF, dar Departamentul Imigratiei isi propune sa acrediteze si alte teste lingvistice pe viitor.

Odata indeplinite cerintele mai sus expuse, candidatul este acceptat, fara a mai fi necesar sa acumuleze un anumit numar de puncte cum este cazul celorlalte clase de imigranti economici.  Asadar, CEC nu are la baza un sistem de punctaj, ci functioneaza pe modelul „acceptat/respins”; cei ce indeplinesc cerintele minimale expuse aici sunt acceptati fara alte formalitati sau conditii.  De notat ca nu se ia in considerare decat experienta profesionala dobandita in Canada, fiind irelevant pentru acceptarea dosarului trecutul profesional al candidatului in tara lui de bastina.  De asemenea, varianta finala a noilor reglementari a eliminat complet si cerinta unui anumit nivel minim de studii cat priveste grupa muncitorilor straini (foreign worker stream).

Dincolo de criteriile comune celor doua grupe ce alcatuiesc CEC, studentii trebuie ca, dupa ce au absolvit un program de invatamant post-liceal cu durata de cel putin doi ani (cu 15 ore de clasa pe saptamana), sa dovedeasca 12 luni de experienta canadiana in pozitii cu norma intreaga (full-time, adica cel putin 37,5 ore pe saptamana, sau echivalent part-time) acumulate de-a lungul celor 24 de luni ce preced depunerea dosarului, pe cand detinatorii de permise de munca trebuie sa fi lucrat tot full-time pe timp de cel putin 24 de luni in cursul celor 36 de luni ce preced depunerea dosarului.

Anul de studii canadiene trebuie sa acopere cel putin 8 luni de program la o institutie publica de invatamant post-liceal, sau la una privata dar acreditata de autoritatile provinciale, iar cei doi ani care reprezinta conditia minima pentru studenti pot fi alcatuiti si din doua programe de studiu combinate (de exemplu un masterat de un an precedat de cel putin un alt an urmat la o institutie canadiana de invatamant post-liceal).  Dupa ce a absolvit cei doi ani de studiu, candidatul respectiv poate solicita un permis de munca valabil pe trei ani (fara restrictii privind natura sau locul activitatii), timp in care poate acumula cele 12 luni de experienta canadiana mentionate mai sus.

Noii rezidenti permanenti ce vor fi admisi in cadrul CEC vor fi inclusi in cifra anuala totala de imigranti pe care-si propune Canada sa-i accepte, diminuand astfel in mod corespunzator numarul celor ce-si depun dosarele in afara Canadei.  Procedand astfel, Guvernul mizeaza pe alimentarea pietei muncii cu meseriasi si profesionisti ce au acumulat deja experienta canadiana si ofera astfel garantia unei productivitati ridicate, concomitent cu reducerea masiva a cheltuielilor cauzate de integrarea noilor veniti.

In ceeace priveste procedura de urmat, pentru inceput dosarele vor continua a fi depuse la Centrul regional de procesare din Buffalo, USA, unde aplicatia va fi de cele mai multe ori finalizata fara interviu.  Pentru situatia cand se apreciaza necesar interviul, se poate intampla ca respectivul sa nu primeasca viza americana, situatie in care Departamentul Imigratiei a promis ca va facilita sustinerea interviului la Ambasada canadiana din tara de cetatenie a candidatului, urmand ca rezultatul sa fie apoi comunicat la Buffalo.

O alta situatie ce se va putea ivi ca urmare a introducerii CEC este perspectiva incomoda pentru unele persoane care solicita vize temporare de studiu sau de lucru in Canada, de a se vedea refuzate de ambasade daca-si exprima interesul in posibilitatea de a ramane definitiv in Canada prin intermediul noului program.  Intr-adevar, o viza temporara inseamna prin definitie un document ce se acorda numai cuiva de la care se asteapta sa plece din Canada la epuizarea intervalului de validitate; teoretic, deci, cel ce declara ca nu intentioneaza sa se intoarca in tara de bastina ar trebui refuzat pe loc, ceeace s-a si intamplat de multe ori in trecut.  Ca sa evite asemena situatii, Departamentl Imigratiei a inventat notiunea de intentie duala (dual intention) si a decis sa transmita instructiuni ambasadelor in sensul de a nu bloca accesul candidatilor decat in cazul cand este clar ca respectivii intentioneaza sa ramana in Canada prin alte mijloace decat CEC, de pilda solicitand statutul de refugiati.

In sfarsit, membrii de familie ai candidatilor admisi, care nu se afla in Canada, vor primi vizele transmitand pasapoartele prin curier la Buffalo, iar in cazul exceptional cand este necesar sa fie intervievati (de exemplu pentru security clearance), se va proceda ca mai sus, adica vor putea sustine interviul in tara unde locuiesc.

Implementarea noilor masuri se produce prin modificarea corespunzatoare a actualei legislatii, respectiv a textelor art. 70, 73 si 87 din Immigration and Refugee Protection Regulations.

O ultima mentiune importanta se refera la situatia candidatilor ce se afla cu statut temporar de student sau muncitor strain pe teritoriul provinciei Quebec.  Desi noile reglementari privind CEC nu se aplica in Quebec, nu exista nici o prevedere in aceste reglementari care sa impiedice un asemenea candidat—care a studiat sau a muncit in Quebec–sa depuna un dosar CEC si sa fie acceptat, indicand o alta provincie de destinatie decat Quebecul.  Si invers, daca cineva care a muncit sau studiat in alta provincie are proasta inspiratie sa indice in formular intentia sa de a se stabili in Quebec, va fi in mod cert respins de autoritatile federale.  Ceva ne spune ca aceasta situatie nu va intarzia sa convinga autoritatile de imigratie din Quebec sa urmeze exemplul guvernului federal si sa instituie o categorie similara de imigranti si in acesta provincie.

Ce pot face cei din categoria “aide familial resident” aflati temporar in Quebec pentru ca sa ramana definitiv in Canada?

 23 mai 2008

Pe masura ce autoritatile de imigratie au inasprit criteriile de selectie a celor ce doresc sa se stabileasca definitiv in Canada, acestia din urma s-au orientat tot mai mult spre caile de acces alternative, cum ar fi aceea de a obtine mai intai un permis temporar de munca, pentru a depune ulterior cererea de rezidenta permanenta din interiorul Canadei.  Cei ce lucreaza un anumit interval de timp pe baza unor asemenea permise de munca, se bucura de un regim privilegiat in momentul cand solicita rezidenta permanenta, ceeace permite multora sa-si vada visul realizat in cele din urma, chiar daca initial nu aveau nici o sansa de reusita.

O situatie speciala, de care profita tot mai multi concetateni de-ai nostri (mai exact, de obicei este vorba de concetatence), o prezinta persoanele care depun cereri de rezidenta temporara pentru a ingriji copii, batrani sau persoane handicapate, locuind efectiv la domiciliul acestora din Canada.  Este vorba de asa numitii « aides familials residents » (pe scurt AFR) sau, mai plastic exprimat in engleza, « live-in caregivers ».  Potrivit legistatiei federale a Imigratiei, acestia pot depune dosar de rezidenta permanenta daca au lucrat in aceasta calitate timp de cel putin doi ani in cei trei ani ce preced depunerea dosarului respectiv.  Nu se cer nici un fel de conditii speciale de studii, fonduri, sau cunostinte lingvistice.  De mentionat ca nu exista nici un impediment legal ca persoana ce beneficiaza de acest regim sa fie chiar o prietena sau o ruda apropiata a « angajatorului », cu conditia sa indeplineasca conditiile statutare.  Pentru a primi permis de munca in categoria  AFR, un candidat trebuie sa fi absolvit liceul si, in plus, sa fi urmat un curs de cel putin 6 luni pentru ingrijirea persoanelor aflate in nevoie (categoriile mai sus mentionate), sau sa fi ingrijit efectiv asemenea persoane in tara de bastina, locuind efectiv cu acestea, pe timp de cel putin 12 luni in ultimii trei ani.  La depunerea dosarului, candidatul trebuie sa ataseze si contractul de munca incheiat cu angajatorul, precum si confirmarea ofertei de munca primita de angajator de la autoritatile federale de resort (care nu este foarte greu de obtinut).  Situatia este un pic mai complicata atunci cand angajatorul se afla in Quebec, deoarece atat angajatorul, cat si candidatul trebuie sa primeasca aprobare concomitent de la autoritatile federale si de la cele ale provinciei Quebec, platind taxe pentru fiecare in parte (de mentionat ca autoritatile federale nu incaseaza nici o taxa de la angajator).

Problemele cu adevarat serioase apar insa, pentru personalul domestic ce lucreaza in Quebec, abia atunci cand incearca sa obtina rezidenta permanenta la sfarsitul celor doi ani lucrati ca AFR.  Datorita faptului ca intre Quebec si guvernul federal exista un acord (despre care am mai scris la aceasta rubrica) potrivit caruia stabilirea criteriilor pentru selectia rezidentilor permanenti cade in grija exclusiva a guvernului provinciei Quebec, si intrucat, spre deosebire de guvernul federal, cel din Quebec nu a creat o categorie distincta de imigranti pentru a facilita stabilirea definitiva a personalului domestic, candidatii din categoria AFR sunt acceptati de provincia Quebec numai daca indeplinesc efectiv criteriile de selectie (privitoare la studii, cunostinte lingvistice etc.) stabilite pentru cei din categoria « travailleurs qualifiés ». Cu alte cuvinte, desi sunt acceptati de guvernul federal pentru simplul motiv ca au lucrat efectiv ca AFR timp de doi ani (fara alte conditii), vor fi respinsi in cele din urma daca nu primesc de la provincia Quebec certificatul de selectie (CSQ) pe care trebuie sa-l obtina orice solicitant de rezidenta permanenta.  Chiar daca reusesc sa treaca de acest hop, nu este deloc sigur ca-si pot aduce si restul familiei in cadrul aceluiasi demers, deoarece Regulamentul de selectie al « resortisantilor » straini impune sotului ramas in tara sa indeplineasca in mod independent aceleasi criterii de selectie; daca nu le indeplineste, nu va putea sa se alature celui din Canada (care, in versiunea noastra optimista, fusese acceptat de Quebec) decat prin parenare ulterioara.  Faptul ca dosarele celor doi soti sunt procesate separat ii priveaza si de punctele pe care le obtine intr-un dosar obisnuit « requerantul » principal datorita calitatilor partenerului (cunostinte lingvistice, studii, eperienta etc.).  In sfarsit, ca urmare a aceleiasi coliziuni dintre reglementarile federale si cele ale provinciei Quebec, atat solicitantul din Canada, cat si sotul sau din tara, trebuie sa se prezinte la un interviu de selectie, ceeace prelungeste in mod firesc durata de procesare a intregului dosar.

Asa stand lucrurile, s-ar parea ca trecerea de la statutul temporar la cel de resident permanent este practice imposibila pentru personalul domestic ce se angajeaza in Quebec.  Cu toate acestea, nimic nu-i impiedica, dupa ce au muncit doi ani ca AFR in Quebec, sa depuna dosar de stabilire definitiva in alta provincie canadiana.  Instructinile guvernului federal mentioneaza expres ca « daca Quebecul refuza cererea, solicitantului trebuie sa i se ofere oportunitatea de a aplica pentru rezidenta permanenta in alta provincie » deoarece « ar fi inechitabil si lipsit de temei legal sa indepartam acesti candidati din Canada daca indeplinesc cerintele pentru statutul de rezident permanent stabilite in art. 113 din Regulamentul de aplicare a Legii Imigratiei ».

Asadar, orice candidat din categoria AFR care simte ca nu poate satisface criteriile de selectie ale Quebecului (sau le indeplineste dar nu vrea sa plateasca taxe suplimentare si sa piarda timp pretios), are deschisa calea unui dosar de rezidenta permanenta pentru stabilirea in alta provincie si o poate face prin simpla indicare a unei alte provincii de destinatie decat Quebecul, in formularul de “aplicatie”.  Un asemenea dosar se depune la Centrul de procesare din Vegreville (Alberta) si poate fi tratat in paralel cu cererea de rezidenta permanenta a sotului si copiilor ramasi in tara, care nu trebuie sa satisfaca nici un fel de criterii suplimentare (in afara celor legate de sanatate si absenta antecedentelor penale).  In plus, concomitent cu depunerea dosarului de rezidenta permanenta, candidatul din Canada poate solicita si un permis de munca « deschis », care-i ofera posibilitatea de a-si cauta de lucru in orice ocupatie pentru care se simte pregatit (nu numai cea de AFR).

Desigur, autoritatile federale vor examina cu atentie dovezile care demonstreaza ca solicitantul respectiv a lucrat efectiv ca AFR pe timp de doi ani, a incasat un salariu corespunzator standardelor cnadiene, a platit taxe si a cotizat la fondul de pensii, precum  si la « employment insurance ».  De aceea, mai ales cei care recurg la aceasta procedura pentru a ingriji prieteni sau rude, trebuie sa fie foarte atenti, ei si angajatorii lor, pentru a respecta integral legislatia canadiana privind regimul impozitelor si raporturile de munca, adunand cu grija dovezile respective din chiar momentul sosirii in Canada si pe tot parcursul celor doi ani ce reprezinta conditia minima pentru acordarea rezidentei permanente.  Cei ce nu sunt diligenti, sau incearca sa faca economii atunci cand nu este cazul, se vor afla la mare ananghie cand li se va cere sa depuna documente cum ar fi: « record of earnings », « statement of earnings » cu indicarea detaliata a orelor lucrate si retinerilor facute de angajator (pentru locuinta, de pilda), desfasuratorul sumelor varsate la Canada Revenue Agency etc.

Cererea de rezidenta permanenta se proceseaza in maximum 4-5 luni, iar din momentul aprobarii in principiu se poate elibera permisul de munca deschis, ceeace face ca sa nu existe practic intreruperi semnificative in activitatea profesionala a candidatului.  In momentul cand Centrul de procesare din Canada a finalizat dosarul, trimite o notificare ambasadei la care a fost depus dosarul sotului si al copiilor, care, daca a primit rezultatul vizitei medicale si al « security clearance », le va elibera imediat vizele de imigranti.

Este oare suficient sa citim ce scrie in ghiduri ca sa stim ce ne asteapta?

3 aprilie 2007

Pentru a se documenta asupra numeroaselor programe prin care se poate obtine o viza canadiana, majoritatea celor interesati recurg la informatiile puse la dispozitie de CIC (Citizenship and Immigration Canada) prin ghidurile afisate pe Internet.  Aceste ghiduri reprezinta de fapt extrase abreviate si prelucrate (spre a le face mai pe intelesul tuturor, dar cu riscul de a diminua precizia terminologiei juridice utilizate in textele de lege) din legislatia federala si provinciala ce guverneaza materia.  Putini dintre cei ce se bizuie pe aceste informatii au cunostinta de faptul ca, alaturi de textele legislative, domeniul imigratiei este reglementat printr-o multitudine de precedente judiciare, respectiv de decizii ale diferitelor curti de justitie (provinciale si federale, precum si ale Curtii Supreme a Canadei), ca si de hotarari ale instantei specializate in cauze direct legate de imigratie, respectiv Immigration and Refugee Board (IRB).

Spre deosebire de sistemele de drept ale Europei continentale (inclusiv cel romanesc), Canada face parte din familia sistemelor de Common-Law, complet diferite de conceptele cu care imigrantii de origine europeana au avut de a face inainte de a veni in Canada.  Pe langa absenta distinctiei intre dreptul procesual si cel material, printre deosebirile esentiale se numara si forta speciala a hotararilor judecatoresti, care in sistemele de common-law nu numai ca solusioneaza cazul individual la care se refera, ci devin obligatorii pe viitor, pentru toate cazurile similare cu care instantele vor mai avea de a face, precum si pentru toate organismele guvernamentale ce opereaza in domeniul respectiv.  Cu alte cuvinte, spre deosebire de judecatorul roman (sau francez, sau italian), cel canadian nu se limiteaza sa aplice legea la un caz concret, ci creaza el insusi reguli de drept cu caracter general si obligatoriu.  Mai mult decat atat, mentalitatea anglo-saxona (ce domina si organizarea judiciara din Canada) se exprima adesea in ezitari si chiar blocaje ale organelor executive si legislative, care, confruntate cu o problema juridica, asteapta mai intai sa vada ce are de spus justitia.  O asemenea situatie a impiedicat timp de decenii, de exemplu, guvernele federal si ale provinciilor (care-si pasau problema de la unii la altii) sa intreprinda masuri pentru reglementarea profesiei de „consultant de imigratie”, permitand astfel ca mii de indivizi ce nu aveau nici o calificare sa se erijeze in specialisti si sa exploateze ignoranta unei clientele dornice sa ajunga in Canada cu orice pret.  Abia cand Curtea Suprema a Canadei a decis (in celebrul caz „Mangat”) ca este obligatia Guvernului federal sa intervina, a fost creat organismul de acreditare a consultantilor, CSIC (Canadian Society of Immigration Consultants) si au fost introduse (in 2004) prevederi legislative menite a elimina practicantii necinstiti sau nepregatiti.  Ca urmare, din circa 10 mii, au ramas mai putin de o mie de „certified canadian immigration consultants”.  Ii gasim listati la http://www.csic-scci.ca/

Asadar, intelegerea drepturilor si obligatiilor candidatilor la imigratie, precum si a competentei functionarilor din CIC (respectiv a limitelor acesteia) depinde in mare masura de norme impuse de tribunale, norme care nu sunt, de cele mai multe ori, expuse sau explicate in ghidurile de pe Internet (sau cele ce insotesc formularele trimise prin posta, la cerera celor interesati).  Hotararile judecatoresti adoptate in probleme de imigratie sunt de ordinul miilor, iar unele dintre ele se intind pe sute de pagini.  Nu toate se refera, desigur, la situatii ce pot afecta pe fiecare candidat, dar sunt numeroase cele ce formuleaza principii de generala aplicare.  Pe de alta parte, numai cunoasterea intima a ansamblului practicii judiciare din domeniu poate garanta o procesare lipsita de surprize afiecarui caz in parte.  Din multitudinea de principii si solutii care pot afecta pe cei interesati, am ales in continuare numai cateva, cu titlu exemplificativ.

In primul rand, iata mai jos cateva reguli de common-law pe care instantele judiciare le-au formulat ca desprinzandu-se din principiul universal al „echitatii procedurale” (in engleza: procedural fairness) si care se aplica in toate procedurile de imigrare, incalcarea lor putand justifica un apel sau o revizuire judiciara:

• Ofiterii de imigratie sunt obligati sa comunice de o maniera adecvata si precisa cu solicitantii; acestia din urma trebuie avizati asupra procedurilor pe baza carora se va decide rezultatul, asupra documentelor ce trebuie sa le furnizeze, precum si a modului cum se va desfasura interviul.
• Procesarea dosarelor trebuie sa se desfasoare fara intarzieri inutile.  Ofiterii de imigratie trebuie sa dovedeasca operativitate in rezolvarea dosarelor si sa nu dea impresia ca ingreuneaza procesarea prin amanari nejustificate, care echivaleaza de fapt cu negarea echitatii procedurale.
• Ofiterul care „asculta” trebuie sa si decida (whoever hears, must decide).  Acest principiu de baza al sistemelor de common-law este interpretat, insa, de o maniera extensiva de catre autoritatile de imigratie, care considera ca l-au respectat chiar daca persoana ce ia decizia este alta decat cea care a condus interviul; singura conditie ce se cere respectata este ca agentul ce decide sa aiba efectiv aceasta putere conform legii.  In schimb, se recunoaste obligativitatea pentru cel ce decide asupra unor aspecte subiective (de exemplu aprecierea calitatilor personale sau a cunostintelor lingvistice ale candidatului) de a se pronunta numai pe baza contactului direct cu candidatul; cu alte cuvinte, daca interviul a fost condus de un functionar, iar scrisoarea de refuz bazata pe aprecierea cunostintelor lingvistice este semnata de altul, regula a fost incalcata.  Se interzice, de asemenea, adoptarea de decizii bazate pe documente ce nu au fost examinate in mod direct de agentul decident (de exemplu, cand agentul se bizuie pe relatarile unui alt functionar ce a studiat documentul cu pricina si a intocmit un referat).
• Candidatilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a elucida orice indoeli pe care le-ar putea avea agentul in legatura cu situatia lor (applicants must have an opportunity to disabuse officers of any concerns).  In baza acestei reguli, candidatul nu poate fi refuzat pentru motive care nu i-au fost expuse in prealabil si pentru care nu a avut posibilitatea sa-si exprime propriul punct de vedere si sa prezinte dovezile pe care le considera necesare.  De asemenea, o decizie bazata pe dovezi extrinseci, ne dezvaluite candidatului (de exemplu informatii de la alte persoane sau organisme, inclusiv scrisori anonime), este o decizie gresita.  Aceeasi regula impune agentului obligatia de a acorda timp suplimentar candidatului pentru a oferi explicatii si dovezi, daca o asemenea amanare se justifica prin natura cazului.
• Echitatea procedurala cere de asemenea ca ofiterul ce decide sa-si bazeze concluziile pe exercitiul plenar si nestanjenit al atributiile cu care este investit (discretion must not be improperly fettered).  Cu alte cuvinte, agentul nu poate pretinde ca a luat decizia la sugestia sau ordinul unui superior, ci trebuie sa fie clar ca a actionat in deplina libertate si bazat exclusiv pe faptele si dovezile din dosar.  Reversul medaliei consta in faptul, mai putin inteles de candidatii nemultumiti, ca superiorul nu se poate substitui agentului pentru a da in locul lui o decizie diferita.  Indreptarea unei decizii gresite poate fi obtinuta fie convingand pe acelasi functionar ca a comis o eroare, fie recurgand la calea apelului (unde este prevazuta o asemenea procedura) ori a revizuirii judiciare (cand Curtea Federala considera ca este cazul).
• In sfarsit, este necesar ca toti candidatii sa beneficieze de un tratament just si uniform (applicants must receive fair and equable treatment), ceeace inseamna ca agentii trebuie sa fie constanti in tratamentul celor ce se afla in situatii similare si sa evite a se lasa influentati de prejudecati legate de originea diferita a candidatilor.

In afara acestor principii de ordin general, curtile de justitie au formulat numeroase alte reguli, dintre care unele au adus corecturi practicilor anterioare ale CIC si au devenit de atunci, pentru motivele mai sus expuse, obligatorii in activitatea autoritatilor de imigratie.  Este cazul, de exemplu, al deciziei pronuntate in 1998 de Curtea Federala in Lau v. Canada (Minister of Citizenship and Immigration).  S-a decis in speta respectiva–si a intrat de atunci in practica normala a Departamentului Imigratiei–ca in aprecierea motivelor de inadmisibilitate medicala decurgand din presupusele cheltuieli excesive pe care le-ar avea guvernul datorita maladiei candidatului, trebuie sa se tina seama si de eventuala ingrijire pe care respectivul o va avea din partea familiei, odata ajuns in Canada.

De asemenea, merita mentionata decizia aceleiasi Curti Federale in Mavis Baker v. Minister of Citizenship and Immigration (1999) prin care s-au elaborat criterii detaliate pentru aprecierea interesului copilului in solutionarea cererilor bazate pe motive umanitare si care mai apoi au fost incorporate in mare parte in noua lege adoptata in 2001.

Spre deosebire de legislatia anterioara, actuala Loi sur l’immigration et la protection des réfugiés nu mai permite introducerea unei cereri de revizuire judiciara decat daca, in prealabil, Curtea Federala isi exprima disponibilitatea de a o solutiona, acordand un asa numit „leave” (in franceza: autorisation), dupa ce se convinge ca problema ridicata de recurent este cu adevarat „serioasa”.   Concomitent cu restrangerea situatiilor in care se poate introduce un apel la Immigration Appeal Division (care este o sectie a IRB, vezi mai sus), aceasta evolutie relativ recenta face cu atat mai necesara luarea tuturor precautilor pentru a evita respingerea cererilor de viza canadiana, fie ea permanenta sau temporara.  Iar printre aceste precautii se numara nu numai informatiile obtinute pe Internet sau de la prieteni binevoitori, ci si cunoasterea aprofundata si integrala a contextului juridic in care-si desfasoara activitatea autoritatile de imigratie.

De aceea vedem mai in toate procesele din filmele americane cum un avocat istet scoate la iveala un precedent vechi de zeci de ani, pe care adversarul n-a avut rabdare sa-l dezgroape, si castiga astfel procesul.

Celor ce au aceasta curiozitate le recomand sa intre pe http://decisions.fct-cf.gc.ca/en/index.html si sa introduca „citizenship and immigration” la rubrica „with this title or case name”.  Veti gasi trimiteri la peste 8000 de decizii numai la nivelul instantei de fond a Curtii Federale.

Share