Modificările de structură introduse pe neaşteptate de MICC (Ministerul Imigraţiei şi Comunităţilor culturale din Quebec) în urmă cu aproape două luni au generat o oarecare stare de confuzie în rândurile celor care se pregăteau sa-şi depună dosarele pe „partea franceză”, destul de numeroşi de altfel, deoarece introducerea testelor obligatorii de cunoştinţe lingvistice i-a împiedicat pe cei mai mulţi să-şi depuna dosarele din decembrie trecut încoace, chiar dacă aveau restul documentaţiei gata pregătit.  Pentru a le veni în ajutor, prezentăm mai jos, pentru început, lista domeniilor de studii din prima grupă, care oferă trei avantaje majore : dau prioritate la procesare, confera punctaj ridicat potrivit grilei de selectie si nu sunt afectate de vreun plafon cât priveste numarul anual de dosare ce pot fi depuse.  Daca diplomele respective nu au fost obtinute in ultimii cinci ani, trebuie ca titularul sa poata dovedi ca a lucrat cel putin un an in domeniul respectiv pe parcursul acestor cinci ani.   Titularii acestor diplome primesc între 12 şi 16 puncte pentru factorul « domaine de fromation », separat de cele atribuite pentru « scolarité ».
Iată şi lista:
Nivel universitar : Avionică (echipamente electrice si electronice pentru aeronave); Constructii aeronave; Biochimie; Chimie; Probabilităţi şi statistică; Asistenţă medicală la nivel universitar.
Nivel colegial (plus şcoli post-liceale): Asistenţă medicală la nivel post-liceal; Servicii financiare şi asigurări; Gestiune de comerţ; Tehnicieni chimişti; Tehnici de laborator; Tehnici de transformare a materialelor compozite; Tehnici de transformare a materialelor plastice; Producţie farmaceutică; Tehnologie de medicină nucleară; Tehnologie de radio-diagnostic; Tehnologie de radio-oncologie; Tehnologia alimentelor; Subingineri şi tehnicieni constructori.
Cei cu diplome in domeniile sus-amintite au cele mai mari şanse de reuşită deoarece primesc punctaj ridicat şi la factorul „şcolaritate”, dar trebuie în principiu să posede şi cunoştinţe intermediare de franceză ca să spere la reuşită.  Cu şanse identice se pot prezenta şi cei cu studii de specialitate la nivel de liceu sau şcoală profesională dacă însă stăpânesc perfect franceza şi au diplome din domeniile următoare: măcelari, montatori de cabluri, montatori de structuri aero-spaţiale, mecanici aviaţie şi specialişti în tehnici de uzinaj.  Cu o treaptă mai jos la punctaj urmează asistenţii de stomatologie, asistenţii de farmacie, zidarii, montatorii, sculerii şi instalatorii.
Trebuie înţeles că reuşita demersului depinde de o multitudine de alţi factori, care este greu să fie înţeleşi şi evaluaţi fără asistenţă profesională calificată (pe care nu o mai găsiţi decât la profesioniştii acreditaţi din Canada).  Domeniile de studii enumerate mai sus dau însă un avantaj hotărâtor celor ce dispun de asemenea diplome şi îi pun la adăpost de spectrul plafonului anual de 14300 de dosare care planează asupra celor din grupa următoare, respectiv a celor cu diplome în domeniile care le asigură minimum 6 puncte.  Toţi ceilalţi trebuie să aştepte până în martie 2013 ca să vadă daca mai pot depune dosarele, sau să faca tot posibilul pentru a obţine o ofertă de lucru aprobată de Guvernul Quebecului.
Cititi continuarea acestui articol in numarul din 10 mai 2012 al publicatiei „Zigzag roman-canadian” din Montreal.  Puteti de asemenea obtine textul integral trimitand un mesaj la info@mycanadaimmigration.com 

In pagina noastră principală (Acasă) prezentăm avantajele celor ce deţin diplome din domeniile de studiu privilegiate, printre care şi absenţa vreunui plafon anual care să blocheze demersurile celor ce întârzie înregistrarea dosarului, ceeace se poate întâmpla nu numai din indolenţă, dar şi datorită obligativitaţii de a depune rezultatele unor teste de cunoştinţe lingvistice, precum şi din cauza recent introduselor restricţii privind documentaţia suport.

In cele ce urmează prezentăm principalele domenii de studiu care dau în continuare dreptul la depunerea unui dosar de emigrare în Quebec, dar plafonează numărul total al acestor dosare la 14300 pentru intervalul martie 2012-martie 2013.  Pentru cei ce se afla în această situaţie (şi alcătuiesc Grupa B introdusă pe 20 martie 2012), scurtarea timpului de pregătire a dosarului este de o importanţă capitală.  De aceea, recurgerea la asistenţă profesională nu mai este un lux pe care cineva să şi-l permită din comoditate sau pentru liniştea sa sufletească, ci poate marca diferenţa între reuşită şi eşec.  Pentru a da numai un exemplu, candidatul se poate concentra asupra pregătirii pentru teste, în timp ce reprezentantul sau legal din Canada pregăteşte dosarul, completând corect formularele şi obţinând traduceri de pe documentele suport de la traducători autorizaţi, membri ai OTTIAQ (Ordre des traducteurs, terminologues et interprètes agréés du Québec).  In plus, după cum se ştie, dosarele se depun în prezent direct la Montreal, deci este logic ca toate formularele şi documentele să se concentreze înainte de înregistrare la biroul din Canada al reprezentantului legal.

Să nu uităm că tendinţa generală a politicii canadiene de imigraţie este în prezent aceea de a menţine cifra totală anuală de candidaţi acceptaţi, dar de a restrânge tot mai mult numărul celor ce nu dispun de oferte de lucru aprobate de guvern sau care nu au acumulat nici un fel de „experienţă canadiană”.  De aceea, lunile imediat următoare pot reprezenta ultima şansă a candidaţilor aflaţi în această situaţie, care pot încă depune dosare de emigrare în pofida restricţiilor de dată recentă.  Pe lăngă „fericiţii” care nu se izbesc de niciun plafon în următoarele 11 luni, mai pot beneficia de acest răgaz, dacă se grăbesc şi apucă să depună dosarul până nu s-au completat cele 14.300 de locuri, şi deţinătorii de diplome din următoarele domenii de studiu:

1)   Nivel universitar: Administrarea afacerilor, Contabilitate, Nutriţie şi alimentaţie, Educaţia copiilor cu probleme speciale (Ortopedagogie), Biologie şi Bio-medicină, Chimie industrială, Construcţii civile şi de drumuri, Inginerie mecanică, Informatică şi construcţii ordinatoare, Geodezie, Gestiunea personalului, Gestiunea întreprinderii, Matematici, Tehnologia alimentelor, Servicii sociale şi Traduceri (a nu se confunda cu filologia).

2)   La nivel colegial (post-liceal), beneficiază de acest răgaz deţinatorii de diplome din următoarele domenii: Exploatarea zăcămintelor, Geologie aplicată, Gestiunea stabilimentelor de restaurare, Mineralogie, Tehnici de animaţie în 3D, Birotică, Tehnici de contabilitate şi de gestiune, Subinginerie mecanică, Subinginerie IT, Subinginerie logistică şi de transporturi, Subinginerie menţinere aeronave, Tehnici de informatică, Tehnici de readaptare fizică, Pedagogie, Tehncieni veterinari, Tehnici de asistenţă socială, Tehnici de educaţie copii cu probleme speciale, Tehnici de inhaloterapie, Tehnici de integrare multimedia, Intervenţie în delicvenţă, Producţie proteze ortopedice, Tehnici producţie mobilier, Analiză bio-medicală, Tehnologie geomatică, Subingineri constructori, Tehnicieni arhitectură, Evaluatori construcţii, Mentenanţă industrială.

In afara deţinătorilor de diplome universitare şi colegiale, pot depune dosare de emigrare şi cei cu studii la nivel de liceu industrial sau şcoală profesională, dar obţinerea unui punctaj total favorabil depinde, la aceştia, de dovedirea prin test a unui nivel de cunoştinţe lingvistice superior la franceză şi engleză.  Sub această rezervă, redăm în continuare o parte din specialităţile care conferă şi la acest nivel de studii, dreptul de a depune dosar de emigrare în Quebec: topografi, caloriferişti, tinichigii auto, dulgheri, asistenţi contabilitate, bucătari, desenatori, tâmplari, minieri, mecanici, patiseri, zugravi, fierari-betonişti.

Toate restricţiile şi obstacolele introduse în ultimele luni pot fi ocolite prin obţinerea unei oferte de lucru din partea unui angajator din Quebec, care trebuie aprobată în prealabil de Guvern.  De aceea, rezidenţii din Quebec care au firme pe profilul unor rude sau prieteni din afara Canadei pot realmente să-i ajute să se stabilească în Quebec, fie direct, dacă îndeplinesc punctajul (ţinând seama că însăşi acea ofertă le adaugă puncte preţioase, nu numai că-i scape de plafon şi de profilarea profesională), fie obţinând într-o primă etapă in permis de lucru, pentru ca după un an să ceară rezidenţa permanentă.  De un mare avantaj şi de o procedură mult simplificată se vor bucura cei ce lucrează într-una din cele 44 de ocupaţii de pe lista introdusă în februarie 2012 (vezi noutăţile din luna respectivă în această pagină).

Cu ocazia adoptarii  Bugetului provinciei Quebec, MICC (Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale) va incasa pentru cererile de emigrare din categoria “Travailleurs qualifies” taxe de procesare mai ridicate, conform tabelului de mai jos:

Noile taxe se vor aplica cu efect retroactiv, de indata ce vor fi aprobate de Adunarea Nationala a provinciei Quebec.

Mass media canadiană a fost dominată în ultimele zile de dezbaterea bugetului federal prezentat pe 28 martie a.c., majoritatea comentariilor concentrându-se asupra anunţatei ridicări a vârstei de pensionare, a concedierilor masive din sectorul public şi, în general, asupra măsurilor de reducere a deficitului.  Mult mai puţină atenţie a fost acordată problemelor imigraţiei, care şi-au găsit expresia în două măsuri, respectiv eliminarea inventarului de dosare acumulat înainte de 2008 şi constrângerile sporite impuse angajatorilor spre a-i obliga să recruteze cu precădere cetăţeni şi rezidenţi canadieni.  Vom reveni asupra lor, dar nu mai înainte de a ne referi la o ameninţare mult mai serioasă pentru familiile româniloe stabiliţi în Canada, respectiv proiectata restructurare masivă a procedurii de sponsorizare a părinţilor şi bunicilor.

La 23 martie 2012, Departamentul Imigraţiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) a lansat o dezbatere publică on-line, cu termen limită pe 25 mai a.c., cerându-le celor interesaţi să se pronunţe în legătură cu un ansamblu de opţiuni, care, indiferent de varianta reţinută în final, vor afecta grav reunificarea celor de aici cu ascendenţii lor rămaşi „acasă”.  Cum România este a cincea ţară sursă de imigranţi din categoria părinţilor şi bunicilor sponsorizaţi, participarea la această dezbatere poate atenua severitatea măsurilor ce se preconizează; de aceea, sfătuim pe toţi cei interesaţi să nu ezite în a-şi spune cuvântul, completând chestionarul pe care-l pot găsi aici. Se ştie că depuneresa dosarelor de sponsorizare (parenare) a părinţilor este suspendată până la sfârşitul lui 2013, ceeace înseamnă că aplicarea efectivă a măsurilor ce se vor adopta în urma dezbaterii, se va produce într-un an pre-electoral, astfel că guvernul conservator nu poate rămâne inflexibil dacă este confruntat cu o reacţie negativă masivă din partea alegătorilor.

Cât priveşte intenţiile CIC în privinţa acestei categorii, ele pornesc de la ideia că sistemul actual  nu mai face faţă numărului excesiv de imigranţi vârstnici şi neproductivi care a inundat Canada până la suspendarea interventă la sfârşitul lui 2011, şi pot fi rezumate după cum urmează:

1. Se va stabili un plafon maxim anual de dosare din categoria părinţilor sponsorizaţi, care va fi în mod cert mult mai redus prin raport cu cele 15 mii de persoane admise în 2011; ceeace rămâne deschis dezbaterii este modul în care vor fi selecţionate aceste dosare, adică în ordinea primirii, sau prin tragere la sorţi (în ultima ipoteză nu se va procesa niciun dosar până nu se va încheia anul cu pricina, iar după tragere se vor restitui dosarele ghinioniştilor).
2. Pentru a uşura efortul financiar al statului, se preconizează o combinaţie de măsuri, aplicabile separat sau împreună, printre care amintim: prelungirea perioadei de responsabilitate financiară a sponsorilor de la 10 ani, până la decesul părinţilor; instituirea unor taxe de zeci de mii de dolari pe care sponsorii trebuie să le achite anticipat (dându-se exemplul Australiei, unde taxa este de 40 de mii de dolari); ridicarea limitei minime a venitului sponsorilor prin raport cu cifrele actuale care au la bază venitul minim pe care o familie trebuie să-l obţină pentru a trăi în condiţii normale (aşa numitul LICO, de la Low Income Cut Off); prelungirea perioadei pentru care sponsorul trebuie să dovedească acel venit minim de la unul, la mai mulţi ani premergători depunerii dosarului.
3. Admiţând că nu va renunţa la întreaga categorie a părinţilor sponsorizaţi, Guvernul federal intenţionează să elimine cel puţin pe descendenţii acestora din afara Canadei, adică fraţii şi surorile sponsorului aflaţi încă în întreţinerea părinţilor, care în prezent reprezintă 17% din totalul acestei categorii.
4. De asemenea, în varianta menţinerii acestei categorii, se are în vedere posibila ei ierarhizare, în aşa fel încât să se bucure de prioritate (sau chiar de exclusivitate) numai părinţii ai căror copii sunt în majoritatea lor deja în Canada (aşa numitul Balance of Family test), sau numai cei ai căror sponsori au obţinut nu  numai rezidenţa permanentă, dar şi cetăţenia canadiană.
5. In sfârşit, o posibilă opţiune expusă în comunicatul din 23 martie 2012 o constituie limitarea sponsorizării numai la părinţii şi bunicii care se află în situaţii speciale, cum ar fi dependenţa financiară integrală de sponsorul canadian, sau starea de văduvie etc.

Revenind la măsurile anunţate concomitent cu prezentarea Bugetului, se evidenţiază în mod special decizia de a şterge cu buretele peste 280 de mii de dosare depuse înainte de 2008, adică înainte de introducerea listelor restrictive de ocupaţii pentru candidaţii din clasa Federal Skilled Workers care nu dispun de oferte de lucru aprobate de Guvern¹ , chiar dacă aceasta înseamnă restituirea taxelor de procesare care se ridică la peste 130 de milioane de dolari.  Reacţia publicului canadian pare să fie pozitivă, dar aceasta nu dovedeşte decât lipsa de informare şi percepţia superficială pe care o dau cifrele seci prezentate ca parte a unui buget destinat relansării economiei canadiene.  In realitate, dacă privim dincolo de cifre, vom descoperi drama a sute de mii de familii care şi-au pus speranţele în Canada, după ce au primit asigurarea că sunt „the best and the brightest”, au făcut cheltuieli considerabile, şi-au neglijat cariera în ţara de unde provin şi aşteaptă cu răbdare de ani şi ani de zile (pentru unii este vorba de 7-8 ani), dar şi cu încrederea că au de a face cu o ţară recunoscută pentru tratamentul echitabil pe care-l acordă tuturor celor ce i se adresează.

Spre norocul candidaţilor români, această măsură nu-i afectează, daca dosarele lor au fost procesate prin Ambasada din Bucureşti, pentru că aceasta se numără printre puţinele care au procesat întreg inventarul de dosare adunat între 2002 (data când a intrat în voigoare actuala Lege a Imigraţiei şi Protecţiei refugiaţilor—IRPA) şi 2008.  Sunt alte ambasade însă, cum este cea de la Londra, cea de la Viena, cea de la Kiev şi Varşovia, dar mai ales cele din Asia, unde decizia la care ne referim este de aşteptat să creeze situaţii extrem de jenante pentru funcţionarii însărcinaţi cu aplicarea ei.  Probabil însă că reacţia cea mai puternică va veni din interiorul Canadei, unde se aşteaptă lansarea unor acţiuni judiciare de amploare (class actions, cu zeci de mii de reclamanţi) împotriva Departamentului Imigraţiei, pentru aplicarea retroactivă a unor reguli care nu au existat la data depunerii dosarelor afectate.  O asemenea acţiune are şanse mari de reuşită, existând şi un precedent judiciar pronunţat în urmă cu 9 ani, atunci când acelaşi departament a mai încercat o dată să elimine cca. 50 de mii de dosare prin aplicarea retroactivă a unei măsuri similare.

A doua măsură prilejuită de lansarea Bugetului o constituie decizia, explicată în termeni destul de vagi, de a obliga pe angajatorii ce vor să recruteze muncitori străini  ca, pe lângă acţiunile publicitare existente şi până acum, să consulte în prealabil lista canadienilor care încasează ajutor de şomaj şi să explice de ce nu au angajat pe vreunul din cei ce s-ar fi potrivit cu poziţia oferită străinului.

In afara acestor elemente de noutate, dl. Jim Flaherty, Minsitrul Finanţelor a reiterat, cu prilejul lansării Bugetului, intenţia Guvernului de a crea o sub-categorie distinctă în cadrul clasei FSW, rezervată meseriaşilor de care are nevoie Canada.   Modificările legislative necesare pentru aceasta vor apare în următoarele câteva luni.

Inainte de a încheia, se cuvine să amintim şi o altă măsură ce urmează a fi adoptată în viitorul apropiat, respectiv evaluarea prealabilă a studiilor candidaţilor din clasa FSW.  De reţinut că în acest fel se revine la sistemul existent  înainte de 2002 (cel puţin cu privire la o parte din profesii, cum erau inginerii) şi eliminat pentru că, la data respectivă, a fost considerat ineficient.  In cazul inginerilor, de pildă, li se elibera dupa luni de investigaţii şi contra unor taxe considerabile, un certificat care nu avea alt efect decât în cadrul dosarului de imigrant, pentru că respectivul avea nevoie de acreditare din partea organizaţiei provinciale a inginerilor spre a profesa efectiv.  Exact aceasta a ţinut să precizeze şi domnul ministru Kenney atunci când a anunţat, pe 28 martie 2012, reintroducerea evaluarii studiilor, şi anume că rezultatul acestei evaluări nu le va da celor în cauză dreptul de profesa în Canada fără a trece prin alte formalităţi de acreditare, dar va asigura autorităţile de imigraţie că o asemenea acreditare nu va fi imposibilă.  Dacă este aşa, de ce mai are CIC nevoie de evaluarea individuală a studiilor, şi nu ia exemplu de la Ministerul Imigraţiei din Quebec, care a pregătit şi foloseşte tabele de echivalare pentru principalele ţări surse de imigraţie, printre care şi România?

1. Astfel cum a anunţat pe 30 martie a.c. dl. Jason Kenney, Ministrul Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, vor fi restituite toate dosarele înregistrate înainte de 28 februarie 2008, care la date de 29 martie 2012 nu ajunseseră în faza de selecţie

Ultimele luni au cunoscut o accelerare semnificativă a schimbărilor prin care Departamentul federal al Imigraţiei din CIC (Citizenship and Immigration Canada) urmăreşte eliminarea fraudei, restructurarea regimului refugiaţilor şi reducerea inventarului de dosare ce zac încă pe la diferite ambasade.  S-a restricţionat dreptul de sponsorizare a soţilor sau soţiilor de către cei ce au fost ei înşişi sponsorizaţi, s-a suspendat sponsorizarea părinţilor, s-a introdus „lista albă” ce cuprinde ţările ai căror cetăţeni vor face obiectul unei proceduri severe şi expeditive dacă cer statutul de refugiaţi;  se preconizează de asemenea eliminarea inventarului de dosare depuse înainte de 2008 în clasa „Federal Skilled Workers” (FSW), prin simpla lor aruncare la coş (dacă nu cumva un angajator canadian se arată interesat în a oferi de lucru respectivului candidat)¹ .  In sfârşit, către sfârşitul verii, aşteptăm schimbarea semnificativă a ponderei factorilor de selecţie pentru clasa FSW, în principal prin atenuarea restricţiilor care stau în calea imigrării meseriaşilor.

A sosit acum momentul să procedeze la schimbări dramatice şi Guvernul provinciei Quebec, ceeace va avea consecinţe severe pentru candidaţii din România, deoarece 80% dintre aceştia au ales în ultimii ani să devină rezidenţi permanenţi canadieni folosind sistemul de selecţie al acestei provincii.  Este un fenomen specific românesc, căci majoritatea imigranţilor din alte ţări (exceptând Franţa si Magrebul) aleg calea sistemului federal (pe partea engleză); acest procentaj s-a datorat priorităţii la procesare de care se bucurau românii (consideraţi francofoni) şi faptului că nu se cereau teste de cunoştinţe lingvistice, ca la „federali”, iar asimilarea francezei pentru un vorbitor de limbă latină nu este extrem de dificilă, ca pentru un rus, un maghiar, sau un chinez.  Lucrurile s-au schimbat începând din 2010, datorită pe de o parte acumulării unui număr de aproape 100 de mii de dosare (ceeace depăşeşte cu mult capacitatea de absorbţie a Quebecului) şi, pe de altă parte, în ce-i priveşte pe români, faptului că majoritatea celor ce primeau certificate de selecţie pentru Quebec (CSQ), se instalau în alte provincii, ceea ce a devenit evident abia în ultimii ani.  Ca urmare, ritmul de procesare s-a redus în mod sever, ajungându-se în prezent, pentru români, la o perioadă de aşteptare până la interviu de aproape doi ani, faţă de circa 6 luni în trecut (de remarcat, totuşi, că ritmul mediu de procesare pentru dosarele Quebecului este în prezent de trei ani).

Toate acestea au condus la o schimbare procedurală extrem de importantă în selecţia imigranţilor cu destinaţia Quebec („partea franceză”, cum obişnuiesc românii să denumească acest sistem): Ministerul Imigraţiei şi Comunităţilor culturale (MICC) din Quebec a decis pe 21 martie 2012 modificarea radicală a modului de înregistrare a cererilor depuse de imigranţii din categoria economică, respectiv oamenii de afaceri şi specialiştii sau meseriaşii care aparţin clasei „skilled workers” (travailleurs qualifiés, în franceză).  Măsura nou introdusă va fi supusă aprobării de către Adunarea Naţională a Quebecului, dar, o dată aprobată, se va aplica retroactiv cu începere de la 20 martie 2012, şi va afecta numeroşi candidaţi care se pregăteau să depună dosarele, dar aşteptau rezultatele de la testele de cunoştinţe lingvistice, devenite obligatorii din decembrie 2011.

Se are în vedere limitarea numărului de dosare depuse de oamenii de afaceri pentru perioada 21 martie 2012-31 martie 2013, la 2700 pentru investitori si la 215 pentru antreprenori şi liberi profesionişti (travailleurs autonomes).  In ce-i priveşte pe „travailleurs qualifiés”, aceştia vor fi trataţi în mod diferenţiat, în funcţie de grupa de care aparţin.  S-au creeat în acest scop trei grupe, şi anume:

Grupa 1-a, pentru care nu va exista vreun plafon anual, va fi compusă în principal din candidaţii care deţin (ei sau soţii ori soţiile lor) diplome pentru care primesc minimum 12 puncte la factorul „domaine de formation”, potrivit Listei domeniilor de studii care a fost introdusă încă din anul 2009.  Diplomele trebuie sa fi fost obţinute în ultimii cinci ani, sau, daca sunt mai vechi, candidatul trebuie să fi lucrat în domeniul respectiv cel puţin un an din ultimii 5.  Se face distinţie în acordarea punctajului între diplomele obţinute în Quebec (pentru care domeniile de studii anvizajate sunt mult mai numeroase) şi cele obţinute în străinătate.  Lista poate fi consultată aici. De remarcat că nu se face distinţie în această listă, după cum este vorba de titularul de dosar saude soţia sa, spre deosebire de lista propriuzisă a domeniilor de studii.   In afara celor susmenţionaţi, în prima grupă intră şi toţi cei ce depun dosare în categoria „Programme de l’expérience québécoise” (PEQ), precum şi candidaţii care dispun de o ofertă de lucru validată de Guvernul din Quebec.

Grupa a 2-a va fi plafonată la 14300 de dosare acceptate la înregistrare între 21 martie 2012 şi 31 martie 2013; ea include candidaţii care obţin cel puţin 6 puncte la factorul „domaine de formation” (în aceleaşi condiţii ca şi pentru prima grupă), şi poate fi consultată aici.

In Grupa a 3-a intră toţi ceilalţi candidaţi, care nu se regăsesc într-una din primele două grupe.  Aceştia NU vor putea depune dosare dacă nu le-au înregistrat până pe 20 martie a.c. şi nu au altă opţiune decât de a aştepta până în primăvara viitoare ca să vadă dacă, după 31 martie 2013, vor interveni schimbări favorabile, afară numai dacă nu obţin o ofertă de lucru validată de Guvernul din Quebec.

Menţionăm că măsurile introduse pe 21 martie 2012 nu afectează criteriile propriuzise de selecţie ale Quebecului şi nici modul de aplicare a lor.  Se aşteaptă însă schimbări importante şi în această direcţie, cel târziu în cursul verii ce vine.

Cât priveşte motivaţia care a stat la baza acestor restricţii extrem de severe, comunicatul oficial al MICC menţionează că la sfârşitul lui 2011 se acumulaseră 96472 de dosare ale imigranţilor economici cu destinaţia Quebec, ceeace a prelungit timpul mediu de procesare la peste trei ani, nu numai din cauza resurselor limitate ale MICC, dar şi datorită faptului că acest număr depăşeşte cu mult capacitatea de absorbţie a Quebecului.

Vom reveni cu detalii suplimentare de îndată ce apar noi instrucţiuni.

1. De remarcat că la Ambasada din Bucureşti nu mai există asemenea dosare, dar mai există la Viena (timp de procesare: 59 de luni), la Varşovia (timp de procesare: 76 de luni), la Londra (timp de procesare: 60 de luni), la Berlin (timp de procesare: 50 de luni), la Moscova (timp de procesare: 57 de luni) etc.  Grosul dosarelor din aceasta categorie oropsită sunt, însă, concentrate în Asia: 88 de luni timp de procesare la Islamabad, 82 la Manila  si 93 la New Delhi.

1) CIC (Citizenship and Immigration Canada) a introdus noi restricţii la sponsorizarea soţilor pentru a sancţiona căsătoriile de formă
Vineri 2 martie 2012 a intrat în vigoare o importantă restricţie pe care CIC o anunţase încă de anul trecut: persoanele care au obţinut rezidenţa permanentă canadiană fiind sponsorizate de către soţii sau partenerii lor conjugali nu vor mai avea dreptul să sponsorizeze la randul lor un soţ sau partener mai devreme de cinci ani calculaţi din momentul când şi-au dobândit statutul de rezident permanent. Măsura nu afectează pe cei ale căror dosare au fost înregistrare înainte de 2 martie a.c. De menţionat că opreliştea astfel introdusă nu este înlăturată nici chiar de obţinerea cetăţeniei canadiene de către cel vizat.
In felul acesta se speră să se curme practica din ce în ce mai răspândită la care recurg cei ce nu au altă cale pentru a deveni rezidenţi permanenţi decât încheind căsătorii formale, fie prin aranjamente pecuniare extrem de oneroase, fie profitând de naivitatea unor cetăţeni canadieni care cred sincer că şi-au cucerit partenerul prin propriile lor calităţi. Multora dintre cititori, acest „modus operandi” le evocă probabil goana după buletine de Bucureşti din România comunistă. In cazul sponsorilor mult prea creduli, situaţia este cu atât mai gravă cu cât, după ce au fost abandonaţi, rămân în continuare, pentru următorii trei ani, responsabili cu întreţinerea persoanei sponsorizate şi sunt obligaţi să restituie ajutorul social la care aceasta recurge de cele mai multe ori.
Concomitent cu introducerea „barierei” de cinci ani, CIC a decis să reactiveze campania (inclusiv publicitară) îndreptată împotriva căsătoriilor de convenienţă pe care a lansat-o anul trecut şi să sporească exigenţa manifestată de funcţionarii de la oficiile canadiene de viză în examinarea dosarelor din această categorie. Ne aşteptăm la investigaţii extrem de serioase şi amănunţite, cărora, din păcate, vor trebui să li se supună şi majoritatea covârşitoare a cuplurilor de bună credinţă care doresc sincer să-şi întemeieze un cămin autentic şi durabil în Canada.
O dată cu introducerea restricţiei descrise mai sus, CIC a lansat o nouă consultaţie publică în pregătirea unei a doua măsuri restrictive, respectiv introducerea statutului de rezident permanent condiţionat, care nu se va consolida decât dacă cel sponsorizat continuă să convieţuiască cu sponsorul şi după scurgerea unui interval de doi ani. Tinând sesama de ritmul alert în care dl. Jason Kenney, Ministrul Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, reconfigurează întreaga politică de imigraţie a Canadei, nu va trece mult timp până să vedem implementată şi această restricţie suplimentară.
2) Noi formulare introduse de MICC (Ministerul Imigraţiei şi Comunităţilor culturale) din Quebec
Cu începere de la 28 februarie 2012, toţi candidaţii care depun dosare în categoria „Travailleurs autonomes” sunt obligaţi să ataşeze, pe lângă documentele şi formularele necesare anterior, şi formularul „Documents soumis à l’appui de la demande de certificat de sélection (A-1520-AF)” care poate fi descărcat aici. MICC a promis că nu va obiecta la primirea unor dosare care erau deja pe drum la data intrării în vigoare a acestei măsuri, dar va restitui după aceea orice dosar din care va lipsi noul formular.
Rostul acestei măsuri este de a evita pe viitor expedierea unor dosare incomplete, dar şi de a ajuta pe candidaţii mai puţin deprinşi cu regulile birocraţiei canadiene să înţeleagă priorităţile sistemului de selecţie din Quebec. Explicaţiile extrem de detaliate din partea introductivă a formularului (care numără 10 pagini în total) pot însă avea efectul invers atunci când candidatul respectiv nu este pe deplin fluent în limba franceză şi nu are un minimum de cultură juridică în materie de common-law, sistem străin europenilor continentali şi specific dreptului public canadian, inclusiv în Quebec.
Tot pe 28 februarie a.c. a fost introdus, pentru aceeaşi categorie de imigranţi, un al doilea formular destinat modificărilor ce intervin în situaţia candidaţilor după ce şi-au înregistrat dosarele. Intitulat „Modification à une demande de certificat de sélection”, acest formular trebuie folosit în cel mult 30 de zile de la data când a intervenit modificarea şi are în vedere toate rubricile cererii propriuzise depusă iniţial pentru obţinerea Certificatului de selecţie (CSQ), inclusiv schimbările în componenţa familiei. Instrucţiunile ce au însoţit lansarea acestui formular nu precizează care este sancţiunea ne folosirii lui, dar sfatul nostru către tot cei ce au dosare depuse şi se află într-o asemenea situaţie este să procedeze imediat la efectuarea acestui demers. De reţinut că, în ceeace priveşte dosarele depuse la BIQ Viena, orice corespondenţă ulterioară datei de 16 februarie 2012 trebuie adresată direct la sediul MICC din Montreal.

La recenta Conferinţă Naţională a ICCRC, organismul ce guvernează exercitarea profesiei de consultant de imigraţie, Ministrul adunct al Imigraţiei, dl. Neil Yeates, a creionat un ansamblu de 10 direcţii ce se vor concretiza în tot atâtea seturi de măsuri care urmează a fi implementate pe parcursul acestui an.  O parte din aceste măsuri au fost evocate pe 1 martie 2012 şi de către însuşi Ministrul Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, dl. Jason Kenney, care a scos în evidenţă în special necesitatea de a se simplifica selecţia specialiştilor şi meseriaşilor calificaţi, dezavantajaţi de actualul sistem, precum şi importanţa atragerii angajatorilor canadieni în desfăşurarea acestui proces.

Iată pe scurt ce se preconizează:

1)      Restructurarea sistemului de punctaj prin: a) sporirea afluxului de candidaţi tineri, b) diminuarea ponderei vechimii în muncă acumulată în afara Canadei (pe care angajatorii canadieni nu pun prea multa baza) şi c) introducerea unei matrice diferenţiate de apreciere a cunoştinţelor lingvistice în funcţie de cerinţele reale ale ocupaţiei candidatului (de exemplu, pretenţiile vor fi mult mai reduse pentru dulgheri şi bucătari prin raport cu doctorii şi avocaţii).

2)      Atragerea organismelor profesionale de resort în procedura de pregătire a dosarelor candidaţilor, în aşa fel încât, o dată ajunşi în Canada, acestora să li se fi recunoscut în prealabil dreptul de a-şi exercita profesia de bază; se va evita astfle situaţia actuală când numeroşi medici, ingineri, contabili etc. sunt nevoiţi să presteze munci cu totul sub calificarea lor, pentru a-şi câştiga existenţa.

3)      Crearea unei categorii aparte de imigranţi („a new economic stream for trades people”), cu procesare extrem de rapidă, rezervată meseriaşilor cu calificări cerute în Canada.

4)      Creşterea rolului angajatorilor în selecţionarea directă a imigranţilor de care au nevoie („employers will soon be able to hand-pick prospective immigrants and send them to the front of the line for assessment”).

5)      Redefinirea claselor de oameni de afaceri (în special antreprenori şi investitori); dl. Kenney a afirmat în acest sens că, deşi sumele cerute investitorilor s-au dublat în ultimii doi ani (de la 400 la 800 de mii de dolari), acestea sunt încă extrem de modeste prin raport cu pretenţiile altor ţări.

6)      O cooperare mai strânsă cu Departamentul Resurse umane (HRSDC, de la Human Resources and Skills Development Canada) pentru a obţine simplificarea radicală a procedurii de avizare a ofertelor de muncă ce stau la baza obţinerii permiselor temporare de lucru; în prezent, procedura de eliberare a acelor avize (LMO, de la Labour Market Opinion) durează mai bine de trei luni şi reprezintă un obstacol serios în încercarea angajatorilor de a-şi acoperi fără întârziere nevoia de forţă de muncă cu specialişti din afara Canadei.

7)      Accelerarea procesării cererilor de vize din toate categoriile şi la toate „punctele de lucru” ale CIC (din interiorul şi din afara Canadei) prin Generalizarea Sistemului global de management al dosarelor (GCMS) care este pe cale a fi desăvârşită în lunile imediat următoare; cei interesaţi au putut observa apariţia unor noi coduri de numerotare a dosarelor şi extinderea formularelor ce se pot completa on-line, precum şi a celor care auto-generează coduri cu bare prin „validare”.

8)      Continuarea practicii listelor de ocupaţii introduse prin „Ministerial Instructions” pentru selecţia candidaţilor care nu beneficiazîă de oferte de lucru avizate de HRSDC (aşa numitul „arranged employment”); la mijlocul lui iunie 2012 va fi publicată a cincea asemenea listă, care va deveni astfel MI5 (de unde şi secretul care o înconjoară până la publicare).

9)      Extinderea programului CEC (Canadian Experience Class) prin atragerea unui număr mult mai mare decât până în prezent de candidaţi, mai ales din rândurile absolvenţilor de universităţi şi de alte instituţii cu profil post-liceal.  Deşi acest program este destinat în egală măsură şi celor ce au lucrat timp de doi ani cu permise de lucru în Canada, numărul celor ce au profitat de această opţiune este încă foarte redus, mai ales din cauta exigenţelor de ordin lingvisitic (care nu pun aceleaşi probleme şi absolvenţilor).

10)  In sfârşit, se urmăreşte ameliorarea programelor provinciale de selecţie a imigranţilor (aşa numitele „Provincial Nominee Programs”, pe scurt PNP), prin care au intrat anul trecut în Canada peste 38 de mii de noi rezidenţi permanenţi, printre altele şi prin introducerea unor exigenţe minime de cunoştinţe lingvistice (termen de implementare: iulie 2012, aşadar aviz celor care nu stau prea bine cu engleza sau franceza, să se grăbească!).

Toate aceste modificări nu vor afecta cu nimic numărul total de imigranţi ce vor fi admişi în acest an, care se estimează la 260 de mii, dintre care 70% vor fi imigranţi economici, adică tocmai cei vizaţi de măsurile de mai sus.

Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale din  Quebec (MICC) a finalizat o noua intelegere cu Guvernul federal, in baza careia s-a introdus o procedura derogatorie si mult mai rapida pentru eliberarea permiselor de munca vizand o lista de 44 de ocupatii pentru care angajatorii din Quebec nu mai sunt obligati sa faca publicitate prealabila si sa dovedeasca faptul ca nu au putut angaja un localnic.  Iata lista acestora:

Cifrele din stanga fiecarei ocupatii reprezinta coduri CNP/NOC (Classification Nationale des professions, sau, in engleza, National Occupational Classification).  Niciuna din aceste ocupatii nu se situeaza sub nivelul B al acestui nomenclator (urmeaza C si D), fiind toate considerate, dupa cum se si vede, activitati ce reclama calificare superioara.  Nomenclatorul nu se limiteaza desigur la a lista niste denumiri, ci defineste in detaliu, atat atributiile specifice fiecarei ocupatii, cat si conditiile de studii si de acreditare cerute pentru angajare.  Toate acestea se examineaza cu atentie inainte de a se lua decizia că oferta respectiva si caracteristicile angajatului corespund intocmai intentiilor legiuitorului.

In ce priveste procedura de urmat, a intervenit si aici o derogare de la regula normala ce guverneaza restul de dosare pentru permise de munca, in sensul ca cererile pentru ocupatiile mai sus listate se depun direct si exclusiv la autoritatile Quebecului (destinatia difera dupa cum este vorba de un angajator din Montreal sau din afara lui), care le proceseaza si se ocupa apoi tot ele de obtinerea acordului federal.  Angajatorul trebuie sa includa in dosar urmatoarele documente:

1)     Formularul EMP5517 – Demande d’un avis relatif au marché du travail – Professions exigeant une éducation ou formation postsecondaire (niveaux O, A et B de la CNP) completat si semnat.  Succesul demersului depinde in mare parte de modul in care au fost completate rubricile formularului, care reflecta un ansamblu de criterii calitative si cantitative printre care numai un profesionist competent poate naviga fara teama de a gresi.

2)     Dovada achitarii taxelor de procesare atat pentru angajator, cat si pentru angajat.

3)     Formularul Autodéclaration de l’employeur – Pour travail temporaire completat si semnat de angajator.

4)     Formularul Demande de certificat d’acceptation (CAQ) pour travail temporaire du Québec completat si semnat de angajat.

5)     Formularul Formulaire de consentement aux fins du processus simplifié de RHDCC, completat si semnat.

6)     Copia pasaportului angajatului si, in sfarsit,

7)     CV-ul angajatului, care va fi examinat cu mare atentie ca sa se stabileasca daca respectivul  are experienta si studiile necesare pentru a ocupa pozitia oferita.

Primind cele de mai sus, functionarii din MICC sunt primii care le analizeaza si, dupa ce ajung la o concluzie pozitiva, o transmit cu titlu de recomandare autoritatilor federale.  Instructiunile distribuite pe 24 februarie 2012 sunt extrem de riguroase si impun criterii stricte de evaluare, menite a limita efectiv aplicarea acestei exceptii la cei ce se incadreaza perfect in definitiile legale.  Redam mai jos o enumerare care este departe de a fi exhaustiva, a celor mai importante elemente ce se cer verificate, majoritatea avand caracter eliminator:

• Concordanta intre atributiile descrise in continutul ofertei si cele prevazute in CNP.  In absenta unei similaritati de 99%, functionarul va decide ca dosarul nu poate beneficia de procedura simplificata nou introdusa.
• Existenta efectiva a angajatorului ca entitate legala in Quebec, element ce implica examinarea Registrului intreprinderilor din Quebec (Registre des entreprises du Québec) si a altor surse cum sunt Google sau http://www.canada411.ca, inclusiv o eventuala vizita la fata locului.
• Completarea corecta si integrala a tuturor rubricilor din formulare, inclusiv verificarea semnaturilor (de ex. prin confruntarea semnaturii angajatului cu cea de pe pasaport).
• Verificarea duratei pentru care este facuta oferta.
• Verificarea locului unde va lucra angajatul; daca va lucra la sedii aflate si in alte provincii, va fi necesar si avizul RHDCC/SC, respectiv al Departamentului federal pentru resurse umane.
• Confirmarea faptului ca pozitia oferita este cu norma intreaga (à plein temps).
• Stabilirea concordantei dintre  studiile, experienta profesionala si cunostintele lingvistice cerute de angajator si cele prevazute in CNP.  Instructiunile MICC recomanda functionarilor sa fie „vigilenti” deoarece informatiile furnizate de CNP (http://www5.hrsdc.gc.ca/noc/Francais/CNP/2006/IndexAppelationsEmploi.aspx) si chiar de catre IMT d’Emploi-Québec „sunt adesea imprecise”.  Nu se intelege prea bine ce trebuie sa faca functionarul respectiv cand se confrunta cu asemenea imprecizii, dar exista un principiu juridic potrivit caruia orice dispozitii derogatorii sunt de stricta interpretare, principiu pe care un birocrat care se repecta il va aplica intotdeauna in dezavantajul celui in cauza.
• Atractia pe care ar putea-o oferi conditiile de munca si salariul prevazute de angajator pentru rezidentii Quebecului.  Aici instructiunile sunt foarte detaliate si impun functionarului sa analizeze salariul minim stabilit in functie de vechimea in munca prin documentul Salaire selon les professions au Québec pour le PTET d’Emploi-Québec si sa aplice o marja de eroare de 5%, apoi, daca firma respectiva are mai putin de 5 salariati sau nu are scop lucrativ, sa scada un procent de 15% din rezultatul obtinut.
• Concordanta intre salariul si conditiile de munca oferite pe de o parte, si exigentele Legii privind normele de munca (Loi sur les normes du travail) pe de alta parte.
• Existenta eventuala a unor exigente de acreditare din partea vreunei organizatii profesionale sau a unor obligatii desprinse din contracte colective de munca incheiate cu un sindicat.
• In sfarsit, eliminarea unor eventualitati ce ar putea afecta oferta, cum sunt existenta unui conflict de munca vizand pozitia respectiva, incalcarea vreunei prevederi a Codului Muncii, sau existenta vreunei condamnari a angajatorului pronuntata in ultimii doi ani de catre Tribunalul drepturilor persoanei pentru represalii sau discriminari in materie de raporturi de munca.  In acest scop, functionarul trebuie sa consulte documentul intitulat  Liste des employeurs ayant un statut coupable ou réputé coupable.

Pe langa exigentele impuse angajatorilor, instructiunile la care ne referim prevad si verificarea unor elemente vizand pe angajat, printre care cel mai important este raspunsul la intrebarea daca respectivul indeplineste conditiile de acces la profesiunea pentru care s-a emis oferta, adica nivelul minim de studii si eventualele acreditari ce-i sunt necesare.  In acest sens, se atrage atentia functionarului asupra distinctiei pe care trebuie sa o faca intre coditiile care „pot fi” cerute, cele cerute „de regula” si cele cerute in mod imperativ, acestea din urma ne putand fi ocolite.

O data ce a stabilit ca dosarul este complet si toate criteriile sunt intrunite, reprezentantii MICC emit un aviz pozitiv pe care-l trimit autoritatilor federale; obtinand acceptul acestora, MICC emite un Certificat de acceptare (CAQ) ce va permite angajatului sa obtina permisul de munca si, concomitent, transmite catre RHDCC/SC o scrisoare de acceptare.

Setul de instructiuni introduse pe 24 februarie a.c. include si o alta masura importanta, respectiv dreptul cetatenilor straini care au obtinut in Quebec o diploma de studii secundare cu profil profesional de a obtine un permis de munca „post-diplôme”, pe care in alte provincii il au numai absolventii de studii post-secundare.  Este vorba de u n permis de munca „deschis” care, prin definitie, nu reclama vreun aviz din partea RHDCC/SC.

Prin masurile mai sus descrise, provincia Quebec obtine o pozitie privilegiata  prin raport cu celelalte provincii in competitia pentru atragerea fortei de munca calificate.  Perspectiva de a lucra in Quebec este cu atat mai atragatoare pentru meseriasii si specialistii straini, cu cat ea le ofera si sansa de a obtine rezidenta permanenta dupa numai un an de activitate, in cadrul PEQ (Programme de l’experience québécoise), in vreme ce detinatorii de permise de munca pentru alte provincii trebuie sa astepte doi ani pentru a depune dosar in cadrul programului CEC (Canadian Experince Class).

Pe 16 februarie 2012 Ministrul Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, dl. Jason Kenney, a depus pe masa Parlamentului canadian proiectul unei legi menite să pună capăt folosirii abuzive a sistemului generos (de până acum) prin care orice individ ajuns pe teritoriul canadian putea să reclame statutul de refugiat şi, chiar daca nu avea nici o şansă de a-l obţine, beneficia pe timp îndelungat de ajutoare sociale, de asistenţă medicală gratuită şi de dreptul de a munci oriunde îşi găsea de lucru.

Intitulată  Protecting Canada’s Immigration System Act, noua lege duce mai departe reforma introdusă în 2010 de Guvernul conservator, pe atunci minoritar, prin Balanced Refugee Reform Act, care nu a putut să impună măsuri prea drastice de teama opoziţiei parlamentare.  In noul context politic, dispunând de majoritate în Parlament, conservatorii sunt decişi să implementeze întreg ansamblul de măsuri pe care l-au avut de la început în minte.

Noua lege, care se aşteaptă să fie adoptată într-un viitor nu prea îndepărtat, introduce o procedură simplificată şi rapidă, precumpănitor administrativă, pentru soluţionarea cererilor de azil depuse de cetăţenii ţărilor aflate pe o listă denumită „Designated Countries of Origin” (DCO)  în care se aşteaptă să figureze mai ales ţările membre ale Uniunii Europene.  Graba cu care Guvernul intenţionează să publice această listă se explică mai ales prin valul de cereri de azil, depuse de cetăţeni maghiari de origine romă, cu care a fost inundată Canada în ultimii trei ani şi care reprezintă cca. 75% din totalul cererilor de azil înregistrate în acest interval (următoarea „performanţă”, de 14%, o deţin chinezii).   In 2010 cetăţenii maghiari au depus 2300 de asemenea cereri, pentru ca în 2011 numărul lor să se ridice la 4409; dintre acestea, în 2010 au fost aprobate numai 2%, iar în primele nouă luni ale lui 2011, cca. 7%.  Cheltuielile suportate de contrinuabilii canadieni pentru procesarea lor se ridică însă la sute de milioane!

Noua procedură va reduce timpul mediu de procesare a cererilor depuse de cetăţeni proveniţi din  ţările DCO de la o mie de zile, la numai 45.  La întocmirea listei se va ţine seama de un dublu criteriu, cantitativ şi calitativ.  Intr-o primă fază, vor fi incluse pe listă statele pentru ai căror cetăţeni rata de refuzuri depăşeşte 75% (procent ce include şi cererile abandonate sau retrase în mod voluntar), precum şi, separat, cele ai căror cetăţeni au abandonat 60% din cereri.  In faza următoare, se vor analiza din punct de vedere calitativ ţările cu număr redus de cereri de azil, urmând a fi incluse în DCO acelea care beneficiază de un sistem judiciar independent, încurajează înfiinţarea unor organizaţii ale societăţii civile, recunosc drepturile şi libertăţile de bază, şi posedă mecanisme de garantare a lor.  Pornindu-se de la aceste coordonate, lista va fi definitivată nu de un grup de experţi independenţi cum se intenţionase iniţial în urma cu doi ani, ci de chiar Ministrul Cetăţeniei şi Imigraţiei, care va răspunde şi de implementarea acestor dispoziţii (sacrificându-se astfel democraţia de dragul operativităţii).

Solicitanţii de azil proveniţi din DCO nu vor avea drept de apel în caz de refuz, ci numai posibilitatea de a se adresa Curţii federale a Canadei, care trebuie mai întâi să se pronunţe dacă este dispusă să examineze cazul respectiv; aceasta procedură nu va suspenda, însă, deportarea împricinatului şi este limpede cât de „uşor” le va fi celor în cauză să-şi apere interesele de la distanţă şi să acopere cheltuielile considerabile pe care le implică acest demers.  De asemenea, solicitanţii de azil proveniţi din DCO nu vor primi drept de muncă decât dacă cererea lor nu este soluţionată în 180 de zile (reamintim că timpul mediu de procesare va fi de 45 de zile).

In sfârşit, noile prevederi nu vor mai face posibilă depunerea simultană a unei cereri de azil şi a unui dosar bazat pe motive umanitare. Dacă cererea de azil nu a fost încă soluţionată de către „Immigration and Refugee Board” (IRB), solicitantul respectiv trebuie să şi-o retragă mai întâi, dacă doreşte să invoce motive umanitare pentru a rămâne în Canada; dacă însă IRB a apucat să respingă cererea de azil, împricinatul nu va putea depune dosar pe motive umanitare mai devreme de 12 luni, interval în care va fi aproape sigur deportat.

Oricât de dure sunt aceste măsuri în ceeace-i priveşte pe azilanţi, ele vor avea, sperăm, o consecinţă benefică pentru cetăţenii României, cărora Canada continuă să le impună vize de vizitator de teamă că, ridicând acest obstacol, se vor trezi cu mase şi mai mari de azilanţi de aceeaşi provenienţă ca şi cei la  care ne-am referit mai sus (potrivit ultimului recensământ, etnia romă reprezintă peste 3% din populaţia României) .  O dată înlăturat acest risc, Canada nu va mai avea nici o justificare de a rezista presiunii continue la care este supusă din partea Uniunii Europene pentru desfiinţarea vizelor pe care trebuie încă să le obţină românii şi pe care Canada le-a reintrodus şi pentru cehi după ce fusesese năpădită de azilanţi romi proveniţi din Cehia (drept care ştafeta a fost preluată de Ungaria).  Pe lângă economia de timp şi de bani, desfiinţarea vizelor va face mult mai uşoară şi mai rapidă obţinerea permiselor de lucru de către români, care se vor putea prezenta cu oferta de lucru direct la aeroportul unde aterizează, fără a mai trece pe la Ambasadă (aşa cum fac acum maghiarii şi toţi cetăţenii ţărilor scutite de viză).  Este adevărat că românii mai au de trecut şi un alt obstacol, pe care nu-l cunosc nici sârbii, nici croaţii, nici bulgarii (ş.a.m.d.), şi anume vizita medicală pe care trebuie să o suporte orice individ care intenţionează să rămână în Canada mai mult de 6 luni; vor scăpa de această angara numai atunci când numărul îmbolnăvirilor de TBC va scădea sub 15 la 100.000 de locuitori.  Până atunci, însă, nimic nu se opune ca vizita medicală să fie efectuată după ce respectivul a ajuns pe teritoriul Canadei.

?

Incetul cu încetul, generaţia de canadieni născuţi în străinătate care au emigrat de curând şi s-au bizuit pe perspectiva de a-şi aduce mai apoi părinţii, începe să asimileze cruda realitate că nu vor mai putea probabil să o facă niciodată.   Intr-adevăr, suspendarea pe doi ani a primirii dosarelor de sponsorizare (parenare) pentru părinţi şi bunici, intervenită în urmă cu două luni,  nu pare să fie o măsură pur temporară; tot mai mulţi experţi în materie de imigraţie pronostichează o lichidare definitivă a acestei categorii, justificată prin  economiile considerabile pe care le va face Canada evitând să suporte asistenţa medicală şi socială care le-ar fi fost altfel acordată dacă deveneau rezidenţi permanenţi.  Se vor efectua studii ştiinţifice şi se vor invoca efectele pozitive ale introducerii „super vizei”  pentru părinţi şi bunici, dar rezultatul va fi probabil că respectivii nu vor mai putea vreo dată să devină rezidenţi permanenţi prin sponsorizarea „clasică” de până acum.

Desigur, super viza pare extrem de ademenitoare la prima vedere, deoarece poate asigura prezenţa quasi permanentă a beneficiarilor alături de copiii şi nepoţii lor, printr-o procedură mult mai simplă şi mai rapidă decât era cea implicată de parenare.  Trebuie însă menţionat că o asemenea viză nu se eliberează oricui, ci numai celor ai căror descendenţi pot dovedi realizarea unor venituri din surse canadiene identice cu cele care erau reclamate de autorităţile federale şi pentru aprobarea dosarelor de sponsorizare (de pildă, un cuplu de canadieni cu doi copii care vor să-şi invite chiar şi numai câte un părinte, trebuie să dovedească un venit anual de minimum 52.838 de dolari).  In plus, şi aceasta nu se cerea pentru sponsorizare, descendenţii respectivi trebuie să le cumpere părinţilor sau bunicilor o asigurare medicală privată (de la o societate canadiană) cu durata de cel puţin un an şi pentru o sumă minimă de 100.000 de dolari.  In prezent o asemenea asigurare costă cca. trei mii cinci sute de dolari pentru un cuplu sănătos în vârstă de 60 de ani, dar există o şansă reală ca preţul să se ridice substanţial atunci când societăţile de asigurări vor realiza că trebuie să acopere nu numai asistenţa medicală de urgenţă ca până acum, dar şi eventuala spitalizare a beneficiarilor, plus cheltuelile de repatriere.  Desigur, primele de asigurare se vor ridica pe măsura avansării în vîrstă a părinţilor sau bunicilor, ca să nu mai vorbim de instalarea în perspectivă a unor afecţiuni din ce în ce mai serioase.  Pe termen lung, super viza nu dă un răspuns satisfăcător la întrebarea: cine va avea grijă de aceşti părinţi şi bunici când nu se vor mai putea descurca singuri?

Este normal în aceste condiţii  ca cei interesaţi să exploreze toate posibilităţile de care încă mai dispun pentru a se asigura că părinţii afectaţi de suspendatrea parenărilor vor reuşi totuşi să devină rezidenţi canadieni pentru a beneficia de toate avantajele decurgând din acest statut.

Prima opţiune care trebuie luată în considerare este depunerea unui dosar de rezidenţă permanentă într-una din categoriile puse la dispoziţia imigranţilor economici.  Sunt numeroşi părinţii (mai puţin, poate, bunicii) unor rezidenţi sau cetăţeni canadieni care pot emigra prin „forţe proprii” fie ca „tavailleurs qualifiés” (skilled workers), fie ca oameni de afaceri¹.  Pentru toţi aceştia, perspectiva dispariţiei definitive a parenării părinţilor trebuie sa fie un semnal de alarmă care să-i facă să-şi reconsidere planurile de viitor în lumina riscului de a îmbătrâni departe de copiii lor.  Desigur, nu este uşor să satisfaci criteriile de selecţie pentru imigraţia independentă, dar cei în cauză vor beneficia de puncte suplimentare datorită legăturii de rudenie cu descendenţii lor canadieni si pot invoca la nevoie exercitarea pozitivă a putetii discreţionare de care dispun funcţionarii federali şi cei din Quebec, pentru a suplini absenţa punctelor necesare (posibilitate pe care am tratat-o pe larg într-un articol anterior).  Reamintesc că în situaţia particulară a candidaţilor cu destinaţia Quebec, probabilitatea exercitării acestei puteri discreţionare este mult mai ridicată dacă respectivul beneficiază de o garanţie de la rudele din Quebec, care se aprobă după criterii similare cu cele prevăzute pentru parenare.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI) enumeră în mod expres (dar nu şi limitativ) anumite situaţii speciale, cum ar fi cea a unui celibatar aflat singur în străinătate (care poate fi şi un părinte sau bunic) pentru care depune garanţie familia sa aflată ân Quebec.  In plus, având sprijinul copiilor, cu relaţiile şi informaţiile de care aceştia dispun, părinţii aflaţi încă „în putere” pot obţine mai uşor oferte de lucru din partea unor angajatori canadieni, ceeace le deschide multiple căi de obţinere a rezidenţei permanente, fie direct (cu aşa numitul „arranged employment”), fie după ce au muncit un anumit interval şi depun dosare în categoria federală Canadian Experience Class, ori prin Programme de l’expérience québécoise.

Pentru cei ce nu pot aspira la soluţiile de mai sus, va reveni cu siguranţă în actualitate opţiunea depunerii unui dosare de rezidenţă permanentă bazate pe considerente umanitare.  Până în noiembrie 2011, nu am fi recomandat această procedură nici pentru părinţii şi bunicii care realmente dispuneau de asemenea justificări, deoarece parenarea „clasică” îi conducea la acelaşi rezultat mai repede şi, mai ales, mai sigur.  Dispărând posibilitatea parenării propriuzise, părinţii aflaţi în vizită la copiii lor din Canada au în continuare şansa de a depune dosare de rezidenţă permanentă dublate de cereri din partea copiilor asemănătoare celor de parenare.   Spun „asemănătoare” deoarece respectivii părinţi nu sunt consideraţi membri ai categoriei „regroupement familial”, ceeace-i scoate de sub incidenţa suspendării intervenite in noiembrie 2011.

Asemenea cereri bazate pe motive umanitare nu stau însă la îndemâna oricui, deoarece sunt necesare dovezi convingătoare că respectivii se află într-una din situaţiile anvizajate de lege pentru a li se aplica dispoziţiile cu caracter excepţional ce guvernează aceasta procedură atât la nivel federal, cât şi la nivelul Quebecului.  Intrucât majoritatea criteriilor de care ţin seama autorităţile confruntate cu o asemena cerere pot fi găsite nu în cuprinsul prevederilor legale, ci în cel al nenumăratelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de-a lungul timpului, asistenţa de specialitate este o cerinţă indispensabilă pentru cei ce vor realmente să aibă şanse de reuşită.

In cazul particular al locuitorilor Quebecului, complexitatea procedurii bazate pe motive umanitare se amplifică prin interacţiunea legislaţiei federale cu cea a provinciei Quebec.   Repartizarea competenţelor între autorităţile Quebecului şi cele federale este de aşa natură încât dosarele bazate pe motive umanitare trec prin două rânduri de „filtre”: mai întâi autorităţile federale (CIC, adică Citoyenneté et Immigration Canada) determină dacă există motive temeinice pentru a permite candidatului respectiv să depună dosarul din interiorul Canadei, după care, în caz afirmativ, transmit cazul spre soluţionare ministerului de resort din Quebec (MICC) pentru ca acesta, pe baza propriilor criterii, să decidă dacă este cazul să elibereze certificatul de selecţie (CSQ).

Aşadar, cererea unui părinte sau bunic aflat în vizită la descendentul său domiciliat în Quebec se depune la autorităţile federale, care decid mai întâi dacă din punctul lor de vedere există în speţă motive umanitare. Dacă răspunsul este  afirmativ, transmit această concluzie şi copii de pe formularele depuse de candidat către MICC Quebec, care examinează cazul în lumina criteriilor proprii şi emite sau nu un CSQ.  O dată obţinut Certificatul de selecţie al Quebecului, restul este pură formalitate şi beneficiarul va primi în cele din urmă viza de imigrant (presupunând că nu este inadmisibil pe motive medicale sau de ordin penal).  Este interesant de reţinut că, dacă Guvernul federal (CIC) acceptă cererea, dar Quebecul (MCCI) o respinge, respectivul candidat are opţiunea să se mute în altă provincie, situaţie în care dosarul său va fi finalizat de biroul local al CIC (care nu mai pune în discuţie existenţa motivelor umanitare, odată ce aceasta a fost stabilită la „centru”).

Criteriile federale sunt enunţate în Art. 25 pct. 1 din Loi sur l’immigration et la protection des réfugiés (LIPR), care stabileşte că este obligaţia candidatului de a dovedi că dificultatea în care s-ar afla dacă ar depune dosarul din afara Canadei este fie neobişnuită si nejustificată (inhabituelle et injustifiée), fie disproporţionată (excessive).  Practica judiciară a explicat aceste condiţii în sensul că:

• Este neobişnuită şi nejustificată dificultatea care nu rezultă din aplicarea prevederilor legale din ţara de origine şi care ţine de circumstanţe ce scapă de sub controlul persoanei respective.
• Este excesivă dificultatea (de a depune dosarul din afara Canadei) ce ar avea consecinţe nefavorabile disproporţionate pentru candidat, ţinând seama de circumstanţele ce-i sunt proprii.

Tot practica judiciară a dezvoltat o serie întreagă de principii de care funcţionarul federal trebuie să ţină seama când decide daca să permită sau nu depunerea dosarului din interiorul Canadei, cum sunt: obligaţia sa de a examina cererea bazată pe motive umanitare, de a clarifica orice aspect pe care candidatul nu-l poate explica (deşi lui îi revine sarcina probei), obligaţia de a lua în considerare toate probele dosarului, dreptul candidatului de a fi ascultat (de se faire entendre), dreptul la o decizie imparţială, echitabilă şi motivată etc.

In ce priveşte criteriile proprii ale provinciei Quebec, acestea sunt enumerate în art 18 lit. c din Règlement sur la sélection des ressortissants étrangers.   In esenţă, se consideră justificată invocarea motivelor umanitare de către candidat atunci când „son bien être physique, mental ou moral se trouverait fortement perturbé s’il ne pouvait demeurer au Québec et que son renvoi dans son pays d’origine lui causerait un préjudice grave”.  Ghidul procedurilor de imigraţie (GPI-2-7) adaugă că reprezentanţii MICC trebuie apoi să ţină seama de calitaţile personale şi de cunoştinţele lingvistice ale solicitantului şi ale membrilor săi de familie, de eventuala prezenţă a unor copii minori sau dependenţi financiar, de legătura sa de familie cu un rezident al Quebecului dispus să semneze ca garant, precum şi de experienţa sa profesională.   In plus, se cer verificate legăturile afective dintre candidat (în cazul nostru părinte sau bunic) şi descendentul său din Quebec, precum şi prejudiciul suferit de acesta din urmă prin eventuala separare.  De menţionat că, în privinţa ambilor, „prejudiciul” nu trebuie să se reducă la un neajuns de ordin strict economic.

In sfârşit, este bine de ştiut că părinţii sau bunicii pot fi în continuare parenaţi în situaţii speciale, cum este cea a unei persoane rămasă singură în ţara sa de rezidenţă, al cărei descendent este sau a rămas şi el singur în Canada, în sensul că niciunul dintre ei nu mai are, acolo unde se găseşte, vreun soţ, frate, unchi, copil, nepot, sau părinte.  Acesta este un caz de reîntregire a familiei pe care legea îl enumeră separat de cel al părinţilor şi bunicilor sponsorizaţi şi, ca atare, nu este afectat de suspendarea intervenită în noiembrie 2011.  In această situaţie, nu mai este vorba de exercitarea incertă şi subiectivă a vreunei puteri discreţionare, ca în exemplul menţionat la începutul acestui articol, ci de un drept de care beneficiază cei în cauză, care nu depinde de bunăvoinţa funcţionarilor şi care priveşte pe toţi cei aflaţi într-o asemenea situaţie, nu numai pe cei cu rude în Quebec.

1. De reţinut că vârsta avansată influenţează mult mai puţin pe solicitanţii din aceasta ultimă categorie, decât pe primii.